Obligație de a face. Decizia 1024/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2109/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1024
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.377 A din 18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ȘI PROTOCOLULUI DE STAT.
Obiectul cauzei - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă la prima strigare a cauzei recurenta-reclamantă, personal și intimata-pârâtă Regia Autonomă - Administrația și Protocolului de Stat, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 30.10.2008, emisă de Baroul București, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Recurenta - reclamantă, personal solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, deoarece avocatul ales este în imposibilitate de prezentare la această oră, fiind la alt proces.
Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei - reclamante să se prezinte.
La reluarea cauzei se prezintă recurenta-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 03.11.2008, emisă de Baroul București - Cabinet de Avocatură " " și intimata-pârâtă Regia Autonomă - Administrația și Protocolului de Stat, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 30.10.2008, emisă de Baroul București, lipsind intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în acest sens depune la dosar un set de înscrisuri, pe care le comunică în ședință publică apărătorului intimatei - pârâte.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Recurenta - reclamantă, personal învederează faptul că, a depus la dosar copia cărții de identitate a soțului său, pentru a face dovada că unde locuiesc este o locuință statornică.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pe baza legislației în vigoare și a probelor administrate în cauză să oblige pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru apartamentul 22, situat în B,-,.1,. 5, sect. 2, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/1992 republicată și la un preț stabilit conform acelorași dispoziții legale, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, prin cererea înregistrată la RA-APPS sub nr.604/17.01.2006 a solicitat vânzarea către recurenta - reclamantă a locuinței ce o deține în calitate de chiriaș în temeiul dispozițiilor Legii nr- republicată. Totodată, mai arată că prin sentința civilă nr.6176/28.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în mod neîntemeiat, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RA-APPS și pe fond, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, s-a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, instanța în decizia atacată referitor la criticile față de admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a RA-APPS a reținut că prin dispozițiile OG nr.19/2002 modificată prin OG nr.28/2007 legiuitorul a prevăzut că vânzarea imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea RA-APPS pot fi vândute prin licitație deschisă după procedura stabilită conform art. 14 și următoarele. De asemenea, mai arată că, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea legii în ceea ce privește menținerea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a RA-APPS.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că RA-APPS este organizată și funcționează în temeiul HG nr.60/2005 pentru organizarea și funcționarea RA-APPS cu modificările și completările ulterioare, iar în temeiul acestui act normativ regiei i s-a conferit, printre altele dreptul de a dispune de bunurile pe care le care ca un adevărat proprietar, oferindu-i-se posibilitatea atât de cumpăra cât și de a vinde imobilele pe care le are în administrare.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în temeiul acestui act normativ și a celorlalte anterior acestuia care aveau ca obiect organizarea și funcționarea RA-APPS, regia, în nume propriu, a procedat la vânzarea a numeroase imobile pe care le avea în administrare. Astfel, de la data înființării și până în prezent în toate contractele de vânzare - cumpărare pentru imobilele aflate în administrația sa, încheiate de RA-APPS în calitatea de vânzător, regia a stat în nume propriu în temeiul actului normativ sus menționat, precum și a reglementărilor legale anterior acestuia.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, menținerea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a RA-APPS ar lipsi de eficiență juridică o eventuală admitere a acțiunii, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice neputând proceda la încheierea efectivă a unui contract de vânzare - cumpărare pentru un bun ce nu este evidențiat contabil în patrimoniul său și pentru care, în consecință, nu ar putea nici încasa prețul vânzării. De asemenea, mai arată că a formulat cerere de cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă în baza unui titlu, respectiv convenția de cazare nr.4470/15.05.2003 transformată prin acordul părților în contract de închiriere nr.10999/17.10.2005 modificat prin actul adițional nr.11250/21.11.2005, la data de 17.01.2006, dată la care vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, inclusiv cele aflate în administrația RA-APPS era reglementată exclusiv de Legea nr.85/1992.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că așa cum rezultă din actele depuse la dosar, respectiv din adresa depusă la dosarul cauzei de către RA-APPS cu privire la situația juridică a imobilului, apartamentul pe care îl ocupă în calitate de chiriaș reprezintă un apartament cu 2 camere, într-un bloc muncitoresc, construit la nivelul anului 1970 de către și care s-a aflat în administrația acestuia până la data preluării de către RA-APPS și în nici un caz apartamentul pe care îl ocupă în suprafață totală de aproximativ 50. nu face parte din fondul locuințelor de protocol.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr.6167/28.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că, pentru apartamentul în litigiu a fost încheiat contractul de închiriere nr.10099/17.10.2005 între RA-APPS în calitate de titular al dreptului de administrare și doamna, în calitate de angajat a RA-APPS. Totodată, mai arată că, prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar reclamanta a solicitat obligarea intimatei - pârâte și a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru apartament la un preț stabilit conform dispozițiilor Legii nr.85/1992.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că temeiul de drept al acțiunii este reprezentat de art. 1075 Cod civil, Legea nr.85/1992, Decretul Lege nr.61/1990 și Legea nr.112/1995, iar prin sentința civilă nr.6176/28.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în dosarul nr-, instanța a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către apelanta - reclamantă, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că recursul formulat de către recurenta - reclamantă este nelegal și netemeinic, deoarece în mod corect a respins Tribunalul București apelul formulat de către reclamantă și a menținut soluția primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată. De asemenea mai arată că în mod eronat recurenta - reclamantă arată în cadrul motivelor de recurs că motivele pentru care prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea sunt legate de adoptarea OG nr.28/2007 și de faptul că aceste dispoziții legale ar fi fost aplicate retroactiv.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, în condițiile în care imobilele aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea RA-APPS nu intră în sfera de aplicare a Legii nr.85/1992 și nu prin aplicarea retroactivă a OG nr.28/2007 cum a încercat să inducă apelanta - reclamantă. Totodată, mai arată că trimiterea la dispozițiile OG nr.28/2007 a fost făcută tocmai pentru a sublinia că în ipoteza în care s-a reglementat o modalitate de vânzare a acestei categorii speciale de imobile a fost adoptată o lege specială, nefiind aplicabile normele generale ale Legii nr.85/1992.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că pentru imobilele din categoria celor aflate în administrarea RA-APPS s-a dispus emiterea unui act normativ sau unui act administrativ la nivelul autorității executive centrale. De asemenea, mai arată că dovada în acest sens este chiar Ordinul privind aprobarea vânzării unor locuințe din patrimoniul RA-APPS actualilor locatari în baza Legii nr.112/1995 depus de reclamantă în cadrul prezentului dosar prin care se aprobă exclusiv vânzarea unor imobile din lista anexată acestuia, iar nu a tuturor categoriilor de imobile aflate în administrarea RA-APPS și ocupate de către chiriași.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că la momentul la care s-a stabilit posibilitatea de a se vinde de către RA-APPS unele imobile aflate în administrarea sau au fost acte normative speciale prin care au fost determinate imobilele ce fac obiectul vânzării, regulile și procedura de vânzare. Totodată, mai arată că primul act normativ care dă posibilitatea regiei să vândă o anumită categorie de imobile este OG nr.19/2002 ce a fost modificată prin Legea nr.640/2002 și completată prin OG nr.28/2007, iar condițiile pentru ca un imobil să fie vândut către persoanele ce îl ocupă și procedura de vânzare sunt strict reglementate prin aceste acte normative.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 12.02.2007, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul R prin Ministerul Finanțelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în B, str. - - Av. nr. 147,. 1,. 5, sector 2, la un preț stabilit conform dispozițiilor Legii nr. 85/1992, sub sancțiunea de daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că apartamentul se află în administrarea Regiei Autonome Administrația Protocolului de Stat, fiind evidențiat la poziția nr. 716 din anexa nr. 6 HG nr. 265/2006, ce cuprinde lista bunurilor imobile din domeniul privat al statului aflate in administrarea RA - APPS, reclamanta fiind titulara contractului de închiriere nr. 10099/17.10.2005, încheiat cu administratorul RA - APPS.
A mai arătat că prin cererea înregistrată la RA-APPS sub nr. 604/17.01.2006, a solicitat acestei instituții vânzarea locuinței, însă nu a primit nici un răspuns la cererea de cumpărare, încălcându-se astfel principiul egalității cetățenilor în fața legii, cât timp alți beneficiari ai Legii nr. 114/1996, care ocupă locuințe similare, dar care nu se află în administrarea regiei, au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc.
Ulterior, prin cererea formulată la 23.03.2007 (fila 15 dosar fond), reclamanta a precizat cadrul procesual solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a Regiei Autonome Administrația și Protocolului de Stat.
Prin sentința civilă nr. 6176/28.09.2007, Judecătoria Sectorului 5 B - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî, astfel prima instanță a reținut că reclamanta deține în baza contractului de închiriere nr. 10099/17.10.2005, încheiat cu RA-APPS - în calitatea de administrator, apartamentul situat în B,-,. 20, pârâta neavând un drept de proprietate asupra imobilului, exercitând doar un drept de administrare.
Întrucât contractul de vânzare - cumpărare este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut individual determinat, în caz contrar el neputând transmite dreptul care face obiectul contractului (nemo dat quod non habetsaunemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).
În lipsa unei dispoziții legale care să confere titularului dreptului de administrare mandat pentru efectuarea unor acte de dispoziție, eventual, nu poate fi obligat la încheierea contractului decât proprietarul.
Pe cale de consecință, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Protocolului de Stat și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. II din OG nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Protocolului de Stat" (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din OG nr. 28/2007), imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea -, care au situația juridică clarificată și nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor ordonanței, iar prin imobile se înțelege construcțiile care au altă destinație decât aceea de locuință de serviciu, precum și terenurile, iar conform art. 13, vânzarea imobilelor se realizează prin licitație deschisă.
Așadar, imobilele proprietate de stat, aflate în administrarea pârâtei Administrația Protocolului de Stat pot fi înstrăinate prin parcurgerea unei proceduri distincte de cea cuprinsă în Legea nr. 85/1992, prin licitație deschisă.
Așadar, neexistând obligația legală a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor de a încheia cu reclamanta - chiriașă un contract de vânzare-cumpărare, prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal reclamanta și pârâta RA-APPS.
Prin decizia civilă nr. 377A/18.03.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția de inadmnisibilitate a apelului; a respins apelul formulat de reclamanta; a admis apelul formulat de pârâta - și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat reclamanta la 5950 lei cheltuieli de judecată către pârâta -
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și în temeiul art. 295 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că apelul reclamantei nu este fondat, reținând următoarele:
Prin dispozițiile OG 19/2002 modificată prin OG 28/2007, legiuitorul a prevăzut că vânzarea imobilelor proprietatea privată a statului aflate în administrarea RA - APPS pot fi vândute prin licitație deschisă după procedura stabilită conf. art. 14 și următoarele.
În aceste condiții, susținerea apelantei că în obiectul de activitate stabilit prin HG 60/2002 ar intra și obligația de înstrăinare a imobilelor aflate în administrarea RA APPS apare ca irelevantă, întrucât pârâta nu are calitatea de proprietar al imobilului închiriat, iar în lipsa unei dispoziții legale exprese care să-i confere dreptul de a înstrăina către chiriași imobilele aflate în administrarea sa, între părți nu există raporturi juridice de natura celui ce face obiectul dedus judecății.
Tribunalul a respins și cel de al doilea motiv de apel privind aplicarea greșită a legii, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, întrucât, pe de o parte, Legea 85/1992 nu este aplicabilă în speță, locuința fiind proprietate privată a statului, conform HG265/2005, așa încât regimul său juridic este reglementat de OG19/2002 modificată prin OG28/2007, în vigoare la data introducerii acțiunii.
Față de considerentele reținute și în conformitate cu art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul reclamantei, ca nefondat și a admis apelul pârâtei RA-APPS, critica omisiunii pronunțării asupra solicitării de acordare cheltuieli de judecată, prin concluziile scrise, fiind fondată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei civile nr.377A/18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței civile nr. 6167/28.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta - apelantă a enunțat un scurt istoric al cauzei și a arătat că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea legii în ceea ce privește menținerea soluției excepției lipsei calității procesuale pasive a RA - APPS. Astfel, OG nr.19/2002 și OG nr.28/2007 stabilesc că imobilele aflate în administrarea regiei și în proprietatea privată a statului, vor fi înstrăinate de către regie, în mod evident și indiferent de forma înstrăinării, vânzătorul neputând fi decât regia pârâtă.
Conform art.4 pct.5 al HG nr.60/2005, ca și actelor normative anterioare care avea ca obiect organizarea și funcționarea regiei, pârâta poate exploata imobilele administrate, valorificându-le în modalitățile premise de lege, ceea ce pârâta - intimată a și făcut de-a lungul timpului, actele de vânzare - cumpărare privind alte imobile fiind încheiate de regie în nume propriu, fără alte avize din partea Ministerului d e Finanțe.
Mai mult, OG nr.19/2002 modificată prin OG nr.28/2007 cu completările și modificările ulterioare (act normativ care nu i se aplică, deoarece dreptul său s-a născut înainte de apariția OG nr.28/2007, iar OG nr.19/2002 excludea expres, locuințele de la vânzare), reglementa în Capitolul II "Vânzarea imobilelor proprietatea privată a statului, aflate în administrarea RA - APPS", modul în care regia își putea înstrăina patrimoniul, fără a mai fi împuternicită în acest sens, întrucât dreptul de dispoziție al regiei era deja reglementat prin hotărârea acesteia de organizare și funcționare.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în ce privește administrarea și exploatarea economică a bunurilor aflate în patrimoniul statului, aceste atribuții revenind persoanelor juridice care dețin un mandat de administrare. Așadar, soluția de admitere a excepției ar lipsi de eficacitate juridică, o eventuală admitere a acțiunii, intimatul neputând proceda la încheierea efectivă a unui contract de vânzare - cumpărare.
Sub aspectul fondului cauzei, recurenta a arătat sub un prim aspect, că instanța de apel nu a motivat în nici un fel respingerea susținerilor referitoare la neretroactivitatea legii civile și în consecință, la neaplicarea în speță, a dispozițiilor OG nr.28/2007. Întrucât locuința este proprietate privată a statului, construită anterior anului 1990, Legea nr.85/1992 este aplicabilă. Instanța a încălcat principiul de drept potrivit căruia legea civilă nu retroactivează. Astfel, cererea sa de cumpărare a fost formulată la 17.01.2007, când vânzarea locuințelor (inclusiv cele administrate de regie) construite din fondurile statului, era reglementată de Legea nr.85/1992 exclusiv. OG nr.19/2002 excludea de la vânzare, locuințele, iar la data intrării în vigoare a OG nr.28/2007, cât și la data de 24.01.2007 - data depunerii plicului cu cererea de chemare în judecată, la oficiul poștal recurenta avea deja un drept câștigat în baza Legii nr.85/1992, act normativ care reglementa exclusiv această categorie de imobile.
Potrivit probelor administrate, a adresei pârâtei - intimate, imobilul în litigiu face parte dintr-un bloc muncitoresc, nefăcând parte din fondul locuințelor de protocol. Majoritatea locuințelor aflate în administrarea RA - APPS au fost preluate de către aceasta de la diverse instituții care aveau sau au ca obiect de activitate închirierea de locuințe. Regia a vândut astfel de imobile, chiriașilor, potrivit probelor administrate.
Legislația intervenită succesiv în domeniu, a urmărit să înlăture orice discriminare între chiriașii din locuințele construite de stat și cei care ocupă locuințe dobândite în proprietate, în alte moduri, de către acesta și a urmărit o anumită consecvență enunțată inițial, de Decretul - Lege nr.61/1990: "vânzare a tuturor locuințelor construite din fondurile statului, în condiții speciale de preț și de creditare" și reluată în Legea nr.85/1991, ca o opțiune constantă a puterii legiuitoare de a crea posibilitatea ca orice chiriaș al unei locuințe construite din fondurile statului sau din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, să devină proprietar prin cumpărare.
Dreptul acordat chiriașilor, de cumpărare a locuinței, determină o obligațiein rem, deci în considerarea obiectului (locuința) și nuin personam(în considerarea unei anumite instituții).
De la adoptarea Legii nr.85/1992 și până în prezent, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, pe care în parte, le-a enunțat, asupra constituționalității acestui act normativ, arătând că posibilitatea de cumpărare este legală și constituțională, indiferent în patrimoniul cui se află aceste locuințe, putând fi chiar și o societate comercială privatizată.
Este greșită reținerea în cauză, de către tribunal, a faptului că este aplicabilă în cauză, OG nr.19/2002 modificată prin OG nr.28/2007, deoarece atât la momentul formulării cererii de cumpărare, cât și la 24.01.2007, art.11 din OG nr.19/2002 definea domeniul său de aplicare, prin exceptarea locuințelor. Totodată, el nu interzicea în vreun fel, vânzarea imobilelor locuință. Așadar, regimul juridic al imobilelor cu destinația de locuință aflate în administrarea RA - APPS până la intrarea în vigoare a OG nr.28/2007 (la 3 zile după data de 02.02.2007), era guvernat de Legea nr.85/1992, o dată ce înstrăinarea acestora nu era interzisă expres prin vreun alt act normativ.
A precizat că în dovedire a depus contractul de vânzare - cumpărare încheiat de RA - APPS și G, încheiat în urma unei cauze identice cu prezenta, al cărei scurt istoric l-a expus în continuare.
Recurenta a criticat decizia apelată și sub aspectul greșitei admiteri a apelului regiei RA - APPS, în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată. În primul rând, recurenta a apreciat inadmisibilitatea apelului, sub aspectul incidenței prioritare a prevederii art.2812Cod procedură civilă, referitoare la completarea hotărârii, a cărei competență revine instanței care a pronunțat hotărârea și nu instanței de apel, în condițiile în care critica nu se referea la o respingere a cheltuielilor de judecată sau la diminuarea cuantumului acestora. Al doilea motiv al inadmisibilității, este legat de jurisprudența constantă în sensul formulării în astfel de situații, a unei cereri separate de acordare a cheltuielilor, rezolvarea cererii nereprezentând o cenzurare a hotărârii pronunțate în proces.
Tribunalul a omis a analiza excepția inadmisibilității, instanța ignorând să se pronunțe asupra acesteia, ignorând cu desăvârșire invocarea acesteia. Din motivarea instanței, circumscrise apelului intimatei, rezultă că toate susținerile sale, inclusiv excepțiile invocate, au fost ignorate cu desăvârșire, cu atât mai mult cu cât se întemeiau tocmai pe nepronunțarea asupra cheltuielilor de judecată.
De asemenea, aspectele legate de prezența apelantei - pârâte, la doar patru termene de judecată, de formularea întâmpinării de către consilierii săi juridici, nu de către casa de avocatură angajată, referitoare la faptul că singura probă solicitată și administrată de pârâtă, a fost proba cu înscrisuri, iar la două din cele patru termene, s-a acordat amânarea exclusiv pentru a se lua cunoștință de diverse înscrisuri, au fost pe deplin ignorate, de tribunal care nu a avut în vedere nici complexitatea concretă a speței în ceea ce o privește pe pârâtă (care s-a redus la a pune în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale pasive, de către instanță, pârâta fiind de acord). Casa de avocatură nu a făcut decât să depună la dosar, concluzii scrise, fapt care nu justifică un onorariu de 5.950 lei, cu atât mai mult cu cât pârâta are un serviciu juridic cu mulți juriști. A invocat în acest sens, prevederile art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
Și-a întemeiat recursul, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.1075 Cod civil, Legea nr.85/1992 și Decretul - Lege nr.61/1990 și l-a timbrat corespunzător.
Intimata Regia Autonomă Administrația și Protocolului de Stat a formulat conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Celălalt intimat nu a formulat întâmpinare.
Pe parcursul recursului, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă: s-a depus Legea nr.229/31.10.2008, adresa pârâtei nr.3703/24.03.2009, HG nr.60/21.01.2005, HG nr.265/31.03.2005, practică judiciară, contract de vânzare - cumpărare nr.417/01.02.2007 la Societatea Civilă "" - B, acte de stare civilă, adresele nr.338/12.03.2009 a Direcției Juridice și nr.513/31.03.2009.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 01.02.2002, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.87/01.02.2002, OG nr.19/2002, având ca obiect de reglementare, instituiarea unor măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Protocolului de Stat". În forma sa inițială, actul normativ menționat prevedea în art.11 stipulat în Capitolul 2 ("Vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea A - AP.") că "imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea A -, care au situația juridică clarificată și nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanțe (alin.1); în sensul prezentului capitol, prin imobile se înțelege construcțiile care au altă destinație decât aceea de locuință, precum și terenurile." Așadar, prin adoptarea nr.OG19/2002, s-a prevăzut posibilitatea vânzării imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea A - AP. specificându-se în același timp categoria imobilelor ce puteau fi vândute.
Ulterior, prin nr.OG28/2007 publicată în Monitorul Oficial la data de 02.02.2007, s-a modificat art.11 enunțat, prevăzându-se că în sensul Capitolului 2, prin imobile se înțelege "construcțiile care au altă destinație decât aceea de locuință de serviciu, precum și terenurile". Prin urmare, legiuitorul a prevăzut posibilitatea vânzării nu numai a construcțiilor care au altă destinație decât aceea de locuință - ca în forma inițială - ci și a construcțiilor cu destinația de locuință, cu excepția locuințelor de serviciu. Actul normativ a reglementat și procedura de urmat pentru vânzarea acestor imobile, respectiv prin licitație deschisă, în condițiile strict determinate de respectiva ordonanță.
De asemenea, prin Legea nr.229/31.10.2008 pentru aprobarea OG nr.28/2007, alineatul 2 al articolului 11 al OG nr.19/2002, astfel cum a fost ea modificată prin OG nr.28/2007, a fost abrogat, astfel încât conținutul articolului 11 devenit: "Imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea RA - APPS, care au situația juridică clarificată și nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanțe".
Prin urmare, este evidentă intenția legiuitorului de a deroga de la prevederile Legii nr.85/1992 - act normativ cu caracter general - și care se poate aplica ori de câte ori nu există o reglementate specială. Astfel, pentru situația imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea -, legiuitorul a permis inițial numai vânzarea construcțiilor care au altă destinație decât aceea de locuință, precum și terenurile, iar ulterior și a celor cu destinație de locuință, cu excepția locuințelor de serviciu, iar mai apoi, a tuturor imobilelor. Nu s-ar mai justifica adoptarea OG nr.19/2002 și mai ales modificarea dispozițiilor art.11 prin nr.OG28/2007 și prin Legea nr.229/2008, dacă intenția legiuitorului ar fi fost ca vânzarea acestor imobile să se efectueze conform Legii nr.82/1995. Se mai constată că potrivit art.2 alin.2 lit. din OG nr.28/2007, s-a prevăzut că prin hotărâre a guvernului se va stabili lista imobilelor, proprietate privată a statului, care pot fi vândute în condițiile nr.OG19/2002.
În consecință, instanța reține că la data formulării cererii de cumpărare de către reclamantă, 17.01.2007, se puteau vinde, dintre imobilele aflate în proprietatea privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome,Administrația Protocolului de Stat", numai terenurile și construcțiile fără destinație de locuință, ulterior, după adoptarea nr.OG28/2007, și construcțiile cu destinația de locuință, cu excepția celor de serviciu, iar mai apoi, după adoptarea Legii nr.229/2008, toate imobilele, inclusiv apartamentul închiriat de reclamantă, dar numai prin procedura expes prevăzută de art.13 din OG nr.19/2002, astfel cum a fost modificată, anume prin licitație deschisă.
Pentru aceste considerente, instanța reține că dispozițiile Legii nr.85/2002 nu sunt aplicabile în cazul imobilelor aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome,Administrația Protocolului de Stat", motiv pentru care apreciază că instanțele corect au respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor OG nr.19/2002 și a modificărilor sale în timp, anterior enunțate, determină așadar, concluzia includerii imobilului în litigiu, în sfera de aplicare a acestui act normativ special încă de la momentul formulării cererii de cumpărare din 17.01.2007 și ulterior, și nu în a Legii nr.85/1992. În consecință, nu se poate invoca încălcarea principiului neretroactivității legii civile sau greșita aplicare a OG nr.19/2002 în forma inițială sau modificată, în loc de Legea nr.85/1992 și Decretul - Lege nr.61/1990.
Împrejurarea că locuința nu face parte din fondul de protocol, nu este concludentă pentru că OG nr.19/2002 reglementeaază în capitolul 2, vânzarea imobilelor proprietate privată a statului, fără a se raporta exclusiv la locuințele de protocol.
Criticile recurentei referitoare la politica legislativă de înlăturare a discriminării, prin adoptarea Decretului - Lege nr.61/1990 și a Legii nr.85/1992, privitoare la constituționalitatea prevederilor acestei legi, verificată cu ocazia soluționării multiplelor excepții de neconstituționalitate formulate, privitoare la obligația in rem, a vânzării unor astfel de locuințe de către persoanele juridice deținătoare sau proprietare, sunt neîntemeiate, în evocarea argumentelor anterioare, ele raportându-se la un alt act normativ (Legea nr.85/1992 și Decretul - Lege nr.61/1990) decât cel incident cauzei - OG nr.19/2002. Includerea imobilului în litigiu, în domeniul de aplicare al ordonanței, rezultă inclusiv din existența unor reglementări distincte ale regimului juridic al unor categorii de imobile similare: OUG nr.130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societățile comerciale, companiile și societățile naționale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale și al industriei de apărare, precum și de către alți agenți economici din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, a locuințelor pe care aceștia le au în patrimoniu, personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici (fila 104 dosar fond), Legea nr.526/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu, unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare (fila 106 dosar fond). Atât timp cât prin astfel de acte normative speciale, s-a reglementat regimul juridic al locuințelor aflate în patrimoniul unor instituții publice, al unor persoane juridice de drept public sau privat, locuințe care pot întruni aceleași trăsături juridice cu cele care fac obiectul Decretului - Lege nr.61/1990 și al Legii nr.85/1992, este evident că intenția legiuitorului român, prin reglementarea OG nr.19/2002, a fost aceea de a reglementa distinct și locuințele aflate în patrimoniul privat al statului și în administrarea RA - APPS, OG nr.19/2002 devenind un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de decretul - lege și legea menționate.
Critica în sensul că OG nr.19/2002 în forma sa inițială, nu interzicea în mod expres vânzarea locuințelor, în condițiile în care permitea vânzarea în condițiile ordonanței, a construcțiilor cu altă destinație decât cea de locuință, astfel încât, potrivit recurentei, locuințele puteau fi vândute în temeiul Legii nr.85/1992, este eronată, deoarece OG nr.19/2002, astfel cum am arătat, reglementa regimul juridic al vânzării, pentru toate imobilele din proprietatea privată a statului și aflate în administrarea RA - APPS, prin art.11 permințându-se vânzarea doar a celor care nu aveau destinația de locuință, interzicându-se deci, vânzarea celorlalte.
Deși recurenta a realizat în motivele de recurs, o paralelă a situației sale cu cea a numitului G (fără a depune, deși a precizat astfel, contractul acestuia de cumpărare), Curtea constată din simpla evocare a situației acestuia, că dosarul său a fost soluționat până la intrarea în vigoare a OG nr.19/2002, act normativ special față de dreptul comun, astfel încât situația juridică a recurentei diferă fundamental de cea de comparație. Contractul de vânzare - cumpărare depus direct în recurs, încheiat între RA - APPS și, confirmă constatările instanței, el fiind încheiat în temeiul OG nr.19/2002, la data de 01.02.2007, prin procedura negocierii directe, permise pe atunci, de acest act normativ special.
Deși recurenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile de drept comun ale art.1075 Cod civil, Legea nr.85/1992, Decretul - Lege nr.61/1990 și Legea nr.112/1995, solicitând obligarea părților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în condițiile Legii nr.85/1992, în virtutea rolului activ conferit de art.129 alin.5 Cod procedură civilă, în mod corect instanțele au stabilit că imobilul nu are regimul juridic confirmat de aceste temeiuri enunțate, astfel încât cererea având ca obiect obligație de a face în baza acestor dispoziții legale nu a putut fi admisă. Chiar în condițiile calificării acțiunii, în baza OG nr.19/2002, considerentele instanțelor de fond și apel sunt corecte și legale, potrivit argumentelor enunțate anterior, locuința neputând fi vândută decât în condițiile speciale ale OG nr.19/2002 și nu în condițiile Legii nr.85/1992, prin obligarea la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, atât timp cât sub aspectul fondului, s-a stabilit în virtutea OG nr.19/2002, că nu există obligația de a încheia contract de vânzare - cumpărare cu recurenta, în condițiile Legii nr.85/1992, devine inutilă analiza criticilor legate de calitatea procesuală pasivă a intimatei RA - APPS, ele devenind în raport de soluția dată fondului, lipsite de interes.
De altfel, potrivit art.I pct.4 din Legea nr.229/2008 și a art.2 alin.2 lit.g din OG nr.28/2007, va fi elaborată o listă a imobilelor care pot fi vândute în temeiul OG nr.19/2002.
Dacă însă, date fiind dificultățile de aplicare a art.1din OG nr.28/2007 introdus prin art.1 pct.3 din Legea nr.229/2008 (intrată în vigoare pe parcursul judecării recursului prezent) relevate de intimata RA - APPS (adresa nr.3703/24.03.2009 - fila 36 dosar recurs, adresa nr.386/12.03.2009 a Direcției Juridice, Biroul de Avizare și Legislație cu anexa și adresa nr.513/31.03.2009 a aceluiași birou - filele 64 - 66 dosar recurs), se va stabili în urma identificării concrete a imobilelor care constituie domeniul de aplicare al acestui articol și în urma ilustrării lor în procesul - verbal care urma să fie încheiat, potrivit legii, că locuința în litigiu se înglobează în această categorie de imobile, atunci recurenta va beneficia de noul regim juridic al locuinței, astfel cum se configurează el, deoarece categoria de imobile care vor fi transferate în administrarea Primăriei Generale a Municipiului B, iese astfel, de sub sfera de aplicare a Capitolului II al OG nr.19/2002, care vizează vânzarea imobilelor administrate de RA - APPS. Până la configurarea acestei categorii speciale de imobile, prin individualizarea în condițiile OG nr.28/2007 aprobată, în procesul - verbal prevăzut de art.1, nu se poate aprecia în baza probelor administrate, dincolo de orice dubiu rezonabil, că locuința în litigiu face parte din această categorie. Revine instituțiilor publice competente, în acest caz, obligația de a pune în aplicare prevederile Legii nr.229/2008 și de a clarifica astfel, situația locuinței recurente: dacă va rămâne cuprinsă în lista enunțată de art.2 alin.2 lit.g a OG nr.28/1997 sau dacă va fi transferată Primăriei Generale a Municipiului B, în administrare. În acest ultim caz, este evident că soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RA - APPS, de către cele două instanțe, este corectă.
Nu sunt fondate, nici criticile referitoare la soluția dată apelului pârâtei RA - APPS. În mod greșit, s-a invocat că tribunalul ar fi omis a se pronunța asupra excepției inadmisibilității apelului, atât timp cât prin decizia recurată, tribunalul a respins această excepție. Tribunalul a expus în partea finală a considerentelor hotărârii sale, în mod concis, motivele pentru care a admis apelul acestei pârâte, rezultând faptul că criticile formulate prin întâmpinarea realizată de intimata - reclamantă, în apel, au fost considerate ca neîntemeiate, astfel încât nu se poate aprecia că hotărârea nu ar fi fost motivată.
Întradevăr, deși art.2812Cod procedură civilă permite completarea hotărârii judecătorești, cu soluția dispusă asupra cererii privind cheltuielile de judecată și deși pârâta - apelantă avea posibilitatea formulării și a unei cereri separate, pentru acordarea lor, cu toate acestea dispozițiile procesual civile nu împiedică, ca un fine de inadmisibilitate, posibilitatea exercitării apelului pentru același motiv de omisiune, deoarece sancționând omisiunea culpabilă a primei instanțe de judecată de soluționare a acestei cereri, tribunalul reformează hotărârea dată de prima instanță, hotărâre care trebuie privită în ansamblul său, așa cum ar fi trebuit pronunțată - integral și nu parțial, asupra doar a anumitor cereri. Argumentul este similar într-o oarecare măsură, celui care permite utilizarea ambelor proceduri prevăzute de art.2812Cod procedură civilă și art.322 pct.2 teza II Cod procedură civilă (a se vedea în același sens decizia civilă nr. 2075 din 05.12.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie).
În ceea ce privește greșita neaplicare în cauză a prevederilor art.274 pct.3 Cod procedură civilă, privitor la reducerea cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă, constând în onorariul de avocat, Curtea constată în prealabil, că trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare sau o omisiune de aplicare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri, numai de o anumitămarjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la prezenta cauză, Curtea constată că instanța de apel nu a depășit însă, limitele marjei sale de apreciere. Tribunalul a apreciat în limitele acestei marje de apreciere, cuantumul concret al cheltuielilor de judecată la care reclamanta a fost obligată, apreciere pe care Curtea o găsește legală, prin prisma complexității concrete a cauzei, determinată de punerea în discuție a dreptului reclamantei de a îi fi vândută în temeiul Legii nr.85/1992, locuința, în contextul existenței unui act normativ distinct care a suferit modificări ulterioare, deci determinată de obiectul concret al cauzei și nu doar prin raportare la formularea de concluzii asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate. Curtea constată că munca avocatului a fost și ea susținută, formulându-se ample concluzii scrise (filele 132 - 135 dosar fond) și verbale, depunându-se după documentare, practică judiciară (filele 136 - 142 dosar fond), solicitându-se probe (fila 52 dosar fond), asigurându-se reprezentarea pârâtei, la patru termene de judecată, aceste considerente prevalând argumentelor enunțate de recurentă sub acest aspect.
Curtea constată totodată că tribunalul a expus sintetic, concentrat, argumentele sale pentru care a apreciat ca nefondate motivele de apel ale recurentei, privitoare la neretroactivitatea legii civile și la neaplicarea în consecință a OG nr.28/2007. Astfel, el a arătat expres că va respinge și cel de-al doilea motiv de apel legat de încălcarea principiului neretroactivității, apreciind că OG nr.19/2002 modificată prin OG nr.28/2007, este aplicabilă în speță, deoarece locuința este proprietate privată a statului, conform HG nr.265/2005, nefiind incidentă Legea nr.85/1992. Aceste considerente, prezentate concis de tribunal, au fost însușite și dezvoltate conform paragrafelor anterioare, de prezenta instanță de recurs.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că cele două motive de recurs, prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, astfel cum rezultă ele din criticile formulate, nu sunt fondate, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat, cu sediul în B, nr. 174, -. A,. 2, cod poștal -, sector 1, împotriva deciziei civile nr.377 A din 18.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA ȘI PROTOCOLULUI DE STAT cu sediul în B,--8, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /08.07.2009
Tehnodact. //2 ex./07.09.2009/
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. - Civ. -
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Cristina Nica, Mariana Haralambe
