Obligație de a face. Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(841/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1026
Ședința publică de la 15 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Pena
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea supra recursului formulat de recurentul-reclamant NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, împotriva deciziei civile nr.1313 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți SOCIETATEA "R" SA și ZIARUL ROMÂNIA LIBERĂ.
Obiectul cauzei - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, în baza împuternicirii avocațiale nr.17-28567/12.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, depusă la dosar (fila 11), avocat, în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte SOCIETATEA "R"SA, în baza împuternicirii avocațiale nr.176.364/06.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, depusă la dosar (fila 17), lipsind intimatul-pârât ZIARUL ROMÂNIA LIBERĂ.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului invocată de către intimata - pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul intimatei - pârâte învederează faptul că, astfel cum este motivat recursul, deși este o încadrare în motivele prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, această motivare nu exprimă decât o simplă nemulțumire a reclamantei privind soluția pronunțată de Tribunalul București. De asemenea, mai arată că, art. 304 din Codul d e procedură civilă prevede că recursul se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, iar cele 4 motive de recurs, astfel cum sunt indicate de către recurenta - reclamantă nu se regăsesc în nici un motiv de nelegalitate.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită admiterea excepției nulității recursului.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită respingerea excepției nulității recursului, întrucât în motive au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, deliberând unește excepția nulității recursului cu fondul cauzei și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde o motivare străină de natura pricinii. Totodată, mai arată că oricine poate solicita obligarea printr-o hotărâre judecătorească la o obligație de a face prevăzută în Codul civil, după o prealabilă notificare a persoanei fizice sau juridice care i-a încălcat un drept sau pentru a obține oprirea unui abuz, în cauza de față pentru a afla numele persoanei care a inițiat denigrarea.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că instanțele au dat dovadă de superficialitate în tratarea cauzei, înfrângând dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă. De asemenea, mai arată că speța dedusă judecății este una atipică, dar perfect admisibilă, deoarece nimănui nu îi este permis să aducă atingere prestigiului unei persoane fizice sau unei persoane juridice.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în ceea ce privește al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, analizând superficial cauza, cu toate că a reținut corect incidența art. 998, art. 999, art. 1003 și art. 1073 din Codul civil, dar a ajuns la concluzia că acțiunea este întemeiată, dar trebuia pornită de persoana fizică și nu de persoana juridică.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în ceea ce privește al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă hotărârile sunt lipsite de fundament juridic, pronunțate cu aplicarea și încălcarea legii, întrucât încurajează calomnierea instituțiilor și persoanelor în spatele anonimatului. Cu privire la al patrulea motiv de recurs arată că hotărârea din apel este lipsită de fundament juridic, pronunțată cu aplicarea și încălcarea greșită a legii și anume a art. 296 teza finală, iar în urma admiterii apelului s-a creat o situație mai grea apelantului, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului Ziarul România Liberă. De asemenea, a învederat faptul că instanța de apel a nesocotit art. 7 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, deoarece ziarul are stabilă o conducere redacțională care este totodată și administrativă.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și dovedită, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică prin prisma interesului concret al directoarei și nu al muzeului, conform întâmpinării formulate.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 10.08.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, sub nr-, reclamantul Național de Artă al României a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige în solidar cele două pârâte, Societatea R și Ziarul "România Liberă", la comunicarea în scris a numelui și adreselor persoanelor care sunt autori ai referirilor denigratore și calomnioase la adresa ui Național de Artă al României și a directorului său general, din articolul " pe colecția de artă a medicului ", apărut în Ziarul "România Liberă" la 21 iunie 2007, la pagina 8, și în rezumat la pagina 1, sub sancțiunea de daune cominatorii în favoarea Statului din cea de-a 15 zi de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la efectiva comunicare a acestor date, în cuantum de 1000 de lei pe fiecare zi de întârziere, obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1678/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr-,Judecătoria Sectorului 3 Bar espins excepția necompetentei materiale, respingând, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Național de Artă al României, în contradictoriu cu pârâții Societatea "R" și Ziarul "România Liberă".
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea cu care a fost sesizată, reclamantul Național de Artă al României a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor să comunice în scris numele și adresele persoanelor care sunt autori ai referirilor denigratoare și calomnioase la adresa ui Național de Artă al României și a directorului său general, din articolul " pe colecția de artă a medicului ", apărut în Ziarul "România Liberă" la 21 iunie 2007.
Temeiul de drept al cererii a fost indicat ca fiind art. 998, 999 și 1003 și art. 1073 din Codul civil.
Din lecturarea articolelor respective reiese că referirile făcute vizează dificultățile ivite pentru punerea în executare a unei sentințe obținute de persoanele la care articolul se referă și din această perspectivă, sunt redate afirmațiile acestor persoane făcute la adresa directorului muzeului. De altfel, chiar motivele reclamantului expuse în cererea de chemare în judecata sunt în legătura cu afirmațiile făcute la adresa persoanei care deține funcția de director la instituției.
Instanța a reținut că una din condițiile de exercițiu ale oricărei acțiuni civile este cea referitoare la afirmarea unui drept care se pretinde a fi vătămat.
Reclamantul a promovat cererea susținând ca articolele respective sunt denigratoare și calomnioase, însă afirmațiile și opiniile expuse nu vizează activitatea ui Național de Artă al României ca instituție publică, pentru a se putea afirma că aceasta instituție a fost criticată prin articolele respective, ci sunt afirmații și opinii la adresa unei persoane fizice care deține funcția de director al instituției în legătură cu atitudinea acesteia manifestată cu ocazia punerii în executare a sentinței judecătorești.
Prin urmare, instanța a apreciat că singura persoana interesată care poate afirma existența unui drept care să-i fi fost vătămat prin referirile din articolele menționate din perspectiva art. 998, 999 și 1003 din cod civil și respectiv art. 1073 din Codul civil este persoana fizică - director al instituției, persoana a cărei atitudine a fost criticată și care poate recurge la o acțiune cum este cea de față, pentru a-și proteja dreptul pretins a fi vătămat, inclusiv din perspectiva calității pe care o deține, aceea de reprezentant al unei instituții publice.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea și a dispus ca atare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 9.04.2008, a formulat apel reclamantul Național de Artă al României, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la 17.05.2008.
În motivare, a arătat că este evident că există un interes legitim și actual al său să își apere prestigiul, aflând numele persoanelor care îl denigrează. Actele și faptele conducătorului instituției sunt chiar faptele instituției, privite din prisma acuzațiilor aduse prin articolul publicat.
În al doilea rând, nu există nici un text legal care să poată sta la baza respingerii acțiunii sale ca neîntemeiată. Obiectul pricinii este "obligația de a face", anume să fie comunicate numele persoanelor sau persoanei care au/a dat informații nereale, informații care aduc atingere prestigiului instituției. Persoana juridică are dreptul să afle sursa și să acționeze pentru restabilirea adevărului.
Apelantul a mai arătat că instanța de fond se află în eroare atunci când motivează că instituția reclamantă nu are interesul de a solicita pe calea unei acțiuni civile aflarea numelui persoanelor care aduc atingere prestigiului instituției. Se face o gravă eroare de apreciere în concret a interesului persoanei juridice. Nu există nici un text legal care nu permită persoanei juridice să acționeze în sensul aflării numelui celor care o denigrează.
În al patrulea rând, a solicitat instanței de apel să verifice cauza sub toate aspectele de drept și de fapt, constatând temeinicia cererii de chemare în judecată.
Nu în ultimul rând, instanța de fond nu a înțeles obiectul pricinii, când a crezut că suntem într-o cauză comercială.
La data de 10.09.2008, intimatele pârâte au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei "România Liberă", întrucât aceasta nu are personalitate juridică.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Sub un prim aspect, tribunalul a reținut că, deși intimatele pârâte au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a uneia dintre ele, în motivare, s-au referit la lipsa personalității juridice, ceea ce înseamnă că în realitate au avut în vedereexcepția lipsei capacității procesuale de folosință,motiv pentru care va da mijlocului de apărare, calificarea corectă sub aspectul denumirii, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă.
Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Capacitatea procesuală de folosință a persoanelor juridice se dobândește în condițiile prevăzute de Decretul nr. 31/1954,de la data înregistrării, iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, la data actului de dispoziție, la data recunoașterii actului de dispoziție, la data autorizării ori la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege, după caz.
Întrucât pârâtul Ziarul "România Liberă" nu intră în niciuna dintre aceste categorii care să îi permită dobândirea personalității juridice, în temeiul art. 41 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acesteia.
Pe fondul cauzei,tribunalul a avut în vedere împrejurarea că, deși faptele sau ilicite, ale organelor de conducere ale unei persoane juridice pot fi considerate faptele persoanei juridice înseși, în acest sens fiind și prevederile art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, ele își păstrează în același timp și natura de fapte proprii ale persoanei fizice care ocupă o funcție de conducere, conform art. 34 alin. 4 din același act normativ. Din acest motiv, terții pot să privească lucrurile din ambele perspective, iar atunci când formulează critici în legătură cu modul în care acționează reprezentantul unei persoane juridice pot să îi atribuie sau nu acesteia din urmă săvârșirea faptelor respective.
În cauza de față, în articolul de la care a pornit prezentul litigiu, acuzele în legătură cu restituirea operelor de artă sunt îndreptate împotriva directoarei ui Național de Artă, aceasta fiind sintagma folosită în tot cuprinsul său, neimputându-se ui, ca persoană juridică, neexecutarea hotărârii judecătorești. Prin urmare, apelantul reclamant nu justifică un interes propriu în formularea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, pentru a se stabili dacă o cerere este întemeiată sau nu, raționamentul este invers decât cel prezentat de către apelantul reclamant, în sensul că, în aplicarea principiului legalității, trebuie să existe un text de lege care să recunoască un drept al reclamantului, în caz contrar, acțiunea urmând a fi respinsă, iar nu să nu existe un text de lege care să interzică o anumită cerere, în caz contrar aceasta urmând a fi admisă.
De asemenea, contrar susținerilor apelantului reclamant, prima instanță a respins excepția de necompetență materială, tocmai în considerarea caracterului civil al litigiului, nefăcând astfel nici o confuzie cu privire la obiectul pricinii.
Față de aceste considerente, reținând că sub celelalte aspecte hotărârea atacată este temeinică și legală, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul a admis apelul, a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Ziarul România Liberă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea față de pârâtul Ziarul România Liberă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință, menținând totodată celelalte dispoziții, prin decizia civilă nr. 1313/15.10.2008, pronunțată de Secția a V-a a Tribunalului București.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantul-apelant Național de Artă al României a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive de recurs:
- C prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, hotărârea cuprinzând o motivare străină de natura pricinii.
Pe obligația de a face - prevăzută în Codul civil - oricine poate solicita obligarea printr-o hotărâre judecătorească, după o prealabilă notificare, a persoanei (fizice sau juridice) care i-a încălcat un drept, sau pentru a obține oprirea unui abuz, ca în cauza de față, sau, în cazul unei denigrări - să afle numele persoanei care a inițiat denigrarea. Pe calea unei acțiuni civile se pot apăra drepturile civile recunoscute unei persoane fizice sau juridice. Drepturile civile sunt ocrotite de lege și pot fi exercitate în așa fel încât să nu afecteze drepturile altor persoane (art. 1, art. 2 și art. 3 din Decretul privitor la persoanele fizice și juridice nr. 31 din 30 ianuarie 1954, acțiunea fiind exercitată în condițiile art. 54 - 56 din același decret).
Instanțele au dat dovadă de superficialitate în tratarea cauzei, înfrângând dispozițiile imperative ale art. 129 alin. 5 din Cod procedură civilă.
Desigur, speța dedusă judecății este una atipică, dar perfect admisibilă.
nu îi este permis să aducă atingere prestigiului unei persoane fizice sau unei persoane juridice. Prin hotărârile pronunțate, se încurajează acțiunile ilicite ale unor persoane care în spatele anonimatului, publică în mass-media, știri false, dezinformări.
Conducerile ziarelor și societățile care le înființează pentru a avea vânzarea asigurată, inventează și fabulează situații inexistente care sunt puse în sarcina unor persoane fizice sau instituții publice.
Este evident că pentru ocrotirea drepturilor nepatrimoniale se poate promova o acțiune de natura celei de față, acțiune care se impunea să fie admisă.
S-a solicitat prin acțiunea înregistrată, obligarea în solidar a celor două pârâte să comunice numele persoanelor care au intoxicat redacția ziarului cu o informație falsă. Nu s-a solicitat altceva de la pârâte. Instanțele fără fundament juridic au respins acțiunea și apelul. Hotărârile pronunțate încurajează lipsa de responsabilitate a unui ziar care conduce în final la înveninarea relațiilor sociale. false și titlurile pompoase "vând ziarul".
AI doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct.8 din Cod procedură civilă, vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Instanța de apel face o analiză superficială a cauzei, cu toate că reține corect și incidența art. 998, art. 999, art. 1003 și art. 1073 din Codul civil, dar ajunge la concluzia că acțiunea este întemeiată, dar trebuia pornită de persoana fizică și nu de persoana juridică. la adresa Directorului general al instituției sunt acuzele aduse instituției, pe care acesta o reprezintă. Instanțele fac o regretabilă confuzie între aspectele care privesc persoana fizică și pe cele care privesc persoana juridică. grave aduse Directorului general în exercitarea atribuțiilor sale, afectează instituția publică. La o simplă citire a articolului din ziar se poate vedea că nu se fac referiri la activitatea persoanei fizice în particular, ci în calitatea de conducător al unei instituții publice. Desigur acțiunea avea un fine de neprimire, dacă autorul articolului se ocupa de prezentarea activităților casnice, gospodărești sau culinare ale directorului general în timpul său liber.
Numai că referirile din articol, vizează activitatea în cadrul instituției, a directorului general, fapt ce putea fi constatat foarte ușor dacă se citea cu mare atenție articolul denigrator.
AI treilea motiv de recurs incident este prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, hotărârile fiind lipsite de fundament juridic, pronunțate cu aplicarea și încălcarea legii. Ambele hotărâri încalcă legea și încurajează calomnierea instituțiilor și persoanelor în spatele anonimatului. A precizat că a depus la instanța de fond, Codul d eontologic al ziaristului, făcând astfel dovada încălcării de către ziar și ziariști a propriilor acte normative.
AI patrulea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, hotărârea din apel fiind lipsită de fundament juridic, pronunțată cu aplicarea și încălcarea legii, anume a art. 296 teza finală. În urma admiterii apelului, s-a creat o situație mai grea apelantului, prin admiterea excepției lipsei capacității procesuale a pârâtului Ziarul România Liberă.
Instanța de apel a nesocotit art. 7 alin. 3 din Cod procedură civilă, deoarece ziarul are stabilită o conducere redacțională care este totodată și administrativă.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, 304 pct.8 Cod procedură civilă, 304 pct.9 Cod procedură civilă și art.299 și urm. Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul, conform art.3 și art.11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG 32/1995.
Intimata-pârâtă "R" a formulat întâmpinare, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă, invocând excepția de nemotivare a recursului, ca urmare a neîncadrării motivelor în cazurile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, apreciind că nici nu se solicită de recurentă, protecția juridică a unui drept subiectiv civil.
În recurs nu s-au administrat alte probe, conform art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură Civilă și ale art. 299 Cod procedură civilă.
Soluționând cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepția de nemotivare a recursului, calificată în baza art.129 al.5 Cod procedură civilă, de C, ca fiind o excepție de nulitate a recursului, ca urmare a neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, Curtea o apreciază ca fiind nefondată, deoarece cel puțin criticile subsumate ultimului motiv de recurs invocat, pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, relativ la nerespectarea art.296 teza finală Cod procedură civilă.
Sub aspectul fondului recursului, Curtea constată, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, că prezenta cale de atac este nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel, primul motiv de recurs invocat, este cel referitor la pronunțarea de către instanța de apel, a unei hotărâri având o motivare străină de natura pricinii.
Conform art.304 pct.7 Cod procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate când 7. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Nu se poate reține împrejurarea că ambele instanțe nu ar fi înțeles natura acțiunii, deoarece ambele instanțe s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, conform art.129 al.4 Cod procedură civilă, respectiv asupra cererii de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face, respectiv de a comunica numele autorilor articolelor denigratoare și calomnioase, sub sancțiunea de daune cominatorii.
Criticile generale, enunțate în continuare, de către recurent și subsumate acestui prim motiv de recurs sunt întemeiate, însă ele nu determină condiția nelegalității soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, deoarece nu se constituie în veritabile critici ale deciziei recurate, ci în considerente cu caracter general, teoretice care însă, se completează cu cele corect enunțate de ambele instanțe de judecată, privitoare la condițiile de exercițiu ale unei cereri de chemare în judecată, chiar având și obiectul menționat anterior - obligație de a face, întemeiate pe art.54-56 din Decretul nr.31/1954.
Una dintre condițiile de exercițiu ale unei acțiuni, este interesul. Interesul reprezintă una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii și el presupune îndeplinirea mai multor condiții, ca și folos practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare: să fie legitim, adică să nu fie în conflict cu legea, să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel ce recurge la forma procedurală, să fie născut sau actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune, în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Condiția interesului nu este cerută numai la punerea în mișcare a acțiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii (apărări, exercitarea căilor de atac, executare silită, etc.). Deci, în măsura în care promovarea oricărei forme procedurale nu asigură nici un folos practic, celui ce a recurs la ea, ea va deveni lipsită de interes.
Or, instanțele în prezenta cauză au analizat această condiție de exercițiu și au constatat neîndeplinirea sa, astfel încât nu se poate invoca în mod pertinent, încălcarea prevederilor art.129 al.5 Cod procedură civilă sau o motivare străină de natura pricinii, aprecierea inadmisibilității cererii, de către instanțe sau pronunțarea hotărârilor în cauză, fără fundament juridic.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea constată că, potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate când8. instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
După cum se știe, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar totuși puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincție ce trebuie făcută între clauzele obscure, iar, pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât, dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor este casabilă. Astfel, instanța schimbă natura contractului dacă califică un contract de vânzare-cumpărare, drept contract de schimb, sau un contact de expediție, drept contract de transport și comite o denaturare, atunci când, supunând actele cauzei, interpretării sale, le atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lor, în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic. Pentru a fi întemeiată imputarea de denaturare adusă instanței, nu este suficientă o simplă afirmație în acest sens, ci este necesară precizarea în ce constă denaturarea, indicându-se care anume pasaj, care anume termen din actul pretins denaturat, exclude prin înțelesul său clar și vădit neîndoielnic, constatarea dedusă din el, de instanța de fond. Dacă nu se precizează denaturarea, nu se poate exercita controlul. Dacă însă, din probele administrate ar rezulta un dubiu în privința naturii juridice sau conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în fața instanței de recurs, deoarece motivul de casare nu permite.
Prin prisma acestor considerente cu caracter teoretic, Curtea constată că motivul de recurs invocat, este nefondat, criticile concrete subsumate acestui motiv de recurs, neprivind nici un act juridic dedus judecății.
De fapt, toate aceste critici sunt subsumate greșitei constatări de către instanțe, a faptului că acuzele nu ar privi și, ci doar pe directoarea acestuia. Se invocă în mod practic, o aplicare greșită în cauză, a dispozițiilor art.35 al.3 din Decretul nr.31/1954, fapt care determină incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nu a celui enunțat la punctul 8.
Prin prisma acestei mențiuni prealabile, Curtea constată că decizia recurată este corectă din acest punct de vedere, pentru că incidența art.35 al.3 din decret sau doar a art.35 al.4 din același act normativ la care tribunalul a făcut referire, rezultă din modul de percepere al terțului, în speță, al cititorilor articolelor respective. Or, sub acest aspect, în mod just tribunalul a constatat că acuzele în legătură cu restituirea operelor de artă sunt îndreptate împotriva directoarei și nu a ui, dat fiind conținutul concret al sintagmelor folosite în articol. Constatarea tribunalului este una definitivă, care se subsumează situației de fapt stabilite în mod definitiv de instanța de apel și pe care se grefează controlul exclusiv de legalitate al instanței de recurs, conform art.304 al.1 Cod procedură civilă. Curtea nu poate în prezenta cauză, ca, reapreciind probele administrate, să ajungă la o altă constatare de fapt, fundamental opusă celei reținute de tribunal, în sensul că cititorii, lecturând articolul, ar percepe că acuzele sunt adresate muzeului și nu doar directoarei. Așadar, stabilind acest mod de percepție a terților, în continuare, în mod corect tribunalul a aplicat prevederile art.35 al.4 din decret și nu pe cele ale art.35 al.3. Această distincție este perfect posibilă în cadrul faptelor comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru că textele legale amintite o permit și pentru că, în al doilea rând, însăși doctrina juridică atestă posibilitatea angajării exclusive a răspunderii persoanei fizice - organ al persoanei juridice, dacă fapta ilicită a organului, a fost săvârșită prin abuz în funcție, urmărind scopuri străine persoanei juridice ( a se vedea în acest sens,;, - "Drept civil. Teoria generală a obligațiilor", Editura, B, 1997, p. 196). Așadar, simpla eventuală comitere a unei fapte ilicite imputate unui organ de conducere al unei persoane juridice, nu atrage automat, în toate cazurile, răspunderea (și ca atare și afectarea) persoanei juridice, fiind nevoie să se aprecieze de la caz la caz, astfel încât susținerile recurentului din acest punct de vedere, sunt nefondate.
C de-al treilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, conform căruia: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate când 9. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", este nefondat.
Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege.
În cauză, însă, nu s-a indicat în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nici o prevedere legală care să fi fost greșit aplicată, ignorată sau interpretată de către tribunal, astfel încât motivul este nefondat, recurentul rezumându-se la afirmații generale, imprecise, de genul: "hotărârile sunt lipsite de fundament juridic, pronunțate cu aplicarea și încălcarea legii", "ambele hotărâri încalcă legea". Curtea constată că referirile la nerespectarea Codului Deontologic al ziaristului, reprezintă referiri care privesc însuși articolul realizat, sub aspectul conținutului său, dovadă în acest sens fiind paragraful argumentativ din pagina 3 cererii de chemare în judecată. Așadar, aceste referiri nu vizează cererea având ca obiect obligație de a face și nici legalitatea deciziei recurate.
În ceea ce privește cel de-al patrulea motiv de recurs invocat, prevăzuttotde art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că potrivit art.296 Cod procedură civilă: "Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".
Însă, agravarea situației în propria cale de atac - care ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor art.296 teza a II-a Cod procedură civilă și ar atrage incidența art.304 pct.9 Cod procedură civilă - nu poate fi reținută în cauză, deoarece acțiunea a fost respinsă de prima instanță, iar instanța de apel nu a făcut decât să păstreze această soluție de respingere, chiar dacă în ceea ce privește pârâtul Ziarul România Liberă, a respins-o pentru lipsa capacității procesuale de folosință. Întrucât soluția este tot de respingere a acțiunii, nu s-a agravat acestui recurent, situația în propria sa cale de atac. Pe de altă parte, această excepție este una absolută care poate fi pusă în discuție pe tot parcursul procesului, neputându-i-se reproșa ziaristului că nu ar fi declarat apel împotriva hotărârii de fond, sub acest aspect, pentru că, judecătoria respingând global acțiunea, cererea sa de apel ar fi fost lipsită de interes.
În cauză, nu se poate invoca nici ignorarea art.7 al.3 Cod procedură civilă, deoarece, pe de o parte, textul vizează stabilirea competenței teritoriale, iar, pe de altă parte, ziarul nu este nici o asociație sau societate fără personalitate juridică, ci este un cotidian editat de Societatea "R", căreia îi revine răspunderea administrării și gestionării sale, indiferent dacă ar exista sau nu o conducere redacțională.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sectorul 1, nr. 49-53, împotriva deciziei civile nr.1313 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți SOCIETATEA "R" SA, cu sediul în B, sectorul 3,-, -. 4 și ZIARUL ROMÂNIA LIBERĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red. /13.07.2009
Tehnodact. / 2 ex./07.09.2009/
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 3. - Civ. -
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Pena, Mariana Haralambe
