Obligație de a face. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1030/2009

Ședința publică de la 19 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu președinte Curtea de Apel

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A împotriva sentinței civile nr.498/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat, avocat pentru reclamanții intimați, -, lipsind reprezentanta pârâtului recurent, reclamanții intimați reprezentați de avocat, reclamanții intimați, și pârâtul intimat Colegiul Național Câmpeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului recurent prin registratură, copii după adresele nr.26.824/2007 eliberată de Ministerul Educației și Cercetării și adresată Inspectoratului Școlar al Jud. M, adresa nr- emisă de și adresată Ministerului Educației Naționale, copie după sentința civilă nr. 599/2009 a Tribunalului Alba pronunțată în dosar numărul - ca practică judiciară.

Avocatul reclamanților depune la dosar întâmpinare și copie după decizia nr.983/2009 a Curții Constituționale.

S-a comunicat un exemplar din actele depuse cu reclamantul intimat.

Părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare, o lasă în pronunțare și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul reclamanților intimați pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacată ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare și susținute și oral. Cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul intimat, achiesează la concluziile susținute de mandatarul celorlalți reclamanți.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față;

Constată că prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr- reclamanții, -, și i-au chemat în judecată pe pârâții: Colegiul Național " " Câmpeni și Inspectoratul Școlara al Jud. A solicitând:

-obligarea pârâților să acorde tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997cu modificările și completările ulterioare;

-obligarea pârâților la plata, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, a diferențelor de drepturi salariale actualizate în raport cu rata inflației, în favoarea reclamanților, diferență rezultată ca urmare a neacordării tranșelor suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997;

-cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că sunt cadre didactice și că deși aveau dreptul să primească potrivit legii tranșe de vechime la salarizare precum și tranșe suplimentare de vechime, conform unei vechimi în muncă de 30, 35 și peste 40 de ani, nu au fost salarizați corespunzător.

În drept se invocă art.289 și urm. Codul Muncii.

În probațiune au depus următoarele înscrisuri: adeverințe vechime în muncă.(filele 10-14).

Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâții solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că pretențiile reclamanților sunt lipsite de suport legal. În plus Inspectoratul Școlara al Jud. A invocă lipsa calității procesual pasive, arătând că nu se află în raporturi contractuale de muncă cu reclamanții.

În drept se invocă art.115 pr.civilă, prev. Legii nr. 84/1995, Legii nr. 128/1997(29,30).

Prin sentința civilă nr. 498/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive, invocate de pârâtul Inspectoratul Școlara al Jud.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Colegiul Național " " Câmpeni și Inspectoratul Școlara al Jud. A și în consecință:

Au fost obligați pârâții să acorde și să plătească reclamanților- personal didactic, corespondent raportului de muncă avut de fiecare reclamant, drepturile bănești, reprezentând tranșa suplimentară de vechime în muncă, începând cu data de 02.03.2006, sume care urmau a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 1.190 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Se reține în considerentele acestei hotărâri, că nu s-a făcut dovada achitării reclamanților a sporului salarial prevăzut de art.50 din Legea nr. 128/1997.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prev. de art.79 din Legea nr.168/1999 pârâtul Inspectoratul Școlara al Jud. A, prin care solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece majorările salariale pretinse de intimații reclamanți au fost acordate începând cu data publicării Legii nr. 128/1997.

În drept se invocă: art.299 și urm pr.civilă, art.304 punct 1.pr.civ.; Ordonanța nr.15/30.01.2008; Legea nr. 154/1998.

Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimați se solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că art.5 din OG. Nr. 15/2008 a fost declarat neconstituțional; nu corespunde adevărului faptul că majorările salariale au fost acordate; Legea nr. 154/1998 nu își are aplicabilitate în speță.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă reține următoarele:

Recursurile sunt fondate sub următorul aspect:

Potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Principiul rolului activ al judecătorului reglementat de textul de lege sus enunțat obligă instanță, în aflarea adevărului judiciar, la administrarea tuturor probelor necesare lămuriri pe deplin a stării de fapt în raport cu care se vor aplica dispozițiile legale incidente.

În speță, pretențiile reclamanților sunt fundamentate juridic pe dispozițiile art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, iar în discuție nu este norma de drept ci faptul acordării sporul pretins. Astfel, în contextul în care pe de o parte, intimații- reclamanți susțin că nu le-a fost acordat acest spor, iar pe de altă parte angajatorul susține că le-a fost acordat încă din anul 1997, atașând în sensul acestei apărări, adresa nr. 26.824/22.02.2007 a Ministerului Educației și Cercetării, precum și avizul nr. 1472/6512/29.10.1997 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, se impunea lămurirea pe deplin a acestui fapt, prin administrarea probelor necesare. În acest sens, se impunea punerea în discuția părților și administrarea probei științifică prev. de art. 201 cod procedură civilă, pentru clarificarea împrejurării de fapt dacă sporul salarial pretins de reclamanții a fost sau nu inclus în drepturile salariale plătite lunar de angajator.

Lipsa lămuriri pe deplin a acestui aspect echivalează cu o necercetare a fondului de către prima instanță, așa încât în temeiul art. 312 alin.5 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr. 168/1999, curtea, va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va pune în discuția părților, necesitatea efectuării unui raport de expertiză tehnică contabilă în sensul celor reținute mai sus; va analiza și celelalte aspecte ridicate de părți cu ocazia recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului A împotriva sentinței civile nr.498/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

Grefier,

Red.

Tehnored, A,/

13 ex./3.11.2009

Jud. fond. /

Președinte:Adriana Petrașcu
Judecători:Adriana Petrașcu, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Alba Iulia