Obligație de a face. Decizia 10740/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10740

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Marian Lungu

Grefier: - -a -

****************************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,-,. 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței nr. 4092 din data de 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în,-, județul G, cu domiciliul în, str. -,. 48 2,. 1,. 6, județul G, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Petitionarul și a chemat in judecata intimata SC SA B - Sucursala solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata intimata să întocmească listele de preluare a persoanelor de către SC. SA, cu cheltuieli de judecată.

In considerente s-a aratat ca la începutul lunii octombrie 2007 s-au întocmit liste cu personalul care avea calificative bune în vederea preluării acestora de către SC. SA. Deși inițial au fost trecuți pe lista, acestia nu s-au regăsit în lista finală cu toate că îndeplineau condițiile cerute, respectiv calificative bune.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 5 raportat la art.39 lit.d din OUG nr.55/2006 precum și prevederile Codului muncii cu privire la principiul egalității de tratament.

Prin intampinare, intimata a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesual pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata cu motivarea că, culpa aparține persoanelor care au alcătuit listele cu salariații care urmau să fie preluați de SC SA B, aceștia nemaifiind salariații intimatei.

La data de 18.04.2008 intimata SC SA B (fostă SC SA) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, motivând că petentii se regăsesc pe listele intocmite de pârâtă și că nu se face vinovată de faptul că petentii nu au fost preluați, cumpărătoarea fiind singura în măsură să stabilească care salariati urmează a fi preluati.

Prin sentința civilă nr.4091 din 23 iunie 2008, Tribunalul Gorja respins excepția lipsei calității procesual pasive invocata de intimata SC. SA

A admis actiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata SC SA

A obligat intimata să întocmească listele cu persoanele care urmează să fie preluate de către Grup, în care să fie nominalizati și petenții și.

A obligat intimata Grup să preia și să mențină petenții pe funcțiile deținute anterior.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenții și au fost salariații societății SC SA B- Sucursala.

Ca urmare a negocierilor privind preluarea serviciilor petroliere ale SC. SA de către Grup, a fost întocmită o listă cu persoanele angrenate în activitățile de servicii petroliere ce urmau a fi preluate, fără ca petenții să fie nominalizați, cu toate că îndeplineau condițiile cerute.

Referitor la lipsa calității procesual pasive invocată de intimata SA, instanța a respins-o, întrucât între petentii și intimata au existat raporturi de muncă, fiind salariați ai acesteia și chiar dacă intimata a depus la dosar tabelele în care petenții figurează, acestea nu sunt datate și nici nu reiese faptul că au fost întocmite înainte de data preluării salariaților de către Grup.

Mai mult, intimata nu a arătat criteriile care au stat la baza secției de personal în vederea preluării de către SC SA și nici nu a putut justifica neincluderea pe listele de preluare a personalului, ceea ce încalcă principiul egalității de tratament față de salariați, principiu invocat de altfel și de petenți.

Având în vedere aceste considerente, instanta a respins cererea privind exceptia lipsei calității procesual pasive invocată de intimata SC. SA, a admis actiunea în parte, în sensul că societatea intimată a fost obligată să întocmească listele cu persoanele care urmează să fie preluate de către Grup, în care să fie nominalizati și petenții și și să oblige intimata Grup să preia și să mențină petenții pe funcțiile deținute anterior.

Pârâta SC SA Baf ormulat recurs împotriva acestei sentințe, pe care o consideră nelegală, solicitînd modificarea acesteia și pe fond respinferea acțiunii.

Critică sentința pentru aprecierea greșită de către instanța de fond a situației de fapt întrucât a făcut dovada înscrierii celor doi reclamanți pe listele pentru preluarea lor de către, instanța reținând în mod greșit că a fost întocmită o listă cu persoanele angrenate în activitățile de petroliere fără ca reclamanții să fie nominalizați cu toate că îndeplineau condițiile cerute.

Întrucât aceștia au fost incluși pe listele celor ce urmau să fie preluate de, aceasta fiind singura obligație a sa, nu-i poate fi reținută culpa dacă nu a considerat că are nevoie de cei doi reclamanți.

Analizând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.

Reclamanții au chemat în judecată pe pârâta SC B pentru a fi înscriși pe listele cu persoanele ce urmau să fie preluate de către Grup, dar nu a fost chemată în judecată și aceasta din urmă societate și nici instanța nu a dispus introducerea în cauză și nu a fost citată în calitate de pârâtă, pentru a-și face apărările și a-i fi opozabilă hotărârea.

Prin dispozitivul sentinței însă a fost obligată intimata GRUP " să preia și să mențină petenții pe funcțiile deținute anterior", deși din considerente și din lucrările dosarului nu rezultă că s-a solicitat aceasta, iar capătul de cerere a fost pus în discuția părților și acordat posibilitatea intimatei GRUP SĂ-ȘI APĂRĂRILE.

Procedând astfel, Curtea apreciază că intimata a soluționat procesul fără să cerceteze fondul și în baza art.312 pr.civ. sentința va fi casată cu trimitere spre rejudecare, urmând a fi introdusă în cauză această intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,-,. 3,. 7, sector 1, împotriva sentinței nr. 4092 din data de 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul în,-, județul G, cu domiciliul în, str. -,. 48 2,. 1,. 6, județul G, având ca obiect obligație de a face.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

09.01.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Marian Lungu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 10740/2008. Curtea de Apel Craiova