Obligație de a face. Decizia 1116/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (7040/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.1116/
Ședința publică de la 24.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - Trans SRL împotriva sentinței civile nr.4124/16.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23545/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-contestator G.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată, prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/09.04.2008, și intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat care depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/17.02.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-contestator, prin avocat, depune la dosar întâmpinare și un exemplar îl comunică prin intermediul președintelui completului, reprezentantului avocat al recurentei-intimate.
Curtea acordă cuvântul la propunerea de probe.
Recurenta-intimată, prin avocat, depune la dosar înscrisuri semnate pentru conformitate cu originalul, respectiv Hotărârea adunării generale a asociaților nr.2759/40/16.02.2007 și o declarație dată de intimatul-contestator G la 11.06.2007. Arată că este un înscris nou care nu a fost pus în discuție la instanța de fond.
Intimatul-contestator, prin avocat, se opune admiterii probei solicitată de recurenta-intimată, ca nefiind utilă cauzei.
Curtea, apreciind proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-intimată pertinentă, concludentă și utilă cauzei, o încuviințează.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Critică sentința atacată pe următoarele aspecte:
O primă critică este aceea de nelegalitate, dezvoltând ideea în sensul că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei contestații formulate de intimatul-contestator împotriva măsurii încetării de drept a raporturilor de muncă. Arată că doar împotriva deciziei de concediere poate fi formulată contestație întemeiată pe prevederile art.76-78 din Codul Muncii. Ori, în speță este vorba de o încetare de drept a raporturilor de muncă, ceea ce nu poate fi supus controlului judecătoresc.
Al doilea motiv de recurs este acela că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea măsurii încetării contractului de muncă și reintegrarea intimatului-contestator întrucât în speță a operat încetarea de drept a contractului, ca urmare a expirării duratei. Face referire la existența cazului ce a permis încheierea contractului de muncă pe perioadă determinată, datorită creșterii temporare a activității. Nu se pune problema reintegrării, întrucât munca a încetat în mod voluntar. Solicită obligarea intimatului-contestator la plata cheltuielilor de judecată.
La întrebarea președintelui completului privind forma deciziei, reprezentantul avocat al recurentei-intimate arată că decizia este un act unilateral a angajatorului.
Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca legală și temeinică. Arată, în combaterea motivelor de recurs, că instanța de fond nu a făcut decât să sancționeze modalitatea desfacerii contractului de muncă. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, în sensul că instanța ar fi concluzionat că recurenta-intimată nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul Muncii și nepunerea în discuția părților necesitatea administrării de probe, arată că recurenta-intimată trebuia să depună la dosar înscrisuri.
Susține că intimatul-contestator a fost preluat prin transfer. Angajatorul trebuia să respecte toate condițiile inițiale. Recurenta-intimată a înțeles să elimine o parte din salariați folosind metode nelegale. Arată că-și rezervă dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatorul Gac hemat în judecată pe intimata - Trans SRL, solicitând anularea încetării contractului său de muncă, începând cu data de 01.06.2007, adusă la cunoștința sa cu înștiințarea nr.3561/04.06.2007, la data de 06.06.2007; reîncadrarea pe postul de agent comercial deținut anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești până la reîncadrarea efectivă pe post.
Prin sentința civilă nr.4124/16.05.2008, Tribunalul București, a admis acțiunea formulată de contestatorul G, a anulat măsura dispusă de intimata - Trans SRL de încetare a contractului de muncă al contestatorului, a dispus reintegrarea acestuia în funcția anterioară de agent comercial și a bligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data 01.06.2007 până la data reintegrării, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 700 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Gaf ost salariatul Primăriei Comunei, în funcția de maistru, până la data de 01.02.2007, când a fost transferat la societatea intimată în baza dispozițiilor art.169 Codul Muncii.
Între contestator și intimata - TRANS SRL s-a încheiat inițial un contract pe durată nedeterminată. Ca urmare a cererii formulate de contestator la data de 15.01.2007 înregistrată sub nr.2757, prin care acesta solicita încetarea contractului de muncă, intimata a emis decizia nr.16/28.05.2007 prin care a dispus încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, în baza art.55 lit.b Codul Muncii.
Ulterior, părțile au încheiat un nou contract individual de muncă pe durată determinată, pe o perioada de 3 luni, începând cu 01.03.2007 și până la 01.06.2007. La data de 01.06.2007, intimata a emis decizia nr.57 prin care a dispus încetarea acestui contract de muncă în baza dispozițiilor art. 56 lit.j Codul Muncii ce prevăd încetarea de drept a raporturilor de muncă la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată.
Instanța a apreciat că decizia susmenționată este nelegală întrucât, la rândul său, cel de-al doilea contract de muncă încheiat între părți pe durata determinată este nelegal.
Potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 Codul Muncii contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Așadar, Codul Muncii conține regula potrivit căreia contractul de muncă se încheie pe durată nedeterminată, această regulă constituind o măsură de a asigura dreptul la stabilitate în muncă. Prin excepție, contractul individual de muncă se încheie pe durată determinată în condițiile expres prevăzute de lege, conform dispozițiilor art.12 alin.2 Codul Muncii, aceste cazuri fiind limitativ prevăzute de art.81 Codul Muncii.
În cauză, intimata nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul Muncii sau de legi speciale care să justifice încheierea contractului individual de muncă pe durată determinată astfel încât instanța a apreciat că prevederea din acest contract cu privire la durata determinată este lovită de nulitate absolută.
Potrivit dispozițiilor art.57 Codul Muncii, în situația în care o clauză este afectată de nulitate întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale, imperative, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile.
Întrucât clauza duratei determinate a contractului contestatorului era înlocuită de drept cu clauza privind durata nedeterminată a acestuia, instanța a concluzionat că raporturile de muncă dintre părți nu puteau înceta în baza dispozițiilor art.56 lit.j Codul Muncii, la data expirării termenului contractului individual de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 28.07.2008 intimata - Trans SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 01.09.2008 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041Cod de procedură civilă, se critică oluția instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie și se solicită admiterea recursului, modificarea sau casarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de contestator ca neîntemeiată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, s-a arata că a fost nesocotit principiul înscris in art.969 civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante. Prin urmare, judecătorului nu ii este permis sa treacă peste termenii conveniți de părți in contract, stabilind alte drepturi si obligații, interpretând greșit actul de voința al pârtilor sau atribuindu-i alt înțeles decât cel voit de părți ori denaturând înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru aceasta, se aplică art. 304 pct. 8 din proc.civ.
In cauză, instanța a fost chemata sa se pronunțe cu privire la valabilitatea deciziei de încetare a raporturilor de munca dintre părți, ca urmare a expirării duratei contractului individual de munca încheiat pe perioada determinata, în baza art. 56 lit.j din Codul Muncii.
Din conținutul contractului rezulta fără dubiu ca acesta a fost încheiat pe durata determinata, fiind respectate dispozițiile legale din Codul Muncii privind menționarea duratei contractului, precizându-se totodată si motivul duratei determinate a contractului, respectiv pe perioada suspendării contractului individual de munca al titularului de post, caz prevăzut ca atare de art. 81 lit.a) din muncii.
Contractul a fost încheiat in forma scrisa, semnat de ambele părți, iar un exemplar al acestuia a fost înmânat intimatului sub semnătura de primire. Cu rea credința a afirmat intimatul ca nu a citit conținutul contractului, de vreme ce l-a avut tot timpul asupra sa si nimeni nu l-a împiedicat sa-l citească. Pe perioada derulării contractului, intimatul nu a contestat si nici nu a denunțat respectivul contract. Executarea contractului pe toata perioada presupune acoperirea oricărei eventuale cauze de nulitate. Mai mult, la expirarea duratei pentru care a fost încheiat, intimatul a declarat in scris că si-a primit toate drepturile salariale si de alta natura cuvenite si ca nu mai are nici o pretenție, confirmând încă odată contractul așa cum a fost încheiat. Declarația a fost făcuta la 11 zile după încetarea contractului, respectiv pe data de 11.06.2007.
Prin urmare, acest contract exprima voința libera a părtilor, exprimata fără echivoc si neîndoielnic de a avea un raport de munca pe durata determinata. Acest contract si-a produs efectele pe întreaga sa perioada de valabilitate.
Instanța de fond a ignorat cu desăvârșire mențiunile contractului, iar prin sentința pronunțată a nesocotit dispozițiile art.969 civ. controlul de legalitate, chiar si in situația in care s-ar fi reținut o cauza de nulitate a actului, la momentul întocmirii acestuia, soluția nu putea sa înfrângă voința liber exprimată de părțile contractante de a avea un raport de munca pe durata determinata. Potrivit principiului conversiei actului juridic, in situația in care contractul încheiat intre părți nu îndeplinea una din condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta sa ia naștere valabil ca si contract individual de munca pe perioada determinata, dispunând anularea acestuia, instanța trebuia sa constate valabilitatea "înțelegerii", a "convenției" dintre părțile contractante, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Potrivit principiului salvgardării actului juridic, care operează si in dreptul muncii, precum si a principiului error communis facit just, trebuia sa constate ca orice cauza de nulitate a fost acoperita (prin confirmare de ambele parti si prin executarea contractului);
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 proc.civ. se arată că din cuprinsul hotărârii nu rezultă in baza căror probe administrate in mod legal de instanța de judecata s-a concluzionat ca nu s-a făcut dovada existentei vreunuia între cazurile prevăzute de art.81 Codul Muncii sau de legi speciale care sa justifice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata. Instanța nu a pus in discuția părtilor necesitatea administrării de probe pentru dovedirea existentei sau inexistentei cazului prevăzut de lege pentru încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din proc.civ. recurenta-intimată susține că legea nu interzice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata, fiind doar enumerate expres, dar nu limitativ, in art. 81. muncii, cazurile in care este posibila încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata. Legea nu obliga la menționarea in cuprinsul contractului a acestor cazuri. Cu toate acestea, in cuprinsul contractului din speța este specificat clar la punctul "Durata contractului", cazul pentru care s-a încheiat pe durata determinata, anume pe perioada suspendării contractului individual de munca al titularului de post, caz prevăzut ca atare de art. 81 lit.a) din muncii.
In mod greșit a apreciat instanța ca nu s-a făcut dovada existentei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.81 Codul Muncii sau de legi speciale care să justifice încheierea contractului individual de munca pe perioada determinata, in condițiile in care un asemenea caz a fost specificat clar in cuprinsul contractului, iar o eventuala dovada sau dovada contrara nu putea sa fie decât in sarcina intimatului contestator.
În plus, au fost nesocotite si interpretate in mod eronat dispozițiile legale cu privire la constatarea nulității si la efectele acesteia. Nulitatea contractului individual de muncă este o specie a nulității actului juridic civil, cu particularități generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Ori, tribunalul a interpretat si aplicat in mod eronat dispozițiile art. 57 din muncii cu privire la nulitatea contractului individual de munca, ca si pe cele ale Codului civil privitoare la nulitate.
Potrivit art. 57 din muncii, constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, respectiv de la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești. Conform dispozițiilor din Codul civil, fiind vorba de un contract cu executare succesiva nu se pune problema repunerii pârtilor in situația anterioara.
Mai susține recurenta-reclamantă că sunt nejustificate despăgubirile acordate. Salariatul are dreptul la despăgubiri doar pentru munca prestata, inexistenta in speța. Despăgubirile pentru un eventual prejudiciu trebuiau demonstrate. Nu pot fi acordate despăgubiri pentru o perioada in care, cel puțin si din culpa salariatului, contractul nu a fost executat. Ar fi o plata nedatorata, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei pentru intimat. Pe întreaga perioada de la încetarea contractului si pana in prezent, intimatul nu s-a prezentat la sediul societății pentru a cere reintegrarea sau continuarea muncii si nici nu a fost împiedicat in vreun fel sa-si caute de lucru în alta parte.
La data de 24.02.2009, intimatul-contestator Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă începând cu data de 01.02.2007, în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată. Acest raport a încetat la data de 15.02.2007, prin acordul părților, urmare cererii formulată de salariat la 15.01.2007 și deciziei emisă în acest sens de angajator sub nr.16/28.05.2007.
Ulterior, între părți se încheie un nou contract individual de muncă, pe durată determinată însă, începând cu data de 01.03.2007 și până la 01.06.2007. La împlinirea termenului, angajatorul a emis decizia nr.57/01.06.2007 prin care constată încetat de drept raportul de muncă cu salariatul său.
În cauza de față, salariatul Gas olicitat să se constate nulă această încetare a raporturilor de muncă pe motiv că angajatorul nu și-a respectat obligațiile din contractul cadru prin care gestiunea serviciilor publice de salubrizare a localității, jud. Iaf ost concesionat de către Consiliul Local către - Trans SRL. De asemenea, s-a invocat faptul că nu a înțeles să încheie un contract pe durată determinată, ci unul pe durată nedeterminată.
Instanța de fond a constatat nulitatea celui de-al doilea contract de muncă încheiat de părți cât privește durata contractului, apreciind că este lipsită de eficiență juridică aceasta prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de art.81 Codul Muncii în care se poate încheia un contract de muncă pe durată determinată.
Curtea constată greșită această soluție atât prin raportare la interpretarea normelor Codului muncii, cât și a probelor administrate în cauză.
Este de observat că salariatul Gaf ost preluat în cadrul societății recurente urmare contractului de concesiune a serviciilor publice de salubrizare menționat anterior. La art.24 din contractul cadrul de concesiune se prevede obligația concesionarului de a prelua tot personalul existent la Consiliul Local - Serviciul de Salubrizare (între care și intimatul-contestator), acesta urmând un stagiu de pregătire și instruire. Obligația arătată aici și menționată de contestator în acțiunea sa a fost întrutotul respectată de recurentă, dovadă fiind contractul individual de muncă semnat în februarie 2007.
Urmare cererii formulate de chiar salariat de încetarea raporturilor de muncă, angajatorul emite decizia prin care se constată aplicabilitatea art.55 lit.b Codul Muncii.
Urmare acestui moment, între părți se puteau încheia raporturi de muncă guvernate de Codul Muncii, fără ca angajatorul să mai fie ținut de obligațiile asumate prin contractul de concesiune. Așa fiind, a înțeles să încheie cu salariatul un contract pe durată determinată perfect valabil, asumat prin semnătură de salariat.
Referirile instanței de fond asupra valabilității acestui contract prin raportare la art.81 din Codul Muncii vor fi înlăturate de C deoarece nu au fost invocate de parte prin contestație și, apoi, ca motiv de ordine publică invocat din oficiu, de tribunal ar fi trebuit puse în discuția părților.
Tribunalul nu a procedat astfel ci prin hotărâre a declarat nevalabilitatea clauzei referitoare la durata contractului de muncă, punând părțile în imposibilitatea de a face apărări asupra acestui aspect. De altfel, în recurs recurenta-intimată susține că acest contract pe durată determinată a fost încheiat ca urmare a suspendării altui raport de muncă cu un salariat al său.
Curtea mai notează și faptul că Codul Muncii declară, ca regulă, durata nedeterminată a unui contract de muncă. Prin excepție, raportul de muncă poate fi stabilit pe o durată determinată în anumite cazuri prezentate în art.81, fără însă a se prevedea vreo sancțiune pentru încheierea unui astfel de contract și în alte cazuri decât cele enumerate de lege. În atare situație, nu se poate concluziona în sensul unei nulități absolute ca sancțiune pentru situația analizată aici. Din contră, interesul care poate fi prejudiciat prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată este numai al salariatului, și prin urmare, numai acesta putea invoca o eventuală nulitate, ceea ce însă reprezintă o nulitate relativă ce nu ar putea fi invocată de instanță din oficiu.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată, apreciind că prin împlinirea duratei contractului, acesta și-a încetat efectele, iar decizia emisă de angajator pentru constatarea acestui fapt juridic este legală și temeinică.
În temeiul art.274 pr.civ. va obliga intimatul-contestator care se găsește în culpă procesuală să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr.0019/23.01.2009 emisă de Cabinet de Avocat.
În privința acestor cheltuieli de judecată Curtea a făcut și aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 pr.civ. în sensul că a redus cheltuielile afirmate de recurentă, cheltuieli totale în valoare de 4.000 lei considerând că acestea sunt nejustificat de mari, față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de reprezentantul părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată - Trans SRL împotriva sentinței civile nr.4124/16.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23545/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-contestator G.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge contestația, ca neîntemeiată.
Obligă intimatul-contestator să plătească recurentei-intimate cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex.
20.03.2009
Jud. fond: Dalina;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea
