Obligație de a face. Decizia 1166/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1166
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.552/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect obligație de a face ELIBERARE ADEVERINȚĂ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 06.02.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu SC G SA, să i se elibereze o adeverință din care sa rezulte încadrarea în grupa specială de muncă conform Legii 226/2006 pentru perioada cat a fost salariatul unității.
În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 1969-2000 fost angajat la secția de Benzi la, in funcția de inginer principal si apoi seful atelierului --, având in subordine muncitori si maiștri care lucrau la exploatare, întreținerea si reparația instalațiilor si utilajelor de la cuptoarele cu propulsie, stațiile de pompe si compresoare de înaltă tensiune si tot ceea înseamnă instalațiile energetice de laminare inclusiv subsecția de ajustaj.
A învederat ca toate instalațiile din aceasta secție au un grad de risc si pericol de explozie, înaltă tensiune, înaltă presiune, temperatura ridicata peste 60 grade Celsius, noxe si gaze toxice.
A mai arătat ca odată cu apariția Legii nr.226/2006, privind încadrarea unor locuri de munca in condiții speciale unitatea parata a dispus ca de sporul acesta sa beneficieze numai persoanele care s-au pensionat in perioada 01.04.2001-17.06.2006.
Consideră că de Benzi la cu locurile de munca unde si-a desfășurat activitatea se încadrează in totalitate in prevederile Legii nr.226/2006 anexa 1 unde sunt prevăzute la pozițiile 25 si 27 din Lista cu locurile de munca încadrate in condiții speciale.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata motivat de faptul că și-a îndeplinit obligația de a elibera adeverința cu grupa I a de munca, iar că pentru încadrarea în condiții speciale de muncă este necesar ca activitatea să se fi desfășurat pe toată durata programului de lucru numai în locurile prevăzute în anexa 1.
A precizat că pentru perioada respectivă reclamantul a fost încadrat ca personal execuție si conducere si nicidecum laminator, finisator sau sortator la cald, ocupații specifice activităților expres menționate la pct. 25 si 27 din Lista cu locurile de munca încadrate in condiții speciale.
A mai precizat că din criteriile indicate în art. 2 din HG 1025/2003 pentru încadrarea în condiții speciale, reclamantul nu întrunește condițiile prevăzute la punctele:
b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite laart. 1lit. a);
d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;
e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani, iar condițiile sunt cumulative.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Prin Sentința Civilă nr. 552/2009 Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată.
În motivare instanța reține că încadrarea în condiții speciale de muncă este reglementată de legea 226/2006. Potrivit art. 1 din Legea Nr. 226 din 7 iunie 2006, încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale se dispune:
(1) Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute înanexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute înanexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederileHotărârii Guvernului nr. 1.025/2003privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 din același act normativ prevede că:
(1) de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute laart. 1sunt stagii de cotizare în condiții speciale.
Pe de o parte, sunt considerate condiții speciale de muncă, activitățile enumerate limitativ în anexa nr. 1, respectiv:
a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald;
b) încărcarea și descărcarea cuptoarelor adânci - macarale -, precum și macaralele de la scoaterea oțelului din cuptoarele cu propulsie;
c) încălzirea țaglelor în cuptorul cu vatră înclinată pentru de 6 țoli, precum și încălzirea bandajelor și a discurilor pentru roțile de material rulant; încălzirea oțelului pentru laminare în cuptoare adânci;
d) încălzirea, scoaterea și transportul platinelor și al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;
e) extragerea manuală a oțelului cald pentru laminare din cuptoare sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie;
f) extragerea manuală a lingourilor sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al țaglelor de la cuptor la linia de laminare;
g) striparea lingourilor și curățarea cu flacără a lingourilor, bramelor și țaglelor, precum și curățarea cu ciocane pneumatice a lingourilor și laminatelor.
Activitatea concretă desfășurată de reclamant în perioada cat a fost angajatul societății nu se încadrează în această enumerare pentru că activitățile aferente funcției de inginer si de sef atelier sunt altele decât cele prevăzute în anexă, atribuții de coordonare și control care lucrau la exploatare, întreținerea si reparația instalațiilor si utilajelor de la cuptoarele cu propulsie, stațiile de pompe si compresoare de înaltă tensiune si tot ceea înseamnă instalațiile energetice de laminare inclusiv subsecția de ajustaj.
Pe de altă parte, o altă modalitate de a se putea obține încadrarea în condițiile speciale este reglementată în Hotărârea nr. 1025 din 28 august 2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale care la art. 2 prevede:
(1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele:
a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;
b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite laart. 1lit. a);
c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare;
d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;
e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
(2) Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1).
Și în ceea ce privește această modalitate, imposibilitatea încadrării în condițiile speciale a muncii reclamantului pornește de la atribuțiile fișei postului său. Nu a desfășurat, în concret activitatea la locurile de muncă prevăzute în anexa 1 (încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și sortarea la cald), ci, preponderent pentru organizarea, coordonarea, controlul activității salariaților din subordine, a utilajelor etc.
Important nu este ca locul de muncă să fie, fizic, situat în uzina Laminate plate, ci activitatea concretă desfășurată de reclamant să fie inclusă în Lista cu locurile de munca încadrate in condiții speciale.
Instanța apreciază că pârâta a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile situației reclamantului, constatând că acesta nu îndeplinește condițiile impuse de Legea 226/2006, pentru perioada cat acesta a fost salariatul unității, motiv pentru care a respins ca nefondata acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât locul unde a lucrat îndeplinește condițiile pentru a fi încadrat în locuri de muncă în condiții speciale, așa cum prevede Legea 226/2006.
De asemenea, recurentul reia întreaga argumentație folosită în fața instanței de fond.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât acesta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Se arată că în fapt nu se aduc critici hotărârii pronunțate de instanța de fond, ci se reiterează cererea de chemare în judecată, cu mențiunea doar că este recurs. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Față de excepția nulității recursului, instanța apreciază că aceasta este nefondată. Recursul declarat de reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de art. 302 ind. 2 Cod procedură civilă, respectiv cuprinde motivele pe care se întemeiază. Faptul că acestea sunt reiterate din cererea de chemare în judecată nu este un motiv să se considere că recursul nu este motivat. Nu se poate invoca inexistența motivării, doar pentru că acesta nu este originală sau nu este convingătoare, curtea urmând a aprecia dacă, față de motivele invocate de recurent, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Examinând recursul declarat atât prin prisma motivelor invocate, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Reclamantul a lucrat la societatea pârâtă până în anul 1999, când s-a pensionat, activitatea acestuia fiind încadrată în grupa I de muncă.
Încadrarea muncii în condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă și condiții normale de muncă s-a făcut începând cu anul 2001, odată cu intrarea în vigoare a legii 19/2000.
Anterior acestei legi salariații erau încadrați pe grupe de muncă, în funcție de condițiile desfășurării activității.
Este adevărat că potrivit art. 2 alin. 2 din legea 226/2006
(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Dar această asimilare are în vedere situația persoanelor, care și-au desfășurat munca atât în grupa I de muncă, cât și în condiții speciale de muncă, potrivit noii reglementări.
Or situația reclamantului este alta, acesta ieșind la pensie în anul 1999, deci nu se poate reține că a lucrat în condiții speciale de muncă.
Acesta nu presupune că reclamantul a lucrat "în condiții optime", așa cum afirmă, dovadă că a beneficiat de grupa I de muncă, grupă care se acorda salariaților care lucrau în condițiile cele mai grele de muncă, ci simplul fapt că după anul 2001 s-a trecut la o altă denumire a condițiilor de muncă, iar reclamantul nu se încadrează în această nouă situație, ca urmare societatea nu poate elibera o adeverință care să ateste o situație de fapt care nu este reală.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului formulată de intimata SC
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, -.10, împotriva sentinței civile nr.552/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./17.11.2009
Dact./4 ex/20.11.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin