Obligație de a face. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 120/
Ședințapublică din 15 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTORI: Mihail Lohănel, Roxana Trif Dorina Rizea
- -
Grefier: - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Municipiul B prin Primar împotriva deciziei civile numărul 276/Ap din 23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 8 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 15.04.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr. 276/Ap/2007 a Tribunalului Brașov s-a respinsapelul declarat de către apelantul - pârât Municipiul B prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 3131/2007 a Judecătoriei Brașov, care a fost păstrată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că in primul ciclu procesual prin decizia civilă nr.335/R/2006 a Tribunalului Brașovs -a statuat ca apelantul are calitate procesuala pasiva in acțiunea de ieșire din indiviziune, are calitatea de coproprietar al imobilului supus ieșirii din indiviziune conform Legii nr. 18/1991 si Legii nr. 215/2001 si trebuie sa plătească sulta coproprietarilor.
Așadar, potrivit deciziei de casare, deși conform înscrierilor din cartea funciara asupra imobilului din litigiu este coproprietar Statul R, Municipiul Bad obândit "ope legis" cota de proprietate a statului si este obligat sa plătească sulta in locul statului.
Odată dezlegate aceste probleme de drept de către instanța de recurs judecătoria investita să rejudece cauza a fost obligata sa respecte modul lor de dezlegare conform prevederilor art. 315 Cod procedură civilă.
In atare situație, întrucât imobilul aparține domeniului privat al apelantului si partajul se realizează conform dreptului comun sulta se stabilește potrivit prevederilor art. 673 ind.1 si urm. Cod procedură civilă la valoarea de piața a imobilului si nu exista nici un temei legal pentru a aplica un alt mod de stabilire a sa. De altfel nici apelantul nu a indicat un temei de drept concret pentru solicitarea sa de a plăti sulta către cei care au cumpărat la preturi sociale o parte din imobil de la Statul R raportat la aceste preturi si cum anume sa se calculeze sulta, după ce criterii, ce cuantum ar putea avea in speță.
Pe de alta parte prețul de vânzare a apartamentului vândut intimaților-reclamanți a fost stabilit de către legiuitor prin intermediul unor acte normative succesive si anume nr.HG 498/2003 si nr.HG 250/2007 a căror cenzurare nu este posibil a se face de către o instanță judecătoreasca precum si prin nr. 299/2003 care are caracter normativ obligatoriu si care face trimitere expresa la HG nr. 498/2003.
Așadar discrepanta care exista intre prețul cu care se vinde cota de proprietate ce a aparținut Statului R din imobilul in litigiu către chiriași si sulta pe care trebuie sa o plătească Municipiul B celorlalți coproprietari nu poate fi imputata instanței care a pronunțat hotărârea apelata.
In ceea ce privește susținerea apelantului in sensul ca statul nu poate fi obligat sa vândă la preturi sociale decât numai ce are in proprietate, nu si ce nu-i aparține se constata ca practic in speță nu statul a fost obligat la vânzare ci chiar apelantul prin intermediul paratei in calitatea sa de proprietar si in aplicarea unei hotărâri a Consiliului Local B respectiv nr. 299/2003 astfel cum a fost aceasta modificata prin nr. 596/2004.
Modul de efectuare a execuțiilor bugetare ale Municipiului B nu prezintă relevanta juridica in cauza fata de cele de mai sus întrucât dispozițiile legale speciale ce reglementează aceasta materie nu deroga de la dreptul comun aplicabil in materia partajului judiciar si nici de la prevederile Legii nr. 10/2001, ale nr.HG 250/2003 si ale nr. 299/2003.
In mod corect susține apelantul ca exercițiul drepturilor subiective, inclusiv a dreptului de proprietate privata, nu este unul absolut ci trebuie limitat de buna credința conform art. 1 si 2 din Decretul nr. 31/1954 insa in speța nu s-a dovedit ca vreuna dintre parți si-a exercitat drepturile civile abuziv.
Municipiul B nu se confunda cu Statul R fiind subiecte de drept distincte, cu patrimonii si organe de reprezentare distincte insa in speța apelantul poate fi obligat la plata sultei reținuta in sarcina sa deoarece astfel a stabilit prima instanța de control judiciar precum si datorita faptului ca apelantul a devenit proprietarul imobilului din litigiu in temeiul Legii nr. 215/2001 si chiar a Legii nr. 10/2001 fapt recunoscut implicit de către apelant conform art. 1 al nr. 299/2003 prin care a decis vânzarea locuințelor similare celei din litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul B prin Primar, criticând-o pe motivele de modificare prevăzut de art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În esență, în motivarea recursului se arată că Municipiul B nu are calitate procesuală pasivă, întrucât imobilul nu face parte din patrimoniul său, iar sumele rezultate din vânzarea apartamentelor sunt virate la bugetul de stat. În această situație Municipiul B nu poate fi obligat să plătească o sultă la valoarea actualizată pentru un imobil care nu - i aparține.
Pârâta SC""SRL a depus întâmpinare prin care a fost de acord cu recursul.
Reclamanții și au depus întâmpinare prin care au combătut motivele de recurs.
În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie SC""SRL, admisă în principiu, dar care va fi anulată ca netimbrată, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, întrucât nu s-a executat obligația de plată a taxei judiciare de timbru deși i s-a pus în vedere acest aspect.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Textul obligă instanța de fond să respecte îndrumările date prin decizia de casare, dar nu este aplicabil instanței de control judiciar, cu atât mai mult cu cât starea de fapt s-a schimbat prin administrarea înscrisurilor noi, cum este cazul în speță.
Partajul reprezintă operațiunea de individualizare materială a cotei părți ideale din dreptul de proprietate asupra unui bun. Dreptul de proprietate este preexistent și aparține coindivizarului, cerință ce rezultă din dispozițiile art. 728 cod civil și art. 6731Cod procedură civilă, potrivit căruia "judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărorapărțile au un drept de proprietate comunăse face cu procedura prevăzută de capitolul de față".
Calitatea de coproprietar trebuie să rezulte din înscrisul translativ de proprietate sau din lege și se dovedește cu extrasul de carte funciară.
În speță, conform extrasului din CF nr. 11800 B, asupra imobilului în litigiu, dreptul de proprietate aparține pârâților și cu cota de 6/12 părți și Statul Român cu cota de 6/12 părți.
Municipiul B nu are vreun drept de coproprietate care să-i confere calitatea procesuală în prezentul litigiu.
Susținerea că Municipiul Bad obândit dreptul de proprietate conform art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 este eronată.
Conform art. 4 din Legea nr. 213/1998 "domeniul privat al statuluisauunităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statulsauunitățile administrativ teritoriale au drept de proprietate privată." Textul reglementează în mod expres și distinct domeniul privat al statului de cel al unităților administrativ teritoriale și care evident nu se confundă. În mod similar se pune problema și în cazul reglementat de art. 6 din același act normativ cu deosebirea că se referă la imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Textele nu constituie temei pentru considerarea ca făcând parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale, imobilele ce aparțin de domeniul privat al statului.
Dispoziția cuprinsă în art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 nu este incidentă întrucât trec în proprietatea municipiului doar terenurile din proprietatea statului ce sunt înadministrarea primăriilor, ori în cauză terenul se află în administrarea SC""SRL și mai mult este construit.
Potrivit art. 121 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale - domeniul privat al unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri mobile și imobile, altele decât cele prevăzute la art. 120 alin. 1 (cele din domeniul public),intrate în proprietatea acestora prin modalitățile prevăzute de lege. Art. 644 și 645 Cod civil precizează modurile prin care se dobândește proprietatea. În lipsa unei legi, proprietatea se dobândește prin succesiune ori convenție translativă și în cazuri excepționale prin accesiune, incorporațiune, ocupațiune și uzucapiune.
Anterior Legii nr. 215/2001, a fost în vigoare Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale, care dispunea în mod similar cu privire la regimul domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale, iar în art. 127 prevedea în mod expres că trecerea bunurilor în domeniul privat al orașelor se face prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii patrimoniului public și privat.
Din ansamblul reglementărilor expuse, este fără dubiu că și în situația în care dobândirea dreptului de proprietate s-ar face pe baza sau în puterea legii, trebuie să existe o hotărâre a Guvernului care să delimiteze domeniul privat, ori un alt act translativ de proprietate potrivit dreptului comun.
Concluzia se impune întrucât prin legi speciale (Decretul-lege nr. 61/1991, Legea nr. 85/1992, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001) s-a creat posibilitatea pentru chiriași de a cumpăra, prin unitățile specializate, locuințele deținute și în consecință acestea nu pot fi incluse în domeniul privat al municipiului.
Un asemenea act nu există și mai mult la dosar s-au depus acte (filele 35 - 44), prin care se confirmă, de către recurent, că imobilul nu face parte din domeniul său privat. Dacă imobilul ar aparține domeniului privat al municipiului nu se vede temeiul legal al vinderii către reclamanți, întrucât unitatea specializată a fost mandatată la înstrăinare de stat și nu de această unitate administrativ teritorială.
Rezultă că atribuirea imobilului pârâtului recurent nu are nici un fundament juridic. Atribuirea se realizează doar scriptic, nu și în fapt. Ar însemna în viziunea reclamanților și a instanțelor de fond că Municipiul B să fie obligat la plata sultei deși imobilul, în realitate, nu rămâne în patrimoniu său, ci al reclamanților.
Mai mult imobilul a fost atribuit statului deși nu este parte în proces.
Lipsa calității de coproprietar determină și lipsa de bază legală a obligării la sultă, întrucât art. 67310alin. 4 și art. 67314alin. 1 Cod procedură civilă, fac vorbire de sumele depuse, cu acest titlu, de coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul, calitate pe care recurentul nu o are. Mai mult motivarea de"atribuire" semnifică atât dobândirea dreptului de proprietate exclusivă cât și posesia efectivă asupra bunului ca prerogativă reglementată de art. 480 Cod civil. Or, în cauză "atribuirea" este lipsită de posesie, pentru considerentele arătate mai sus și deci nu se poate vorbi de un partaj legal.
Față de considerentele expuse, curtea reține că partajul s-a realizat față de o persoană, respectiv Municipiul B, care nu are calitate procesuală pasivă, ceea ce determină admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
Celelalte motive de recurs nu se mai impun a fi analizate, soluționarea excepției ce determină admiterea recursului și respingerea acțiunii fiind prioritară.
Din sentința primei instanțe se păstrează dispoziția de respingere a cererii de întabulare a dreptului de proprietate și cea privitoare la cheltuieli de judecată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de recurent, cererea va fi respinsă ca nefondată, întrucât intimații nu se află în culpă procesuală pentru o statuare eronată a primei instanțe și deci prevederile art. 274 Cod procedură civilă nu sunt incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de SC""SRL
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul B prin primar, împotriva deciziei civile nr. 276/Ap/2007, pe care o modifică în tot în sensul că admite apelul declarat de același pârât împotriva sentinței civile nr. 3131/04.04.2007 a Judecătoriei Brașov și în consecință:
Schimbă în parte sentința susmenționată în sensul că respinge în totalitate acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primar, SC""SRL B, și.
din sentință dispozițiile referitoare la respingerea cererii de întabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară și cheltuielile de judecată.
Respinge cererea recurentului de obligare a reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Roxana Trif Dorina Rizea
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. -/05.05.2008
Dact. / 12.05.2008
Jud. apel: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Trif Dorina Rizea
