Obligație de a face. Decizia 1231/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1231
Ședința publică din data de 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.1712/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât Sindicatul Liber din SC SA B, având ca obiect, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația de reprezentare, consilier juridic, iar pentru intimatul reclamant, avocat, care depune împuternicirea avocațială, lipsind intimatul pârât Sindicatul Liber din SC SA
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părților prezente.
Consilier juridic marin pentru recurenta pârâtă, solicită în principal, admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul încadrării în grupa I de muncă până la 01.04.2001.
Avocat pentru intimatul reclamant, învederând că este de acord cu solicitarea subsidiară, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului O l t, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului O l t, petentul a chemat în judecată pe pârâții SC. SA B și
Sindicatul Liber din cadrul SC SA B, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i elibereze adeverință potrivit Ordinul nr. 50/1990 pentru perioadele 01.08.1977-20.06.1979 și 15.12.1980-08.04.2002, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivare, a precizat că în perioada sus-menționată a lucrat pe postul de electrician montaj instalații și reparații la secția din cadrul SA B, iar activitatea lucrată în această secție se încadrează în grupa I de muncă.
A mai arătat petentul că pârâtele refuză acordarea unei adeverințe în acest sens, deși altor salariați, colegi de serviciu, le-a fost recunoscută grupa I de muncă.
În susținerea cererii, a depus la dosar copia deciziei 25517/25.06.2008, copie carnet de muncă,buletinul de analiză nr.110/12.12.1994.
Pârâta SC..SA Bad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece încadrarea persoanelor care au desfășurat activitatea în condiții deosebite în grupa I sau II de muncă în vederea pensionării este reglementată de Ordinul 50/1990, iar locurile și activitățile ce se încadrează în aceste grupe sunt prevăzute în Anexele I și II.
Pârâta a precizat că activitatea desfășurată la Secția se încadrează la punctul 38 din Anexa II la Ordinul 50/1990.
De asemenea, a susținut că, în urma analizei efectuate la fața locului de specialiștii care au făcut determinări de noxe, prin adresa nr. 28/23.03.1995 li s-a comunicat că se încadrează în prevederile pct.107 din Anexa I următoarele categorii de personal care lucrează în echipa de forjare:forjori,macaragii, lăcătuși, sudori care taie cu flacăra capetele barelor forjate, iar celelalte categorii de personal în grupa II, printre care și electricienii.
În susținere, a depus la dosar adresa nr. 963/16.03.1995 a, adeverințele nr.185/26.02.2008 și 175/28.02.2008, buletinul de analize din 14.04.1999.
Pârâtul Sindicatul Liber din cadrul SC SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece, prin adresa ITM nr. 28/23.03.1995 li s-a comunicat că se încadrează în prevederile pct. 107 din Anexa I forjori, macaragii, lăcătuși și sudori,iar reclamantul a fost încadrat la grupa II de muncă conform pct 38 din Anexa 2 din Ordinul 50/1990.
Din analiza actelor depuse la dosar,instanța a reținut că reclamantul în perioadele 01.08.1977-20.06.1979 și 15.12.1980-08.04.2002 a desfășurat activitate ca electrician în cadrul Secției din cadrul pârâtei.
Pentru aceste perioade,reclamantului i s-a eliberat adeverința 185/26.06.2008 prin care a fost încadrat în grupa II de muncă conform pct. 38 din Anexa II la Ordinul 50/1990.
Potrivit art.4 din Ordinului 50/1990 încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care,cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă,nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut de în Normele republicane de protecția muncii.
În acest sens, în anul 1994 s-a procedat la expertizarea locurilor de muncă din cadrul pârâtei,fiind întocmit buletinul de determinare nr. 110/12.12.1994.
Pentru secția, secție în care și-a desfășurat activitatea și reclamantul au fost reținute că în cadrul acesteia este cuprins și atelierul de întreținere electrică și mecanică a macaralelor de pe liniile de forjare,iar noxele eliminate a prezentat potențial de îmbolnăvire cu caracter profesional,fapt pentru care s-a recomandat printre altele și încadrarea în grupele de muncă.
Potrivit art.6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Conform adresei nr.28/23.03.1995, se încadrează în prevederile pct. 107 din Anexa I următoarele categorii de personal care lucrează în echipa de forjare: forjori,macaragii, lăcătuși,sudori care taie cu flacăra capetele barelor forjate,iar celelalte categorii de personal în grupa II,printre care și electricienii.
Punctul 3 al actului normativ sus menționat beneficiază de încadrare în grupele I și II fără limitarea numărului,personalul care este în activitate,ingineri, subingineri,maiștrii,personalul de reparații și întreținere,controlori tehnici de calitate,precum și alte categorii de persoane care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute de anexele 1și2.
Astfel, s-a apreciat că pentru încadrarea în grupele de muncă este relevant locul de muncă sau activitatea desfășurată efectiv de salariat.
S-a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în secția alături de categoriile de personal care lucrează în echipa de forjare,respectiv forjori,macaragii, lăcătuși,sudori și pentru care a fost acordată grupa de muncă.
Față de această situație, s-a apreciat întemeiată solicitarea reclamantului și ca urmare instanța a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor de a- elibera o adeverință potrivit Ordinul nr.50/1990 pentru perioadele 01.08.1977-20.06.1979 și 15.12.1980-08.04.2002, ca fiind lucrată în grupa I de muncă.
Pârâta SC SA Baf ormulat recurs împotriva sentinței nr. 1712/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul O l t, pe care o consideră netemeinică și nelegală,solicitând modificarea acesteia șipe fond respingerea acțiunii.
Critică sentința pentru aplicarea greșită a prev.. nr. 50/ 1990, pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001,data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, conform căreia încadrarea personalului și a locurilor de muncă nu se mai face în grupele I-a și a -II- a, ci în condiții periculoase și condiții deosebite de muncă.
De asemenea, precizează că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției, iar potrivit prev.. NR.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I-a și a -II- a de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ori activitatea din Secția, se încadrează în anexa a -II- pct. 38, la. 50/1990, deci în grupa a -II-a, așa Cum a fost încadrat reclamantul.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciează că este nelegală și va fi modificată.
Sunt întemeiate numai criticile privind aprecierea greșită a instanței de fond că,reclamantul a lucrat în condiții ce se încadrează în grupa I-a de muncă până la data de 08.04.2002, deoarece la 01.04.2002 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 și a abrogat expres prin art. 198, prevederile Ordinul nr.50/1990.
De la această dată, locurile de muncă sunt încadrate conf. art.19 și 20 din Legea nr. 19/2000 în condiții deosebite și condiții speciale potrivit metodologiei stabilită și aprobată prin nr.HG 261/2001 și nr.HG 1025/2003.
Așadar, greșit instanța de fond a dispus eliberarea unei adeverințe care să ateste desfășurarea activității de către reclamant în grupa I-a de muncă și pentru perioada 01.04.2001 - 08.04.2002, motiv pentru care în baza art. 312 civ.Cod Penal sentința va fi modificată în sensul că pârâții vor fi obligați să elibereze reclamantului adeverința că a desfășurat activitatea în condiții ce se încadrează în grupa I-a de muncă înperioadele 01.08. 1972 - 20.06.1979 și 15.12.1980 - 01.04. 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.1712/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât Sindicatul Liber din SC SA B, având ca obiect, obligația de a face.
Modifică sentința în sensul că, admite acțiunea în parte și obligă pârâta să elibereze o adeverință privind încadrarea în grupa I de muncă pentru perioadele 01.08.1977 - 20.06.1979 și 15.12.1980 - 01.04.2001.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
3 ex./ / 06.04.2009
fond:/
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu