Obligație de a face. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 125/
Ședința publică din 16 martie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
recurenta pârâtă Regia Autonomă EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, -8, parter;
II.recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-;
împotriva deciziei civile nr. 715, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 28 noiembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, a apreciat că se impune amânarea pronunțării la data de 16 martie 2009, pentru când a pus în vedere intimatei reclamante ca, în termenul de pronunțare, să depună la dosarul cauzei copie de pe declarațiile autentice depuse la sau o altă declarație autentică, actuală, în acest sens, ori chiar pe amândouă .
În termenul de pronunțare intimata reclamantă a depus la dosar (filele 28-30) declarația dată de, autentificată sub nr. 303 din 04 august 2004, la BNP din C și declarația dată de, autentificată sub nr. 498, din data de 09 martie 2009 la BNP și din
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată instanței de fond și înregistrată sub nr.7418 din 14.05.2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții C, Consiliul Local al Municipiului C, Municipiul C prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în C,-, județul
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că părțile au încheiat contractul de închiriere pentru apartamentul situat la adresa mai sus menționată, începând cu februarie 1980, iar în urma desfacerii căsătoriei cu numitul i-a fost atribuit beneficiul contractului de închiriere.
S-a mai arătat că reclamanta a efectuat demersuri în vederea cumpărării imobilului, însă acestea au rămas fără finalitate, deși imobilul nu este revendicat și nici nu formează obiectul vreunei notificări.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1075 cod civil și art.9 din Legea nr.112/1995, Normele de aplicare a Legii nr.112/1995.
Prin sentința civilă nr.6060/04.04.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr- a fost admisă cerere reclamantei, cu obligarea pârâților de a-i vinde imobilul situat în C,-, judetul
În considerentele sentinței civile mai sus menționate s-a reținut că așa cum rezultă din sentința civilă nr.3379/1986, pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr.5082/1985, reclamanta este titulara contractului de închiriere a imobilului situat în municipiul C,-, județul
S-a mai arătat că a opta pentru cumpărarea imobilului înseamnă că legiuitorul a acordat această posibilitate chiriașului de a-l cumpăra și nu proprietarului de a-i vinde căruia îi revine această obligație, în situația în care acesta optează în sensul cumpărării, iar a interpreta altfel acest text înseamnă a-l lipsi de conținut.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate au formulat apel Municipiul C prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C și ED.P C, prin care au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 715 din 28 noiembrie 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondate apelurile pârâților și a dispus obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată către apelantă.
În considerentele deciziei tribunalul a reținut că reclamanta are dreptul de a cumpăra locuința închiriată încă din anul 1978, în virtutea art. 9 din Legea nr. 112/1995, câtă vreme pentru imobil nu s-a înregistrat nici o notificare de restituire și câtă vreme nu s-a dovedit că reclamanta mai deține în proprietate un alt imobil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C și
În recursul formulat Consiliul Local C și Municipiul C au criticat hotărârea, în esență, pentru greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1169 Cod civil referitoare la sarcina probei în legătură cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.9 din Legea nr. 112/1995 și pentru limitarea dreptului de proprietate al Municipiului C care, în acest fel, nu mai are posibilitatea de a dispune liber de bunul ce îi aparține în proprietate. Susțin recurenții că prin OUG nr. 40/1999 a fost abrogat implicit art. 9 din Legea nr. 112/1995, prin urmare chiriașii având numai un drept de preemțiune la cumpărarea imobilului în care locuiesc, atunci când acesta este scos la vânzare de către proprietar. Invocă și dispozițiile nr. 37/2002 care reglementează expres modalitatea de vânzare c bunurilor ce fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale.
În recursul său, pârâta Cas usținut că, în cazul reclamantei, nu au fost îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 112/1995, respectiv că nu a fost depus avizul pe care proprietarul imobilului, respectiv Consiliul Local C, trebuie să-l dea pentru ca administratorul C să-l poată vinde către chiriaș și că, după adoptarea nr 37/2002 care stabilește metodologia de vânzare a bunurilor imobile aparținând domeniului privat al Municipiului C, Legea nr. 112/1995 nu mai are aplicabilitate, valorile de vânzare prevăzute de această lege fiind mult sub valoarea reală de piață a unui imobil.
Examinând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile formulate de pârâți, Curtea constată că recursurile nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Dispoziția legală menționată este o normă de justiție socială care permite chiriașilor din locuințele prevăzute expres de lege să cumpere apartamentele în care locuiesc, iar condiția esențială pentru realizarea acestui drept este deținerea spațiului locativ în baza contractului de închiriere.
În speță, reclamanta deține contract de închiriere asupra locuinței din C,- din 1978 și, fiind îndreptățită la cumpărarea apartamentului pe care îl deținea, a depus la. C cerere prin care și-a exprimat opțiunea de a cumpăra imobilul închiriat, înregistrată sub nr.11282/2003.
Pârâții au refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare conform dispozițiilor Legii nr.112/1995, iar această atitudine îndreptățește chiriașul să-și valorifice în instanță vocația la cumpărare, în limita drepturilor locative conferite prin contractul de închiriere.
Obligarea unității administrativ teritoriale, prin primar, la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidența Legii nr.112/1995, în condițiile prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere dreptului său de dispoziție asupra bunului deoarece obligația de a vinde este o obligație in rem, instituită în considerarea obiectului (locuința preluată în proprietatea statului, care nu se restituie fostului proprietar), iar nu o obligațiein personam, reglementată în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ teritoriale; mai mult, trebuie avut în vedere și că actualul titular al locuințelor supuse vânzării a deținut doar un drept de administrare asupra acestor imobile, devenind proprietar ca efect al legislației de după 22 decembrie 1989, iar aplicarea acestor acte normative nu poate avea drept consecință crearea unor situații inechitabile, prin recunoașterea dreptului "noului" proprietar de a stabili în mod arbitrar asupra înstrăinării imobilelor aflate sub incidența Legii nr.112/1995, în raport de momentul la care chiriașul și-a exprimat opțiunea de a cumpăra.
În aprecierea existenței unei eventuale încălcări a dreptului de dispoziție al vânzătorului trebuie avut în vedere și faptul că obligația de a vinde este instituită printr-o dispoziție legală conformă prevederilor art. 41 din Constituție care, garantând dreptul de proprietate, prevăd expres și că limitele și conținutul acestor drepturi sunt stabilite de lege.
"conținutul și limitele acestor drepturi" legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabilește dimensiuni și limite, iar dacă ne raportăm la cazul dedus judecății în speță, trebuie menționată obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, stabilită de art.134 alin. (2) lit. f) din Constituție și, mai ales, de a lua măsuri de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent (art.43 alin. 1 din Constituție), ori prin art. 9 din Legea nr.112/1995 legiuitorul realizează o măsură în acest sens.
Fiind stabilite printr-o lege specială atât dreptul reclamantului de a cumpăra locuința deținută cu contract de închiriere cât și condițiile în care se poate face această vânzare, instituirea unor alte condiții de vânzare printr-o hotărâre a consiliului local, act administrativ cu valoare inferioară, nu poate fi reținută ca o justificare a refuzului de vânzare.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local C, tribunalul a reținut corect justificarea acestei calități în raport de competențele stabilite acestui organ deliberativ de către Legea nr. 215/2001, calitatea de administrator al domeniului privat al municipiului care hotărăște înstrăinarea către terți a bunurilor aparținând acestui domeniu conferindu-i calitatea de persoană obligată în raporturile juridice deduse judecății.
Cu privire la îndeplinirea de către reclamantă a cerințelor formale, Curtea reține existența declarației autentificate sub nr. 303/04.08.2004 la BNP prin care, pe proprie răspundere, reclamanta afirmă că nu deține și nu a înstrăinat o altă locuință pe teritoriul României după anul 1990, condiția impusă de art. 9 din Legea nr. 112/1995 fiind astfel îndeplinită. Curtea constată și că avizul cerut de C, prin care Consiliul Local C să-și exprime acordul la vânzare, nu putea fi depus de reclamantă, câtă vreme poziția procesuală a acestuia a fost constată pe tot parcursul judecății, în sensul respingerii acțiunii, iar un asemenea aviz nici nu este impus de lege ca o condiție de formă la vânzare.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză astfel că, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile formulate de:
recurenta pârâtă Regia Autonomă EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT, cu sediul în C,-, -8, parter;
II.recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în C,-;
împotriva deciziei civile nr. 715, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 28 noiembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, având ca obiectobligația de a face.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - Pentru judecător pensionat din 06.04.2009, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red./tehnored.jud.recurs: /12.06.2009
Gref.AB/2 ex./15.06.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon
