Obligație de a face. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.126/
Ședința publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
-: -
GREFIER:
Pentru astăzi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr. 654/A/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local al municipiului T și Primăria municipiului T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.
Procedura completă.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii de ședință din data de 5.02.2009 care face parte integrantă din prezenta decizie, și când s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi din 12 februarie 2009 și când,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, conform art. 256 Cod procedură civilă constată:
Prin acțiunea civilă inregistrata pe rolul Judecatoriei T sub nr- din 01.10.2007, reclamantii si au chemat in judecata paratii Consiliul Local al Municipiului T si Primaria Municipiului T solicitand instantei sa oblige paratii la incheierea unui contract aditional aferent la contractul de vanzare-cumparare nr. 17141 din 09.08.2001 prin care li s-a vandut apartamentul nr. 1 situat in T, str. - nr. 18, contractul aditional in care urmeaza sa se refere la terenul aferent apartamentului cumparat.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca mai sus mentionatul contract aditional urmeaza sa faca referire si la terenul aferent apartamentului cumparat, fiind logic ca un apartament nu poate pluti in aer.
In drept reclamantii au invocat Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995.
In aparare paratii au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii in principal ca inadmisibila, iar în subsidiar ca neîntemeiata, netemeinica si nelegala, aratand ca prin contractul de vânzare-cumparare nr. 17141/09.08.2001 încheiat între Primăria Municipiului T-Direcția Patrimoniu si reclamanți a fost vândut imobilul construcție situat în T, str. - nr. 18. Terenul aferent imobilului a rămas în proprietatea Statului R, obiectul contractului de vânzare-cumparare referindu-se exclusiv la clădire, iar în momentul vânzării imobilului au fost respectate toate condițiile ce se refera la vânzarea locuințelor către chiriași. Vânzarea a privit doar imobilul construcție pentru ca art. 9 din Legea 112/1995 face referire doar la cumpărarea apartamentelor. Legea 112/1995 este o lege speciala si privește doar imobilele cu destinație de locuințe, înțelesul art. 9 din aceasta lege privind doar imobilele apartamente si nu se poate extinde înțelesul acestui text si la terenuri. Cu privire la terenul în cauza nu se poate încheia contract de vânzare-cumparare întrucât până la aceasta data nu a fost reglementata juridic noțiunea de teren aferent imobilelor cumpărate în baza Legii 112/1995. Prevederile art. 26 alin. 3 din Legea 112/1995 arata in mod clar ca "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 in posesia acestora si care depășesc suprafața aferenta construcțiilor rămân in proprietatea Statului R". Mai mult, reclamantul nu face dovada faptului ca ar fi solicitat ca reprezentant al Statului R sa îi vândă odată cu construcția si terenul aferent. Procedura administrativa ca si metodologia de evaluare a terenului sunt atributul exclusiv al, la cerere, si doar în situația în care aceștia nu ar da curs cererii sau soluția data acesteia nu ar conveni, reclamantul este îndreptățit sa se adreseze instantei de judecata. are competenta de a soluționa cererile adresate pe cale administrativa, tot el fiind cel care poate explicita noțiunea de "teren aferent", în baza unor prevederi legale, prevederi legale care pana în momentul de fata nu definesc noțiunea de "teren aferent". Prin 339/2000, s-a hotărât ca pentru curțile si grădinile aferente imobilelor (construcții) vândute în temeiul Legii 112/1995, sa se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor, contracte de închiriere, chiria stabilindu-se conform nr.OUG 40/1999. Conform art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938 drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai daca între cel care da si cel care primește dreptul este acord de voința asupra constituirii în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea a fost înscrisa în cartea funciara ( 13, 14).
La termenul de judecata din 04.12.2007 reclamantii au aratat ca obiectul actiunii il constituie obligarea paratilor la incheierea unui act aditional la contractul de vanzare-cumparare in care sa se mentioneze dobandirea cu titlu gratuit de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului nr. 1, odata cu cumpararea acestuia, aratand ca actiunea se intemeiaza pe dispoz. art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 si art. 26 al ultim din Legea nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr.5074/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă actiunea formulata de reclamantii si, impotriva paratilor Consiliul Local al Municipiului T si Primaria Municipiului T, nefiind acordate cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că rin p. contractul de vanzare-cumparare nr. 17141/09.08.2001 reclamantii au cumparat de Primaria Municipiului T in baza Legii nr. 112/1995 dreptul de proprietate asupra locuintei situate in T, str. - nr. 18,. 1, impreuna cu anexele acesteia ( 4, 5) iar din in extenso nr. 1426 T, nr. top. 6484 si 6485 rezulta ca Statul R este proprietarul terenului aferent imobilului ( 16-18).
Art. 9 din Legea nr. 112/1995 face referire la vânzarea apartamentelor, fără a menționa modalitatea de dobândire a terenurilor aferente iar art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 arată că "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege", în sensul că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Spre deosebire de textul art. 21 din Legea nr. 112/1995 care determina notiunea de teren aferent constructiei, in cazul restituirii imobilelor in natura fostilor proprietari, pentru cazul chiriasilor care au cumparat dreptul de proprietate asupra constructiei in baza Legii nr.112/1995 nu este explicata de dispozitiile legale notiunea de teren aferent.
De asemenea, nici in cuprinsul contractului de inchiriere si nici in cel al contractului de vanzare-cumparare nu este cuprinsa vreo mentiune privitoare la terenul aferent constructiei, in intelesul dispoz. art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 iar expertul judiciar desemnat in cauza nu a precizat niciun criteriu tehnic sau juridic in baza caruia a determinat ca intinderea terenului aferent constructiei cumparate in baza Legii nr. 112/1995 este de 411 mp, raportul de expertiza fiind lipsit de orice fundament stiintific sub acest aspect.
Vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 prevedea în art. 33 că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (devenit art. 36 alin. 2 după republicarea Legii nr. 18/1991).
După republicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 această prevedere a fost înlăturată, ceea ce dovedește că însuși legiuitorul a înțeles să reglementeze în alt mod această situație și, în lipsa unei norme de trimitere exprese în legea specială, nu mai poate fi aplicată prin analogie.
În aceste condiții, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991 care reprezintă dreptul comun in materie funciară, ci prevederile speciale de strictă interpretare și aplicare din legea specială, respectiv art. 37 din Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 în care se precizează că în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege.
Actuala reglementare, în art. 9, art. 21 și art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prevede în ce condiții se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor ce fac obiect al vânzării, astfel că nu există ipoteza unei lacune a legii. Art. 37 din Normele Metodologice folosește în mod expres termenul "vânzare", supunând implicit dreptul de proprietate asupra terenului aceluiași mod de dobândire, prin vânzare, ca și dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Din interpretarea logica și sistematică a acestor texte de lege, reiese că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari în natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere în urma vânzării, ca și construcția, cu plata integrală sau în rate a prețului, adica in aceleasi conditii in care se dobandeste si dreptul de proprietate asupra locuintei, titularul dreptului de folosinta asupra terenului avand optiunea cumpararii acestuia, fara ca proprietarul terenului să poată refuza incheierea contractului din considerente de oportunitate sau din alte motive (decizia civila nr. 1043 din 7 decembrie 2004 Curtii de Apel B-Secția a IV-a civila si decizia civila nr. 6129 din 7 iulie 2005 Inaltei Curti de Casatie si Justitie).
Ca urmare, actiunea reclamantilor pentru obligarea paratilor la incheierea unui act aditional la contractul de vanzare-cumparare, in care sa se mentioneze dobandirea cu titlu gratuit de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului nr. 1, odata cu cumpararea acestuia, este nefondata in aceasta forma, dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului urmand a se realiza pe cale administrativa, prin incheierea separată a unui contract de vanzare-cumparare a terenului, in schimbul unui pret, stabilit conform actelor normative aplicabile in materie, reclamantii avand posibilitatea de a solicita interventia justitiei in eventualitatea unor neintelegeri in legatura cu incheierea conventiei.
Nemulțumiți de statuările primei instanțe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, reclamanții au declanșat calea de atac a apelului, solicitând admiterea acesteia, schimbarea sentinței atacate, și admiterea demersului lor judiciar astfel cum a fost formulat.
In motivarea acestei căi de atac, reclamanții-apelanți au reproșat primei instanțe interpretarea eronată a dispzițiilor legale incidente în materie, care au condus-o la o concluzie eronată. In opinia lor, terenul aferent se dobândește cu titlu,gratuit, odată cu vânzarea-cumpărarea construcției, în speță fiind omisă inserarea în contractul de vânzare-cumpărare și a terenului aferent locuinței.
Poziția procesuală a intimaților-pârâți a fost exprimată pe calea întâmpinării formulate, solicitându-se respingerea căii de atac a apelului, cu consecința menținerii sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, pentru argumentele redate în cuprinsul actului procedural menționat, al întâmpinării.
Prin decizia civilă de apel nr. 654/A/14.10.2008, pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de reclamanții-apelanți și, împotriva sentinței civile nr. 5074/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al municipiului și Primăria municipiului
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt și drept, că reclamanții sunt proprietari doar asupra apartamentului în litigiu, prin cumpărare, în temeiul Legii nr.112/1995 și că prin acțiunea lor introductivă de instanța urmăresc să își aproprie și suprafața de 411. cu titlu de teren aferent, pretinzând că au dobândit și dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe, tot în temeiul aceleeași legi, care le- conferit vocația la cumpărarea casei, conform art.2 și 26 din lege, adică această lege specială conferă chiriașului cumpărător al apartamentului (ce nu se restituie în natură fostului proprietar) și vocația la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, tot pe calea aceleiași operațiuni juridice de vânzare - cumpărare, respectiv cu plata integrală (sau în rate a prețului), care la rându-i urmează a fi stabilit potrivit criteriilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu nr. 2665/1/c/311/1992, conform doctrinei și jurisprudenței în materie.
Ca atare, susținerea reclamanților că pot dobândi terenul aferent, cu titlu gratuit, odată cu vânzarea - cumpărarea construcției nu poate fi acceptată de către instanța de apel, care deci a respins apelul acestor reclamanți.
Împotriva acestei decizi civile de apel au declarat, recurs în termen legal, reclamanții și, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului lor și obligarea pârâților la încheierea unui contract adițional cu titlu gratuit, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că cele două hotărâri judecătorești anterioare sunt nelegale și netemeinice, întrucât, potrivit practicii judiciare în materie, odată cu cumpărarea unui apartament, în temeiul Legii nr. 112/1995 se dobândește, în virtutea Legii, în mod gratuit și terenul aferent. Pârâții Consiliul Local al municipiului și Primăria municipiului T - prin întâmpinarea depusă în recurs, solicită respingerea recursului reclamanților, ca netemeinic și nelegal.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamanților este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul acelorași reclamanți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut și o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. precitate, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile recurate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, în mod corect fiind respins apelul reclamanților pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, în dosar este bine stabilit că prin contractul de vânzare - cumpărare de la dosar, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate doar asupra construcției, iar nu și asupra terenului, căci asupra acestui teren figurează ca proprietar tabular Statul Român, potrivit extraselor de carte funciară (de la fila 43 și 46 din dosar fond), precum și raportului de expertiză (de la fila 40 același dosar ) în cuprinsul acestui contract de vânzare - cumpărare nefăcându-se nici mențiune cu privire la terenul aferent construcției, încât este deci corect reținut în cauză că sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de art.37 din nr.HG 20/1996 și art. 26 alin. Ultim din Legea nr. 112/1995, texte legale ce fac referire expresă la termenul de "vânzare", și, în consecință și dreptul de proprietate asupra terenului se poate dobândi prin aceeași modalitate ca și dreptul de proprietate asupra construcției, adică prin vânzare și deci în temeiul acestui contract de vânzare - cumpărare reclamanții nu au putut dobândi, din oficiu, de la lege și dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate, fiind evident că este necesar ca prin alte operațiuni - chiar și - de natură administrativă să poată fi constituit în favoarea acestora și dreptul de proprietate asupra terenului aferent, după ce în prealabil acesta este identificat și dimensionat clar.
Este, așadar, corectă reținerea instanței de apel conform căreia reclamanții au posibilitatea legală de a obține valorificarea dreptului de proprietate pretins asupra terenului aferent, în temeiul și în condițiile impuse de prevederile art. precitate, vizând constituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, și cu achitarea unui preț corespunzător, iar nu cu titlu gratuit, cum pretind recurenții reclamanți, căci aceștia au cumpărat doar construcția, iar nu și terenul, pentru acesta din urmă neplătind nici un fel de preț și astfel instanța de apel a dat o corectă interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, vizând modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului cumpărat.
De altfel, prin vânzarea doar a construcției, reclamanții recurenți nu sunt împiedecați, în vreun mod să o folosească în condiții normale, căci li s-a constituit un drept de folosință asupra terenului, pe care pot să-l și închirieze, potrivit prevederilor nr. 239/2000 și 15/2004, chiria urmând a fi stabilită în condițiile OUG nr. 40/1999, încât deci este clar că reclamanții nu pot dobândi, în virtutea Legii, (ex lege) din oficiu și dreptul de proprietate asupra terenului și ca atare bine și cu temei le-a fost respinsă acțiunea lor introductivă de către cele două instanțe anterioare, având ca obiect obligarea pârâților la încheierea unui contract adițional aferent la contractul de vânzare - cumpărare privind apartamentul în discuție.
Aceasta, deoarece din analiza contractului de vânzare - cumpărare rezultă că reclamanții au cumpărat - în baza Legii nr.112/1995 - doar apartamentul, achitând numai prețul acestuia, dar nu le-a fost vândută și suprafața de teren, care a rămas în proprietatea Statului Român, dat fiind faptul că Legea nr. 112/1995 nu conține norme legale, care să reglementeze situația terenului aflat în proprietatea Statului și astfel critica din recurs apare neîntemeiată, căci decizia instanței de apel - care a confirmat soluția primei instanțe - nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și în consecință dispozițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat, nu sunt incidente în dosar, în condițiile în care obiect al contractului de vânzare - cumpărare în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 l-a constituit doar apartamentul, pentru care reclamanții dețineau contract de închiriere și nicidecum terenul.
Curtea mai stabilește că sunt legale prevederile art.37 din Normele Metodologice aprobate prin nr.HG20/1996, întrucât acest articol nu instituie prin el însuși un drept de proprietate asupra terenului aferent în favoarea chiriașului cumpărător, prin adăugare la lege, ci detaliază doar componentele unității locative supuse vânzării, în acord deplin cu dispozițiile generale ale Legii nr. 112/1995, a căror analiză unitară și sistematică conduc la concluzia că obiectul său îl reprezintă doar imobilele cu destinația de locuință și nicidecum redobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente, potrivit și deciziei civile nr. 4447/8.12.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (prin care s-a dispus respingerea excepției de nelegalitate a art.37 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea Statului, aprobate prin nr.HG 20/1996), în concordanță și cu art. 16 alin.1 din Constituția României și cu practica judiciară în materie a instanței supreme și jurisprudența CEDO.
Astfel, și prin decizia civilă nr. 215 din 16.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă și de proprietate intelectuală - a stabilit - într-o cauză similară - că terenul nu a fost înstrăinat, Statul Român fiind indicat ca proprietar tabular, în cartea funciară (precum în prezenta speță), iar terenul în discuție nefăcând obiectul unei vânzări cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, Curtea conchide că recursul de față al reclamanților nu este întemeiat, deoarece obiect al înstrăinării l-a reprezentat doar locuința descrisă în contractul de vânzare - cumpărare nr. 17141/9.08.2001, fără nici mențiune privitoare la terenul aferent, iar din cuprinsul extrasului de carte funciară de la dosar, rezultă că Statul Român este în continuare proprietar tabular asupra acestui teren, art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, nefiind de natură să conducă la o altă concluzie decât cea mai sus-redată, în legătură cu situația juridică terenului în cauză, căci transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției este doar una de natură convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii adică.
Ca atare, cadrul normativ sus-expus permite dar ca dată cu imobilul - construcție să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, dar concretizarea vocației la dobândirea acestui drept asupra terenului urmând a se realiza prin perfectarea contractului de vânzare - cumpărare.
O apreciere în sens contrar ar conduce la reținerea unei situații juridice eronate a terenului, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, rămas în continuare Statul Român și deci atât prima instanță, cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri judecătorești temeinice și legale, ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză și de starea de fapt, dovedită prin probele administrate în cauză, potrivit cu care prin acel contract de vânzare - cumpărare a fost vândută doar construcția, iar terenul aferent acesteia a rămas în proprietatea Statului Român, iar în momentul vânzării apartamentului în speță au fost respectate toate condițiile legale privitoare la art. 9 din Legea nr. 112/1995 care este o lege specială și care face referire doar la cumpărarea apartamentelor, înțelesul lui neputându-se extinde și la teren.
Conform art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995, suprafețele de teren preluate de stat, aflate la data de 22.12.1989, în posesia acestuia și care depășesc suprafața aferentă construcției rămân în proprietatea Statului Român, reclamanții nefăcând în dosar dovada că ar fi solicitat pârâților să le vândă odată cu construcția și terenul aferent, după o prealabilă procedură administrativă și metodologie de evaluare terenului.
De altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului nr. 339/2000 s-a statuat ca pentru curțile și grădinile aferente construcțiilor vândute în temeiul Legii nr.112/ 1995 să se încheie cu actualii proprietari ai construcțiilor, contracte de închiriere, chiria fiind stabilită după procedura prevăzută în OUG nr. 40/1999.
Curtea mai observă, că în regimul de publicitate imobiliară prin cărțile funciare - precum în prezentul recurs - potrivit art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii în temeiul unei cauze arătate, iar construcția a fost înscrisă în cartea funciară, unde în dosarul de față în concret figurează ca proprietar tabular asupra terenului în litigiu numai Statul Român.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să- facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților de mai sus, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează proprietate procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs, invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs, de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr. 654/A/14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER,
Red.TP/5.03.2009
Dact. NF/5.03.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat Judecătpr Carmina
