Obligație de a face. Decizia 1298/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1298/R/2009
Ședința publică din 25 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria
---
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții - și, împotriva deciziei civile nr. 53/A din 6 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanții intimați și, precum și pe ârâtul p. intimat, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul ârâtului p. intimat, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind celelalte părți.
Recursul este legal timbrat cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (2) și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei (16).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei reclamanților recurenți, posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul ârâtului p. intimat, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentantul ârâtului p. intimat arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului ârâtului p. intimat asupra celor două excepții invocate de către instanță, din oficiu, la termenul de judecată din data de 11.05.2009 și asupra recursului.
Reprezentantul ârâtului p. intimat solicită admiterea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și admiterea excepției inadmisi-bilității acelor motive de recurs care au fost invocate pentru prima dată în fața instanței de recurs, având în vedere dispozițiile art. 294 raportat la art. 316.pr.civ.; iar pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea reclamanților recurenți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.10.492/1.2008 pronunțată în Dosarul cu număr unic - al Judecătoriei Cluj -N, s-a admis acțiunea reclamanților, și, împotriva pârâtului, care fost obligat la desființarea lucrărilor de construire, edificate fără autorizație pe terenul situat în C-N- și la 9,30 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâtul a început edificarea unui imobil, cu destinația de pensiune, fără autorizație de construire, deținând doar certificatul de urbanism.
în continuare dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991, vizând necesitatea autorizației de construire, și art.6 alin.1 din aceeași lege, text ce se referă la certificatul de urbanism, a stabilit că acest din urmă act, nu înlocuiește autorizația de construire, astfel că pârâtului, îi revine obligația de a nu construi.
Apoi, făcând trimitere la prevederile art.32 alin.1 și 2 și art.28 alin.1 din același act normativ, instanța având în vedere recunoașterea pârâtului, conform căreia a fost sancționat contravențional, dar nu a întreprins nimic pentru intrarea în legalitate, a înlăturat ca neîntemeiate, apărările acestuia, în sensul că Legea nu le conferă reclamanților, dreptul de a solicita instanței desființarea lucrărilor de construire.
Reținând că legea ocrotește interesul public și că reclamanții sunt îndreptățiți la un astfel de demers, iar art.28 alin.2 din Legea nr.50/1991 abilitează instanța să decidă asupra desființării construcțiilor, realizate fără autorizație, pârâtul aflându-se în această situație și fiind sancționat contravențional, în temeiul art.1076 cod civil a admis acțiunea reclamanților.
Apelul pârâtului, a fost admis prin Decizia civilă nr.53/6.II.2009 a Tribunalului Cluj,dată în dosarul cu același număr, fiind schimbată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei, în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că pârâtul deține certificatul de urbanism nr.3.199/4.VII.2007 și a fost sancționat contravențional cu amendă de 3.000 lei, potrivit art.26 lit.a din Legea nr.50/1991.
Reclamanții în acțiunea introductivă, s-au prevalat de lipsa autorizației de construire, arătând că li se încalcă în mod flagrant drepturile. Tribunalul raportat la obiectul acțiunii introductive, și la împrejurarea că pârâtul a edificat construcția pe terenul proprietatea sa, a apreciat că reclamanții aveau obligația să indice concret drepturile încălcate și a-și proba susținerile, lucru pe care nu l-au făcut.
Apoi Tribunalul considerat că nu este suficientă, invocarea lipsei autorizației de construire, în condițiile în care verificarea legalității edificării construcțiilor, este în sarcina instituțiilor abilitate prin Legea nr.50/1991.
Făcând trimitere la poziția procesuală a reclamantelor și, care prin întâmpinările formulate, au arătat că nu li se încalcă nici un fel de drept și nu au fost prejudiciate, neavând nici o pretenție de la pârât, s-a concluzionat că susținerile pârâtului sunt fondate, iar documentația acestuia, este în evidența Comisiei tehnice, urmând a fi analizată în măsura posibilităților.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, reclamanții și, au declarat recurs în termen legal, solicitând în principal modificarea ei, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței pronunțate la fond, iar în subsidiar casarea cu trimitere, în drept invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod.pr.civ.
În motivare se arată că edificarea imobilului în litigiu, cu destinația de pensiune, s-a realizat într-o zonă rezidențială de case, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.350/2001, care prevăd că edificarea construcțiilor, trebuie să se realizeze prin corelare cu construcțiile deja existente.
Față de aceste prevederi, rezultă că dreptul subiectiv ce le-a fost încălcat reclamanților, este dreptul la calitatea vieții, care ar fi deteriorat dacă în apropierea casei lor, s-ar construi pensiunea, încălcându-se dreptul de a avea o locuință convenabilă - art.13 din Legea nr.350/2001.
Or, prin întreaga atitudine a pârâtului, ce rezultă din materialul probator existent la dosar, recurenții apreciază că acesta se situează în sfera abuzului de drept, enumerând principiile cristalizate în doctrină, ce guvernează exercitarea dreptului subiectiv, și anume cu respectarea legii și moralei, în limitele sale de ordin material și juridic și cu bună credință.
În concluzie, recurenții consideră că dreptul pârâtului de a construi în zona respectivă, a fost exercitat abuziv, cu încălcarea acestor principii, a Legii nr.350/2001 și a drepturilor reclamanților, menționate mai sus.
În sprijinul petitului subsidiar, formulat de recurenți, al casării cu trimitere spre rejudecare, aceștia invocă necercetarea fondului de către instanța de apel, deoarece a constatat nedovedită acțiunea reclamanților.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului, apreciind că acesta este o construcție pur teoretică.
Curtea examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Încălcarea dispozițiilor art.13 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, ca temei juridic al acțiunii introductive formulate de reclamanți, a fost invocată de aceștia pentru prima oară în cadrul recursului.
De asemenea, precizarea sferei drepturilor subiective, ce pretind reclamanții că le-au fost încălcate, constând în dreptul la calitatea vieții și dreptul de a avea o locuință convenabilă, a fost circumscrisă direct în cadrul recursului, fără să existe nici o referire la aceste drepturi, pretins încălcate, în cuprinsul acțiunii introductive.
Or, raportat la prevederile art.294 Cod.pr.civ. coroborate cu dispozițiile art.316 pr.civ. apare cu evidență faptul că astfel de critici, nu pot fi primite direct în recurs, câtă vreme reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de aceste aspecte, prin însăși acțiunea introductivă, știut fiind că în cadrul căilor de atac, nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Apoi, critica vizând întreaga atitudine a pârâtului, atestată prin ansamblul materialului probator existent la dosar, atitudine ce-l plasează în opinia reclamanților, în domeniul abuzului de drept, este o chestiune ce ține de netemeinicia hotărârii atacate, care reclamă cu necesitate reaprecierea tuturor probelor administrate în cauză, operațiune ce nu mai este permisă în cadrul recursului, după abrogarea punctelor 11 și 10 ale art.304 alin.1 Cod.pr.civ. sfera motivelor de recurs ce pot fi invocate, fiind limitată exclusiv la motive de nelegalitate.
Excepția de ordine publică, a inadmisibilității celor două categorii de motive, examinate mai sus, respectiv, pe de o parte a celor care vizează aspecte de netemeinicie, iar pe de altă parte a celor invocate pentru prima oară în fața instanței de recurs, conform art.306 alin.2 pr.civ. a fost ridicată din oficiu de C la termenul din 11.2009, fiind pusă în discuția contradictorie a părților.
Referitor la incidența dispozițiilor art.312 alin.3 pr.civ. coroborat cu art.297 pr.civ. invocată în subsidiar de recurenți, Curtea reține că instanța de apel, s-a pronunțat în limitele cadrului procesual prefigurat de reclamanți prin acțiunea introductivă, iar faptul că Tribunalul a ajuns la concluzia că nu și-au dovedit acțiunea, nu înseamnă că a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului.
În consecință, Curtea, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
Recurenții fiind în culpă procesuală, vor fi obligați în conformitate cu art.274 pr.civ. să plătească pârâtului intimat suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar, fila 14.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei civile nr. 53/A din 06 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți în solidar să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red./Dact.
2 ex./10.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Ana Ionescu Carmen Maria
