Obligație de a face. Decizia 1300/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1300/2008-
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Florica Roman | |
- | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în 1 Mai, nr.4, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți -, domiciliată în, nr. 3, județul B și și, ambii cu domiciliul în nr. 3, județul B, împotriva deciziei civile nr. 944/A din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4282 din 13 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 799/2006, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 10 septembrie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea acesteia pentru data de 17 septembrie 2008 și respectiv 24 septembrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4282/13.06.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G- împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că din conținutul actului de parcelare și vânzare-cumpărare, autentificat cu nr.414/2001 de către BNP, pârâta a fost proprietara terenului cu nr.top 145/7 din 541, teren ce s-a dezmembrat în două nr. cadastrale noi, respectiv în nr. cadastral 213 în suprafață de 421. și nr. cadastral 214 în suprafață de 27. acest al doilea nr. cadastral a fost vândut reclamantului G, el intabulându-și dreptul de proprietate în 103 asupra nr. cadastral 214.
Subliniază instanța, că reclamantul a susținut că s-a înțeles cu pârâta, că urmează să cumpere această suprafață de teren pentru a-și construi un garaj, sens în care au discutat despre vânzarea ulterioară a unei suprafețe de 35. din nr. cadastral 213 pentru accesul la garaj.
Subliniază instanța că toate aceste susțineri ale reclamantului nu au fost dovedite în vreun fel, în actul autentic încheiat între părți nu există nici o promisiune de vânzare în viitor a unei suprafețe de teren, iar pârâta nu a recunoscut o asemenea înțelegere.
În continuare reține instanța că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către exp., reclamantul a cumpărat nr. cadastral 214 în suprafață de 27. pentru a-și construi un garaj de două autovehicule, accesul unuia urmând a se face prin curtea lui, iar accesul celui de al doilea urma să se facă pe terenul proprietatea pârâtei cu nr. cadastral 213.
Arată instanța că acestea sunt simple susțineri ale reclamantului preluate de expert, reclamantul nedovedind în nici un mod înțelegerea.
A rezultat însă că accesul reclamantul la garaj se poate face prin curtea lui, fără a deranja pe nimeni. Problema reclamantului este că el nu poate folosi decât J de garaj, accesul pentru cel de al doilea autovehicul putându-se face doar pe terenul pârâtei, care nu este însă o situație imputabilă acesteia.
Pe de altă parte, arată instanța, potrivit dispozițiilor art. 616 Cod civil, poate reclama o trecere pe fondul vecinului doar proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică.
Ori, a conchis instanța, că terenul reclamantului nu este loc înfundat, el putând ajunge la acesta prin curtea casei sale, de acolo având acces la drumul public.
Faptul că reclamantul și-a construit garajul în așa fel încât a doua mașină nu poate intra decât pe ternul pârâtei, nu îi dă acestuia drept de a folosi acest teren cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei, care s-a opus acestei servituți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii formulate de către acesta, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 944/A din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul G-, în contradictoriu cu, împotriva sentinței civile nr.4282/13.06.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
Apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei în favoarea intimatului.
Pentru a hotărî în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 616 Cod civil, " proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea achiziționa".
Tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect faptul că trecerea pe terenul proprietatea pârâtei nu poate fi cerută, chiar dacă pentru cea de a doua Jag arajului accesul este blocat, gararea celui de al doilea autovehicul putându-se face numai prin curtea pârâtei, de vreme ce înfundarea locului este chiar rezultatul faptei reclamantului care la edificarea garajului nu a ținut cont de caracterul înfundat al locului.
Critica apelantului referitoare la omiterea de către instanța de fond a cerceta cererea sa prin prisma promisiunilor făcute de către pârâtă s-a apreciat că nu poate fi reținută.
Astfel, după cum rezultă din considerentele sentinței civile apelate, instanța a supus analizei această susținere a reclamantului, temeinic, reținând însă că o astfel de dovadă nu a fost făcută.
Față de cele ce preced, apelul a fost respins ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea apelată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, apelantul a fost obligat la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, sumă ce reprezintă onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul reclamant G, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, iar în urma rejudecării cauzei, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei să-i permită trecerea peste terenul proprietate identificat sub număr cadastral 213, pe o porțiune de aproximativ 35 mp. stabilind în favoarea sa o servitute de trecere cu piciorul și autovehiculul, la calea publică, în favoarea garajului reclamantului situat pe proprietatea sa înscris în CF 103 număr cadastral 214, cu notarea în cartea funciară a dreptului de servitute și cheltuieli de judecată.
Recurentul arată că, printr-un act autentic în anul 2001, a cumpărat de la pârâtă terenul cu număr cadastral 214, în vederea construirii unui garaj, ocazie cu care susține că pârâta i-a promis că ulterior îi va vinde și terenul de sub număr cadastral 213, sau măcar o porțiune de 35 mp. care să-i permită accesul la garaj; în atare situație a construit un garaj pentru două autovehicule, iar accesul pentru cel de al doilea autovehicul este posibil doar pe terenul pârâtei.
După edificarea garajului pârâta nu a mai fost de acord să-i vândă nici o porțiune de teren, interzicându-i accesul în garaj.
Recurentul critică hotărârea instanței de apel, care a apreciat că susținerile sale nu sunt pertinente și dovedite, omițând astfel să cerceteze cererea sa care este justificată prin prisma promisiunilor făcute de pârâtă, care l-au determinat să cumpere terenul și să-și ridice astfel garajul. Recurentul arată că s-a bazat pe buna-credință a pârâtei și în atare situație nu s-au mai făcut astfel de mențiuni în actul autentic.
Recurentul critică hotărârea instanței, care a apreciat că terenul său este cu ieșire la calea publică și nu este înfundat, și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art.616 Cod civil, deși și concluziile expertului conduc la ideea că este în imposibilitatea de a folosi garajul la capacitatea lui.
Prin notele de ședință intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, s-a depus situația de carte funciară 102, din care rezultă că terenul cu număr cadastral 213 fost înstrăinat numiților și, care au și fost introduși în cauză, poziția acestora fiind de respingere a recursului și menținerea hotărârii celor două instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 al. 1 și art. 316 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel nu sunt întemeiate.
Astfel cum au reținut cele două instanțe, printr-un act autentic de vânzare-cumpărare cu nr. 414/15.02.2001-fila 9 dosar fond- reclamantul a cumpărat de la pârâta o suprafață de teren intravilan de 27 mp. din terenul intravilan în suprafață de 491 mp. înscris în CF 541 nr. top. 145/7, cu acea ocazie efectuându-se și actul de parcelare, acestei suprafețe revenindu-i număr cadastral 214, diferența de 421 mp. cu număr cadastral 213, rămânând pe numele fostului proprietar.
În cuprinsul acestui act autentic, astfel cum au reținut și instanțele, nu sunt inserate clauze referitoare la o eventuală vânzare ulterioară, respectiv promisiune de vânzare, deși dacă susținerile recurentului ar fi reale, s-ar fi inserat acest lucru, cu atât mai mult cu cât s-a și făcut direct parcelarea cu acea ocazie, respectiv sistarea de indiviziune.
Nu rezultă din nici o altă probă de la dosar că pârâta, în calitate de proprietar, i-ar fi promis reclamantului să-i vândă terenul rămas sau o parte din acesta.
Pe de altă parte, conform art. 480 Cod civil, proprietarul se bucură de toate atributele dreptului său de proprietate și nu poate fi obligat a ceda, a vinde bunul său decât în cazuri limitativ prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Faptul că recurentul reclamant și-a edificat un garaj pe toată suprafața de 27 mp. cumpărată, care de fapt este în continuarea proprietății sale, având acces la acesta pentru una dintre mașini, iar pentru a doua nu, din cauza unui stâlp de susținere care a fost făcut de acesta în condițiile în care cunoștea că avea dreptul doar la cei 27 mp. pe care i-a cumpărat, sunt probleme care nu-i pot fi imputate pârâtei.
Corect a stabilit instanța de apel că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 616 Cod civil, privitor la locul înfundat care nu are ieșire la calea publică, câtă vreme garajul recurentului reclamant are ieșire la calea publică prin proprietatea sa și câtă vreme situația (blocarea garajului în ceea ce privește partea dinspre pârâtă) este rezultatul faptei reclamantului care și-a edificat garajul cunoscând această stare de fapt.
Deși instanța de apel a reținut că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în ceea ce privește susținerile sale referitoare la promisiunile vânzătorului proprietar, la o eventuală viitoare vânzare, reclamantul nu a făcut nici în recurs dovada unor astfel de probe, simpla susținere a bunei sale credințe nu poate fi reținută fără a fi coroborată cu alte probe, ținând cont de opunerea pârâtei, pe de o parte, iar pe de altă parte, de contractul autentic de vânzare-cumpărare, care face dovadă deplină până la înscrierea în fals.
Față de cele mai sus expuse, raportat la actele și lucrările dosarului, probele administrate în cauză și dispozițiile legale sus-menționate, și neexistând nici un motiv de nulitate a hotărârii pe care instanța să-l invoce din oficiu, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de apel apare ca legală și temeinică, urmând a fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, va obliga recurentul în favoarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant G, domiciliat în 1 Mai, nr.4, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți -, domiciliată în, nr. 3, județul B și și, ambii cu domiciliul în nr. 3, județul B, împotriva deciziei civile nr. 944/A din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă G să plătească părților intimate -, și suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
- judecător fond-
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 23.10.2008
- dactilografiat grefier - 23.10.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Florica Roman
