Obligație de a face. Decizia 1309/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8245/2008)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1309/
Ședința publică de la 03.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
******************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.5377 din data de 14.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12.561/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - L (fostă - ).
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă, personal, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 24.02.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității recurentei-reclamante, care prezintă cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Recurenta-reclamantă, personal, depune la dosar înscrisuri din care reiese că starea sănătății sale s-a înrăutățit.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, personal, solicită admiterea recursului său și, în consecință, admiterea tuturor capetelor de cerere, inclusiv cel privitor la plata sumei de 9.900 lei, reprezentând salariile, retroactiv, precum și cele referitoare la suma de 3.000 lei și la suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.3852 din data de 06.05.2008, pronunțată în dosarul nr.10318/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata - (devenită - )
A obligat pârâta să îi elibereze reclamantei carnetul de muncă, completat cu toate mențiunile, la zi.
A respins capătul de cerere având ca obiect daune interese, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi juridice de muncă, stabilite prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat la. cu numărul 21803/20.02.2007, iar, ulterior, prin actul adițional nr.27/03.05.2007 înregistrat la. în aceeași dată, durata contractului de muncă a fost modificată, din determinată în durată nedeterminată.
Tribunalul a mai reținut că, prin decizia nr.09/30.01.2008, intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei, în baza art.61 lit. c din Codul muncii, fiind eliberată și nota de lichidare (fila 23).
Pârâta, în calitate de fost angajator, nu a procedat și la eliberarea carnetului de muncă, deși raporturile de muncă au încetat, prin emiterea deciziei menționate.
Instanța de fond a reținut că sunt aplicabile, în speța de față, dispozițiile art.3 și art.4 din Decretul nr.92/1976, potrivit cărora carnetul de muncă se întocmește, se completează și se păstrează de către angajator, unde cel în cauza s-a încadrat.
De asemenea, a mai reținut instanța, carnetul de muncă se întocmește în termen de cel mult 30 de zile de la încadrarea în muncă și, fiind un act personal al titularului, nu poate fi cedat sau înstrăinat, păstrându-se la unitate atât timp cât titularul este încadrat în muncă, iar acesta are dreptul să verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet.
Astfel, la încetarea activității sau în cazul transferului, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi.
Prima instanță a constatat că, în speță, deși raporturile de muncă au încetat la data de 31.02.2008, angajatorul nu a procedat la remiterea carnetului de muncă, în condițiile legii.
Instanța nu a reținut apărările pârâtei, în sensul că a fost de acord cu remiterea carnetului de muncă, fiind culpa reclamantei care nu s-a prezentat pentru eliberarea acestuia, deoarece, așa cum rezultă din actele de la dosar, singura convocare pe care a făcut-o angajatorul, pentru eliberarea acestui document, a fost la data de 04.01.2008, solicitându-i reclamantei să se prezinte la sediul societății, convocare ce a fost determinată de existența, pe rol, a prezentului litigiu, încă din luna martie 2008. Angajatorul trebuia să elibereze reclamantei carnetul de muncă, la încetarea contractului, odată cu nota de lichidare, fiind culpa acestuia pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de lege.
Referitor la capătul doi de cerere, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art.269 Codul muncii pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a angajatorului, deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a acelor elemente ale răspunderii civile și lipsa unei singure condiții determină înlăturarea răspunderii.
Astfel, deși s-a dovedit fapta ilicită a angajatorului, reclamanta nu a dovedit prejudiciul și legătura de cauzalitate, deoarece nu se pot stabili care ar fi fost drepturile salariale de care ar fi beneficiat după încetarea raporturilor de muncă, nu a făcut dovada că a întreprins demersuri pentru a se angaja în altă parte și că a întâmpinat dificultăți din cauza lipsei carnetului de muncă.
Oricum, reclamanta avea posibilitatea să încheie un alt contract de muncă, fapt ce nu depindea de prezentarea carnetului de muncă și ulterior să solicite efectuarea consemnărilor în carnet.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea având ca obiect daune interese, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că, potrivit Codului muncii, societatea intimată nu avea dreptul să îi rețină carnetul de muncă la sediul societății timp de 7 luni de zile, astfel că i-a încălcat dreptul la muncă, ea fiind în situația de nu avea cu ce supraviețui.
Precizează recurenta că, în această perioadă de timp, a acumulat foarte multe datorii, pe care trebuie să le achite și că, de asemenea, a anunțat telefonic societatea că, la sfârșitul lunii februarie 2008, se va prezenta pentru a i se restitui carnetul de muncă, însă când a ajuns la sediul societății, i-a fost refuzată intrarea în unitate.
Solicită ca instanța de recurs să țină seama și de declarația pe care a dat-o martorul ei și susține că, abia după ce ea a apelat la instanță, intimata i-a trimis notificare, în scris, emisă la data de 07.07.2008, să se prezinte la data de 09.07.2008 pentru ridicarea carnetului de muncă.
Recurenta mai susține că nu s-a putut prezenta la sediul societății, când a fost chemată prin notificare, considerând că era de datoria acesteia să îi aducă carnetul de muncă, în fața instanței.
Precizează că până și completul de judecată care a soluționat cauza a afirmat că se așteptau să se prezinte cu carnetul de muncă, fapt ce nu a avut loc, nici la tribunal, neprezentându-se la nici un termen de judecată.
Solicită să i se predea carnetul de muncă și să i se plătească daune morale și materiale în sumă de 5.000 lei (RON).
Prin întâmpinarea formulată (filele 8 - 10 dosar recurs), intimata-pârâtă -L (fosta - ) a susținut că, în fapt, între pârâtă și recurenta a fost încheiat un contract individual de muncă cu durată determinată, contract înregistrat la. cu nr.21803/20.02.2007. Ulterior, prin actul adițional nr.27/03.05.2007 înregistrat la. la aceeași dată, durata contractului de muncă a fost schimbată, din determinată în durată nedeterminată.
În perioada 15 - 24.01.2008, - (fostă - ), împreună cu medicul de medicina muncii, au organizat evaluarea anuală a stării de sănătate a salariaților societății.
Conform fișei de aptitudini nr.174/25.01.2008, eliberată de Clinica Medicală 2000, recurenta a fost declarată inaptă de muncă, recomandându-se, totodată, internarea, cu evaluare psihiatrică.
Având în vedere cele menționate în fișa de aptitudini nr.174/25.01.2008, precum și faptul că în cadrul societății nu mai existau alte posturi de muncă vacante, a fost emisă decizia de concediere nr.09/30.01.2008, decizie care i-a fost înmânată recurentei, personal, în data de 31.01.2008. Tot la data de 31.01.2008, prin transfer bancar, i-au fost plătite recurentei drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008, precum și drepturile salariale compensatorii, iar la data de 10.02.2008 a fost întocmită și nota de lichidare.
Prin adresa nr. 47/04.07.2008, trimisă prin poștă cu confirmarea de primire din data de 07.07.2008, recurentei i s-a pus în vedere ca, în data de 09.07.2008, să se prezinte la sediul - ( fostă - ), pentru a-și ridica carnetul de muncă și nota de lichidare, însă recurenta nu a dat curs invitației.
De fapt, motivul real pentru care recurenta nu a mai putut să încheie un contract de muncă ulterior este incapacitatea de muncă a acesteia, incapacitate constatată de către medicul de medicina muncii și consemnată în fișa de aptitudini.
Astfel, recurenta susține că, din aceasta cauză, subscrisa îi datorează daune materiale și morale în cuantum de 5.000 lei, însă aceasta nu a dovedit prejudiciul precum și legătura de cauzalitate, nu a făcut dovada drepturilor salariale de care ar fi beneficiat după încetarea raporturilor de muncă precum și a faptului că ar fi efectuat demersuri pentru a se putea angaja la altă societate și că ar fi întâmpinat greutăți din cauza lipsei carnetului de muncă.
Recurenta își întemeiază întâmpinarea pe prevederile art.115 și următoarele Cod proc. civilă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizează doar soluția dată celui de-al doilea capăt al acțiunii, referitor la acordarea daunelor interese, capăt de cerere ce a fost respins ca neîntemeiat.
Curtea apreciază că soluția instanței de fond este justă, întrucât daunele-interese sunt despăgubiri bănești care se acordă prin hotărâre judecătorească unei persoane pentru acoperirea prejudiciului cauzat de o altă persoană, prin neexecutarea totală sau parțială a obligațiilor contractuale asumate ori prin săvârșirea oricărei fapte ilicite. Prin plata lor trebuie să se realizeze o reparare justă și integrală a prejudiciului.
Ele trebuie sa cuprindă atât valoarea pierderii efective, cât și a câștigului de care partea lezată a fost lipsită ca urmare a neîndeplinirii, de către cealaltă parte a obligațiilor sale ori a săvârșirii faptei ilicite. Înlocuiesc executarea în natură a obligațiilor și, deci, nu pot fi cumulate cu aceasta.
Astfel, în speța de față, deși prima instanță a reținut fapta ilicită a angajatorului, totodată în mod corect a considerat că fosta salariată nu a dovedit existența prejudiciului reclamat și nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a fostului angajator și pretinsul prejudiciu.
Ca urmare, câtă vreme recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, dacă s-ar fi reangajat în muncă, la un alt angajator și nici a diligențelor sale în legătură cu o eventuală reangajare, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este justă.
Mai mult, Curtea apreciază că, pe lângă dovedirea aspectelor de mai sus, recurentei-reclamante îi revenea obligația de a proba, în mod indubitabil, că motivul hotărâtor, esențial, pentru care ea nu a putut să încheie raporturi de muncă cu un al angajator, a fost tocmai neeliberarea, de către societatea intimată, a carnetului său de muncă.
Așadar, Curtea apreciază că sunt fondate, astfel că le va primi ca atare, susținerile intimatei-pârâte, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.269 din Codul muncii, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a fostului angajator, deoarece recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a acelor elemente ale răspunderii civile. Ori, lipsa unei singure condiții determină înlăturarea răspunderii.
Totodată, mai reține că recurenta-reclamantă putea să încheie contract de muncă cu un alt angajator, chiar în lipsa carnetului de muncă, ce ar fi putut fi prezentat și completat ulterior, cu mențiunile corespunzătoare.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod proc. civilă, va respinge ca nefundat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.5377 din data de 14.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12.561/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - L (fostă - ).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
red. / tehnored.
2.ex. / 02.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
