Obligație de a face. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 133/
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de pârâta DISTRIBUȚIE SA -Sediu secundar RM.V, împotriva deciziei civile nr.221/A din 09 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 5,00 lei și a ordinului de plată pentru suma de 2.656,50 lei.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
La data de 5.05.2004, sub nr.4926, s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamantele:, și (fostă ), în contradictoriu cu pârâta SC de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice - OLTENIA SA, Sucursala Rm.V, cu sediul în Rm.V, în prezent DISTRIBUȚIE SA Rm.V, prin care se solicită obligarea pârâtei la desființarea postului de transformare a energiei electrice, construit abuziv pe terenul reclamantelor; obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei, despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat sănătății reclamantelor, care a dus și la decesul autorului acestora, Gh; obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000.000 lei, despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin lipsa de folosință a terenului aferent postului de transformare, în suprafață de cca.150, pe ultimii trei ani, ca urmare a imposibilității folosirii terenului pentru edificarea unor construcții, respectiv depozit de materiale de construcție sau pentru închirierea suprafeței în scopul amintit; obligarea pârâtei la plata sumei de 3.500 Euro anual, despăgubiri periodice, pentru lipsa de folosință a terenului aferent postului de transformare, în scopul edificării unui depozit de materiale pentru construcții, începând cu data introducerii acțiunii și continuând pe toată perioada existenței cauzelor care împiedică construirea acestui depozit, respectiv a existenței postului de transformare și implicit a construcției anexe acestuia, efectuată din zidărie; obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului produs prin lipsa de folosință a terenului în suprafață de cca.55, ocupată efectiv de postul de transformare și implicit a terenului ce reprezintă zona de protecție, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantele arată că sunt proprietarele unui teren în suprafață de 900, situat în Rm.V,-, în prezent nr.101, așa cum rezultă din sentința civilă nr.3046 din 16.03.1992, pronunțată de Judecătoria Rm.V, în dosar nr.3216/1992, în calitate de moștenitoare legale ale autorului, decedat la 18.09.2003, respectiv A - soție supraviețuitoare.
Se precizează că pârâta a construit în mod abuziv pe terenul amintit un post de transformare a energiei electrice, de cca.20 Kw, fără acordul reclamantelor și fără despăgubirile corespunzătoare.
Reclamantele menționează că terenul amintit l-au dobândit din anul 1968, suprafață care nu a fost cuprinsă în perimetrul CAP.
Ca urmare a existenței postului de transformare, reclamantele au fost afectate de-a lungul timpului și din punct de vedere al sănătății, fapt ce a determinat decesul prematur al autorului acestora, Gh.
Se arată că postul de transformare ocupă efectiv cca.55 din terenul reclamantelor, în afară de zona de protecție, acestea fiind în imposibilitate de a folosi terenul aferent, de cca.150, în scopul edificării unei construcții, respectiv a unui depozit pentru materiale de construcție, fiind nevoite să plătească anual sume imense pentru depozitarea materialelor de construcție pe care le livrează, acestea având o societate comercială cu acest obiect de activitate.
Reclamantele susțin că în cursul anul 2003 au avut oferte pentru închirierea terenului, în scopul edificării unor construcții tip depozit materiale, care nu au fost onorate, datorită existenței impedimentului arătat, respectiv postul de transformare a energiei electrice.
Pentru prejudiciile produse, precum și pentru faptul că postul de transformare se află în imediata apropiere a locuinței reclamantelor, afectându-le grav sănătatea, se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin sentința civilă nr.4153 din 17.09.2004, pronunțată de Judecătoria Rm.V în dosar nr.4926/2004, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de către aceasta prin întâmpinarea de la fila 18 dosar, cu motivarea că terenul se află în proprietatea statului. Drept urmare a fost respinsă și acțiunea formulată de reclamante.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea apelului se susține că terenul pentru care reclamantele solicită despăgubiri nu a aparținut niciodată statului, iar la data amplasării postului de transformare nu s-a solicitat acordul scris al proprietarilor.
Prin decizia nr.149/A/23.02.2005, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIs -a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Vâlcea, potrivit art.III alin.1 din Legea nr.195/2004 pentru aprobarea OUG nr.58/2003 privind modificarea și completarea Codului d e procedură civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 14.03.2005.
Prin decizia civilă nr.1178/8.11.2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr.1184/CV/2005, a fost admis apelul reclamantelor cu desființarea sentinței de la fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Rm.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a admis în mod nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, fără a intra în cercetarea fondului.
De asemenea, instanța de apel, respectiv Tribunalul Vâlceaa încuviințat efectuarea unei expertize medicale și a unei expertize de specialitate topo-cadastrală pentru a se stabili, pe de o parte, dacă sănătatea autorului reclamantelor a fost afectată datorită intensității magnetic emanat de postul de transformare, iar pe de altă parte, să se stabilească măsurile ce se impun a fi luate pentru se preveni efectele negative ale radiațiilor.
Primindu-se spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.V sub nr-.
În rejudecare, pe lângă proba cu înscrisuri au fost efectuate 5 expertize: topografie (filele 35-37); agricultură (filele 138-141); în specialitate electroenergetică (filele 112-121 și filele 145-157); medico-legală (filele 197-207 și 275-282 dosar).
Pe parcursul soluționării cauzei, societatea pârâtă și-a schimbat denumirea în DISTRIBUȚIE SA, iar prin cererea de la filele 164-166 dosar, pârâta a ridicat excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea cauzei și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere, susținând că obiectul cauzei este obligația de a face, având natură comercială, competent în soluționarea cauzei fiind Tribunalul Vâlcea. Pe de altă parte, litigiul fiind comercial, era necesară îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, prevăzută de art.7201Cod pr.civilă.
Cele două excepții, puse în discuția părților în ședința din 18 mai 2007 au fost respinse prin încheierea de la termenul amintit, apreciindu-se că pricina are natură civilă, ci nu comercială.
Prin cererea depusă la data de 18 mai 2007, reclamantele au precizat că își majorează pretențiile privind lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de 275,58 mp. afectat de existența postului de transformare, pe ultimii 3 ani, la suma de 159.477,84 lei, conform raportului de expertiză tehnică, precum și pretențiile privind despăgubirile periodice anuale, pentru lipsa de folosință a aceleiași suprafețe de teren, calculate de la data introducerii acțiunii și continuând pe toată perioada existenței postului de transformare, respectiv construcția din zidărie și instalațiile electrice aferente, la suma de 53.159,28 lei pe an, potrivit raportului de expertiză tehnică, în situația în care se va respinge primul capăt de cerere, privind desființarea postului de transformare.
Prin sentința civilă nr.428 din 25.01.2008, pronunțată de Judecătoria Rm.V, în rejudecare, în dosar nr- (nr.în format vechi 388/2006), a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor cu obligarea pârâtei să plătească reclamantelor suma de 127.406,52 lei despăgubiri civile și câte 42.468,84 lei anual, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 5.05.2004 și în continuare, pe toată durata existenței postului de transformare, respingându-se capetele 1, 2 și 5 din acțiunea formulată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 8.472 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 30.08.1968 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între reclamanta și soțul acesteia Gh, pe de o parte, și vânzătoarea, pe de altă parte, pentru suprafața de 897 situată în Rm.V,-, iar prin sentința civilă nr.3046 pronunțată de Judecătoria Rm.V la 16.03.1992 (fila 8) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească care a constatat valabilitatea convenției încheiate, hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul amintit.
Ulterior, în anul 1974, pe acest teren a fost edificat un post de transformare în construcție zidită 20/0,4 KV - 630, a cărui beneficiară a devenit pârâta, post care deservea fosta unitate economică Rm.V, având în componență: 1 transformator, două celule de linie, o celulă de transformator, un tablou de distribuție, intrare-ieșire în cablu, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiză.
Prin expertiza agricolă întocmită de expert, s-a constatat că postul de transformare ocupă suprafața de 55,42 din terenul dobândit prin hotărârea judecătorească amintită, făcând imposibilă amplasarea de alte construcții, la nordul și sudul acestuia.
Instanța de fond a statuat că terenul pe care se află situat postul de transformare nu le aparține reclamantelor, potrivit art.41 alin.1, 4 și 5 din Legea energiei electrice nr.13/2007, încât acestea nu sunt îndreptățite să solicite desființarea lui, respingând primul capăt din acțiune ca nefondat, precum și ultimul capăt, privind lipsa de folosință a terenului de 55,42 p, ocupat de postul de transformare.
În ceea ce privește capătul de cerere, vizând daunele morale, instanța de fond a avut în vedere concluziile celor două rapoarte de expertiză energo-energetică, care se coroborează între ele, și care concluzionează că valoarea nesesizabilă, extrem de redusă a electric și magnetic generat de instalația electrică a fostului de transformare nu a cauzat decesul autorului reclamantelor și nici nu a influențat sănătatea persoanelor fizice care locuiesc în imediata apropiere a postului de transformare.
Singura lucrare care confirmă susținerile reclamantelor, în sensul efectelor asupra stării de sănătate a acestora și a producerii decesului autorului lor, este expertiza medico-legală, ale cărei concluzii nu au fost reținute de către instanța de fond, deoarece acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, motiv pentru care a fost respins și capătul doi de cerere ca nefondat.
Instanța de fond a avut în vedere expertiza topografică și expertiza efectuată de inginerul agronom, din care rezultă că amplasarea postului de transformare le pune pe reclamante în imposibilitatea de a folosi corespunzător terenul aferent acestuia, în suprafață de 220,16, situație care a creat un prejudiciu reclamantelor, constând în contravaloarea lipsei de folosință, care se ridică la suma de 42.468,84 lei pe an, respectiv suma de 127.406,52 lei pentru ultimii trei ani.
Potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.13/2007, pentru terenul afectat de servitute, reclamantele sunt îndreptățite la despăgubiri, potrivit art.616 Cod civil, această despăgubire fiind acordată sub forma unei indemnizații bănești anuale, începând cu data introducerii acțiunii și în continuare, pe toată durata existenței transformatorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și pârâta criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantele au susținut că instanța de fond greșit a admis acțiunea în parte, obligând pârâta doar la lipsa de folosință pentru terenul aferent postului de transformare, nu și pentru cel efectiv ocupat de postul de transformare și terenul de 55,42 mp provine din proprietatea exclusivă a reclamantelor.
Principiul reparării juste și integrale a prejudiciului suferit presupune să se acorde contravaloarea lipsei de folosință pentru teren atât pe ultimii 3 ani calculați până la data introducerii acțiunii, cât și în continuare, de la data introducerii acțiunii - 05.05.2004 pe toată durata existenței construcției.
Se mai susține că s-a respins greșit capătul de cerere pentru daune morale pentru prejudiciul suferit prin moartea prematură a tatălui, cât și ca urmare a afectării stării lor de sănătate, reclamantele locuind în imediata apropriere a postului de transformare pentru care nu s-au luat măsuri de protecție și nu se are în vedere gradul de uzură al postului.
Pârâta a susținut în dezvoltarea motivelor că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor, dar și cu încălcarea normelor privind convocarea la efectuarea expertizei realizată în cauză de medicina legală, care nu a convocat partea cu scrisoare recomandată; Litigiul este comercial și nu de natură civilă, câtă vreme postul de transformare se folosește pentru desfășurarea activităților comerciale de utilitate publică - distribuția de energie electrică, iar cauza trebuie soluționată de secția comercială, în primă instanță.
În continuare se critică adresele și cererile de ofertă pentru închiriere, în sensul că nu reprezintă un contract ferm încheiat de reclamante și, mai mult, nu se poate susține că un teren de sub postul de transformare te împiedică să depozitezi sau să construiești, de așa natură încât să primești despăgubiri. Intenția de a construi nu a fost probată, singurele documente care atestă intenția sunt contractul de vânzare-cumpărare și autorizația de construcție.
Se mai susține că instanța a avut în vedere o expertiză întocmită de un expert agronom care nu are pregătirea necesară să stabilească zona în care nu se poate construi sau depozita din cauza amplasării postului, iar prin asigurarea serviciului public de furnizare a energiei electrice, administrarea a fost lăsată de statul român în mod gratuit.
Prin decizia civilă nr.221/A/9.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr- a fost admis apelul reclamantelor, cu schimbarea sentinței în parte, în sensul obligării pârâtei să plătească acestora suma de 159.477,84 lei despăgubiri și 53.159,28 lei anual, începând cu data de 05.05.2001 și în continuare, pe toată durata existenței postului de transformare, pârâta fiind obligată și la suma de 30.000 lei daune morale în favoarea reclamantelor. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate și respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, cu acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea apelantelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit art. 1000 alin. 1 Cod civil, a fost instituită răspunderea persoanelor pentru prejudiciile cauzate de lucrările care se află sub paza lor. Prin lucruri susceptibile de a cauza prejudiciu se înțeleg orice bunuri mobile sau imobile ce se află sau nu în mișcare, între care și electricitatea (asigurarea serviciului public de furnizare energie electrică, așa cum susține chiar apelanta în motivele de apel).
Noțiunea de "pază" se referă la paza juridică ce, în principiu, revine proprietarului, deoarece, în baza acestei calități, numai acesta are dreptul și obligația de control asupra lucrului și deci, îndreptățirea de a lua măsurile necesare pentru ca lucrul să nu se afle în situația de a cauza altora un prejudiciu.
În speță, cauza producerii faptului păgubitor pentru reclamante a constituit-o amplasarea postului trafo, de 600, o perioadă de mai mulți ani, iar apoi de 100, în incinta proprietății acestora, determinat de ignorarea de către pârâtă a măsurilor pe care trebuia să le prevadă și să le realizeze la sistemul de funcționare a postului și de amplasare a acestuia, dar și a oricăror alte condiții care ar fi putut declanșa situații mai grave și pe care pârâta putea și trebuia să le prevadă.
Chiar dacă pârâta nu a determinat în mod nemijlocit producerea faptei păgubitoare pentru întreaga suprafață de teren calculată de expert în varianta II, în sarcina ei se reține neîndeplinirea unor obligații de diligență ce constau în sarcina de a controla periodic postul trafo și evoluția modernizării acestuia, ceea ce ar fi determinat înlăturarea situației pentru întreaga suprafață de 275,58 mp.
Pârâta, chiar dacă nu are un contact nemijlocit cu lucrul, exercită asupra acestuia dreptul de folosință, control și de directivă, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, lipsind de atributul dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 275,58 mp și nu numai pentru 55,42 mp cât ocupă efectiv transformatorul.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta a respectat legislația în domeniul autorizării efectuării lucrărilor de construire a posturilor amplasate pe teren, de 600 până în anul 2006 și de 100 (aviz sanitar, acord de mediu sau acordul proprietarilor vecini), dar nici că a luat măsuri care să vizeze prevenirea unui risc de afectare gravă și ireversibilă asupra mediului și implicit asupra sănătății reclamantelor.
De asemenea nu s-a făcut dovada că prejudiciul cauzat s-a datorat forței majore sau o altă cauză exoneratorie de răspundere.
Potrivit art. 998-999 cod civil, repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situația anterioară faptei prejudiciabile.
Ceea ce trebuie reparat nu este numai paguba produsă, ci și aceea care se prezintă ca o prelungire viitoare neîndoielnică și directă a prejudiciului inițial.
De aceea tribunalul a apreciat că varianta Iar aportului de expertiză întocmit de expert realizează concordanța necesară între întinderea prejudiciului și cuantumul despăgubirilor.
Având în vedere că pârâta a încălcat, în mod repetat și nejustificat dreptul reclamantelor la protecția sănătății și la un mediu sănătos, echilibrat, pentru suferința psihică produsă prin încălcarea unor drepturi esențiale, în baza art. 998 cod civil, tribunalul a obligat pârâta și la plata de daune morale în sumă de 30.000 lei în favoarea reclamantelor.
Tribunalul a menționat că instanța de fond corect a calificat natura litigiului ca fiind civilă, faptele săvârșite de comercianți în legătură cu bunurile imobile fiind de natură civilă.
Conform actelor de la dosar, reclamantele au dovedit că dețin și societate comercială ce desfășoară activități comerciale, dar și că au primit oferte pentru închirierea terenului.
Lipsa de folosință nu a fost calculată în raport de un contract de închiriere și ca valoare a terenului, lucrarea fiind efectuată de un expert specialitate agronom, lucrare la care a participat și reprezentantul apelantei-pârâte.
Expertiza medico-legală nu se face la fața locului, ci în baza actelor medicale și a constatărilor făcute de expertul de specialitate, nefiind obligatorie participarea părților. Deși a susținut existența unor normative tehnice, la dosarul cauzei nu a depus niciun înscris care să confirme îndeplinirea dispozițiilor prevăzute în acel act, așa încât, susținerea că transformatorul este amplasat în încăpere zidită cu fier beton care atenuează orice fel de radiații este lipsită de suport juridic.
Apelanta a dovedit că doar postul trafo - instalația electrică - le aparține în proprietate, iar clădirea este a unor alte persoane (), susținere care de asemenea nu are relevanță juridică, față de dispozițiile art. 1000 alin. 3 Cod civil.
Tribunalul a înlăturat și susținerile apelantei-pârâte, în sensul că instanța de fond a pronunțat sentința cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținere ce nu este probată în acest sens. Chiar terenul de lângă postul trafo, dacă nu este folosit corespunzător de adevăratul proprietar, produce evident un prejudiciu.
Este adevărat că pârâta asigură serviciul public de furnizare energie electrică și că administrarea terenului a fost lăsată de statul român în mod gratuit, însă această facilitate nu exclude regulile deontologice care pe lângă reguli juridice și sociale consacră și reguli morale, iar un principiu de bază al moralei este acela de a nu leza pe altul.
În baza art. 296 pr.civ. instanța a admis apelul declarat de reclamante și în consecință schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantelor despăgubiri civile și daune morale.
În baza aceluiași text de lege a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată către reclamantele-apelante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta DISTRIBUȚIE SA, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, susținând că decizia este pronunțată cu aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motive care sunt contradictorii.
Într-o prim critică se susține că motivarea instanței de apel este sumară și contradictorie, nefiind bazată pe concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.
În motivare, instanța de apel nu precizează care este legislația aplicabilă în cauza de față și nici care a fost afectarea gravă a mediului înconjurător și a stării de sănătate a reclamantelor.
Pe de altă parte, instanța de apel nu ține cont de expertiza, realizată la fond, și de faptul că nu au prezentat schița anexă de la hotărârea în constatarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află instalat postul trafo, expertiză care statuează că terenul de sub postul electric aparține domeniului public.
În mod greșit, Tribunalul Vâlceaa modificat sentința de la fond și a obligat-o pe pârâtă la plata lipsei de folosință și pentru terenul de sub postul electric de transformare, cu toate că expertiza topo arată că reclamanții dețin mai mult teren decât în acte, iar pe de altă parte Legea nr.13/2007 prevede că terenul de sub postul electric aparține domeniului public.
Se menționează că mărirea cuantumului daunelor privind lipsa de folosință pentru trecut, dar și pentru viitor este total nejustificată.
O altă critică vizează faptul că decizia din apel este dată cu încălcarea Legii nr.13/2007 și a tehnice care arată că un post electric în cabină zidită poate fi înglobat într-o construcție, încât lângă acesta se pot depozita materiale de construcție.
Se susține că instanța de apel trece sub tăcere expertiza realizată de Institutul B, expertiză care arată clar că radiațiile emise de postul electric nu sunt nocive și nu sunt radiații ionizante ce divid celula vie a ființelor sau plantelor, încât nu se impun măsuri de protecție în plus.
Se menționează că instanța de apel se bazează doar pe expertiza medico-legală, neconcludentă în cauza de față, susținându-se că cei care au efectuat-o nu au experiență în domeniu, iar concluziile expertizei nu sunt certe, situație în care instanța trebuia să țină cont de expertiza, expert în electroenergetică, expertiză care se coroborează cu expertiza efectuată de Institutul B și care concluzionează că nu există radiații care să afecteze starea de sănătate a reclamantelor, situație în care acordarea daunelor morale este nelegală.
Instanța de apel nu a ținut seama de normativul tehnic PE 101 A/85, care arată la art.2.1.12.b și tabel 2.3. postul electric poate fi înglobat într-o construcție, încât se poate construi lângă acesta și, de asemenea, se poate depozita, încât nu este vina pârâtei că reclamanții nu au putut să închirieze terenul.
Se menționează că în primul ciclu procesual, instanța de casare, respectiv tribunalul a dispus efectuarea unei expertize agricole, efectuată de către un expert agricol, situație în care această expertiză trebuia efectuată de către un specialist în electroenergetică, pentru a stabili dacă lângă postul de transformare se poate depozita sau construi și pentru a se calcula lipsa de folosință, eventual.
Pe de altă parte, instanța nu menționează nici un text de lege prin care să-și argumenteze opinia în sensul că litigiul este civil, ci nu comercial. De asemenea, nu se analizează motivul de apel referitor la ofertele de închiriere, precum și la lipsa din dosar a unei dovezi palpabile, referitoare la intenția reclamantelor de a construi.
În altă ordine de idei se susține că expertiza medico-legală, efectuată în cauză, s-a făcut fără citarea părților, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea recurentei privind efectuarea unei cercetări locale.
Recurenta solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, în vederea completării expertizei Institutului, iar în subsidiar solicită admiterea recursului, cu desființarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii.
Prin concluziile scrise, depuse la data de 22 ianuarie 2009, intimatele reclamante, prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 22 ianuarie 2009, instanța, din oficiu, pune în discuție excepția privind admisibilitatea și legalitatea căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod pr.civilă, având în vedere că obiectul litigiului este unul patrimonial, cu valoare sub 100.000 lei.
Cu privire la excepția invocată, recurenta, prin consilier juridic, precizează că acțiunea este pornită în anul 2004, sub imperiul vechilor dispoziții ale Codului d e procedură civilă, iar sentința primei instanțe este susceptibilă, atât de calea de atac a apelului, cât și de cea a recursului, solicitând amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise cu privire la excepția invocată.
Intimatele-reclamante, prin apărător, solicită admiterea excepției invocate, având în vedere că instanța a fost învestită cu o cauză al cărei obiect are o valoare sub un miliard lei vechi, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Este adevărat că prin Legea nr.219/14.07.2005 s-au adus modificări Legii nr.195/25.05.2004, însă textul citat nu a suferit modificări, menținându-se enunțul inițial, al art.2821Cod procedură civilă, referitor la valoarea de 1 miliard.
Față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul Legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei ( 1 miliard)și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta DISTRIBUȚIE SA, împotriva deciziei civile nr.221/A din 9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimate-reclamante fiind:, și.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatelor, după reducerea onorariului de 25.500 lei cerut de către avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
02.02.2009
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
