Obligație de a face. Decizia 140/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 140/
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
PREȘEDINTE: George Popa- JUDECĂTOR 2: Gabriela Valentina Baciu
JUDECĂTOR 3: Viorica
Judecător - - --
Grefier - -grefier șef secție
-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de către pârâtul MUNICIPIUL B -PRIN PRIMAR și pârâțiiDIRECȚIA SERVICIILOR PUBLICE B,, împotriva deciziei civile nr. 172 din 7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtulCONSILIUL LOCAL AL MUN.și reclamanta,în acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru intimatul-pârât, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și intimata-reclamantă personal și asistată de av., în baza împuternicirii avocațiale nr.80/2009, pentru recurenta-pârâtă Direcția Serviciilor Publice B consilier juridic Golita și pentru recurentul-pârât Municipiul B prin primar consilier juridic.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul intimatei-reclamanta depune la dosar întâmpinare pe care a comunicat-o părților din proces.
Av. - pentru recurentul-pârât depune la dosar copia contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinația de garaj înregistrat sub nr. 20099/15.12.2008.
Părțile prezente și reprezentanții acestora, pe rând având cuvântul, confirmă că au primit întâmpinarea formulată de reclamanta, au luat cunoștință de conținutul acesteia și nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Av. - pentru recurentul-pârât pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs aflate la dosar, solicită admiterea recursului schimbarea în parte deciziei civile în sensul de a se înlătura obligația pârâtului de efectua reparații la imobilul situat în B,- și de a plăti cheltuielile de judecată reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului-pârât Municipiul B prin Primar, susține motivele scrise de recurs și pentru considerentele detaliate apreciază că Tribunalul Brăila în mod greșit nu reținut că prin Hotărârile nr.10/1995 și nr. 31/1998 ale Consiliului Municipal B s- delegat dreptul de administrare asupra Fondului Locativ de stat al Municipiului B din care face parte și imobilul în litigiu. Respectiva magazie este de fapt un garaj și în urma unui control efectuat la sfârșitul anului 2006, numitul în calitate de chiriaș s-a conformat notificării efectuate de DSP și efectuat reparațiile necesare astfel că s-a procedat la încheierea contractului de închiriere și pentru anul 2007.
În concluzie, consideră că atâta timp cât reclamanta cu rea credință nu a permis pârâtului accesul în imobilul său pentru a putea efectua reparațiile magaziei, nu poate solicita protecția instanței de a obliga pe pârât și instituțiile DSP și Municipiul B prin Primar la reparațiile pe care ea însăși a refuzat să îi permită să le efectueze. De asemenea, în măsura în care reclamanta a căzut în pretenții nu poate duce la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Considerând decizia civilă pronunțată de Tribunal ca vădit netemeinică, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea ca temeinică și legală sentinței civile pronunțată de Judecătoria Brăila.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul, este de părere că, cheltuielile efectuate cu expertiza în cauză nu cad în sarcina nici unuia dintre pârâți.
Reprezentantul recurentei-pârâte DSP B, susține motivele de recurs aflate la dosar, completate detaliat cu concluziile scrise depuse astăzi în instanță, și față de cele arătate, de probatoriile administrate în cauză pune concluzii de admitere recursului formulat de DSP și pe fond, de respingere cererii reclamantei ca nefondată.
În ce privește recursul formulat de, solicită a fi respins ca nefondat, motivat de faptul că în contractul de închiriere este stipulată obligația chiriașului de a întreține garajul, de efectua din când în când reparații astfel încât acesta să fie în stare normală de folosință și să nu afecteze imobilele vecine. Mai mult, pârâtul și-a luat angajamentul că va repara garajul, chiar făcut acest lucru la ceilalți pereți, rămânând cel dinspre reclamantă, care așa cum rezultă din probele administrate nu i-a refuzat pârâtului accesul în curtea sa. De altfel, nu este fondată apărarea pârâtului cum că pentru repararea peretelui este necesară obținerea unei autorizații, după părerea lor, nefiind o reparație capitală nu este necesară o asemenea autorizație.
În ce privește recursul formulat de Municipiul B prin Primar, solicită a fi respins ca nefondat, nefiind reală apărarea cum că DSP are ca obiect de activitate administrarea, repararea și întreținerea fondului locativ de stat dar nu este proprietara garajului. Mai mult, DSP virează către bugetul de stat 50% din tot ceea ce încasează iar chiria care se stabilește în baza OUG 40/1999 modificată, este foarte mică pentru ca instituția să poată acoperi cheltuielile cu reparații capitale la toate imobilele ce le are în administrare.
Astfel, consideră că nu este echitabil ca doar DSP să fie obligată atât la plata cheltuielilor de judecată și la repararea peretelui. În subsidiar, dacă se va considera ca nefondat recursul solicită menținerea deciziei Tribunalului Brăila.
Av. pentru intimata-reclamantă susține întâmpinarea depusă la dosar și pentru considerentele susținute oral în instanță, solicită respingerea recursurilor formulate ca nefondate și menținerea ca fiind legală soluției pronunțate de Tribunalul Brăila întrucât, recurentul are posesia și folosința legitimă a imobilului în care urmează să se facă înlocuirea peretelui ce stă să se prăbușească astfel că obligarea sa la efectuarea reparațiilor împreună cu locatorul și cu proprietarul imobilului, permite intervenția imediată pentru înlăturarea stării de pericol. Soluția tehnică aleasă de instanța de apel dă satisfacție interesului recurentului chiriaș care a dorit să-și păstreze în orice condiții pe mai departe folosința imobilului dar care are și obligația de efectua reparații locative care se impun pentru păstrarea în folosință întregului imobil. Obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea legală întrucât se întemeiază pe culpa sa procesuală, culpă care rezultă din cele arătate în întâmpinarea depusă și din probatoriile administrate.
În concluzie, solicită respingerea celor trei recursuri ca nefiind fondate, cu cheltuieli de judecată.
C RTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr.2205/08.04.2008, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamnata împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului B, Direcția Serviciilor Publice B, Municipiul B prin Primar și.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere că reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâții Consiliul Local al mun.B, Direcția Serviciilor Publice și pentru a se dispune obligarea pârâților să efectueze lucrările de reparații și consolidare sau demolare a construcției-magazie din scândură ce desparte imobilul situat în B,- de imobilul său, iar în situația nedemolării pârâții să fie obligați să desființeze ușa de acces care face legătura cu imobilul proprietatea sa.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul în litigiu este proprietatea Consiliului Local al Mun. B aflat în administrarea Direcției Serviciilor Publice, că magazia din scândură are o vechime de 35-40 de ani, se află într-o stare avansată de degradare, este înclinată spre imobilul proprietatea sa și are o ușă de acces în peretele care dă în imobilul proprietatea sa.
A mai învederat că Direcția Serviciilor Publice a închiriat această magazie pârâtului, care i-a dat destinația de garaj, dar că aceasta este nefolosită de mai mult de 2 ani de zile și că nu s-a îngrijit de starea tehnică a construcției.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.480-481 cod civil raportat la dispozițiile art.1075-1077 Cod Civil.
La termenul din data de 23 octombrie 2007 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Consiliul Local Municipal B și a dispus scoaterea acestuia din cauză. Totodată a luat act de cererea completatoare formulată de reclamantă la prima zi de înfățișare, prin care a chemat în judecată în calitate de pârât pe Municipiul B, prin Primar.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că reclamanta este proprietara imobilului situat în B,-, că în vecinătatea acestui imobilul, pe partea dreaptă, există un imobil format din teren și o magazie din scândură cu destinația garaj, care aparține domeniului privat al statului, respectiv pârâtului Municipiului
Imobilul respectiv se află în administrarea pârâtei Direcția Serviciilor Publice, care, potrivit regulamentului de organizare și funcționare, are în obiectul său de activitate administrarea, repararea și întreținerea fondului locativ de stat al municipiului Aceasta a închiriat magazia pârâtului, care o folosește ca și garaj auto.
Din cauza vechimii foarte mari această magazie a necesitat unele reparații, astfel că reclamanta s-a adresat pârâtei Direcția Serviciilor Publice, pentru a se lua măsuri de reparare și consolidare a construcției alăturate, arătând că locatarul magaziei refuză să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin.
Fiind notificat de către pârâta să procedeze la efectuarea reparațiilor, pârâtul a consolidat pereții magaziei de scândură, mai puțin peretele exterior învecinat cu imobilul proprietatea reclamantei.
După efectuarea reparațiilor pârâtul a înștiințat în scris atât locatorul cât și proprietarul imobilului învecinat, cu mențiunea că reclamanta refuză să îi permită accesul pe proprietatea sa pentru a efectua lucrările de reparații și la acest perete.
În vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului pârâta a notificat-o la rândul său pe reclamantă să îi permită pârâtului să efectueze lucrările de reparații asupra peretelui exterior al imobilului, care se află în curtea sa.
Reclamanta nu a permis pârâtului să efectueze aceste lucrări de reparații. Ca urmare pârâtul a efectuat reparații numai asupra peretelui interior al garajului, procedând la astuparea cu scândură și blocând ușa de acces pentru a nu putea fi folosită, fapt recunoscut de reclamantă cu ocazia interogatoriului.
Ținând seama de principiul de drept conform căruia nimeni nu se poate folosi de propria turpitudine pentru a obține protecția unui drept, instanța apreciat că atât timp cât reclamanta, cu rea credință, nu a permis pârâtului accesul în imobilul său pentru a putea proceda la reparațiile magaziei, nu poate solicita protecția instanței pentru a-l obliga pe acesta la reparațiile pe care ea însăși a refuzat să îi permită să le efectueze.
Instanța a mai constatat că, deși potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, magazia din scândură este veche, nu are fundație și este în stare de degradare, nu se poate reține existența pericolului izbucnirii unui incendiu, întrucât nu rezultă că în acest spațiu s-ar depozita substanțe inflamabile de natură să ducă la concluzia că pe viitor ar putea exista un asemenea pericol.
În acest sens a avut în vedere și faptul că la dosarul cauzei a fost depusă ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei, din care se reține că aceasta, vecină cu părțile, folosind aragazul din domiciliu propriu ar fi uitat să îl, însă aceasta nu are nici o legătură cu pârâtul sau cu garajul deținut de aceasta. În plus, instanța a constatat că în magazia deținută de pârât acesta depozitează un autoturism și nu există alte bunuri sau substanțe inflamabile, așadar nu ar putea reține că există un pericol iminent pentru vecini.
Față de cele reținute și ținând seama că dreptul de proprietate este garantat de Constituția României, nimeni neputând fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, instanța a concluzionat că odată ce reclamanta a refuzat să permită pârâtului efectuarea reparațiilor nu poate solicita instanței să oblige pe acesta la demolarea garajului și nici să autorizeze pe reclamantă să efectueze reparații pe cheltuiala pârâtului.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege.
În motivarea recursului și-a expus punctul de vedere cu privire la situația de fapt dedusă judecății și a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în principal că soluția pronunțată este în contradicție cu probatoriul administrat.
Ca prim motiv de recurs a invocat faptul că instanța a încălcat principiul disponibilității întrucât a respins cererea, deși părțile au fost de acord că magazia are nevoie urgentă de lucrări de reparații și consolidare.
Al doilea motiv vizează faptul că soluția este contrară celor statuate și constatate de instanță în cadrul cercetării judecătorești, deoarece încuviințând efectuarea unei expertize tehnice pentru a stabili care este starea magaziei și dacă trebuie reparată sau demolată, instanța nu se putea substitui expertului, ci putea să admită obiecțiunile pârâților sau să dispună a contraexpertiză.
O altă critică adusă hotărârii este că aceasta se întemeiază pe supoziția că lucrările de reparații sunt în sarcina chiriașului, care ar avea competența și disponibilitatea să efectueze reparațiile, dar că reaua credință și opoziția recurentei l-au împiedicat să se apuce de ele. Susține recurenta, față de starea imobilului sunt necesare reparații capitale care incumbă proprietarului imobilului (municipiul B prin primar), iar acesta nu a formulat apărări, ceea ce înseamnă că a achiesat la soluția tehnică a demolării.
Recurenta a mai susținut că prin respingerea acțiunii instanța a manifestat dezinteres pentru drepturile și interesele legitime ale părților, deoarece dacă în pofida probatoriului și-a format o altă convingere, era datoare ca față de probele administrate să repună cauza pe rol și să discute necesitatea completării lor pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele.
Drept motiv de recurs s-a invocat și faptul că hotărârea se întemeiază pe o presupusă culpă a recurentei în crearea stării de pericol reprezentată de magazie, prin aceea că nu ar fi permis chiriașului să peticească peretele ce sta să cadă, în timp ce în realitate aceasta a făcut toate demersurile pentru a se putea bucura de proprietatea ei și a-și proteja familia.
Ultima critică vizează ignorarea de către instanță a interesului statului român în materie de construcții, interes concretizat în edictarea de acte normative privind avizarea, autorizarea, proiectarea, executarea și exploatarea construcțiilor și care este superior interesului părților din proces.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului, motivat de faptul că recurenta nu a adus probe noi față de cele prezentate la judecarea în fond. Totodată, a susținut că sunt nefondate afirmațiile vizând riscul izbucnirii unui incendiu și cele referitoare la necesitatea demolării construcției și acordul proprietarului față de această măsură.
Aceleași apărări au fost formulate și de intimata Direcția Serviciilor Publice B prin întâmpinarea depusă. Aceasta a mai invocat și faptul că nu le poate fi imputată intimaților reaua-credință în a executa lucrările ce se impun pentru consolidarea garajului.
La rândul său intimatul Municipiul B prin primar a formulat întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, aceleași susțineri invocate de ceilalți intimați.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel.
Părțile nu au propus probe noi în vederea soluționării apelului.
Prin decizia civilă nr. 172/07.10.2008, Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2205/08.04.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-.
A schimbă în tot sentința și, în rejudecare, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată.
A obligat pe pârâții, Direcția Serviciilor Publice B și Municipiul B prin Instituția Primarului să efectueze reparații la imobilul magazie, situat în B,-, în sensul înlocuirii peretelui învecinat cu imobilul proprietatea reclamantei.
A respins acțiunea împotriva pârâtului Consiliul local al municipiului B, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A obligat pe pârâții, Direcția Serviciilor Publice B și Municipiul B prin Instituția Primarului să plătească reclamantei suma de 2133,85 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond și în apel.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul reținut următoarele:
În fața primei instanțe s-a administrat proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, expertiză care a constatat că magazia (garajul) amplasată în B,-, proprietatea Municipiului B, este înclinată spre proprietatea reclamantei, sprijinindu-se atât pe gardul acesteia, cât și pe stâlpul metalic pe care este pozat branșamentul electric al reclamantei; construcția nu are fundație, elementele de construcție sunt într-o stare avansată de degradare, iar micile reparații executate de pârâtul nu îmbunătățesc cu nimic starea magaziei.
Față de cele constatate, expertul a apreciat că ar fi recomandat ca magazia să fie desființată și să fie construit un garaj care să corespundă normelor în construcții și. A mai concluzionat că pentru evitarea ruperii stâlpului pe care este pozat branșamentul electric este necesară refacerea magaziei și apoi reconstruirea gardului reclamantei. De asemenea, a constatat că există riscul ca anumite bucăți de scândură sau de tablă să cadă în curtea reclamantei sau în stradă și că la un vânt puternic, asociat cu o încărcare din zăpadă, magazia se poate prăbuși.
Instanța de fond a efectuat și o cercetare la fața locului, ocazie cu care a constatat, la rândul ei, că peretele exterior al garajului, ce îl delimitează de imobilului reclamantei, este înclinat spre curtea acesteia și este construit din lemn, care este putrezit. Cercetând și interiorul garajului, a observat că acesta este în totalitate construit din lemn, iar scândura este umedă și destul de șubredă.
Cu toate că probele administrate dovedeau starea tehnică precară a zidului ce delimitează magazia deținută de intimați de curtea reclamantei, prima instanță a considerat că acțiunea acesteia nu este fondată, atât timp cât nu există pericolul izbucnirii unui incendiu, iar reclamanta a refuzat să permită pârâtului efectuarea reparațiilor.
Tribunalul apreciază însă că atitudinea subiectivă a reclamantei recurente, manifestată prin acest refuz, nu constituie un motiv întemeiat pentru respingerea acțiunii, ci trebuia ca instanța de fond să analizeze necesitatea efectuării lucrărilor de reparații și consolidare sau demolare a construcției în raport de starea imobilului și de interesul reclamantei.
Din întreg probatoriul administrat reiese că din cauza vechimii și a materialelor folosite, magazia închiriată intimatului nu este într-o stare tehnică corespunzătoare.
Această situație este de natură să afecteze siguranța imobilului proprietatea recurentei deoarece, așa cum s-a constatat cu ocazia expertizei și a cercetării locale, un perete al acestei magazii se învecinează și este înclinat spre curtea recurentei, sprijinindu-se de stâlpul metalic pe care este amplasat branșamentul de energie electrică.
Având în vedere că recurenta are interesul să asigure securitatea propriului imobil, iar demolarea întregii magazii ar afecta dreptul de proprietate și respectiv de folosință al intimaților, tribunalul consideră că se impune numai repararea acestei construcții, în sensul înlocuirii peretelui învecinat cu imobilul proprietatea reclamantei.
Aceasta presupune construirea unui alt perete în locul celui actual, care prin materialele și tehnica de construcție folosite să asigure calitatea și garanția impuse lucrărilor în construcții prin actele normative în vigoare. Implicit, prin această înlocuire, ușa de acces între cele două proprietăți va fi desființată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții Municipiul B, prin Primar, B și, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma interpretării și aplicării greșite a legii, critică prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta Municipiul B, prin Primar, invocă greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată atât timp cât reclamanta, cu rea credință, nu a permis accesul pârâților în imobilul său, pentru efectuarea reparațiilor necesare.
În opinia acestei recurente, greșit s- dat eficiență dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, atât timp cât reclamanta este "partea căzută în pretenții".
În fine, susține că greșit Tribunalul nu a reținut că prin Hotărârea nr.10/95 și 31/98, Consiliul Local al Municipiului a delegat drepturile de administrare asupra Fondului Locativ de Stat al Municipiului B, din care face parte și imobilul în litigiu.
Pârâta B susține greșita sa obligare la repararea (refacerea) zidului despărțitor atât timp cât reclamanta a refuzat să- permită pârâtului accesul în imobilul său.
de-al doilea pârât, susține că decizia recurată nu cuprinde, în considerentele sale, temeiul (izvorul) obligației impuse, că a încercat constant să remedieze zidul comun, încercând astfel să-și respecte obligațiile stipulate în art.6 din Contractul de închiriere și reclamanta i- refuzat accesul în imobilul său.
În acest context, greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă.
Recursurile declarate sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru cele ce urmează:
Atât timp cât expertiza tehnică efectuată la fond a concluzionat că "micile reparații" executate de pârâtul nu îmbunătățește cu nimic starea magaziei și că se impune înlocuirea peretelui învecinat cu imobilul proprietatea reclamantei, în mod justificat și în baza dispozițiilor art.480-481 Cod civil și art.1075-1077 Cod civil a dispus obligarea pârâților la efectuarea lucrărilor respective.
De altfel, pârâții aduc critici deciziei mai mult în ceea ce privește netemeinicia acesteia - aspecte ce nu pot face obiectul controlului judiciar, potrivit art.304 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri putându-se cere numai pentru motive de nelegalitate.
Nu se justifică nici critica aplicării greșite legii, respectiv art.274 Cod procedură civilă, pârâții invocând greșit că reclamanta ar fi "partea căzută" în pretenții. Faptul că sunt nemulțumiți de soluția pronunțată în apel nu poate conduce la concluzia că Tribunalul a ignorat situația de fapt corect reținută de judecătorie și conform căreia reclamanta, prin refuzul său, a împiedicat efectuarea lucrărilor respective.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate recursurile, făcând în cauză aplicarea dispozițiilor art.312 pct.1 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de către pârâtulMUNICIPIUL B -PRIN PRIMARși pârâțiiDIRECȚIA SERVICIILOR PUBLICE B,, împotriva deciziei civile nr. 172 din 7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Obligă recurenții să achite intimatei-reclamante suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./19.03.2009
decizie VM/19.03.2009
2 ex./19.03.2009
Fond: Judecătoria Brăila - judecător -
Apel: Tribunalul Brăila - judecători: -
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Gabriela Valentina Baciu, Viorica
