Obligație de a face. Decizia 141/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 141/ Dosar nr-
Ședința publică din 15 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 1622/M din data de 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au aut loc în ședința publică din data de 8.02.2010, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15.02.2010.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea de chemare în judecată formulată la ribunalul Brașov sub nr-, reclamantul Gas olicitat, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, obligarea pârâtei de a-l încadra în grupa a II -a de muncă în perioada 30.04.1986 - 12.06.1990, în vederea completării dosarului de pensie.
Prin sentința civilă nr. 1622/M/25.11.2009, Tribunalul Brașova respins cererea de chemare în judecată și a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea se salariat la societatea reparații B în perioada 30.04.1986 - 12.06.1990, îndeplinind funcția de, conform mențiunilor din carnetul de muncă pozițiile 17-2.
Din înscrisurile depus la dosar rezultă că pârâta din prezenta cauză este succesoarea firmei reparații B ca urmare a privatizării acestei societății.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat încadrarea în grupa a II a de muncă pentru perioada 30.04.1986-12.06.1990.
În susținerea acestui capăt de cerere reclamantul arată că a fost transferat de la la și că la societatea de unde a fost transferat pentru aceeași funcție a beneficiat de încadrarea în grupa a II a de muncă 81.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că nu se opune încadrării în grupa a II a de muncă pentru perioada solicitată în acțiune doar dacă se constată de instanță cadrul legal în acest sens.
În apărare pârâta a depus la dosar dovada demersurilor făcute pentru a vederea dacă există posibilitatea încadrării foștilor salariați în grupa a II a de muncă.
Din răspunsul dat de Casa Județeană de Pensii față de încadrarea salariaților pârâtei în grupa I și II de muncă 40-41 reiese faptul că neîndeplinirea cerințelor legale la apariția fiecărui act normativ care reglementează aceasta, nu poate fi făcută ulterior.
Pentru încadrarea salariaților în grupa a II a în baza Ordinului 50/1990 trebuiau întreprinse anumite demersuri de către angajator împreună cu reprezentanții salariaților. Dacă acestea au fost făcute urma să existe în arhiva societății dovezile în acest sens astfel încât, să fi beneficiat și alți salariați de acest drept.
Susținerile reclamantului în sensul că foștii salariați din cadrul societății pârâte care au îndeplinit funcția de șofer au beneficiat de încadrarea în grupa a II a de muncă nu se coroborează cu celelalte probe administrate, motiv pentru care vor fi înlăturate de instanță. Sunt avute în vedere adresa nr. 1070/18.04.1996 și scrisoarea din data de 12.04.1996 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale 44-45.
Pârâta a mai depus la dosar conform art.287 din Codul muncii și procesul verbal încheiat de ITM B în urma investigațiilor făcute de acesta la societate, prin care a menționat care sunt locurile de muncă care beneficiază de încadrarea in grupa a II a de muncă.
La solicitarea instanței, pârâta a trimis adresa cu nr.596/2009 prin care arată că activitățile desfășurate de persoanele încadrate ca și i din cadrul societății și obiectul activității prestate de către aceștia, nu se încadrează în grupa solicitată de reclamant.
Reclamantul a invocat în apărare prevederile art.16 din Constituția României fără a face mențiunea ce aspect l-a împiedicat să fie egal în drepturi cu ceilalți cetățeni ai României sau cu ce a fost discriminat de ceilalți foști salariați ai pârâtei în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 1169 Cod civil, reclamantul trebuia să depună probe la dosar în acest sens.
Martorul audiat în cauză a arătat că nici lui nu i-a fost recunoscută grupa a II a de muncă doar unor șoferi și maiștrii de la societatea din A mai arătat martorul că pentru persoanele menționate de acesta, a existat cadru legal pentru încadrarea în grupa a II a de muncă.
Din întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că activitatea depusă de acesta se încadrează în grupa a II a de muncă. Nu s-a făcut dovada că societatea prin activitatea desfășurată se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/90 invocat de reclamant sau că un alt salariat care a ocupat aceeași funcție ca și reclamantul a beneficiat de acest drept.
Din conținutul carnetului de muncă al reclamantului - rezultă că la pozițiile indicate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și prin notele de ședință erau trecuți alți angajatori cu alte locuri de muncă chiar dacă desfășura aceeași meserie, respectiv aceea de.
Ordinul 50/1990 menționa clar care sunt condițiile și timpul de muncă pentru acordarea acestor grupe iar prin actele normative apărute ulterior s-au menționat și societățile care beneficiază de aceste drepturi.
Calculul pensiei se face conform Legii 19/2000 pe baza mențiunilor din carnetul de muncă sau a altor înscrisuri doveditoare privind sporurile și alte drepturi de care a beneficiat fiecare persoană în parte, pe perioada în care a desfășurat o activitate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul G, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă dispozițiile HG 246/2007 și HG 1627/2009, arătându-se că statele de plată pentru perioada 30.04.1986 - 12.06.1990 nu mai există în arhiva angajatorului, fiind distruse.
Totodată este criticată nepronunțarea primei instanțe asupra pretențiilor reclamantului, constând în plata sumei de 150.000 lei "cu titlu executoriu", în temeiul dispozițiilor art. 372 Cod procedură civilă.
De asemenea, sunt invocate condițiile deosebit de grele în care a lucrat reclamantul.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul reclamant Gas olicitat și acordarea sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale și materiale.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată în constituie încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada 30.04.1986 - 12.06.1990.
Ordinul nr. 50/1990, în vigoare la acea dată, abrogat ulterior prin Legea nr. 19/2000, precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și Ii de muncă în vederea pensionării.
Acest act normativ prevede ă procedură specială care trebuia urmată în vederea determinării personalului care se încadra în grupele I și II de muncă.
Astfel, potrivit art. 4 din Ordinul 50/1990, încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășesc nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecția muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă trebuia stabilită în urma determinărilor de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii, iar nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă trebuia să se facă de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități.
Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că în cazul societății reparații Baf ost urmată această procedură, respectiv nu a fost nominalizat personalul care se încadra în grupele I și II de muncă.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada în cauză că societatea, prin activitatea desfășurată, s-a încadrat în prevederile Ordinului 50/1990, ori că alt salariat care ocupa aceeași funcție la același loc de muncă ca și reclamantul a beneficiat de acest drept.
Actele normative invocate de recurentul reclamant, respectiv HG 246/2007 și HG 1627/2009 vizează metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Astfel, potrivit art. 1 din HG 246/2007, prevederile acestei hotărâri se aplică numai angajatorilor care dețin la data de 31 decembrie 2009 avizul de reînnoire, iar HG 1627/2009 reglementează situația avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31.12.2009, inclusiv.
Întrucât în speță nu s-a făcut dovada existenței unor avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, dispozițiile legale mai sus menționate, invocate de reclamant, nu sunt incidente în cauză.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, în baza materialului probator administrat în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant G împotriva sentinței civile nr. 1622/M/25.11.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant G împotriva sentinței civile nr. 1622/M/25.11.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Re./15.03.2010
Tehnoredact./19.03.2010/ 4 ex.
Jud. fond,
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
