Obligație de a face. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 143.
Ședința publică de la 10.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihaela Paraschiv
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Melania Stanciu
GREFIER - - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr.1310.A din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat ce depune la dosar împuternicirea avocațială nr.72601 din 05.03.2009, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul recurentului-reclamant depune la dosarul cauzei chitanța seria - nr.- din 10.03.2009 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei depunând și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. De asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea ia act de îndeplinirea obligației de a depune timbru judiciar și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de către recurentul-reclamant și procedează la anularea acestora și constatând cauza ca fiind în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, desființarea deciziei atacate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea recursului, învederează că instanța de apel a ignorat probele administrate în cauză și înscrisurile depuse, respingând apelul pentru că nu a fost dovedită faptul că, zgomotele ce se aud din apartamentul intimatei-pârâte, ar fi fost produse "cu bună știință".Totodată, depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 sub nr-, reclamantul -D a chemat în judecată pe pârâta solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la respectarea orelor de odihnă și liniște în mod special între orele 22.00-07.00 și 14.00-17.00 și să i se interzică orice zgomot prin care să-i liniștea și timpul de odihnă.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că, pârâta în mod intenționat și cu bună-știință, în spirit șicanator, produce zgomote repetate la scurte intervale și în mod special între orele 24.00 și ora 01.00 noaptea, trântind obiecte diferite, bătând cu ciocanul, trântind ușile și nu se liniștește decât atunci când ceilalți colocatari bat în țevile de calorifer. A subliniat reclamantul că Președintele Comitetului Executiv al Asociației Proprietarilor a atenționat-o de mai multe ori fără nici un rezultat, organele de Poliție cerându-i să respecte orele de conviețuire socială. În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 18 din Legea nr. 230 din 06.07.2007 și Legea 61/1991.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri mijloc de probă care a fost admis de instanță, ca fiind pertinent, concludent și util soluționării cauzei, potrivit art. 167.proc.civ.
Pârâta a formulat în termen legal întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând instanței respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a învederat instanței că nu a încălcat prevederile art. 18 din Legea 230/2007, în sensul că sub nici o formă și cu bună-știință nu a împiedicat folosirea normală a clădirii de locuit și nici nu a adus prejudicii celorlalți proprietari sau chiriași. Pârâta a precizat că este asistenta personală a fiului acesteia în vârstă de 19 ani, atestat cu handicap grav în urma unui accident survenit în urmă cu 8 ani de zile, acesta având ambele brațe amputate de la umăr. În acest sens a învederat pârâta că din cauza acestei infirmități, fiul acesteia nu mai poate avea o viață socială corespunzătoare nevoilor sociale, în sensul că acesta se folosește de picioare pentru desfășurarea diferitelor activități casnice, aspect care poate determina producerea unor zgomote.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă care a fost admisă de instanță, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, potrivit art. 167.proc.civ. fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul:certificatul nr. 2454/27.07.2007 al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu handicap, carte de identitate petent, carte de identitate pentru numitul.
Prin sentința civilă nr. 3199/8.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă a respins cererea formulată de reclamantul - ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că otrivit p. art. 18 din Legea nr. 230 din 06.07.2007 "În cazurile în care în clădirile de locuințe unul dintre proprietari sau chiriași împiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietari ori chiriași, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum și plata daunelor". Analiza textului legal menționat anterior, interpretată în coroborare cu prevederile art. 1169.Civ, potrivit căruia "C care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească ", determină concluzia juridică că angajarea răspunderii civile a pârâtei în baza art. 18 din Legea 230/2007, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei activități de împiedicare sub orice formă a folosirii normale a clădirii de locuit iar acțiunea de împiedicare să se realizeze cu bună-știință.
În ceea ce privește, prima condiție și anume aceea a activității de împiedicare a folosirii normale a clădirii de locuit, s-a constatat că reclamantul prin probele administrate în cauză nu a făcut dovada acestei condiții prevăzute de Legea nr.230/2007. Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei reclamantul nu a făcut dovada acestei condiții. Astfel, înscrisurile și sesizările adresate de către reclamant Asociației de Proprietari bloc. 24, Comitetului Executiv al acesteia, reprezintă acte care emană de la reclamant și care nu sunt însuși te de pârâtă și nici nu sunt coroborate cu alte probe, care să emane de la alte instituții sau persoane și care să confirme existența pretinsei împiedicări a folosirii normale a apartamentului aparținând reclamantului, din cauza acțiunii pârâtei constând în producerea de zgomote și nerespectarea timpului de odihnă. În acest sens, instanța apreciază că adresa-răspuns nr. 15 din data de 13.03.2008 (fila 25), nu confirmă existența activității de împiedicare și cu atât mai mult nu face dovada că respectivele zgomote au fost produse cu bună-știință, producând un prejudiciu cel 01 alți locatari, inclusiv reclamantului. În ceea ce privește, proba reprezentată de înscrisul sub semnătură privată reprezentat de felicitarea adresată de C în anul 2006 de către pârâtă reclamantu1ui (fila 24), se constată că aceasta nu conține elemente pe baza cărora să poată fi considerată o mărturisire extrajudiciară, având în vedere că în conținutul acesteia nu se face vorbire despre existența acțiunii de producere de zgomote prin care reclamantul a fost deranjat, ci doar acesta își cere iertare pentru situațiile în care este posibil să-l fi deranjat pe acesta, fără ca acestea să fie recunoscute sau identificate într-o modalitate concretă.
Deși condițiile reglementate de art. 18 din Legea nr. 230/2007 sunt prevăzute cumulative, iar prima cerință și anume aceea referitoare la activitatea de împiedicare a folosirii normale a clădirii de locuit nu a fost dovedită de reclamant prin probele administrate în cauză, se impune analizarea realizării în cauză a celei de-a doua condiții și anume: acțiunea de împiedicare să se realizeze cu bună-știință.
Pentru ca pretinsa împiedicare a folosirii normale a imobilului reclamantului să determine angajarea răspunderii civile a pârâtei, potrivit art. 18 din Legea nr. 230/2007, este necesar ca aceasta să se realizeze cu bună-știință, în orice formă, adică cu intenția de produce respectiva consecință, constând în urmărirea producerii acestui rezultat sau acceptarea producerii acestuia.
Instanța a considerat că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada acestei condiții. În acest sens s-a reținut de către instanță că fiul pârâtei are o situație personală specială, având ambele brațe amputate de la umăr, cu grad de handicap grav, aspect care poate determina unele particularități referitoare la modalitatea de utilizare a apartamentului aparținând pârâtei. În aceste sens se reține că această posibilitate nu a fost exclusă de către reclamantă, care a învederat în fața instanței că este posibil ca fiul său care are un astfel de handicap grav să producă unele zgomote, însă acest aspect nu poate fi considerat ca o producere a acțiunii de împiedicare a folosirii locuinței reclamantului, de către pârâtă cu bună-știință.
Toate aceste aspecte coroborate dovedesc faptul că în speța nu se poate considera că, pârâta cu bună-știință a împiedicat folosirea normală a clădirii de locuit, în condițiile art. 18 din Legea 230/2007, iar aceste aspecte trebuie interpretate și având în vedere faptul că locuirea în apartamente aflate în imobile cu mai multe locuințe prezintă caracteristici specifice, care trebuie înțelese și acceptate ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, această cale de atac fiind recalificată ca fiind apel d e către tribunal, la termenul de judecată din data de 29.09.2008.
În motivele de apel formulate, apelantul a criticat sentința primei instanțe, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că situația de fapt reținută de instanță nu este conformă cu realitatea. S-a mai arătat că prima instanță a făcut o analiză greșită a probelor ce au fost administrate în cauză și au fost interpretate greșit dispozițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 230/2007.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.
În dovedirea motivelor de apel, apelantul a solicitat și tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și audierea unui martor.
În cauză a fost audiat martorul, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 1310 din 27.10.2008 Tribunalul București -Sectia a III a civilă a fost espins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a re ținut că în apartamentul pârâtei se produc zgomote care tulbură liniștea colocatarilor din bloc. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei, conform art. 18 din Legea nr. 230/2007, este necesar să fie dovedită îndeplinirea cumulativă a unor condiții, așa cum corect a reținut și prima instanță. Această dovadă nu a fost făcută de reclamant nici în fața primei instanțe și nici în calea de atac a apelului, iar sarcina probei îi revenea acestuia, conform art. 1169 din Codul civil.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că folosirea normală de către reclamant a imobilului său este împiedicată cu bună știință de reclamantă. Din declarația martorului audiat în cauză, tribunalul a reținut că în apartamentul pârâtei se aud zgomote puternice, însă martorul nu a putut să precizeze că acestea sunt produse cu bună știință de pârâtă, mai ales că în acest imobil pârâta mai locuiește uneori și cu fiul său care are probleme de sănătate și este posibil ca aceste zgomote să fie produse și de acesta. Această situație de fapt a fost reținută și de prima instanță, iar apelantul nu a produs nici o probă în apel care să justifice temeinicia afirmaților pe care le-a făcut prin cererea de chemare în judecată.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 18 din Legea nr. 230/2007, iar această dovadă nu a fost făcută nici în apel.
Împotriva deciziei men ționate anterior a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului s-a arătat că ambele instanțe, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, au schimbat înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia, fiind îndeplinite condițiile art. 304 pct.8 proc. civ. întrucât Tribunalul București, în decizia recurată, la pag 3 menționează "tribunalul reține că în apartamentul pârâtei se produc zgomote care tulbură liniștea colocatarilor din bloc", dar, totuși, are opinia că pârâta nu împiedică cu bună știință odihna reclamantului, și nu ține seama nici de declarația martorului, președintele Asociației Proprietarilor la acea vreme, nici de adresa Secției 7 Poliție care i-au comunicat că "persoana reclamată" a fost atenționată să respecte normele de conviețuire socială, și nici de ultima adresă a Asociației Proprietarilor în care se arată că a asigurat că "nu va mai provoca zgomote în timpul orelor de odihnă", cererea sa de a nu mai face zgomote, fiind întemeiată și dovedită, ambele instanțe interpretând greșit probele dosarului.
Recurentul a mai arătat că instanța de apel, a încălcat și aplicat greșit legea, atât art. 1075 cod civil care face distincție între obligațiile de a face și a nu face, cât și art. 18 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007, ignorând dispozițiile art. 18 prin care se edictează în sensul ca "instanța să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii" în cazul în care colocatarii nu respectă dispozițiile legale, fiind îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9. proc. civ. că ambele instanțe au permis intimatei să îl împiedice să se odihnească, că astfel nu mai are dreptul să doarmă cel puțin între orele 22,00 - 7,00, că a dovedit în fața ambelor instanțe de judecată că nu suportă tulburarea liniștii, impunându-se obligația de a nu mai tulbura liniștea între aceste ore de către intimată, că dacă instanțele au avut altă opinie, referitoare la intervalul orar de odihnă trebuia să stabilească alte ore de odihnă, " să hotărască măsurile pentru folosirea normală, a clădirii" conform art. 18 din Legea nr. 230/6 iulie 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de recurs Curtea a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art.304 alin.1 proc. civ. în recurs, modificarea sau casarea unei hotărâri, în cazurile prevăzute de pct. 1-9, poate fi cerută doar pentru motive de nelegalitate.
Motivele privind gre ș ita interpretare a probelor administrate sau de faptul că instan ț a nu s-ar fi pronun țat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare asupra hotărârii țin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia, astfel că nu pot fi analizate în cadrul prevăzut de art.304 alin.1 proc. civ. de altfel aceste motive puteau fi încadrate în cazurile prevăzute la punctele 10,11 ale art.304 proc. civ. în forma anterioară, OUG nr. 138/2000 ș i Legii nr. 219/2005, prin care au fost abrogate expres, iar primul alineat al acestui articol modificat în sensul men ționat anterior.
Recurentul a invocat dispozi ț iile art. 304 pct.8 proc. civ. care se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea înțelesului lămurit și neîndoielnic al acestuia, dar în motivarea în fapt a acestuia se critică în realitate modul cum instan ț a de apel a re ț inut situa ția de fapt din interpretarea probelor administrate în cauză.
Ambele instan ț e de fond au re ținut că reclamantul nu ș i-a îndeplinit obliga ț ia pe care o avea conform art.1169 civ. de a- ș i dovedi sus ț inerile, în raport de obiectul ac ț iunii, constând în obligarea pârâtei la respectarea orelor de odihnă și liniște în mod special între orele 22.00-07.00 și 14.00-17.00 și interzicerea producerii oricărui zgomot prin care să-i liniștea și timpul de odihnă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 230 din 06.07.2007 potrivit căruia "În cazurile în care în clădirile de locuințeunul dintre proprietarisau chiriașiîmpiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietariori chiriași, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum și plata daunelor", în special a condi ț iei privind inten ț ia de a împiedica folosirea normală a clădirii de către un proprietar al unuia dintre apartamentele din clădire prin producerea de zgomote de o anumită intensitate în timpul orelor de odihnă.
Trecând peste acest fapt, probele administrate considerăm că nu au fost suficiente nici pentru dovedirea primei condi ț ii a împiedicării folosirii normale a clădirii prin producerea de zgomote în timpul orelor de odihnă atât timp cât instan ț ele nu au avut posibilitatea să aprecieze natura zgomotelor, intensitatea, frecven ț a, intervalul de timp, certitudinea că acestea se produc în apartamentul pârâtei, de la persoane care să le fi auzit prin propriile sim ț uri, nici pre ș edintele asocia ț iei de proprietari, care locuie ș te la etajul 2, fa ț ă de pârâtă care locuie ște la etajul 8, ș i fa ț ă de reclamant care locuie ște la etajul 9, ș i nici organul de poli ț ie care a avertizat-o, la plângerea reclamantului, pe pârâtă să respecte normele de conviețuire socială, nereprezentând astfel de dovezi care să se coroboreze în sensul probării situa ției de fapt pretinse în cauză.
Pe de altă parte, Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari potrivit art.1, reglementează aspectele juridice, economice și tehnice cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, precum și modul de administrare și de exploatare a clădirilor de locuințe aflate în proprietatea a cel puțin 3 persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, inclusiv în cazul celor care au în structura lor și spații cu altă destinație decât aceea de locuință, iar, conform art.2, în condițiile art. 1, datorită stării de indiviziune forțată, proprietarii au obligația să ia măsuri cu privire la drepturile și obligațiile comune ce le revin tuturor asupra proprietății comune. În acest scop, proprietarii se pot asocia în asociații de proprietari cu personalitate juridică.
Ca atare,acesta este contextul în care a fost reglementat și art. 18 potrivit căruia "în cazurile în care în clădirile de locuințe unul dintre proprietari sau chiriași împiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietari ori chiriași, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum și plata daunelor."
În speță nu se susține încălcarea dreptului de proprietate comună asupra părților din clădire ci încălcarea dreptului la liniște și odihnă.
Astfel, pentru cazul în care reclamantul se consideră prejudiciat prin fapta proprie a pârâtei, poate invoca prevederile art. 998, 999. civ. dacă este con ș tient că poate dovedi existen ț a condi țiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, ș i anume existen ț a unui prejudiciu, existen ț a unei fapte ilicite, existen ța unui raport de cauzalitate între faptă ș i prejudiciu, existen ț a vinovă ț iei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în inten ț ia, neglijen ț a sau impruden ț a cu care a ac ționat.
Art. 1075. civ. nu este aplicabil atât timp cât prin prezenta acțiune reclamantul nu a cerut obligarea pârâtei la plata unei sume de bani pentru neîndeplinirea vreunei obligații de a face sau de a nu face.
În consecință în speță nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 304 pct. 9. proc. civ. astfel că, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.304 alin.1 pct.8, 9. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1310 din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- - -
Red.MP
.red./
2 ex./10.04.2009
Jud. Apel Secția a III-a Civilă
,
Președinte:Mihaela ParaschivJudecători:Mihaela Paraschiv, Silvia Pană, Melania Stanciu
