Obligație de a face. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.145/R/2008
Ședința publică din 18 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Couți
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții și, împotriva Deciziei civile nr.518/A din 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați și, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pârâtul intimat, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul se află la primul termen de judecată, iar prin memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ.
Se constată că recursul este formulat și motivat în termen legal, precum și că a fost comunicat cu intimații.
Reprezentanta recurenților reclamanți depune la dosar chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar-17, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat.
Se constată că la data de 11 ianuarie 2008, s-a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului intimat, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar, în copie, sentința civilă nr. 6955/2007, pronunțată în dosar nr-, al Judecătoriei Cluj -
Reprezentantele părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Curtea, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită în temeiul art.312 proc. civ. coroborate cu dispozițiile art.304 pct. 9.proc. civ. admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței civile nr.2463/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Susține recursul conform celor menționate prin motivele de recurs.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 518/A/2007 a Tribunalului Cluj, și menținerea acestei decizii în totalitate. Susține întâmpinarea arătând că transmiterea s-a făcut în baza unei licitații care nu a fost contestată, în anul 2000, dată la care s-au respectat toate cerințele legale.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 2463/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N a fost admisă în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții și, împotriva pârâtului, și în consecința, a fost obligat pârâtul să demoleze construcția grajd de porci cu țarc, edificat pe terenul proprietatea reclamanților, înscris în CF 2492, cu readucerea terenului la destinația inițială de teren agricol, în caz de refuz va autoriza pe reclamanți să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Au fost respinse capetele de cerere privind ridicarea de deșeuri și dejecții de pe terenul proprietatea reclamanților precum și capătul de cerere privind sistarea lucrărilor de înălțare la grajdul de porcine.
S-a respins acțiunea față de pârâtul.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 507,1 ROL cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut din probele administrate, următoarele:
Potrivit CF 2492, asupra terenului de 17200 mp, teren cu casă, sunt înscriși ca și coproprietari tabulari reclamanții. Acest teren a fost dobândit de la numitul, terenul făcând obiectul titlului de proprietate nr-, emis pe numele numitului.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3114/10.07.2000, reiese că SC SA Cav ândut pârâtului un grajd de porcine cu țarc, fără teren, construcție aflată pe terenul unei persoane fizice, așa cum reiese din cuprinsul contractului.
Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24.01.2001, reiese că pârâtul, a vândut pârâtului, construcția grajd porcine cu țarc, din cuprinsul acestui contract reieșind faptul că se face referire la contractul 13114/10.07.2000.
Din interogatoriul luat pârâtului, reiese că la data cumpărării avea cunoștință că terenul este al numitului, ce avea intenția să-l vândă, arătând că a efectuat doar lucrări de reparație la acoperișul grajdului și că nu există animale de 5 ani în anexă.
Din declarațiile martorilor și, martori care domiciliază în zonă, reiese că grajdul a fost edificat în urmă cu aproximativ 30 de ani, în acea perioadă întreprinderile de stat fiind obligate să construiască anexe pentru creșterea porcilor cum este grajdul în litigiu.
Au mai arătat martorii că grajdul nu mai este folosit pentru creșterea porcilor cam de 10 ani, construcția nu are caracter provizoriu, martorii nesesizând existența pe terenul reclamanților a vreunor deșeuri sau a altor materiale.
Din adresa solicitată de către instanță și emisă de SC SA
-având în vedere că în contractul 3114/10.07.2000 reiese că această societate a vândut grajdul- rezultă că societatea nu a construit grajdul, nu deține autorizație de construire, neavând cunoștință când s-a edificat construcția, aceasta fiind preluată de la Întreprinderea de a din C, neavând cunoștință nici care era situația juridică a terenului la data edificării construcției.
S-a reținut că la data cumpărării de către pârâți a grajdului ambii aveau cunoștință de faptul că terenul pe care este edificat aparține unei persoane fizice, respectiv că acesta nu se mai află în proprietatea statului, așa cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare de la nr. 3114/10.07.2000 și din recunoașterile pârâtului.
Ori, potrivit art. 494.civ. privind accesiunea, proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor, tratamentul juridic al fiind diferit, în funcție de buna sau reaua credință a acestuia.
La data edificării construcției terenul se afla în proprietatea statului, însă la data dobândirii de către pârâți a acestuia, terenul se afla deja în proprietatea persoanelor fizice, respectiv fusese restituit prin titlu de proprietate și ulterior vândut, deci se afla în circuitul civil, aspect cunoscut de ambii pârâți, așa încât instanța a apreciat că li se aplică prin analogie tratamentul de rea credință; prin cumpărare aceștia și-au asumat riscul desființării sau ridicării construcției având în vedere că terenul aparținea altei persoane, lucru cunoscut de aceștia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr.518/A din 4 oct.2007 a Tribunalului Clujs -a admis apelul și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a demola construcția grajd, cu readucerea terenului la starea inițială, în caz de refuz autorizând pe reclamanți să efectueze aceste lucrări.
S-a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 507, 1 lei.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului suma de 703,55 lei cheltuieli de judecată.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Totodată, intimații reclamanți au fost obligați să plătească apelantului suma de 3,55 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Terenul pe care se află edificată construcția în litigiu a fost cooperativizat sau trecut în patrimoniul Statului Român, făcând după anul 1990 obiectul legilor fondului funciar. In acest sens numitului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren în temeiul titlului de proprietate nr. 5480/262 emis la data de 18.03.1994.
In ce privește construcția în litigiu, aceasta a fost edificată anterior anului 1989 din fonduri de stat indiferent care ar fi unitatea care le-a preluat pentru prima oară în administrare și care s-a ocupat de construirea lor efectivă.
Având în vedere că și terenul era fie proprietate cooperatistă, fie proprietate socialistă este neîndoielnic că în speță construcția s-a realizat cu acordul proprietarului terenului de la acea dată, construcția devenind obiect al dreptului de proprietate socialistă aflată în administrarea diverselor unități de stat. Ultima unitate care a avut în administrare această construcție a fost SC SA, care ulterior anului 1989 în temeiul art. 20 alin.2 din Legea 15/ 1990 devenit proprietatea societății comerciale sus menționate. Așadar, dreptul de proprietate asupra construcției respective s-a dobândit în modalitatea sus indicată și a devenit obiect al dreptului de proprietate privată anterior apariției Legii 18/ 1991.
Prin urmare, n anul 1994 terenul pe care se afla construcția a fost restituit numitului, terenul devenind astfel obiect al dreptului de proprietate privată al unei alte persoane decât cea care era în anul 1994 proprietara construcției.
Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului s-a realizat având în vedere această stare a terenului respectiv faptul că pe teren există construcții.
La data de 24.11.1998 numitul a încheiat un antecontact de vânzare cumpărare având ca obiect terenul pe care este edificată construcția în litigiu cu reclamanții. Acest antecontract de vânzare cumpărare nu este translativ de proprietate dând naștere doar unui drept de creanță. In antecontract se arată că imobilul teren nu ridică probleme cu excepția unei suprafețe de aproximativ 3000 mp pentru care promitentul vânzător va soluționa problemele în discuție.
La data de 10.07.2000 SC SA a înstrăinat construcția în litigiu numitului, care ulterior, la data de 24.01.2001, a înstrăinat-o pârâtului apelant. In baza actelor sus menționate acesta devine proprietarul construcției în litigiu la data de 24.01.2001, având în vedere că în cazul construcțiilor simplul acord de voință al părților asigură transmiterea dreptului de proprietate privată.
In contractul încheiat de SC SA se arată în mod clar că terenul pe care se află construcția este proprietatea unei alte persoane. Intrucât despre contractul încheiat între SC SA și se face vorbire și în contractul încheiat între și pârâtul apelant, este cert că și apelantul a cunoscut la data cumpărării de către el a construcției că terenul aparține unei alte persoane, împrejurare recunoscută de către pârât și la interogatoriul luat în fata instanței de fond.
In anul 2002 conform contractului de vânzare cumpărare aflat la 54 reclamanții au devenit proprietarii terenului sus menționat.
Având în vedere situația juridică mai sus expusă a terenului și a construcției care aparțin în mod legal la două persoane diferite, tribunalul a apreciat că buna sau reaua lor credință este irelevantă în speță, ea putând prezenta relevanță într-o eventuală cerere de anulare a contractelor de vânzare cumpărare. Totodată, având în vedere aceeași situație, tribunalul a apreciat că admiterea petitului de demolare în temeiul art. 480.civ ar însemna respectarea dreptului de proprietate al reclamanților prin încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al pârâtului în egală măsură ocrotit de art. 480.civ. deși ambii au și avut cunoștință de situația juridică a imobilelor pe care le-au cumpărat. Ca atare, s-a apreciat că nu se poate acorda preferință unuia din cele două drepturi de proprietate aflate în conflict prin distrugerea materială a obiectului celui de al doilea drept, rezolvarea acestui conflict trebuind să asigure respectarea în egală măsură a esenței ambelor drepturi de proprietate, respectare pe care demolarea construcției nu o asigură în speță. Acest conflict poate fi rezolvat fie prin recunoașterea unui drept asupra terenului în măsura în care sunt îndeplinite cerințele legale în acest sens, fie prin acordarea de despăgubiri care să compenseze valoric pierderea unuia sau a altuia din drepturile de proprietate sau a unora din atributele lor, dar în nici un caz nu se poate asigura respectarea unui drept prin încălcarea flagrantă a celuilalt drept.
S-a reținut că Legea nr.58/1991 a fost abrogată prin OUG nr. 88/1997, iar HG nr.634/ 1991 era de asemenea abrogată la data vânzării construcției din speță. In prevederile OUG nr.88/1997, în forma în care se prezenta la data de 10.07.2000 nu există nici o dispoziție în sensul că un activ constând într-o construcție nu se poate înstrăina fără vreun drept pe teren. Mai mult prevederile HG nr.450/1999 privind Normele metodologice de aplicare a OUG nr.88/1997, în forma în care se prezentau la data sus menționată, permiteau înstrăinarea unui activ fără teren conform art. 5.16 din aceste norme. Oricum aceste prevederi legale prezintă importanță doar într-o eventuală acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, în speță instanța reținând dobândirea construcției în mod legal, respectiv de la adevăratul proprietar, apreciind că și dacă s-ar anula contractele de vânzare cumpărare, construcțiile s-ar reîntoarce în patrimoniul SC SA, care a dobândit legal dreptul de proprietate, iar toate considerentele sus menționate privind imposibilitatea demolării construcției s-ar verifica și în persoana SC SA.
In ceea ce privește acoperișul, singurul petit formulat pentru acest acoperiș este cel privind sistarea oricăror lucrări de înălțare a grajdului. Așa cum au arătat reclamanții în cadrul interogatoriului administrat în primă instanță, lucrările de realizare a acoperisului s-au finalizat în anul 2003 astfel că petitul de sistare a lucrărilor de înălțare a rămas fără obiect, fiind corect respins de către instanță.
În sfârșit, s-a reținut că petitul de demolare se refererea doar la construcția existentă anterior înălțării acoperișului, dar chiar dacă s-ar aprecia că vizează întreagă construcție cu acoperișul înălțat, cererea de demolare a avut în fața primei instanțe o singură cauză, respectiv încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului de către pârât care este cumpărător de rea credință; cauza sus menționată nu poate fi modificată în apel, iar concluziile sus indicate privind construcția și imposibilitatea asimilării pârâtului cu un constructor de rea credință sunt valabile pentru întreaga construcție și nu doar pentru părți ale ei. Mai mult, reclamanții nu au formulat un petit separat de demolare a acoperișului întemeiat pe alte cauze, cum ar fi nerespectarea dispozițiilor unei ordonanțe președințială sau ale Legii nr. 50/1991.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanții solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, invocând dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și casei de locuit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1740/18.12.2002 la Biroul Notarului Public. Pe de altă parte, intimatul a cumpărat de la u, la data de 24.01.2001, construcția grajd porcine cu țarc, construcție deținută de vânzătorul de la acea dată în baza Contractului de vânzare-cumpărare de active nr.3114/10.07.2000 încheiat cu SC SA.
Arată că deși reține în mod corect această stare de fapt, instanța de apel dă o interpretare trunchiată și unilaterală dispozițiilor legale incidente în speță și în același timp înlătură sau omite analizarea unor aspecte cu rol esențial în justa soluționare a cauzei.
Astfel, în condițiile în care la momentul promovării acțiunii terenul aparținea reclamanților, iar construcția-grajd pârâtului, consideră că instanța nu putea să se mărginească la a constata că nu se poate acorda preferință nici unuia dintre drepturi, fiind obligatoriu a se ține seama și de alte aspecte ce se impun a fi analizate și coroborate: buna sau reaua credință a părților și riscurile asumate de acestea la dobândirea drepturilor lor, regimul juridic al terenului care a fost restituit în baza Legii nr.18/1991 fostului proprietar de la care a fost preluat abuziv, ansamblul reglementărilor legale speciale ce au fost și sunt aplicabile în materia vânzării unor active ale societăților comerciale constituite în baza Legii nr.15/1990.
În ce privește primul aspect, arată că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la grajdul în litigiu, pârâtul intimat a avut cunoștință despre împrejurarea că terenul de sub construcție constituie proprietatea privată a unei alte persoane. Dacă este real că intimatul se poate prevala de buna sa credință în ceea ce privește dobândirea construcției (în sensul că, așa cum arată instanța de apel, el a avut certitudinea că, cumpără un imobil de la adevăratul proprietar), nu același lucru se poate spune despre reprezentarea pe care acesta a avut-o la același moment cu privire la drepturile pe care le are asupra terenului.
Pârâtul cunoștea situația juridică a terenului iar, pe de altă parte, este evident că o construcție nu poate fi disociată de terenul pe care este amplasată, fiind întotdeauna un accesoriu al acestuia. Pe cale de consecință, la momentul cumpărării intimatul avea posibilitatea de a-și reprezenta riscurile ce derivau din faptul că grajdul achiziționat era situat pe terenul proprietatea unei alte persoane fizice, inclusiv riscul ca această persoană să solicite demolarea construcției, astfel că în mod legal instanța de fond a statuat că pârâților li se poate aplica prin analogie tratamentul de rea-credință prevăzut de art.494 civ.
Cu privire la regimul juridic al terenului arată că acesta a devenit obiect al dreptului de proprietate privată încă din anul 1994, an în care a fost restituit moștenitorului fostului proprietar, în baza dispozițiilor Legii nr.18/1991. În considerentele deciziei atacate instanța arată că "reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului s-a realizat având în vedere această stare a terenului respectiv faptul că pe teren există construcții". O atare interpretare contravine însuși scopului pentru care au fost adoptate toate actele normative cu caracter reparatoriu.
Mai arată că pentru corecta soluționare a cauzei trebuie avute în vedere normele legale speciale care au reglementat și reglementează vânzarea de active ale societăților comerciale constituite în temeiul Legii nr.15/1990. Deși instanța de apel trage concluzia că aceste norme ar prezenta importanță doar într-o eventuală acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul grajd, consideră că ele au relevanță și sub aspectul drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți, drepturi și obligații în lumina cărora poate fi apreciată de asemenea buna sau reaua credință a acestora.
Din toate dispozițiile legale succesive ce au reglementat această materie, instanța de apel reține doar că prin prevederile nr.OUG88/1997 și a Normelor Metodologice de aplicare ale acesteia nu se interzicea înstrăinarea unui activ constând într-o construcție, fără vreun drept asupra terenului. Se ignoră însă atât dispozițiile anterioare - Legea nr.58/1991 și nr.HG634/1991- potrivit cărora într-o situație ca cea din speță proprietarul construcției trebuia să încheie un contract de închiriere cu proprietarul terenului, cât și dispozițiile ulterioare - nr.HG577/2002 - potrivit cărora activele amplasate pe terenurile care nu sunt proprietatea vânzătorului se pot vinde doar condiționat de existența acordului scris al proprietarului terenului.
În sfârșit, susțin că instanța de apel apreciază că admiterea petitului de demolare ar însemna respectarea dreptului de proprietate al recurenților prin încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate al intimatului și că nu se poate acorda preferință unuia dintre cele două drepturi de proprietate aflate în conflict.
Cu toate acestea, aceeași instanță nu pare să observe că prin soluția adoptată se încalcă în mod flagrant dreptul lor de proprietate, acordându-se preferință dreptului pârâtului, menținerea grajdului pe terenul proprietatea lor creându-le grave prejudicii, echivalând cu o expropriere, în condițiile în care sunt siliți la cedarea unei părți din proprietate fără nici o compensație.
În condițiile în care sunt nevoiți să accepte prezența pe teren a grajdului, cu toate inconvenientele ce rezultă din apropierea acestuia de casa în care locuiesc, în mod evident sunt împiedicați în normala exercitare a tuturor atributelor inerente dreptului lor de proprietate.
Tribunalul dă întâietate dreptului de proprietate al intimatului deși acesta nu își mai exercită drepturile asupra construcției de mulți ani, fiind plecat în străinătate (imobilul este practic lăsat în părăsire), construcția este într-o stare avansată de degradare și nu va putea fi niciodată utilizată conform destinației avute - grajd - datorită apropierii sale de casa de locuit a recurenților.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată, din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 proc.civ. susținute de recurenți, Curtea constată că recursul este nefondat.
Trebuie reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâului de a demola construcția grajd de porci cu țarc, edificat pe terenul înscris în CF 2492, cu readucerea terenului la destinația inițială de teren agricol, în caz de refuz să fie autorizați reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului, obligarea pârâtului de a sista lucrările de înălțare la grajdul de porcine, precum și obligarea sa la ridicarea deșeurilor și dejecțiilor de pe terenul proprietatea reclamanților.
Dintre aceste petite, doar cel ce vizează demolarea construcției a fost admis de prima instanță, iar reclamanții nu au apelat sentința, soluția dată celorlalte capete de acțiune intrând în puterea lucrului judecat.
În ce privește construcția în litigiu, nu se contestă că ea a fost edificată cu peste 30 ani în urmă, de către o întreprindere de stat, pe terenul ce aparținea statului, ultima unitate care a avut în administrare această construcție fiind SC "" SA C-N, care a devenit proprietară în baza Legii nr.15/1990.
De la această societate comercială au cumpărat în anul 2000 la licitație părți din active atât reclamanții, cât și pârâtul, care a transmis pârâtului prin contract de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate asupra construcțiile în litigiu, grajd cu țarc, în contractele încheiate cu SC "" SA, menționându-se faptul că terenul pe care se află construcțiile aparține unei alte persoane.
Pentru terenul pe care se află construcțiile, s-a emis titlul de proprietate nr.5480/262 numitului, care a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu reclamanții, (în anul 1998.13-14,fond), iar ulterior, în anul 2002 un contract autentic de vânzare-cumpărare. În antecontract s-a menționat că imobilul teren nu ridică probleme, cu excepția unei suprafețe de aproximativ 3000 mp, pentru care promitentul-vânzător, în speță, s-a obligat să soluționeze problemele în discuție. Aceste probleme nu au fost însă soluționate astfel că în prezent terenul este proprietatea reclamanților, iar construcția aparține pârâtului.
Recurenții au susținut că în opinia lor, sub aspectul drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți au relevanță și dispozițiile legale succesive, respectiv Legea nr.58/1991 și nr.HG634/1991, potrivit cărora într-o situație ca cea din speță proprietarul construcției trebuia să încheie un contract de închiriere cu proprietarul terenului, iar potrivit dispozițiilor ulterioare - nr.HG577/2002, activele amplasate pe terenurile care nu sunt proprietatea vânzătorului se pot vinde doar condiționat de existența acordului scris al proprietarului terenului.
Raportat la data dobândirii construcției în litigiu, aceste reglementări legale nu sunt aplicabile, Legea nr.58/1991 fiind abrogată prin nr.OUG88/1997, care nu interzicea înstrăinarea activelor fără teren, în timp ce HG577/2002 este ulterioară momentului dobândirii bunului.
Prin urmare, atâta timp cât nu se invocă nelegalitatea actelor de vânzare-cumpărare, corect a apreciat tribunalul că nu se poate acorda preferință unuia din cele două drepturi de proprietate aflate în conflict.
Așa fiind, criticile aduse hotărârii sunt nefondate, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.
Față de cele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.1 proc.civ. nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 518/A din 04.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -- -
Red.AR
Dact./2ex.
15.02.2008
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Antoaneta Tania Couți, Anca
