Obligație de a face. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 15
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Lichidator,în calitate de lichidator în numele și pentru SC Industrie SA I împotriva deciziei civile numărul 489 din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta Lichidator I,în calitate de lichidator în numele și pentru SC Industrie SA I și consilier juridic pentru intimații Ministerul Public,prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și Ministerul Public,prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,lipsă fiind reprezentanții intimaților Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public,prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurentă având cuvântul,arată că a formulat recurs împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași,apreciind că prin coroborarea textelor legale care au stat la baza cererii introductive de instanță,respectiv art. 12 Cod procedură penală și art. 45 Cod procedură civilă, Tribunalul Iașia concluzionat în mod eronat în sensul inadmisibilității acțiunii.
Apărătorul susține că Lichidator L,în calitate de lichidator,în numele și pentru SC Industrie SA Iaf ormulat acțiune la instanța de fond,solicitând obligarea Ministerului Public de a promova acțiune civilă,în condițiile emiterii soluțiilor de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 litera d Cod procedură penală,fără a fi soluționată și latura civilă a cauzei penale.
Arată că motivul pentru care s-a emis rezoluția Procurorului de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 litera d Cod procedură penală a fost lipsa laturii subiective și lipsa intenției făptuitorilor în întocmirea nelegală a referatului. Deci acel fals s-a realizat,iar Ministerul Public era obligat să soluționeze și latura civilă a cauzei,prin desființarea acelui act.
Avocat invocă și Decizia nr. 1/1995 prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea art. 45 alineat 1 Cod procedură civilă ce se referă doar la limitarea dreptului procurorului de a participa la procesele privind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție precum și în alte cazuri prevăzute de lege,însă decizia Curții Constituționale nu se referă la tot articolul 45 în integritatea sa.
Apărătorul apreciază că trebuie coroborate dispozițiile art. 12 Cod procedură penale și dispozițiile art. 45 Cod procedură civilă cu dispozițiile art. 130 alineat 1 din Constituție potrivit cărora " Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept,precum și drepturile și libertățile cetățenilor ".
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și admiterea acțiunii,fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimații Ministerul Public,prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și Ministerul Public,prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași având cuvântul,solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul intimatelor susține că articolul 45 Cod procedură civilă oferă posibilitatea Ministerului Public de a porni acțiune civilă pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor,ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților,precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Prin cererea de recurs formulată recurenta nu citează corect dispozițiile art. 45 Cod procedură civilă,în sensul că omite cu bună știință cuvântul " expres " ce este prevăzut în textul de lege.
Posibilitatea Ministerului Public de a introduce acțiuni civile raportat la dispozițiile art. 45 Cod procedură civilă este limitată și expres prevăzută.
Chiar și acea decizie nr. XV din 21 noiembrie 2005 invocată de recurentă,prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General se referă la posibilitatea Ministerului Public de a promova acțiuni civile doar în ceea ce îi privește pe minori,cei puși sub interdicție precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Prin Decizia nr. 1/1995 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că prevederile art. 45 alineat 1 Cod procedură civilă sunt neconstituționale doar în ceea ce privește limitarea dreptului procurorului de a participa la procesele privind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor,ale persoanelor puse sub interdicție,precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege,însă nu se referă la introducerea acțiunii,textul de lege făcând distincția între dreptul de a introduce acțiunea civilă și participarea procurorului la un proces civil.
Consilier juridic solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
Interpelat fiind de către instanță,avocat susține că societatea recurentă nu a avut posibilitate să formuleze acțiunea civilă.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 3303 din 12.03.2008 pronunțată de Judecătoria Iașia fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți, iar pe fond a fost admisă acțiunea reclamantei Industrie SA în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție
Au fost obligați pârâții să promoveze în justiție acțiunea civilă lăsată nesoluționată prin rezoluțiile 631/P/2003 din 20.01.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, a rezoluției date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul 506/P/2006 și a rezoluției 29/P/2007 a Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei prin care se solicită obligarea pârâților de a promova acțiunea civilă în justiție, ca urmare a faptului că prin ordonanțele emise a dispus scoaterea de sub urmărire a învinuiților, este admisibilă și întemeiată.
A reținut instanța de fond că potrivit art. 45 (1) Codul d e procedură civilă " Ministerul Public poate introduce orice acțiune, în afară de cele strict personale și să participe la orice proces, în oricare fază a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție precum și în alte cazuri prevăzute de lege".
A mai reținut prima instanță și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XV/2005 a stabilit ca urmare a recursului în interesul legii admis că, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
În celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților.
Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. 1 din Constituție"În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor".
Având în vedere dispozițiile art. 130 alin. 1 din Constituție și cele două decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, menționate, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților de a înainta instanței civile acțiunea civilă ce a format obiectul Rezoluțiilor 631/P/2003 din 20.01.2005 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a rezoluției date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul nr. 506/P/2006 și a rezoluției nr. 29/P/2007 din 14.06.2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelurile declarate de către Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași au fost admise prin decizia civilă nr. 489 din 23.06.2008 a Tribunalului Iași, care a schimbat în tot hotărârea primei instanțe în sensul că a admis excepția inadmisibilității acțiunii respingând pe cale de consecință ca atare acțiunea reclamantei.
A reținut în acest sens instanța de apel că, acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât nu există nici o dispoziție legală care să oblige instituțiile chemate în judecată să promoveze acțiunea civilă în locul reclamantei, persoană juridică, cu capacitate de folosință și exercițiu.
Potrivit disp. art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă Ministerul Public poate introduce orice acțiune, în afară de cele strict personale și să participe la orice proces în oricare fază a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
În primul rând textul menționat conține sintagma "poate" ceea ce înseamnă posibilitate, o abilitare și nicidecum o obligație în sarcina Ministerului Public.
În al doilea rând, textul limitează dreptul la acțiune al procurorului în materie civilă doar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și persoanelor puse sub interdicție, iar reclamanta nu face parte din nici una din aceste categorii de persoane.
Procurorul mai poate formula acțiune civilă și "în cazurile anume prevăzute de lege", ceea ce presupune existența unei dispoziții legale exprese prin care să se confere calitate procesuală activă Procurorului în formularea unei acțiuni civile; pentru exercitarea acțiunii în desființarea unui act civil sau administrativ ilegal nu există nici un text de lege care să abiliteze procurorul să promoveze acțiunea.
Dispozițiile art. 12 Cod procedură penală invocate de reclamanți nu pot constitui temei al obligării parchetului de a promova o acțiune civilă, textul reținând o facultate a procurorului "dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancțiuni" iar pe de altă parte textul se referă la sesizarea altor organe decât cele judiciare, ori instanța de judecată este un organ judiciar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs lichidatorul reclamantei respectiv Lichidator, în numele și pentru Industrie SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat recurentul că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, hotărârea fiind pronunțată și cu aplicarea greșită sa legii.
A invocat recurentul că temeiul legal al cererii sale îl constituie disp. art. 12 Cod procedură penală coroborate cu cele ale art. 45 Cod procedură civilă.
Că potrivit art. 12 Cod procedură penală în cazurile arătate în art. 10 lit. d, procurorul care dispune scoaterea de sub urmărire sesizează organul competent, dacă fapta ar putea atrage alte măsuri ori sancțiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală.
A mai susținut recurentul că potrivit art. 45 Cod procedură civilă Ministerul Public poate porni acțiunea civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
A mai motivat recurentul că societatea reclamantă, aflată în lichidare, a solicitat protecția dreptului său constatat prin rezoluția 631/P/2003 care trebuie să își găsească finalitatea și să își atingă scopul vizat de normele legale, protecție ce trebuia asigurată de Ministerul Public, ca apărător și exponent al interesului public și al cetățeanului în general.
Recurentul a mai motivat că raportat la dispozițiile suscitate dar și la deciziile Curții Constituționale, rezultă că Ministerul Public prin reprezentanții săi are libertatea de a iniția și întreprinde orice acțiune necesară în vederea restabilirii.
Recurenta invocă în susținerea motivelor sale de recurs și Decizia nr. XV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că "în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 45 al. 1 Cod procedură civilă".
Recurenta consideră că raportat la decizia invocată, acțiunea sa este nu numai admisibilă, ci și întemeiată întrucât situația de fapt invocată se circumscrie condițiilor și normelor legale avute în vedere de Înalta Curte.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că interpretarea dată de recurent dispozițiilor art. 45 al. 1 Cod procedură civilă dar și Deciziilor XV a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv a deciziei nr. 1/1995 a Curții Constituționale, este personală și denaturează conținutul acestora.
Curtea reține totodată că în mod corect instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile suscitate.
Astfel referindu-se la Decizia nr. 1/1995 a Curții Constituționale, tribunalul a reținut în mod corect că prin dispozițiile acesteia, s-a stabilit că "dispozițiile art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă sunt neconstituționale doar în ceea ce privește limitarea dreptului procurorului de a participa numai la procesele privind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, precum și în alte cazuri prevăzute de lege".
Ori, în mod temeinic a reținut tribunalul că "participarea" procurorului în procesul civil nu poate fi confundată cu dreptul de a introduce acțiuni civile textul art.45 alin. 1 făcând distincție clară între dreptul de a participa și cel de a introduce acțiunea civilă.
De altfel, Dispozițiile Deciziei XV - date în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt clare în această privință, statuându-se că "în cazurile în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat,numai în cazurile prevăzute de art. 45 al. 1 Cod procedură civilă".
Curtea constată astfel că interpretarea dată de recurent Deciziei XV./2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este neconformă cu textul acesteia, recurentul trecând sub tăcere alineatul al II-lea al aceleiași decizii - prin care în mod expres se prevede că "În celelalte cazuri, aceiași acțiune aparține părților".
Rezultă deci - că dispozițiile invocate de recurent pe care se întemeiază întreaga motivație a recursului, nu sunt incidente în cauză.
Aceasta întrucât recurenta nu se încadrează în nici una din ipostazele avute în vedere de legiuitor - prin art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora doar în cazul minorilor, celor puși sub interdicție, a dispăruților sau în cazurile prevăzute expres de lege, procurorul avândposibilitateași nu obligativitatea de a porni acțiunea civilă.
Cum însă în cauză recurenta nu face parte din categoriile expres prevăzute de lege, Curtea constată că recursul nu poate fi primit neavând temei juridic.
Mai mult decât atâta, textul invocat nu prevede obligativitatea procurorului de a porni acțiunea civilă, nici măcar pentru categoriile enunțate, legiuitorul dându-i posibilitatea de a porni sau nuo atare acțiune.
Prin urmare atâta timp cât nu există obligativitate de a promova o acțiune civilă, nici măcar pentru situațiile expres prevăzute de lege, cu atât mai puțin s-ar putea stabili o atare obligație în alte cazuri.
De altfel în acest sens dispozițiile alin. 2 al Deciziei XV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt pe deplin edificatoare în acest sens, Instanța Supremă stabilind fără putință de interpretare că în toate celelalte cazuri, acțiunea civilă aparține părților.
Așa fiind, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând, ca legală și temeinică decizia civilă 489 din 23.06.2008 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Lichidator în calitate de lichidator în numele și pentru SC Industrie SA împotriva deciziei civile nr. 489 din 23.06.2008 a Tribunalului Iași,pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.02.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu
