Obligație de a face. Decizia 152/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 152/
Ședința publică din 24 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Voința Societate Cooperativă, cu sediul în O S,-, jud.H, împotriva încheierii civile din 15 octombrie 2009 și a sentinței civile nr.2152 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 17 februarie 2010 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 24 februarie 2010.
CURTEA,
Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 15 octombrie 2009, Tribunalul Harghitaa respins cererea de recuzare formulată de pârâta Voința Societate Cooperativă împotriva d-nelor judecător și, pe considerentul că instanța de fond nu a cercetat litigiul dedus judecății sub aspectele relevate de instanța de control și astfel nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de recuzare pentru motivele prev. de art. 24 alin. 1 și art. 27 alin. 7 Codul d e Procedură Civilă. S-au avut în vedere și dispozițiile HG nr. 38 din 15.01.2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, art. 99 alin. 6.
Prin sentința civilă nr. 2152 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Harghitaa respins excepția invocată de pârâtă, privind inadmisibilitatea modificării acțiunii în rejudecare, prin precizări de acțiune, a admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei VOINȚA SOCIETATE COOPERATIVĂ, a constatat nulitatea absolută a Deciziei de sancționare disciplinară nr. 50 din 23.05.2007, emisă de pârâtă pe seama reclamantei, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de tehnician, începând cu data de 27.03.2007, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, precum și celelalte drepturi aferente funcției de tehnician, începând cu data de 27.03.2007 și până la reintegrarea efectivă, a dispus înscrierea acestor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, a respins ca prematur introdus capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea garanției reținute, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata celor 8 salarii cuvenite potrivit anexei nr. 5, pct. 4 din contractul de administrare nr. 1233/03.11.2005 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pârâta a formulat recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării și a sentinței, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca fiind nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor face cu acest proces.
În motivarea recursului a arătat că încheierea de respingere a cererii de recuzare și sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind aplicabile prev. art. 304 pct. 6 și 9, art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă. În cauza de față erau incidente prev. art. 24 alin. 1, respectiv art. 27 pct. 7 Codul d e Procedură Civilă, pe motiv că judecătorii în cauză au soluționat pe fond după rejudecare contestația formulată de, respectiv și-au spus părerea cu privire la această cauză. Se presupune că judecătorul care și-a exprimat părerea asupra unei cauze, printr-o hotărâre judecătorească, va fi tentat să își mențină aceeași opinie și în cazul în care este chemat să pronunțe în caz de rejudecare după casare. Dispozițiile legale referitoare la incompatibilitate sunt de natură imperativă, iar nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii.
În cauza de față, membrii completului de judecată au soluționat pe fond cauza înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr-, finalizată cu pronunțarea sentinței civile nr. 2457/30.10.2008, finalizată cu pronunțarea sentinței civile nr. 2457/30.10.2008, care ulterior a fost casată cu trimitere. După casarea cu trimitere, instanța de fond, compusă din exact aceeași judecători, soluționând cauza după rejudecare, a pronunțat exact aceeași soluție ca în cazul sentinței casate cu trimitere, fără nici o diferență, afară de faptul că de data aceasta s-a respins excepția inadmisibilității modificării acțiunii în rejudecare. Comparând cele două sentințe, se poate concluziona că în ambele cazuri instanța de fond a dezlegat pricina dedusă judecății, pronunțând de fiecare dată o hotărâre care a dezinvestit instanța de fond, prin urmare este evident faptul că în cauza de față sunt în prezența motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă.
Din modul de formulare a art. 27 pct. 7 Codul d e Procedură Civilă rezultă fără echivoc că leigiuitorul a avut în vedere exprimarea unei opinii de către judecător în legătură cu litigiul care formează obiectul judecății. Dovada cea mai elocventă a imparțialității judecătorilor instanței de fond este conținutul dispozitivelor sentințelor civile nr. 2457/2008 și 2152/2009.
Sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat și nelegal excepția inadmisibilității modificării acțiunii, în faza procesuală a rejudecării cauzei, deși această opinie este susținută de doctrina juridică și ÎCCJ.
Intimata, cu ocazia primei rejudecări, prin actul depus la termenul de judecată din 5.06.2008, a invocat în vederea constatării nulității absolute a deciziei nr. 50/23.05.2007 cu totul alte motive decât cele invocate prin contestația inițială, ceea ce este inadmisibil, astfel instanța de fond nu putea legal să dea curs acestor motive invocate ulterior și să soluționeze cauza în acest sens.
Instanța de fond reține în mod eronat și greșit faptul că în raportul de cercetare disciplinară nu se arată în concret în ce au constat respectivele abateri disciplinare și împrejurările în care au fost săvârșite. Legea prevede obligativitatea consemnării în decizia de sancționare a prevederilor legale încălcate de salariat, însă nu obligă sub nici o formă pe angajator să precizeze în mod separat pentru fiecare abatere disciplinară, prevederea legală încălcată. Intimata nu a mai formulat în faza procesuală a rejudecării cauzei critici privind legalitatea acestei decizii.
Contestatoarea confundă noțiunile "obiectul convocării" cu "obiectul cercetării disciplinare prealabile". Art. 267 alin. 2 din Codul Muncii face referire expres la "obiectul convocării" iar legiuitorul nu a dispus obligarea relatării abaterilor disciplinare săvârșite de către salariat în actul de convocare.
Instanța de fond a data mai mult decât s-a cerut, având în vedere faptul că în contestația inițială nu s-a prevăzut reintegrarea reclamantei în funcția de tehnician.
Plata despăgubirilor egale cu salariile indexate a fost dispusă de către instanța de fond în mod nelegal, începând cu data de 27.03.3007, având în vedere faptul că decizia atacată a produs efecte juridice de la data de 23.05.2007, nicidecum de la data de 27.03.3007, astfel această dispoziție a instanței de fond este nelegală. Pentru perioada 27.03.2007-23.05.2007, intimata a primit toate drepturile salariale ce i se cuvin.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefundat a recursului, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
În motivarea întâmpinării a precizat că, completul de judecată nu era incompatibil de a rejudeca, având în vedere considerentele deciziei de casare referitoare la faptul că nu a fost soluționat fondul cauzei de către prima instanță. Litigiul se află în curs de judecată din luna mai 2007 și e grav prejudiciată, în sensul că nu își poate exercita dreptul legal de muncă, fiind evident că tergiversarea soluționării lui se datorează culpei pârâtei-recurente, care prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale a complicat excesiv cauza.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform prev. art. 304 ind. 1 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată următoarele:
La data de 2 octombrie 2009 pârâta a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, invocând prevederile art. 24 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă și art. 27 pct. 2 Codul d e Procedură Civilă. Instanța a respins cererea de recuzare, prin încheierea din 15 octombrie 2009, pe considerentul că nu ar fi întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de recuzare, nefiind incidente prev. art. 24 alin. 1 și art. 27 alin. 7 Codul d e Procedură Civilă.
Soluția dată cererii de recuzare este netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă nr. 2457 din 30.10.2008 Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a Deciziei de sancționare disciplinară nr. 50 din 23.05.2007 emisă de pârâtă pe seama reclamantei, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de tehnician, începând cu data de 27.03.2007, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, precum și celelalte drepturi aferente funcției de tehnician, începând cu data de 27.03.2007 și până la reintegrarea efectivă, a dispus înscrierea acestor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, a respins ca prematur introdus capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea garanției reținute, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei al plata celor 8 salarii cuvenite potrivit anexei nr. 5, pct. 4 din contractul de administrare nr. 1233/3.11.2005, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 326/R/26.03.2009 Curtea de Apel Tg. Maa dmis recursul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, a casat integral sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, pe considerentul că tribunalul nu a analizat apărările formulate de pârâtă referitoare la inadmisibilitatea modificării obiectului acțiunii formulate inițial, nu a stabilit dacă s-a modificat sau nu obiectul pricinii.
În rejudecare, cauza a fost repartizată aleatoriu aceluiași complet de judecată care a pronunțat sentința civilă nr. 2457/2008.
Potrivit art. 24 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în caz de rejudecare după casare. Art. 27 pct. 7 Codul d e Procedură Civilă prevede că poate fi recuzat judecătorul care și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Este evident că prin sentința civilă sus-menționată completul de judecată a soluționat pricina pe fondul cauzei. Critica instanței de recurs a vizat neanalizarea admisibilității modificării cererii de chemare în judecată în faza rejudecării și acesta a fost motivul pentru care s-a apreciat că s-a judecat pricina fără a se intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. 5 Codul d e Procedură Civilă. Admițând contestația reclamantei, dispunând anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și obligând pârâta la plata drepturilor salariale neachitate, instanța de fond și-a spus părerea cu privire la pricina dedusă judecății, pronunțând o hotărâre prin care a dezlegat problema litigioasă, de natură a dezinvesti instanța. Simpla neanalizare a apărărilor formulate de pârâtă cu privire la aspectele arătate mai sus nu pot duce la concluzia că nu ar fi fost soluționată cauza pe fond.
Că este așa o dovedește și faptul că după casarea cu trimitere, instanța de fond, compusă din aceiași membri ai completului de judecată, a pronunțat aceeași soluție, cu singura diferență că a respins excepția inadmisibilității modificării acțiunii în rejudecare. În ambele cazuri, instanța de dezlegat pricina dedusă judecății.
Prevederile legale sus-menționate referitoare la incompatibilitate, aplicabile în cauză, sunt de natură imperativă astfel că nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Față de toate cele de mai sus, constatând că judecătorii ce au soluționat cauza în primă instanță au procedat la rejudecarea cauzei după casare, deși și-au spus părerea cu privire la pricină, Curtea, în baza art. 304 pct. 1 și 5 Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa încheierea de respingere a cererii de recuzare și sentința atacată și va reține cauza spre rejudecare, având în vedere că nerespectarea dispozițiilor referitoare la incompatibilitate nu se încadrează în vreunul din cazurile în care curțile de apel și tribunalele casează cu trimitere. Aceasta deoarece nu se poate pune semnul egalității între situația în care la judecată a participat un judecător incompatibil și situația când instanța a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului.
Pentru rejudecarea cauzei, se va fixa termen de judecată la data de 17 martie 2010, în vederea administrării eventualului probatoriu și a punerii de către părți de concluzii pe fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Voința Societate Cooperativă, cu sediul în O S,-, județul H, împotriva încheierii civile din 15 octombrie 2009 și a sentinței civile nr.2152 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr-.
Casează integral încheierea și sentința atacată și reține cauza spre rejudecare, stabilind termen de judecată pentru data de 17 martie 2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:;
-16.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
