Obligație de a face. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR.155/R/2008
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2076 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâta ROMTELECOM având ca obiect obligație de a face.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta pârâtei intimate au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 17 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2076 din 25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată de reclamanta, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei SC SA la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte sporurile salariale de care a beneficiat în perioada în care a fost salariata societății pârâte respectiv 06.01.1957-06.03.1963.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 2007 a primit confirmarea grupei a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, fără a-i fi acordate sporurile de care a beneficiat în perioada respectivă.
Față de susținerile reclamantei, pârâta a formulat întâmpinare (11-13) prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în susținerea poziției procesuale că statele de plată aferente perioadei în care reclamanta a fost salariata pârâtei în cadrul Oficiului Orășenesc de Exploatare - C, au fost păstrate în arhiva societății cu respectarea prevederilor legale, respectiv Decretul nr.472/1971, până la momentul abrogării, respectiv Legii nr.16/1996 privind Arhivele Naționale, de la data intrării în vigoare și până în prezent.
a mai învederat că în conformitate cu prevederile legale amintite, termenul de păstrare al statelor de plată este de 30 de ani, astfel încât documentele privitoare la perioada lucrată de către reclamantă au fost scoase din evidență în anul 1993.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajată a societății pârâte în funcția de telefonistă în cadrul Oficiului Orășenesc de Exploatare C în perioada 06.10.1956-06.03.1963, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.
La solicitarea reclamantei, pârâta a emis Adeverința nr.100/02.01.238/CJ/11.05.2007 din care rezultă aceasta a fost salariata unității în perioada indicată, încadrându-se în grupa a II-a de muncă conform pct.131 din Anexa II 50/1990, procent de 100% în total 6 ani și 2 luni.
Conform prevederilor legislației muncii, art.287 sarcina probei în litigiile de muncă incumbă angajatorului, pârâta depunând la dosarul cauzei adeverințele care atestă desfășurarea activității reclamantei în condițiile grupei a II-a de muncă.
În ce privește sporurile salariale aferente grupei de muncă, instanța a reținut că pârâta se găsește într-o situație obiectivă de imposibilitate privind eliberarea adeverinței. Astfel, conform Decretului nr.472/1971 și apoi, după abrogare, Legea 16/1996, care au guvernat situația juridică a statelor de plată, de-a lungul perioadei indicate, statele de plată întocmite de persoane juridice sunt documente scrise, al căror termen de păstrare în arhiva proprie, este de 30 de ani de la crearea lor.
Astfel, statele de plată aferente anului 1963 au fost scoase în mod legal din evidența societății începând cu anul 1993, iar beneficiul sporurilor salariale nu poate fi certificat decât printr-un astfel de document.
Potrivit art.40 alin.2 lit.h muncii, angajatorul are obligația de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului. Față de imposibilitatea faptică și obiectivă în care se află pârâta de a elibera acest document și raportat la aspectul că reclamanta nu a fost în măsură de a-și dovedi pretențiile, instanța a respins acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta-recurentă are dovada că în perioada 6.01.1957-06.03.1963 a fost angajată a SC SA (Oficiul Orășenesc de exploatare - C) și că se încadrează în grupa a II-a de muncă conform pct.131 din anexa II al.50/1990 în procent de 100%, în total 6 ani și 2 luni.
Față de această situație instanța hotărăște, în mod greșit și fără a administra toate probele, că respinge acțiunea pentru că există practică și obiectivă din partea angajatorului, pârâtul-intimat din prezenta cauză de a elibera documentul solicitat.
Imposibilitatea legată de faptul că arhivele ce conțin statele de plată pe care sunt menționate aceste sporuri au fost distruse, termenul de păstrare conf.Decretului nr.471/1971 și a Legii nr.16/1996 fiind de 30 de ani.
Dovada acestor sporuri, dat fiind că există adeverința eliberată de angajator că în perioada 06.01.1957-06.03.1963 reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă putea fi dovedită ca și cuantum printr-o expertiză de specialitate care pe baza perioadei, a grupei de muncă să determine valoarea acestor sporuri pe baza tarifelor care erau unice pe grupe de muncă "în sistemul socialist de retribuire a muncii" indiferent de intreprinderea în care lucrai, care având perioada clar determinată se poate face un calcul al acestor sporuri.
În mod greșit a interpretat instanța că reclamantei reclamantei viza obținerea uneia deverințe în care erau înșirate aceste sporuri, dorința și scopul fiind obținerea acestor sporuri concretizate într-o sumă calculată care să folosească la recalcularea pensiei în sensul adăugării ei la actuala sumă luată în calcul.
Pârâta SC SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Obligația angajatorului de a elibera fostului angajat toate documentele care atestă calitatea acestuia de salariat (art.40 alin.2 lit.g Codul muncii ) se stinge în situația imposibilității obiective de executare, iar inexistența statelor de plată din arhiva angajatorului îl exonerează pe acesta de obligația menționată.
De altfel, reclamanta nu a contestat inexistența documentelor, fiind de observat în acest context că ei îi revenea sarcina probei contrarii faptului negativ afirmat de pârâtă (inexistența statelor de plată).
În fine, critica recurentei privind calificarea acțiunii sale ca o acțiune în recunoașterea drepturilor salariale este lipsită de fundament, deoarece din cuprinsul acțiunii introductive rezultă că obiectul său este eliberarea unei adeverințe.
Or, susținerea recurentei în sensul că urmărește recunoașterea drepturilor inclusiv prin administrarea unei expertize, tinde să schimbe obiectul și cauza acțiunii în recurs, ceea ce este evident inadmisibil, conform art.316 raportat la art.294 alin.1 proc.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2076 din 25.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red.SD/MS
01.02.2008 - 2 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Adrian
