Obligație de a face. Decizia 1605/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1605
Ședința publică de la 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier- - -
************
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr.4117 din 04.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - 01541 și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE-DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚA JURIDICĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații - 01541 și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE-DIRECȚIA LEGISLAȚIE ȘI ASISTENȚA JURIDICĂ prin consilier juridic - lipsind: contestator .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra contestației în anulare.
Consilier juridic - pentru intimați solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă pentru motivele formulate în scris prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și înregistrată sub nr.2011/CM/2006 petentul a chemat în judecată intimatele - 01541 și B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța acestea să fie obligate să-i plătească suma de 35.000.000 lei ROL cu titlu de ajutoare și plăți compensatorii.
Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința civilă nr.2163 din 12 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr.2011/CM/2006, a respins ca nefondată acțiunea formulată de petentul.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că prin Ordinul de zi pe unitate nr.24/3.02.2006 petentului i s-a acordat solde de merit în baza procesului-verbal încheiat la l9.01.2006 la - 01541, comisia nerespectând actele normative în vigoare privind acordarea soldelor de merit dar prin Ordinul de zi de unitate nr.74/14.04.2006 cap II pct.14 au fost anulate în totalitate prevederile Cap.II pct.14 din Ordinul de zi pe unitate nr.24/3.03.2006 referitoare la acordarea soldei de merit petentului.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs se susține că litigiul se impune a fi judecate în contradictoriu și cu Ordinul Apărării Naționale.
Pe fondul cauzei se arată că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că nu deținea solde merit în procent de 20% în ultima lună de activitate pentru a fi luată în considerare la stabilirea cuantumului plăților compensatorii.
Până la data trecerii în rezervă nu a avut retrasă solda de merit, aceasta fiind retrasă la 14.04.2006 prin ordinul de zi pe unitate nr.74 cap II pct.14 când nu mai avea calitatea de cadru militar.
În actele premergătoare ordinului de acordare a soldei de merit, respectiv referatul pentru stabilirea soldei lunare, este introdus la capitalul "soldă de merit" în procent de 20 %.
Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 4117 din 4.12.2006 respins ca nefondat recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 2163/12.09.2006, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2011/CM/2006.
În considerentele deciziei s-a constat că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 28.02.2006 conform Ordinului nr. MP 130/4.02.2006 prin aplicarea art.85 alin.1lit.e din 80/1995 privind statutul cadrelor militare, beneficiind de pensie militară de stat stabilită în conformitate cu 164/2001 privind pensiile militare de stat.
Prin Ordinul nr.24/3.02.2006 i s-a acordat solda de merit recurentului nr. A/171/30.03.2006 și 7-2109/19.04.2006 s-a comunicat că nu este îndreptățit să beneficieze de soldă de merit.
Prin Ordinul de zi pe unitate nr.74/14.04.2006 s-a cumulat solda de merit a reclamantului potrivit Normelor Metodologice de acordare /retragerea soldei de merit cadrelor militare.
Recurentul susține că solda de merit impune creșterea cuantumului sumei primite cu titlu de ajutoare și plăți compensatorii.
Obiectul prezentei cauze în constituie cuantumul plăților compensatorii în raport de neincluderea în solda lunară a soldei de merit.
Prin hotărârea judecătorească definitivă s-a anulat doar referatul care a stat la baza nr.24/3.02.2006, ca act premergător ordinului.
Prin Ordinul nr. 74/2006 s-a retras solda de merit și cum acest ordin nu a fost contestat și eventual anulat nu s-a putut stabili prin hotărâre judecătorească legalitatea Ordinelor nr. 24/2006 și 74/2006 ci așa cum a precizat instanța s-a pronunțat doar pe un act premergător, care nu poate ține instanța în prezenta cauză.
Împotriva deciziei, a promovat contestație în anulare, invocând aspecte de fond ale cauzei, respectiv nu s- ținut cont de dreptul său la solda de merit, în schimb s-a luat în calcul un ordin de zi lipsit de eficiență juridică.
Alte critici fac trimitere la nr. 74/14.04.2006 și reținerea eronată în opinia sa de către instanțe că nu au fost contestate și anulate ordinele de zi nr. 24/2006 și 74/2006.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 317 și 318 Cod pr. civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai în situațiile expres prevăzute de lege.
Art. 318 Cod pr. civilă, articol la care se raportează conținutul contestației în anulare, dispune că poate fi introdusă o asemenea cale de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Motivele invocate au fost analizate de instanțele de fond și recurs, nefiind nici una din ipostazele definite de textul legal menționat.
În consecință, va fi respinsă contestația în anulare și menținută decizia instanței de recurs ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de, împotriva deciziei civile nr.4117 din 04.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - 01541 și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. I
Ex.2//02.04.2008
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Marian Lungu, Marin Panduru