Obligație de a face. Decizia 161/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 161
Ședința publică din data de: 19.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1291/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - reclamant, reprezentat de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/16.03.2009, lipsind intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - DE POLIȚIE RUTIERĂ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatei - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - DE POLIȚIE RUTIERĂ.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurentului - reclamant formulează concluzii de admitere a recursului promovat de către partea pe care o reprezintă, modificarea în tot a deciziei recurate, desființarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecarea Judecătoriei Sector 3 B, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1291/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - DE POLIȚIE RUTIERĂ.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de la 14.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - DE POLIȚIE RUTIERĂ, dispunând îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 1336/11.02.2008 pronunțată în cauză, în sensul că denumirea corectă a persoanei juridice pârâte este Direcția Generală de Poliție a Municipiului B - de Poliție Rutieră, iar în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței, a lămurit capătul doi de cerere în sensul că daunele interese sunt datorate în condițiile art. 5803alin. 1 - 5 Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 574 Cod de procedură civilă, în cazul în care debitoarea titulară a obligației de a face, nu execută obligația din titlu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că s-a strecurat o eroare în cuprinsul sentinței pronunțate în cauză cu privire la denumirea pârâtei, iar în ceea ce privește lămurirea dispozitivului, asupra naturii juridice a daunelor interese acordate pentru neexecutarea obligației de a face de către debitoare a reținut că, în modalitatea în care au fost solicitate aceste daune - pe zi de întârziere -, aceste nu pot reprezenta un mijloc de acoperire a prejudiciului suferit de reclamant pentru perioada de când obligația de restituire a permisului de conducere a devenit exigibilă și până la data introducerii cererii, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a dovedit un astfel de prejudiciu.
Prin urmare, prima instanță a constatat că aceste daune nu pot avea decât semnificația și natura juridica ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 5802coroborat cu 5803Cod de procedură civilă, adică de mijloace de constrângere împotriva debitorului care nu-și execută obligația din titlu, întinderea lor neputând fi stabilită decât în caz de neexecutare de către debitor, ceea ce este în competența instanței de executare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 281 și 2811Cod de procedură civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale și a lămurit înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii pentru capătul doi de cerere privitor la daunele interese.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul care a solicitat schimbarea în parte a încheierii și admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 1291A/13.10.2008, Tribunalul București, secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că rin p. cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea permisului său de conducere și obligarea la daune interese în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi întârziere in executarea acestei obligații, de la data la care trebuia îndeplinită - 15.07.2007 până la restituirea efectivă a permisului de conducere. Prin sentința civilă nr. -/02.2008 Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea a obligat pârâta la restituirea permisului de conducere reclamantului și a obligat pârâta și la "daune cominatorii în caz de neexecutare de către debitor a obligației de a face".
Reclamantul a cerut la 25.03.2008 lămurirea dispozitivului hotărârii cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, arătând că nu s-a specificat de când sunt acordate acestea și că solicitarea sa a fost în sensul plății lor începând cu 15.07.2007 și până la restituirea efectivă a permisului de conducere, cuantumul lor fiind de 100 lei/zi de întârziere.
Tribunalul a constatat că în cuprinsul sentinței a cărei lămurire s-a solicitat, prima instanță nu a motivat soluția pronunțată asupra capătului doi de cerere, lipsa motivării fiind practic suplinită la momentul pronunțării asupra cererii de lămurire a dispozitivului sentinței, prin încheierea atacată cu apel.
Apelul a fost privit ca nefondat întrucât, pe de o parte, în mod corect prima instanță a stabilit că, în modalitatea în care au fost solicitate daunele - 100 lei/zi de întârziere - acestea nu puteau reprezenta decât o formă de constrângere a pârâtei debitoare la executarea obligației de restituire a permisului, pentru că dacă ar fi fost solicitată cu titlu de despăgubiri pentru un prejudiciu suferit prin neexecutarea la termen a obligației, acest prejudiciu ar fi trebuit cuantificat și explicat prin cererea introductivă, dar și probat în cauză. Or, reclamantul prin cererea introductivă și prin probatoriul administrat nu a formulat o solicitare în acest sens.
Instanța de apel a apreciat totodată că apelantul reclamant face referire în mod greșit la Decizia nr. XX/2005 a pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la daunele cominatorii, întrucât această decizie a rămas fără aplicație juridică după ce, prin Legea nr. 459/2006, au fost modificate dispozițiile art. 5803Cod de procedură civilă, la aliniatul 5, prevăzându-se expres că aplicarea daunelor cominatorii (o creație a practicii judiciare anterioare, ca formă de constrângere a debitorului la executarea obligației de a face) este interzisă, modalitatea de constrângere a debitorului la executarea obligației, fiind cea menționată în cuprinsul acestui text.
Prin urmare, tribunalul a considerat că prima instanță nu putea lămuri dispozitivul sentinței pronunțate decât în sensul s-a dispus prin încheierea apelată, și anume că ceea ce a acordat pe capătul 2 de cerere, corespunde strict dispozițiilor art. 5803alin. 1-5 Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 574 Cod de procedură civilă, în sensul că apelantul reclamant are posibilitatea, în cazul neexecutării de bună voie de către pârâtă a obligației de a face, să pună în executare silită hotărârea, respectiv să solicite constrângerea debitoarei la executarea obligației prin plata unei amenzi civile pe zi de întârziere și eventuale despăgubiri, conform textului de lege citat.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a promovat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea primei teze de nelegalitate, recurentul învederează că potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Aceste argumente trebuie să se raporteze pe de o parte, la susținerile și apărările făcute de părți, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile, recurentul făcând trimiteri la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin indicare unor soluții de speță.
Or, instanța de apel nu a arătat care sunt dispozițiile legale aplicabile care prevăd că daunele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru un prejudiciu suferit prin neexecutarea la termen a obligației, trebuie cuantificate.
De asemenea, tribunalul nu a motivat nici care au fost motivele pentru care a înlăturat motivul de apel invocat cu privire la neexercitarea rolului activ al judecătorului care a soluționat fondul cauzei, respectiva critică nefiind analizată de instanța de apel.
Se mai arată de recurent că nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Al doilea motiv de nelegalitate pe care recurentul s-a întemeiat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul arată că instanța de apel a reținut că "în mod corect prima instanță a stabilit că, în modalitatea în care au fost solicitate daunele - 100 lei/zi de întârziere - acestea nu puteau reprezenta decât o formă de constrângere a pârâtei debitoare la executarea obligației de restituire a permisului, pentru că dacă ar fi fost solicitată cu titlu de despăgubiri pentru un prejudiciu suferit prin neexecutarea la termen a obligației, acest prejudiciu ar fi trebuit cuantificat și explicat prin cererea introductivă dar, deopotrivă și probat în cauză. Or, reclamantul prin cererea introductivă și prin probatoriul administrat nu a pus problema de aceasta manieră."
Recurentul susține că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, astfel cum dispun prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
Un aspect al rolului activ al judecătorului, constă în dreptul și obligația instanței de judecată de a ordona dovezile pe care le socotește utile pentru aflarea adevărului.
Astfel, chiar dacă instanța de judecată nu este legată de faptele necontestate, adică de acelea asupra existentei cărora toate părțile din proces sunt de acord, ea are dreptul să se îndoiască de realitatea acestor fapte, cerând părților să propună probe sau ordonându-le din oficiu, în vederea dovedirii lor.
Prin urmare, în virtutea rolului activ, judecătorul trebuia să pună în vedere reclamantului să facă dovada prejudiciului suferit și numai în cazul în care i-ar fi fost stabilită o atare obligație și nu s-ar fi conformat dispozițiilor instanței, se putea respinge în mod legal și temeinic capătul de cerere pentru acordarea daunelor-interese, ca nedovedit.
Or, ceea ce recurentul a invocat prin motivele de apel a fost chiar faptul că, judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță, nu și-a exercitat rolul activ conform dispozițiilor legale citate, însă instanța de apel în motivarea deciziei nu a ținut cont de aceste reguli de procedură, motivând că "reclamantul prin cererea introductivă și prin probatoriul administrat nu a pus problema de acesta maniera". Chiar dacă reclamantul prin cererea de chemare în judecată nu a formulat cererea în modalitatea arătată de instanța de apel, judecătorul care a soluționat fondul cauzei, în virtutea rolului activ, trebuia să-i pună în vedere să-și precizeze cuantumul prejudiciului, să facă dovada acestuia și numai în cazul neconformării putea fi sancționat cu respingerea acestui capăt de cerere.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul formulat este nefondat.
Analizând materialul probator administrat, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și examinând decizia atacată, în baza acestora, Curtea apreciază că în cauză nu se verifică ipotezele de nelegalitate reglementate prin art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit celor ce rezultă din expozeul prezentei decizii, se poate constata că decizia recurată arată motivele care au condus instanța de apel la respingerea căii de atac, făcându-se trimitere în considerentele acesteia la normele legale incidente și înlăturându-se argumentat criticile formulate de apelant, argumentul juridic esențial al acestuia fiind referirea la Decizia XX/12.12.2005, pronunțată în recursul în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la problema daunelor cominatorii soluționate diferit de instanțe ca și la aceea dacă hotărârea judecătorească prin care acestea s-au acordat, constituie titlu executoriu; în plus, recurentul a mai susținut prin motivele de apel că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ.
unei critici formulate în apel nu echivalează cu necercetarea fondului de către instanța de apel, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă și nici nu este o situație identică cu aceea de nemotivare a deciziei recurate, în cea din urmă ipoteză intervenind nulitatea hotărârii în baza art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât nulitatea ce decurge din încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă este una absolută, normele astfel încălcate fiind de ordine publică.
Instanța de apel în mod riguros a înlăturat motivul expus de apelant cu privire la decizia dată în recursul în interesul legii, considerând în mod legal că aceasta a rămas fără aplicabilitate, de vreme ce Legea 459/2006 de modificare a Codului d e procedură civilă a prevăzut introducerea alin. 3-5 ale art. 5803Cod procedură civilă, dintre acestea art. 5803alin. 5 prevăzând: "Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol (de a face sau a nu face), nu se pot acorda daune cominatorii."
Or, ținând cont că norma anterior citată era în vigoare la data pronunțării sentinței a cărei lămurire a solicitat-o reclamantul, în mod legal instanța de apel a confirmat aplicarea ei de instanța de fond în soluționarea cererii de lămurire a sentinței, formulate la data de 25.03.2008 de către reclamant și soluționată prin încheierea din 14.04.2008 pronunțată de judecătorie.
De vreme ce petitul al doilea al cererii a fost formulat în sensul "obligării pârâtei la daune interese în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere în executarea obligației de la data de 15.07.2007 și până la restituirea efectivă a permisului", instanța de apel în mod legal a confirmat calificarea acestei cereri drept o cerere în despăgubiri care trebuia cuantificată și dovedită de reclamant, reguli înscrise în dispozițiile art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 1169 cod Civil.
Dispoziția din sentință ce se cerea a fi lămurită: "Obligă pârâta la daune cominatorii în caz de neexecutare de către debitor a obligației de a face", nu putea fi explicitată ca acordând daune cominatorii reclamantului (pentru impedimentul instituit prin art. 5803alin. 5 Cod procedură civilă) și cum o normă (prin acesta chiar o dispoziție judiciară) trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în acela de a nu produce niciunul, lămurirea acestei dispoziții trebuia a se face prin referire la capetele de cerere formulate de reclamant, ceea ce se constituia în limitele obiective ale judecății și pe care instanța învestită cu soluționarea cauzei era ținută să le respecte, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Or, al doilea capăt de cerere, privind solicitarea de acordare de daune interese, iar nu daune cominatorii, cum corect a reținut instanța de apel.
Curtea constată că recurentul prin motivele de apel a susținut și lipsa de rol activ al primei instanțe, iar această critică nu a fost analizată de tribunal, motiv pentru care ea va fi examinată de instanța de recurs, dar întrucât este nefondată, nu va putea conduce la modificarea soluției recurate pe temeiul art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, ci doar la suplinirea motivării instanței de apel.
Astfel, recurentul pretinde că dacă se considera că al doilea capăt de cerere era necesar să fie precizat sub aspectul cuantumului daunelor pretinse de la pârât, pretenții pe care ar fi trebuit să le dovedească, instanța era obligată în virtutea rolului activ să îi stabilească această obligație în sarcină și numai în cazul în care nu se conforma și/au nu-și dovedea pretențiile, putea fi sancționat cu respingerea cererii.
Recurentul omite însă împrejurarea că în apelul soluționat prin decizia supusă prezentului recurs a fost, se puteau formula critici de către acesta doar în ce privește legalitatea și temeinicia încheierii de soluționare a cererii sale de lămurire a dispozitivului sentinței, încheiere pronunțată la 14.04.2008, iar nu împotriva sentinței însăși, sentință civilă nr. 1336/11.02.2008, pronunțată de aceeași primă instanță și pe care acesta nu a apelat-
Așadar, în cadrul apelului nu se puteau formula în mod valabil critici pe fondul cauzei, întrucât devoluțiunea în apel nu a operat decât în ce privește modalitatea de soluționare a cererii de îndreptare (art. 281 Cod procedură civilă) și lămurire (art. 2811Cod procedură civilă) a sentinței date de prima instanță, iar imputarea lipsei de rol activ invocată în apel, era o critică ce privea sentința și prin urmare, inadmisibilă întrucât este formulatăomisso medio, fără ca reclamantul să fi apelat sentința, neputând fi invocată direct în apelul asupra încheierii de soluționare a cererii de îndreptare și lămurire a sentinței și în absența atacării sentinței.
Este cert faptul că pretinsa neîndeplinire a rolului activ, exemplificată de recurent prin aceea că prima instanță nu i-a pus în vedere să cuantifice și să dovedească daunele interese pretinse prin al doilea capăt de cerere, sunt imputări care în speță sunt incompatibile cu limitele competențelor instanței învestite cu lămurirea unei dispoziții din dispozitivului sentinței.
O atare cerere de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului unei hotărâri, conform art. 2811Cod procedură civilă, în principiu, trebuie soluționată pe baza celor deja existente în dosar, în temeiul probelor administrate până la închiderea dezbaterilor, deci anterior pronunțării sentinței a cărei lămurire se cere, deoarece este lesne de presupus că probatoriul administrat a fost complet și cauza lămurită în aspectele sale esențiale, apte să conducă la pronunțarea soluției.
Numai într-o situație în care instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri cu care a fost legal învestită, se poate formula o cerere de completare a hotărârii în același termen în care se poate declara calea de atac, în condițiile art. 2812Cod procedură civilă, iar soluționarea unei astfel de cereri este posibil să necesite solicitarea părților de a face precizări asupra ei și chiar să impună administrarea de probe.
Cum în cauză prima instanță se pronunțase (și) asupra celui de-al doilea capăt de cerere, în mod corect reclamantul a făcut uz de dispozițiile art. 2811Cod procedură civilă, iar nu de art. 2822Cod procedură civilă.
Așa cum rezultă din cele arătate, nici în etapa apelului soluționat prin decizia recurată nu era posibilă ordonarea de noi probe sub aspectul temeiniciei pretențiilor reclamantului, date fiind limitele devoluțiunii acestuia, criticile formulate de recurent pe acest temei, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind de asemenea nefondate.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 1291/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI B - DE POLIȚIE RUTIERĂ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red. CN
.red. AP
2 ex./28.04.2009
Judecători apel - Secția a V-a Civilă
și
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
