Obligație de a face. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.162/
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanta, domiciliată în G- și pârâta Primăria municipiului G - prin Primar, cu sediul instituției în G-, împotriva sentinței comerciale nr.3024 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați - dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns pentru apelanta - reclamantă, avocat, lipsă fiind apelanta - pârâtă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,în sensul că în mod greșit a fost înregistrat ca recurs prezenta cauză,aceasta fiind apel.
Curtea, constată că în mod greșit prezenta cauză a fost înregistrată ca recurs, aceasta fiind apel, motiv pentru care urmează a se soluționa în complet de doi judecători.De asemenea pune în discuția părților necompetența materială a instanței civile în apel, având în vedere obiectul cauzei, aceasta trebuia soluționată în primă instanță de Judecătoria Galați, și nu de Tribunalul Galați, și dacă în speță sunt aplicabile sau nu dispozițiile art.297 alin.2 cod pr. civilă.
Apărătorul apelantei - reclamante, față de această situație, solicită a se avea în vedere că față de obiectul cauzei, urmează ca aceasta să fie trimisă spre soluționare în primă instanță Judecătoriei Galați.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați - Secția Comercială și de contencios Administrativ, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al mun. G prin Primar obligarea să-i vândă suprafața de teren de 150 mp aferentă curții sale, iar în baza art.611-612 cod civil obligarea pârâtului în calitate de proprietar al imobilului nr.20, să zidească ușile ce pătrund în curtea sa.
Motivându-și în fapt cererea, reclamanta a precizat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.139/13.09.2004acumpărat imobilul din G,-, compus dintr-o cameră de locuit și dependințe.
În baza aceluiași contract i s-a vândut și teren în suprafață de 80,44 mp. Aferent locuinței.
Conform prevederilor contractuale, art.3după cumpărare s-a adresat Primăriei mun. G pentru a-i închiria restul de teren aferent curții în suprafață de 150 mp,dar i-a fost închiriată doar suprafața de 33,19 mp.
Imobilul din- pe care l-a cumpărat se învecinează cu cel de la nr. 20 unde locuiesc mai mulți chiriași. Cu toate că aceștia au curte de aproximativ 1000 mp, și au practicat în spatele casei câte o ieșire spre curtea reclamantei și folosesc acest teren fără nici un drept.
practicate în spatele imobilului de la nr.20 și care fac posibilă pătrunderea la imobilul nr.18 sunt împotriva prevederilor Codului civil cu privire la vecinătăți și servituți.
Reclamanta a mai precizat că a achiziționat imobilul într-o stare avansată de degradare, dorește să-l renoveze și îi trebuie o cale de acces care să-i permită pătrunderea spre locuință cu utilaje și materiale de construcții.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.3024 din 30 octombrie 2008 admis în parte cererea, a obligat pârâtul să vândă reclamantei suprafața de teren de 158,37. din G-, conform raportului de expertiză și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să zidească ușile de la imobilul nr.20 din G str. -, ca nefondată.
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamanta și pârâtul Municipiul G, prin reprezentant Primarul Municipiului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției Comerciale, Maritime și Fluviale.
La termenul din 18 martie 2009 s-a dispus scoaterea de pe rolul Secției comerciale, și a trimis cauza spre competentă soluționare Secției civile a Curții de Apel Galați, reținând că litigiul este de natură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției civile, sub nr-.
Având în vedere că prezentul litigiu este de natură civilă, reține că Tribunalul Galați, greșit s-a declarat competent să soluționeze cauza ca instanță de fond, pentru următoarele considerente;
Potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit. b cod pr. civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Cum obiectul litigiului este, obligație de a face, competența materială de soluționare a cauzei revine judecătoriei, conform dispozițiilor art.1 pct.1 cod pr. civilă.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art.297 alin.2 cod pr. civilă, va admite apelul, va anula hotărârea apelată, și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanta, domiciliată în G- și pârâta Primăria municipiului G - prin Primar, cu sediul instituției în G-, și în consecință;
Desființează în tot, sentința comercială nr.3024 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, și trimite cauza la Judecătoria Galați, spre competentă soluționare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2009.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red. /27.05.2009
Tehn.
5 ex./27.05.2009
fond -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila