Obligație de a face. Decizia 1644/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1644/R/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Carmen Maria Conț Andrea
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 98/A din 3 aprilie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurenților reclamanți, av., din Baroul Maramureș, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea acestuia.
Reprezentantul recurenților reclamanți, av., susține recursul așa cum este formulat solicită admiterea lui, casarea deciziei atacate și admiterea cererii de repunere în termenul de apel, respingerea excepției tardivității apelului și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre Tribunalului Maramureș, pentru rejudecarea apelului. Arată că comunicarea hotărârii atacate s-a făcut în perioada în care nici unul dintre apelanți nu se aflau în țară, fiind plecați cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar termenul de declarare a apelului a expirat în răstimpul când recurenții erau plecați în străinătate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 344/6 noiembrie 2007 Judecătoriei Șomcuta Mare, a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamanții și împotriva pârâtului, având ca obiect demolarea construcțiilor ridicate pe terenul situat în M, locul numit "La grajduri", iar, în caz de refuz, autorizarea reclamanților să demoleze aceste construcții pe cheltuiala pârâtului, pe motiv că, deși antecesoarea reclamanților a exercitat o acțiune în revendicare împotriva pârâtului, admisă prin sentința civilă nr. 37/2000, pronunțată în dosarul nr. 58/2000 al Judecătoriei Șomcuta Mare, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâtul a cumpărat construcția obiect al litigiului de la alte persoane care l-au dobândit prin licitație publică, iar, din procesul - verbal de licitație din 08.03.1991, care nu prevede în sarcina adjudecatarilor obligația de demolare a construcțiilor edificate pe teren cumpărat. Mai mult, în cuprinsul acestui înscris apare mențiunea "foștii proprietari își manifestă dorința ca imobilul să fie folosit de actualul proprietar ca și atelier reparații auto-uz casnic".
Pe cale de consecință, nu se poate susține că pârâtului i s-a transmis vreo obligație de a face, respectiv de demolare a imobilului pe care l-a dobândit prin contractul menționat anterior.
Pe de altă parte, prin abrogarea prevederilor art. 11 din Decretul nr. 144/1959 de Legea nr. 50/1991, au redevenit aplicabile dispozițiile art. 1295 alin. 1 Cod civil, ce consacră principiul consensualismului în materie de vânzare-cumpărare, precum și cele privind caracterul translativ de proprietate al convențiilor în baza simplului acord de voință al părților, respectiv art. 971, ceea ce înseamnă că, prin actul sub semnătură privată intitulat "proces-verbal", încheiat la data de 6 martie 1993, pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției a cărei demolare se solicită.
Potrivit art. 494 Cod civil, în situația în care o construcție a fost ridicată pe terenul unei alte persoane, proprietarul terenului nu poate cere ridicarea acesteia decât în cazul în care constructorul este de rea-credință, însă pârâtul este proprietar asupra construcției și nu constructor de rea-credință, imobilul a cărui demolare se solicită existând la data reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea antecesoarei reclamanților, iar demolarea construcției ar reprezenta o măsură ce ar încălca dreptul de proprietate al pârâtului, înfrângând prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin decizia civilă nr. 98 din 3.04.2008 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă cererea de repunere în termen formulată de către apelanții și, admisă excepția tardivității apelului, fiind respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 344/06.11.2007 a Judecătoriei Șomcuta Mare.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanții au indicat drept neindicând o schimbare de domiciliu în condițiile art. 98 Cod procedură civilă. În consecință, în mod corect a procedat prima instanță comunicând valabil hotărârea în data de 17.12.2007 ambilor reclamanți la adresa din M nr. 44, procesul verbal întocmit de agentul procedural făcând dovada deplină în privința susținerilor personale până la înscrierea în fals.
Raportat la această dată, termenul pentru declararea apelului prevăzut de art. 284 Cod procedură civilă, s-a împlinit la data de 3 ianuarie 2008.
Cererea de apel a fost depusă la poștă de-abia la data de 19.01.2008.
Aspectele invocate de către apelanți în susținerea cererii de repunere în termen, legate de vizita apelantului în Anglia, nu se circumscriu noțiunii de împrejurare mai presus de voința părții în sensul avut în vedere de legiuitor în formularea art. 103 Cod procedură civilă, plecarea în călătorie nefiind nici măcar intempestivă, iar, cu un minimum de diligență, reclamantul ar fi putut să aibă cunoștință despre comunicarea hotărârii imediat după producerea acestei împrejurări.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamanții, solicitând casarea ei, admiterea cererii de repunere în termenul de apel, respingerea excepției tardivității apelului, trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceluiași tribunal.
În motivarea recursului lor, reclamanții învederează că instanța de apel interpretat greșit sensul sintagmei "împrejurare mai presus de voința părților" din textul art.103 Cod proc.civ. reținând greșit că reclamanții puteau lua la cunoștință hotărârea primei instanțe și exercita calea de atac, cu un minim de diligență, putând cunoaște comunicarea hotărârii imediat după această împrejurare.
În realitate, termenul de apel curge de la comunicare și numai raportat la acest moment se poate aprecia posibilitatea sau imposibilitatea concretă a exercitării căii de atac.
Data comunicării, conform dovezii de comunicare, este 17.12.2007, când nici unul dintre reclamanții apelanți nu se afla în țară, reclamantul locuind de câteva luni în Anglia, iar tatăl său, reclamantul, fiind în vizită la acesta în perioada 15.12.2007 - 5.01.2008, așa cum rezultă din biletele depuse la dosar, fiind, astfel, plecat din țară anterior comunicării hotărârii și revenind după expirarea termenului de apel.
Legea prezumă ca moment al luării la cunoștință despre hotărâre data comunicării, însă, oricum, reclamanții nu au fost prezenți la dezbateri pentru cunoaște măcar faptul soluționării litigiului.
Împrejurarea că plecarea reclamantului nu s- făcut intempestiv, ci programat, în baza unei rezervări din luna august 2007, nu este de natură a schimba datele problemei, câtă vreme comunicarea hotărârii nu s- făcut în funcție de o astfel de împrejurare, care, așa cum rezultă din circumstanțele ei, a avut un caracter de excepție.
Reclamanții nu au invocat o schimbare de domiciliu pentru că nu a avut loc un astfel de fapt, ci doar, la adresa indicată ca domiciliu, nu s-a aflat nimeni în perioada cuprinsă între momentul comunicării hotărârii și expirarea termenului de exercitare căii de atac, comunicarea făcându-se prin afișare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 pct. 5 Cod proc. civ. ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, starea de fapt expusă de recurenți în ceea ce privește circumstanțele în care a avut loc comunicarea hotărârii și exercitarea căii de atac a apelului a fost reținută de instanța de apel, dându-se, însă, faptelor, o altă interpretare raportat la disp. art. 103 alin. 1 Cod proc. civ. instanța de apel apreciind în mod corect că împrejurările invocate pentru justificarea cererii de repunere în termen nu sunt mai presus de voința părților.
Astfel, așa cum rezultă din încheierea de amânare pronunțării din 30.10.2007, reclamantul a fost prezent la ultimul termen de judecată, fiind în țară la data când a fost pronunțată sentința civilă nr. 344/6.11.2007 a Judecătoriei Șomcuta Mare și având posibilitatea de a declara apel încă înainte de a pleca în străinătate, câtă vreme acțiunea sa a fost respinsă, motivele de apel putând să le depună după comunicarea hotărârii, așa cum rezultă din disp. art. 287 alin. 2 Cod proc. civ.
Faptul plecării în străinătate, cunoscut încă din luna august 2007, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința părții care cunoștea existența procesului, a fost prezentă la ultimul termen, putând lua la cunoștință soluția nefavorabilă și declara apel ce putea fi motivat după întoarcerea în țară, până la prima zi de înfățișare.
În ceea ce-l privește pe reclamantul, acesta locuia, oricum, în străinătate și avea domiciliul ales în țară, având, în aceste condiții, obligația de a se asigura că va lua la cunoștință conținutul hotărârii în termen util pentru declara cale de atac.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții ȘI împotriva deciziei civile nr.98/A din 3.04.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/17.09.2008
Jud. apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Carmen Maria Conț Andrea
