Obligație de a face. Decizia 1645/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1743/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1645
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 645 din 07.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
are ca obiect - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - pârâtă prin avocat în baza împuternicirii avocațială nr. -/2009 emise de Baroul București, aflată la fila 10 în dosar, intimata - reclamantă personal și asistată de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.73378/19.11.2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 26.11.2009 intimata - reclamantă a depus întâmpinare.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează faptul că întâmpinarea reprezintă concluzii scrise, conform dispozițiilor art. 308 al. 2 din Codul d e procedură civilă, făcând precizarea în acest sens pe înscrisul depus.
Apărătorii părților învederează faptul că nu mai alte cereri de formulat sau probe de solicitat sau administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - pârâte învederează faptul că instanța de fond, cât și instanța de apel au pronunțat soluții netemeinice și nelegale și înțelege să invoce ca motiv de recurs, dispozițiile art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Apărătorul recurentei - pârâte învederează faptul că la solicitarea sa, Primăria Sectorului 2 i-a eliberat autorizația de construire nr.1281/162 P/08.11.2005 pentru executarea de lucrări de consolidare " mansardă și amenajări interioare ale corpului A". De asemenea, mai arată că în urma numeroaselor sesizări făcute de către intimata - reclamantă, serviciul disciplină în construcții, inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.85/10.03.2006, au sancționat-o, și deși a contestat procesul - verbal, instanța a menținut măsura de sancționare.
Apărătorul recurentei - pârâte învederează faptul că, pentru a intra în legalitate în ceea ce privește executarea, a solicitat Primăriei Sectorului 2, emiterea unei noi autorizații de construire pentru lucrările ce nu se încadrau în prima autorizație.
Apărătorul recurentei - pârâte mai arată că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a răspuns în mod corect atât la obiectivele stabilite de instanță cât și la obiecțiunile formulate și a constatat că nu există o încălcare reală a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel că motivația dată de instanța de fond cât și instanța de apel vin în contradicție cu cele arătate în raport. Precizează că este vorba practic, despre o izolare a peretelui, depășirile fiind unele tolerabile, în limitele admise. Nu mai puțin, trebuie verificate suprafețele părților, pe baza actelor lor de proprietate.
Tot greșit s-a respins cererea sa reconvențională, atât timp cât din expertiză a rezultat că apele intimatei, se scurg în curtea interioară.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează faptul că prin recursul declarat, se formulează un singur motiv de recurs, vizând nelegalitatea hotărârii pronunțate în cauză, prin raportare la dispozițiile art.304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă. Totodată, se mai arată că se apreciază că judecătorul fondului și judecătorii care au soluționat apelul, au nesocotit probatoriul existent în dosar, respectiv raportul de expertiză efectuat în cauză, de concluziile căruia se pretinde eronat că nu s-a ținut seama.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează faptul că se susține în continuare că există încălcări, dar că acestea se încadrează în așa zise limite tolerate, fără însă a putea depune la dosar dovezi privind posibilitatea și legalitatea unor astfel de încălcări ale dreptului de proprietate. Totodată, mai arată că sunt netemeinice aceste susțineri, fiind nelegală teza privind toleranțe la încălcarea proprietății. Subliniază modul corect și complet în care magistrații care au soluționat apelul, au motivat soluția adoptată și totodată, solicită să se constate că ansamblul probatoriului cu înscrisuri și expertiza administrată în cauză, confirmă nelegalitatea tezei invocate.
Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 B, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligată pârâta să desființeze lucrările de construire executate cu încălcarea dispozițiilor legale și a autorizației -, la imobilul proprietatea sa și care încalcă și afectează grav dreptul de proprietate al reclamantei; obligarea pârâtei să se retragă pe proprietatea sa, lăsând în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren încălcată de cca 4 mp. ce se va stabili exact prin expertiză; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să amenajeze un canal pentru capturarea apelor pluviale care se scurg de pe acoperișul casei pe terenul proprietatea pârâtei și să folosească calea de acces la proprietatea sa, prin-.
Prin sentința civilă nr. 6648/2008, așa cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 26 noiembrie 2008, Judecătoria Sector 2 Baa dmis în parte acțiunea precizată, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională și a obligat pârâta - reclamantă ca în termen de șase luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să desființeze lucrările de construire efectuate la imobilul său și care afectează dreptul de proprietate al reclamantei, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert.
Totodată, prima instanță a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 1,05 mp. așa cum rezultă din raportul de expertiză pct. 3 lit. a și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune cominatorii.
În motivarea sentinței, s-a arătat în esență, că din concluziile expertizei tehnice întocmite de expert, din procesul - verbal de contravenție nr- întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții și din actele de proprietate ale părților, rezultă că pârâta a efectuat anumite lucrări de consolidare și mansardare la imobilul proprietatea sa, cu încălcarea autorizației de construire nr. 1281/162P/2005 și implicit, a proprietății reclamantei învecinate.
Conform concluziilor expertizei, la nivelul solului a rezultat o depășire pe o suprafață de 0,5 mp. la nivelul acoperișului încălcarea este reprezentată de grosimea de 3 - 3,5 paziei, pe lungimea peretelui dinspre str. - depășirea este reprezentată de streașină și jgheab pe o suprafață de 1,5, astfel că depășirile cumulate însumează 2 mp.
S-a mai arată că și la coamă s-a depășit cota de nivel, însă această depășire nu împiedică supraetajarea corpului B aparținând reclamantei, dar o face mai dificilă.
În consecință, în raport de această situație de fapt și de dispozițiile art. 480 Cod civil, instanța de fond a apreciat întemeiată în parte, acțiunea formulată în sensul menționat în dispozitivul sentinței.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată în totalitate, deoarece din probele administrate nu rezultă că cele afirmate de pârâtă sunt reale, în sensul că nu rezultă deschiderea autorizată a unei intrări directe la acest fond pe str. -, iar autorizația nr. 303/2007 s-a referit doar la montarea unei porți în interiorul terenului, în limita unei servituți de trecere.
Referitor la celălalt capăt de cerere, instanța a reținut că potrivit expertizei, apele pluviale de pe toate corpurile de clădire se scurg în curtea comună a imobilului, astfel încât nu numai apele scurse de pe clădirea reclamantei afectează clădirile, ci și cele ce se scurg de pe clădirile pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței civile apelate și respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Pârâta este proprietara imobilului din str. -. - - nr. 9, sector 2, format din două corpuri de clădire pentru care i s-a eliberat autorizația de construire nr.1281/2005.
Ulterior, pârâta a fost sancționată printr-un proces - verbal de contravenție nr. 85/2006, însă pentru a intra în legalitate, a solicitat emiterea unei noi autorizații de construire pentru lucrările excedente primei autorizații. A depus această documentație tehnică pentru obținerea autorizației, iar ulterior, documentația de urbanism pentru imobil a fost aprobată.
La solicitarea reclamantei, s-a blocat documentația depusă pentru obținerea unei noi autorizații, însă situația expusă de reclamantă este eronată și neconformă cu realitatea, atât timp cât prin hotărârea nr. 76/2006 s-a aprobat planul urbanistic de detaliu și documentația de urbanism.
Mai mult decât atât, înainte de începerea lucrărilor, pârâta a solicitat acordul scris al reclamantei, care a dat un răspuns afirmativ, iar împrejurarea că ulterior a revocat acest acord nu are nici o relevanță, întrucât fusese eliberată autorizația de construire și lucrările erau executate în proporție de 80%.
Raportul de expertiză a răspuns corect la obiectivele stabilite, însă aceste încălcări constatate de expert și care sunt exprimate în centimetri, pot fi încadrate conform indicelor tehnici, ca fiind valori tolerate, care nu sunt de natură a prejudicia partea reclamantă și nu pot fi considerate încălcări ale dreptului de proprietate al acesteia.
Apelanta a mai invocat și complexitatea desființării unei lucrări de izolație efectuate la pereții exteriori ai clădirii, iar o depășire de 6 - 6,5 cm nu poate reprezenta un prejudiciu pentru reclamantă, în contextul în care această suprafață ar reprezenta un procent de 4% din suprafața construită, iar dacă depășirea de la nivelul acoperișului ar fi eliminată, ar reprezenta un procent de sub 1% din suprafața construită, iar această valoare este nesemnificativă.
De asemenea, în mod eronat a fost respinsă cererea reconvențională, deoarece în raportul de expertiză s-a menționat că evacuarea apei de ploaie se face în același mod pentru ambele părți, fiind necesar un sistem de pante și rigole cuprins într-un proiect de specialitate.
Prin încheierea din 19 martie 2009, tribunalul a încuviințat pentru apelantă proba cu acte și a respins efectuarea unei completări la raportul de expertiză ca neutilă cauzei.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul de fond, precum și hotărârea instanței de fond, prin raportare la motivele de apel formulate, tribunalul a apreciat că apelul formulat este neîntemeiat, prin decizia civilă nr. 645 din 07 mai 2009, pronunțată de Secția a IV a civilă, în dosarul nr-, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că reclamanta este proprietarul imobilului compus din teren în suprafață de 142 mp. și al corpului de clădire B situate în B, str. -. - nr. 9, sector 2, având și un drept de trecere asupra terenului proprietatea pârâtei, iar pârâta este proprietarul imobilului compus din teren în suprafață de 110 mp. și al corpurilor de clădire A și C situate la aceeași adresă.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, pârâta a consolidat și a efectuat o serie de lucrări la corpul A de construcție, constând în consolidare și mansardare, conform acordului inițial dat de reclamantă, a certificatului de urbanism și a autorizației de construire nr.128/162P/2005.
Prin procesul - verbal de contravenție nr. 85/2006, pârâta a fost amendată cu suma de 2.000 lei în baza Legii nr. 50/1991, întrucât a executat lucrări la corpul A de construcție, cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire sus-menționate, iar contestația formulată de către pârâtă împotriva acestui proces - verbal de contravenție, a fost respinsă definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 6275/2006 a Judecătoriei Sector 2
Tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare este acțiunea prin care reclamantul, care a pierdut posesia bunului, cere în justiție recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea bunului de la cel care îl deține fără drept.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat la dosarul cauzei de expert, așa cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, considerat corect inclusiv de către pârâtă prin motivele de apel, la nivelul solului, a rezultat o depășire pe o suprafață de 1,05 mp. la nivelul acoperișului, încălcarea este reprezentată de grosimea de 3 - 3,5 cm a paziei, pe lungimea peretelui dinspre str. - depășirea este reprezentată de streașină și jgheab pe o suprafață de 1,5, astfel că depășirile cumulate însumează 2 mp.
S-a mai arată că și la coamă, s-a depășit cota de nivel însă această depășire nu împiedică supraetajarea corpului B aparținând reclamantei, dar o face mai dificilă.
În consecință, în raport de această situație de fapt, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost admisă acțiunea principală, întrucât prin lucrările de construire efectuate nelegal și cu încălcarea autorizației de construire inițiale, a fost afectat dreptul de proprietate al reclamantei, ceea ce impune desființarea acestor lucrări de construire și lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie, a terenului ocupat.
Această soluție dă expresie optimă și principiului echitații, întrucât principiul garantării dreptului de proprietate consacrat de Constituție, ar fi grav atins în cazul unei respingeri a acțiunii formulate de către reclamantă al cărei patrimoniu nu a fost niciodată părăsit de dreptul de proprietate, iar reclamanta ar fi expusă în aceste condiții, unor sancțiuni injuste și ireparabile.
Adoptarea punctului de vedere al apelantei în sensul respingerii acțiunii, ar genera totodată perpetuarea situației juridice create prin abuz de către pârâtă, contrazicând textele constituționale și legale conform cărora nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa.
Tribunalul a avut în vedere că trebuie pornit de la ideea că orice proprietate asupra unui teren are un contur, ceea ce în planul vecinătății înseamnă traiectoria liniei închise care o separă în spațiu și îi atribuie individualitate.
Transmisiunile de proprietate sunt totdeauna determinate în spațiu, cel puțin teoretic și se produc în limita reală a conturului topo, chiar dacă liniile despărțitoare (hotarele) de vecinătate sunt lipsite de semne exterioare vizibile. titlurile de proprietate sunt omisive în privința conturului terenului transmis datorită absenței măsurătorilor sau executării lor de către nespecialiști și indică suprafețe inexacte a căror valoare este numai relativă.
Or, în speța dedusă judecății, rezultă fără putință de tăgadă că o suprafața de teren deținută de către reclamantă se suprapune peste o suprafața de teren deținută de către pârâtă, astfel încât se impune admiterea atât a capătului de cerere privind revendicarea, cât și a capătului de cerere privind desființarea construcțiilor.
Susținerile apelantei în sensul că încălcările constatate de expert și care sunt exprimate în centimetri, pot fi încadrate conform indicelor tehnici ca fiind valori tolerate, care nu sunt de natură a prejudicia partea reclamantă și nu pot fi considerate încălcări ale dreptului de proprietate al acesteia, sunt irelevante și neîntemeiate, întrucât pe de o parte, nu are importanță mărimea dreptului de proprietate încălcat, respectiv faptul că este vorba despre o suprafață extrem de redusă, iar pe de altă parte această încălcare a dreptului de proprietate s-a produs de către pârâtă prin nerespectarea documentației tehnice și a autorizației de construcție emisă, ori respingerea acțiunii ar însemna și încurajarea conduitei nelegale a pârâtei.
Este adevărat că situația din prezenta cauză este una atipică, încălcarea dreptului de proprietate fiind una realizată prin îngroșarea peretelui proprietatea pârâtei, peste limita prevăzută în autorizația de construire, însă acest fapt nu poate atrage respingerea acțiunii formulate, dreptul de proprietate fiind protejat oricare ar fi forma de încălcare a acestuia în concret.
În ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta a fost corect respinsă de prima instanță întrucât din probele administrate nu rezultă că cele afirmate de pârâtă sunt reale, în sensul că nu rezultă deschiderea autorizată a unei intrări directe la acest fond pe str. -, iar autorizația nr. 303/2007 se referă doar la montarea unei porți în interiorul terenului, în limita unei servituți de trecere.
Referitor la celălalt capăt de cerere, instanța a reținut corect că potrivit expertizei, apele pluviale de pe toate corpurile de clădire se scurg în curtea comună a imobilului, astfel încât nu numai apele scurse de pe clădirea reclamantei afectează clădirile, ci și cele ce se scurg de pe clădirile pârâtei.
Cu privire la apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 26 noiembrie 2008, acesta este nefondat întrucât potrivit art. 281 Cod de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speța dedusă judecății, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale întrucât, din analiza actelor existente la dosarul cauzei, respectiv a raportului de expertiză efectuat de expert, așa cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, considerat corect inclusiv de către pârâtă prin motivele de apel, la nivelul solului, a rezultat o depășire pe o suprafață de 1,05 mp, astfel încât aceasta este suprafața reală ce trebuia menționată în sentință și nu 0,5 mp. așa cum s-a menționat din eroare.
În consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a respins apelul ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, apelanta-pârâtă-reclamantă a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
După ce a realizat din nou, expunerea situației de fapt precizate și în motivele de apel, arătând că revocarea acordului dat inițial de intimată, nu are relevanță, ca urmare a faptului că autorizația fusese emisă și lucrările erau deja efectuate, în proporție de 80%, la momentul controlului nefiind constatate încălcări ale normelor de execuție a acestor lucrări, recurenta a precizat că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a răspuns în mod corect obiectivelor fixate, precum și obiecțiunilor formulate, constatând că nu există o încălcare reală a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel încât motivările celor două instanțe de fond vin în contradicție cu constatările expertului: "La nivelul solului, linia de demarcație reprezentată atât de fața zidului opusă accesului pe lungimea de 5, cât și de cea a peretelui dinspre strada -, pe lungimea de 2,80, limita de proprietate este depășită de placarea zidului cu termoizolația din polistiren de 5 cm grosime și aplicarea unei tencuieli de 1- 1,5 cm grosime, rezultând o depășire de aproximativ 6- 6,5 cm pe o lungime cumulată de 7,8, respectiv o suprafață de 0,5 mp.".
Față de aceste constatări consemnate în raportul de expertiză, a solicitat să se aprecieze că în mod eronat, instanța de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate în cauză de reclamantă și că aceste încălcări constatate de expert, ale căror valori sunt exprimate în centimetri, pot fi încadrate conform indicilor tehnici de executare a unor lucrări de construcție efectuate în baza unui proiect, ca fiind valori tolerate, acestea nefiind de natură a prejudicia partea reclamantă, neputând fi considerate încălcări ale dreptului de proprietate, întrucât măsurătorile efectuate în cauză nu au regăsit suprafața reclamată de reclamantă, ca fiind încălcată de pârâtă.
A solicitat să se aibă în vedere și complexitatea desființării unei lucrări de izolație la pereții exteriori ai clădirii, considerând că o depășire de 6- 6,5 cm nu poate constitui un prejudiciu pentru intimată, având în vedere și cele menționate de expert: "Această suprafață reprezintă un procent de 4% din suprafața construită, iar dacă depășirea de la nivelul acoperișului va fi eliminată prin schimbarea soluției acoperișului, suprafața încălcată de 0,5 mp reprezintă și suprafața construită. Această valoare este nesemnificativă, ea putându-se încadra în erorile de execuție sau de măsurare."
Aceste constatări ale expertului trebuiau verificate prin identificarea și măsurarea suprafețelor de teren deținute atât de reclamantă, cât și de pârâtă, având în vedere titlurile de proprietate, pentru a putea să se stabilească dacă exista o încălcare a dreptului de proprietate.
De asemenea, în mod greșit s-a respins cererea reconvențională, atât timp cât din concluziile raportului de expertiză, rezultă că apele de ploaie de pe acoperișul corpului B, sunt deversate în curtea comună a imobilului, iar pentru evitarea eventualelor umezeli ale pereților, trebuie studiat un sistem de pante și rigole cuprins într-un proiect de specialitate.
A solicitat în consecință, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Și-a întemeiat în drept, recursul, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 299, 300. 301, 302 din același act normativ, precum și art. 50 al. 1 din Legea 215/2001 modificată prin Legea 286/2006.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata-reclamantă-pârâtă nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație, depunând însă, note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, ca urmare a faptului că probele administrate au evidențiat încălcările aduse dreptului său de proprietate.
În recurs, s-a administrat proba cu un înscris nou, conform art.305 Cod procedură civilă, reprezentând copie a sentinței civile nr. 2565/19.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 2
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze, este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Așadar, Curtea constată că recursul este o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului (adică judecătoria și tribunalul, în speță). Această apreciere rezultă așa cum aminteam, din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă, din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă, precum și din abrogarea în mod expres, a vechilor motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 Cod de procedură civilă (când instanța nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii) și pct. 11 Cod de procedură civilă (când soluția dată este rezultatul unei grave erori de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor), prin Legea nr. 219/2005 și OUG nr. 138/2000, aceste ultime două foste motive repunând în discuție temeinicia hotărârii și nu legalitatea sa, deci reaprecierea situației de fapt, prin intermediul reaprecierii probelor administrate. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de apel.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304.pr.civ. fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil, încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel, într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
2. Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Curtea constată faptul că în cauză au fost corect aplicate și interpretate de către tribunal,uneledintre dispozițiile legale incidente la care recurenta a realizat implicit trimitere, respectiv: art. 480 și art. 481 Cod Civil, art. 281 Cod procedură civilă.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea reține că tribunalul a stabilit în cadrul situației de fapt, în mod definitiv, că"prin lucrările de construire efectuate nelegal și cu încălcarea autorizației de construire inițiale, a fost afectat dreptul de proprietate al reclamantei" (pagina 3 deciziei recurate)și că"rezultă fără putință de tăgadă că o suprafața de teren deținută de către reclamantă se suprapune peste o suprafața de teren deținută de către pârâtă" (pagina 3 deciziei recurate).
Curții nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea soluției, plecând însă, de la această premisă menționată, a împrejurării suprapunerii lucrărilor de construire realizate, peste imobilul intimatei- element al situației de fapt care nu a fost schimbată prin administrarea unor probe noi în recurs, în sensul prevederilor art. 305 din Codul d e procedură civilă.
Reaprecierea probelor în recurs - așa cum recurenta solicită prin criticile evocate din motivele de recurs formulate, pentru a determina concluzia nerealizării acestei împrejurări, a afectării dreptului de proprietate al initmatei - element de fapt sau pentru a determina constatarea contradicției dintre considerentele tribunalului și ale judecătoriei, pe de o parte și aprecierile expertului din raportul de expertiză, pe care le-a expus parțial, nu echivalează cu generarea unui control doar de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu stabilirea unei noi situații de fapt, la care se vor aplica prevederile legale. Cum tribunalul a reținut definitiv, realizarea acestor fapte juridice lato sensu (construirea cu încălcarea autorizației de construire și încălcarea concomitentă și parțială, a imobilului intimatei), Curtea nu poate în lipsa unor probe nou administrate în recurs, potrivit art. 305 din Codul d e procedură civilă, să modifice această situație de fapt, în sensul dorit de recurentă, fără a depăși limitele controlului său jurisdicțional. Așa cum am arătat anterior, vechile motive de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 din Codul d e procedură civilă, care permiteau reevaluarea temeiniciei hotărârii, prin prisma probelor administrate, au fost abrogate.
De altfel, recurenta recunoaște chiar și prin propriile sale critici din motivele de recurs formulate, existența unor anumite încălcări ale proprietății vecine, însă le apreciază ca fiind tolerabile și fiind determinate de eventuale erori de execuție sau de măsurare.
Prin prisma acestor considerente, Curtea apreciază criticile recurentei referitoare la inexistența vreunei afectări a proprietății intimatei, în urma lucrărilor de construire realizate, referitoare la neconstatarea de către inspectorii de specialitate la momentul controlului, a încălcării normelor de execuție și referitoare la necesitatea coroborării expertizei cu actele de proprietate ale părților, pentru a se stabili existența vreunei astfel de încălcări, ca fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul raportului de expertiză realizat, rezultă că aceasta a fost efectuată în baza și a actelor de proprietate ale părților (fila 180 dosar fond).
Curtea nu contestă caracterul atipic al speței pendinte, astfel cum și tribunalul în mod judicios, complet și riguros a constatat, argumentele acestuia fiind însușite pe deplin, sub acest aspect, de către instanța prezentă de recurs.
În aceeași ordine de idei, Curtea constată că obiect al dreptului de proprietate îl poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal. Dreptul de proprietate asupra unui lucru se întinde nu numai asupra lucrului propriu-zis, ci și asupra a tot ce depinde de el, ca accesoriu, precum și la tot ceea ce produce el.
Potrivit art. 489 Cod Civil, "Proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui", în timp ce art. 490 relevă că "Proprietarul poate face asupra pământului toate plantațiile și clădirile ce găsește de cuviință, afară de excepțiile statornicite la capul care tratează despre servituți". Nu mai puțin, art. 491 din același cod stipulează:"Proprietarul poate face sub fața pământului toate construcțiile și săpăturile ce găsește de cuviință, și trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de legi și regulamente privitoare la mine, precum și de legile și regulamentele polițienești".
Așadar, în cazul proprietății unui teren, obiectul proprietății se întinde asupra suprafeței solului, asupra plantațiilor ce ar putea cuprinde, precum și a produselor ce se vor realiza pe suprafața respectivă. Ca atare, delimitarea dreptului de proprietate asupra sa, vizează trei aspecte, relevate facil:
Astfel,delimitarea în suprafață- în linie orizontală - constă în măsurarea suprafeței solului sau a suprafeței construite și fixarea liniei despărțitoare, adică a hotarului. Delimitarea in suprafață a proprietății funciare de exemplu, prezintă o importanță deosebită in cadrul operațiunilor de punere în aplicare a prevederilor Legii fondului funciar (Legea nr. 19/1991). Sub acest aspect, operațiunea de stabilire a hotarului - de grănițuire - poate fi mult ușurată de efectuarea lucrărilor cadastrale, impuse de Legea cadastrului nr. 7/1996.
Delimitarea în înălțime - pe linie verticală - vizează spațiul ce se afla deasupra acelui teren și pragmatic, interesează sub aspectul dreptului proprietarului unui teren de a folosi nu numai suprafața acestuia, dar și spațiul evocat. Dreptul asupra spațiului aerian permite unui proprietar, să ridice construcții și să facă plantații care se înalță pe verticală, între limitele hotarului. În virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului sa taie crengile arborilor ce se extind deasupra terenului său. Acest spațiu aerian se suprapune terenului, în sensul că întinderea lui nu trece de limitele acestuia.
Delimitarea in adâncime - în profunzime - privește subsolul terenului asupra căruia se exercita dreptul de proprietate. De la dispoziția art. 491 Cod civil, există însă, numeroase derogări.
Prin urmare, dată fiind această delimitare complexă a dreptului de proprietate, în special a celui care are ca obiect material derivat, un teren, cum este și cazul în speță, Curtea constată că orice afectare a oricăruia dintre elementele obiectului dreptului de proprietate, determină o încălcare a însuși dreptului de proprietate. Cu alte cuvinte, indiferent că se încalcă suprafața terenului sau doar subsolul acestuia sau doar spațiul suprapus, prin ocuparea efectivă succedând eventualei introduceri (immissio) a unor elemente materiale precum în cazul spațiului: streșini, construcții nelegal edificate, extinse doar la nivelul spațiului, etc. se aduce atingere dreptului de proprietate. Faptul că majoritatea cererilor de revendicare se fundamentează pe situația ocupării efective a solului imobilului, nu determină restrângerea domeniului de aplicare al posibilității de încălcare a dreptului, doar la acest element al obiectului dreptului de proprietate.
Sub un al doilea aspect, așa cum se deduce și din considerentele anterioare, nu are nici o importanță gradul mai mare sau mai mic de ocupare în situația încălcării proprietății, deoarece prevederile legale evidențiate protejează dreptul de proprietate în orice particulă a obiectului său material, astfel încât și o încălcare a unei suprafețe de câțiva centimetri pătrați, care ar reprezenta un procent mic din suprafața construită, astfel cum invocă recurenta, este sancționabilă, prin prisma mijlocului de protejare a dreptului de proprietate, reprezentat de acțiunea în revendicare și aceasta indiferent de gravitatea măsurilor pe care trebuie să le întreprindă recurenta, pentru se reveni la situația anterioară încălcării.
Nu mai puțin, Curtea constată că tribunalul a reținut în cadrul situației de fapt, împrejurarea că edificarea construcțiilor, ca și fapt juridic lato sensu care a determinat încălcarea dreptului de proprietate, a fost realizată cu nerespectarea autorizației de construire, astfel încât și argumentul că încălcările ar rezulta din eventuale erori de execuție sau de măsurare nu poate fi apreciat ca fondat, recurenta neputând să invoce în sprijinul său, autorizația, pentru a justifica încălcarea dreptului de proprietate al altei persoane, cu atât mai mult cu cât s-a reținut că nu a respectat-o, recurenta fiind obligată să realizeze personal sau prin persoane specializate, măsurătorile și lucrările propriu-zise, în conformitate cu actul administrativ emis, în caz contrar având o culpă personală sau "in eligendo" (în alegere).
Sub un al treilea aspect, Curtea constată că instanța de apel a aplicat în cauză, în mod corect și prevederile art. 281 din Codul d e procedură civilă, atunci când a apreciat că în mod legal, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale.
Astfel, Curtea constată faptul că judecătoria a fost sesizată și cu o cerere de îndreptare eroare materială, în baza art.281 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 281 Cod procedură civilă: "sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. Părțile vor fi citate numai dacă instanța socotește că este necesar să dea anumite lămuriri.
În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii".
În cadrul procedurii speciale prevăzute de articolul menționat, sarcina instanței este de a verifica eventuala săvârșire a unor erori materiale vizibile, comise cu ocazia redactării hotărârii, neputând fi îndreptate greșelile de judecată care privesc fondul pricinii, cum ar fi și interpretarea greșită a probelor administrate (din rândul cărora fac parte și înscrisurile, expertiza în cazul pendinte), care pot fi înlăturate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Or, atât timp cât în urma obiecțiunilor realizate, expertul a precizat în cuprinsul răspunsului de la filele 253 și 255 dosar fond, că suprafața depășirilor la sol, este de 1,05 mp și nu 0,5 mp cât stabilise inițial, în cadrul raportului de expertiză (fila 183 dosar fond), este evident că dintr-o evidentă eroare materială, judecătoria a trecut în sentința sa, suprafața inițială, atât timp cât din considerente, a rezultat că și-a însușit raportul de expertiză în varianta completată în urma obiecțiunilor, pe care nu a înțeles să le înlăture.
Curtea constată însă, faptul că în cauză, nu au fost corect aplicate de către tribunal, dispozițiile legale incidente, privitoare la obligația proprietarului de a aduna apele pluviale pe terenul său, prevederi la care recurenta a realizat implicit trimitere: art. 615 Cod Civil.
Conform acestui text legal: "Tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său".
În cauză, tribunalul și judecătoria au reținut în baza expertizei realizate, împrejurarea că"apele pluviale de pe toate corpurile de clădire se scurg în curtea comună a imobilului, astfel încât nu numai apele scurse de pe clădirea reclamantei afectează clădirile, ci și cele ce se scurg de pe clădirile pârâtei" (pagina 4 deciziei recurate).
Așadar, s-a reținut că apele pluviale de pe clădirea reclamantei, se scurg în curtea comună a imobilului.
Potrivit planului de situație de la filele 121,19 din dosarul de fond, plan care se regăsește în mod similar, și în schița anexă a raportului de expertiză (fila 186 din dosarul de fond), rezultă că imobilul determinat prin sintagma "curtea comună a imobilului" este reprezentat de suprafața 19-18-15-12-13-19 (fila 121 din dosarul de fond).
Conform sentinței civile nr. 4900/5.05.1997 a Judecătoriei Sectorului 2 B, prin care s-a luat act de tranzacția părților, această suprafață individualizată este proprietatea recurentei ce a permis instituirea unei servituți de trecere pe acest teren specificat, în favoarea intimatei. Conform punctului 8 al tranzacției, nici o altă servitute nu a mai fost consfințită de părți (filele 16-17 din dosarul de fond).
Curtea are în vedere și împrejurarea că, așa cum s-a stabilit în cadrul expertizei, cele două fonduri vecine sunt delimitate reciproc, conform liniei de demarcație stabilite prin sentința civilă nr. 4900/5.05.1997 a Judecătoriei Sectorului 2 B, între cele două proprietăți existând o poartă la limita servituții de trecere (fila 182 din dosarul de fond).
În concluzie, curtea comună este proprietatea exclusivă a recurentei, iar intimata își deversează apele pluviale, pe acest teren al recurentei, cu ignorarea dispozițiilor legale evocate. Împrejurarea exoneratoare reținută de instanțe, în sensul că și apele pluviale provenind de la recurentă, se deversează tot în curtea comună, nu are relevanță, pentru că textul legal menționat permite și chiar impune proprietarului unui imobil, să își colecteze apele, pe terenul său, recurenta fiind proprietarul curții.
Nici aspectul existenței servituții de trecere, recunoscute în favoarea fondului intimatei, nu reprezintă o cauză de exonerare față de obligația de vecinătate rezultând din art. 615 Cod Civil, deoarece servitutea picăturii streșinii este distinctă de cea de trecere, ea nefiind înglobată în ultima menționată.
Așadar, sub acest aspect, hotărârea instanței de judecată de apel, a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor de drept substanțial ale art. 615 Cod Civil, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cum chiar prin expertiză, s-a stabilit necesitatea realizării unui sistem de pante și rigole pentru captarea apelor pluviale, Curtea constată necesitatea suplimentării probatoriului sub acest aspect, în temeiul art. 312 al. 3 din Codul d e procedură civilă,conform căruia: "Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi".
În acest sens, se impune realizarea unei expertize tehnice de specialitate, care să configureze un astfel de sistem, pe care intimata să-l respecte, probă care, dată fiind dispoziția de restricție a prevederilor art. 305 din Codul d e procedură civilă, care permite în recurs administrarea doar a probei cu înscrisuri, nu poate fi realizată în această cale de atac.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va casa decizia civilă recurată, casarea fiind parțială, doar sub aspectul soluției date primului capăt de cerere reconvențională, sens în care cauza se va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, menținându-se celelalte aprecieri ale instanței de apel, cu privire la cererea principală și capătul secund de cerere reconvențională, ca legale. Având în vedere caracterul unitar al căii de atac a apelului declarat în cauză, Curtea va dispune însă, doar din punct de vedere tehnico-juridic, casarea deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 645 din 07 mai 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță - Tribunalul București, cu privire la primul capăt de cerere din cererea reconvențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.20.12.2009
.
2ex./21.12.2009
-4.-;
Jud.2.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
