Obligație de a face. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 174
Ședința publică din data de 03 februarie 2010
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, județ D, împotriva sentinței civile nr. 2034 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, - - nr.2, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind intimata pârâtă SC SA Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimata pârâte, prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr.civilă.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentului reclamant.
Recurentul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului reclamant în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant având cuvântul, critică sentința tribunalului ca fiind nelegală și netemeinică, prin sentința recurată i-a fost respinsă cererea de reintegrare în muncă în funcția avută anterior, cu motivarea că nu a solicitat odată cu contestarea deciziei de concediere și reintegrarea în funcție, deși prin art.78 alin. 2 din Codul Muncii se prevede posibilitatea reîncadrării în muncă doar la solicitarea expresă a salariatului de către instanța care a dispus anularea concedierii.
Mai arată recurentul reclamantă că din moment ce decizia de concediere a fost anulată, atunci contractul de muncă era în vigoare, intimata fiind obligată să îl încadreze pe postul deținut anterior sau pe un alt post, deoarece are 31 de ani vechime și a avut 5 meserii.
În ceea ce privește daunele morale, învederează recurentul că s-au încălcat prevederile art.269 alin.1 din Codul Muncii, fiind lipsit de mijloace materiale, drepturile nefiindu-i plătite din noiembrie 2008, astfel că era îndreptățit la acestea, iar prin dispozițiile art.78 alin.2 din Codul Muncii nu se prevede un termen expres în ce privește cererea recurentului de reintegrare în funcția deținută anterior, situație în care se aplica prevederile art.283 alin.2 din Codul Muncii.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii cu obligarea intimatei la plata despăgubirilor materiale și morale în cuantumul solicitat. Depune copie de pe carnetul de muncă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3846/120/27.08.2009 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA Târgoviște, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-l reintegreze în funcția pe care a deținut-o la această societate comercială, respectiv cea de conducător auto, să-i plătească drepturile bănești actualizate la zi pentru refuzul său de reintegrare, precum și la daune morale pentru acest refuz nejustificat în cuantum de 1 miliard lei vechi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta a fost obligată prin sentința civilă nr.817/2009 a Tribunalului Dâmbovița și prin decizia nr.1403/17.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI să anuleze decizia de concediere nr.76/27.11.2008 și să-i plătească salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data desfacerii contractului de muncă până la data pronunțării deciziei irevocabile.
Ulterior, reclamantul a solicitat pârâtei reintegrarea în funcție, însă aceasta i-a comunicat prin adresa nr.478/14.08.2009 că nu îl poate reintegra pe postul deținut anterior, întrucât instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu toate că i se înmânase un formular pentru examenele medicale cărora reclamantul le-a dat curs.
În drept s-au invocat prevederile art.78 (2) din Codul Muncii coroborate cu art.269 (1) și (2), art.283 alin.2 din Codul Muncii și s-au anexat în copie: hotărârile judecătorești la care reclamantul a făcut referire, adresa nr.478/14.08.2009 a SC SA Târgoviște, acte medicale.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant și constatarea încetării contractului de muncă nr.446/01.03.1999 al reclamantului prin acordul tacit al părților din data de 17 iunie 2009, în temeiul art.55 lit.b din Codul Muncii.
În motivare, pârâta a arătat că prin sentința nr.817/2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1403/2009 Curții de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.76/27.11.2008 emisă de SC SA Târgoviște, obligarea la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiar reclamantul până la data pronunțării deciziei, începând cu data desfacerii contractului de muncă.
Privitor la reintegrarea în muncă, pârâta a arătat că în sistemul actualului Cod al muncii aceasta nu poate fi hotărâtă de instanță "ipso iure", de la sine, ci exclusiv la solicitarea salariatului, conform art.78 alin.2, spre deosebire de vechiul Cod al muncii, unde reintegrarea opera de drept în cazul anulării desfacerii contractului de muncă al salariatului, ori acesta nu a solicitat reîncadrarea sa în funcția deținută anterior concedierii, deși conform art.78 alin.2 din Codul Muncii "la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere".
Câtă vreme reclamantul nu a solicitat reintegrarea în muncă cel târziu până la prima zi de înfățișare, potrivit art.132 alin.1 Cod procedură civilă, operează decăderea din dreptul de a invoca prevederile art.78 alin.2 din Codul Muncii.
Pârâta a mai precizat că în acest caz s-a ivit o situație deosebită, întrucât reclamantul nu a solicitat reintegrarea în muncă și nu prestează nicio activitate pentru că nu o poate presta, însă contractul său de muncă este în ființă, astfel că potrivit practicii judecătorești (D 370/R - CM din 4.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești ), pentru a înlătura un eventual abuz de drept, este necesară constatarea încetării contractului individual de muncă.
Cu privire la daunele morale, s-a solicitat respingerea cererii potrivit deciziei nr.40/7 mai 2007 J și art.269 alin.1 din Codul Muncii, modificat prin Legea nr.237/25 iulie 2007, deoarece art.78 din Codul Muncii nu se referă decât la despăgubiri materiale, iar daunele morale trebuie să fie prevăzute de contractul colectiv sau individual, ceea ce nu este cazul în speță.
S-a depus și un răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională de către reclamant, care a precizat că nicio normă legală nu condiționează reintegrarea sa în muncă de o solicitare în acest sens în fața primei instanțe, ci se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, conform art.283 alin.2 din Codul Muncii, în condițiile în care contractul său de muncă este în ființă, reintegrarea sa în muncă fiind obligatorie, indiferent dacă mai există postul său în prezent.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.2034 din 11 noiembrie 2009, respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul și cererea reconvențională formulată de pârâta SC SA, reținând că reclamantul a fost salariatul societății pârâte, în funcția de șofer, iar prin decizia nr.76/27.11.2008 societatea pârâtă SC SA Târgoviște l-a concediat.
Această decizie a fost contestată în instanță de către reclamant, în dosarul nr- al Tribunalului Dâmbovița, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.817/26.03.2009, prin care s-a anulat această decizie, respingându-se cererea de acordare a daunelor morale.
Această sentință a fost modificată în parte de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.1403/17 iunie 2009, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data pronunțării deciziei. Ulterior, reclamantul a solicitat la societatea pârâtă reintegrarea în muncă prin cererea nr.460/06.08.2009.
Din examinarea acestor hotărâri judecătorești, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a solicitat odată cu contestarea deciziei de concediere și cererea de despăgubiri materiale și morale, reintegrarea în funcția deținută anterior, deși Codul Muncii, prin art.78 alin.2 prevede posibilitatea reîncadrării în muncă, doar la solicitarea expresă a salariatului, de către instanța care a dispus anularea concedierii.
Nu a fost prevăzută posibilitatea solicitării ulterioare a reîncadrării în muncă de către salariat, ci doar de la bun început, odată cu contestarea deciziei de concediere sau pe parcursul judecății în fond. A admite punctul de vedere al reclamantului în sensul că acesta are la dispoziție un termen de prescripție de 3 ani, conform art.283 alin.2 din Codul Muncii, ar însemna să se creeze posibilitatea unui abuz de drept, în condițiile în care salariatul ar putea aștepta împlinirea termenului și ar solicita reîncadrarea și plata unor despăgubiri, fără a exista culpa unității angajatoare, care nu îl putea reintegra în muncă din propria sa inițiativă, în lipsa unei cereri exprese a acestuia și a dispunerii repunerii părților în situația anterioară de către instanța care a anulat decizia de concediere, acest termen stabilit de art.78 din Codul Muncii având caracterul unui termen de decădere din dreptul salariatului de a mai solicita ulterior reîncadrarea.
Nici cererea reclamantului privind obligarea unității angajatoare la plata unor despăgubiri materiale și daune morale nu a fost considerată întemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor astfel de prejudicii și nici a culpei societății pârâte în crearea acestora, cu atât mai mult cu cât nu era în sarcina acesteia reîncadrarea în muncă în lipsa unei dispoziții exprese a instanței în acest sens.
Mai mult, art.269 din Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/2007, prevede posibilitatea acordării unor daune morale, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, or în contractul colectiv sau individual de muncă al reclamantului nu era prevăzută posibilitatea acordării unor astfel de daune.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată nici cererea reconvențională formulată de pârâtă, în privința constatării de către instanță a încetării contractului de muncă prin acordul tacit al părților, dat fiind faptul că reclamantul nu a făcut uz de dispozițiile art.78 alin.2 din Codul Muncii, întrucât încetarea contractului de muncă în această modalitate, prevăzută de art.55 lit.b din Codul Muncii, se produce din inițiativa ambelor părți, la data convenită de acestea, condiție care lipsește cel puțin în privința acordului reclamantului, instanța neputându-se substitui voinței părților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță a reținut în mod eronat că nu mai poate solicita reintegrarea în muncă, termenul de prescripție al unei asemenea cereri fiind cel de 3 ani, prevăzut la art.283 alin.2 din Codul Muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că potrivit art.78 alin.2 din Codul Muncii,La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Față de aceste prevederi legale, Curtea reține că anularea concedierii nu conduce implicit și la repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, ci este necesară solicitarea expresă a salariatului, formulată prin însăși cererea de chemare în judecată sau, cel mai târziu, până la prima zi de înfățișare. În caz contrar, instanța nu este învestită legal cu acest capăt de cerere, astfel că nu se poate pronunța din oficiu asupra lui.
Posibilitatea solicitării ulterioare de către salariat a reîncadrării în muncă nu este prevăzută de lege, ci numai odată cu contestarea deciziei de concediere sau pe parcursul judecății în fond.
Susținerea reclamantului potrivit căreia acesta ar avea la dispoziție un termen de prescripție de 3 ani, conform art.283 alin.2 din Codul Muncii, nu poate fi avută în vedere, întrucât astfel s-ar crea posibilitatea unui abuz de drept din partea acestuia.
Totodată, în această interpretare, activitatea angajatorului ar putea avea de suferit, acesta din urmă neavând certitudinea că salariatul ar mai dori să fie reangajat, în condițiile în care nu a formulat cererea de reintegrare odată cu contestarea deciziei de concediere sau pe parcursul judecății în fond.
Față de aceste considerente, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, cu domiciliul în comuna, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2034 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Red.LC/BA
4 ex./16.02.2010
f- Trib.
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Violeta Dumitru Lucian
