Obligație de a face. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 182
Ședința publică de la 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul CLUBUL SPORTIV împotriva deciziei civile nr.699 din 10.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect obligație de a face;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură s-a depus la dosar cererea de amânare pentru lipsă de apărare a intimatei I.
Având în vedere cererea de amânare formulată de intimată motivat de împrejurarea că, consilierul juridic face parte din Biroul Electoral Central, respinge cererea de amânare.
Având în vedere că se solicită judecata în lipsă prin întâmpinare, se declară închise dezbaterile potrivit disp.art.150 Cod procedură civilă și în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr.6450/30.05.2007 a Judecătoriei Iașis -a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Clubul Sportiv.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv.
S-a dispus reducerea onorariului apărătorului pârâtului de la 1000 lei la 500 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, și că nu s-a făcut dovada că pârâtul a interzis accesul salariaților proprietari în și nici că pârâtul a angajat agenți de pază în acest sens.
Împotriva sentinței civile nr.6450/30.05.2007 a Judecătoriei Iașia formulat apel ""
Prin decizia civilă nr.699/10 octombrie 2007 Tribunalului Iașis -a admis apelul declarat de "" împotriva sentinței civile nr.6450/30.05.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o desființează.
Trimite cauza în rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pârâta-intimată se consideră îndreptățită a folosi imobilul în litigiu și prin urmare instanța de fond a apreciat greșit lipsa de calitate procesual-pasivă a intimatei-pârâte.
Împotriva deciziei civile nr.699/10 octombrie 2007 Tribunalului Iașia declarat recurs Clubul Sportiv
Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:
- cei care nu permit accesul în sunt agenții de pază I și nu Clubul Sportiv. Nu există nici un contract între recurentă și firma de pază pentru a asigura paza.
- apelanta n-a făcut dovada imposibilității pătrunderii în, aceasta depunând doar un proces-verbal de constatare încheiat la 28.09.2006, prin care patru persoane au declarat că nu pot pătrunde în datorită agenților de pază și nu Clubului Sportiv;
- Clubul Sportiv nu are calitate procesuală pasivă deoarece clubul folosește imobilul respectiv în baza legii sportului, acțiunea inițială fiind o revendicare.
Recursul formulat este neîntemeiat.
Dacă dreptul subiectiv este încălcat sau contestat, titularul său are posibilitatea de a recurge la forța de constrângere a statului, folosind acțiunea civilă care este cel mai important mijloc de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor ocrotite de lege.
Unul din elementele acțiunii civile îl constituie părțile între care se poartă procesul civil.
Calitatea procesuală a părților este dependentă de raportul juridic dedus judecății, deoarece în proces pot sta numai persoanele între care a fost încheiat respectivul raport juridic.
Prin însuși memoriul de recurs formulat recurenta recunoaște dreptul de folosință al intimatei SC "" SA asupra imobilului în litigiu, iar contractul de vânzare-cumpărare nr.34/1993 atestă că reclamanta-intimată este proprietara.
Totodată prin întâmpinarea depusă la dosar Clubul Sportiv arată că folosește toate imobilele destinate activității sportive amplasate în Complexul Sportiv în baza Legii 69/2000 având acest drept.
Ca atare, nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.
Soluția tribunalului este legală și temeinică, impunându-se admiterea apelului declarat de "", desființarea soluției apelate și trimiterea cauzei Judecătoriei Iași pentru judecarea în fond a cauzei.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Clubul Sportiv I împotriva deciziei civile nr.699/10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
Judecătoria Iași:
-
16.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Viorica Olariu, Valeria Cormanencu