Obligație de a face. Decizia 182/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 182
Ședința publică de la 06 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 3: Andronic Adriana
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenții, și pe intimații Primarul Municipiului I, Consiliul Local I, Primăria Mun. I - Direcția Administrare a Public și Privat -, având ca obiect obligația de a face împotriva deciziei civile numărul 76 din 2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenții,. reprezentanții intimaților Primarul Municipiului I, Consiliul Local I, Primăria Mun. I - Direcția Administrare a Public și Privat -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe fond.
Av. pentru recurenți, având cuvântul, arată că prin sentința nr. 20655/2001 pronunțată de Judecătoria Iașis -a dispus rezilierea contractului însă cu privire la un imobil aflat la o altă adresă. Printr-o adresă recurenții sunt invitați la sediul P în vederea perfectării unui nou contract de închiriere având în vedere majorarea chiriei.
Av. consideră întemeiat recursul întrucât recurenții au achitat lunar chiria iar intimații nu respectă forma scrisă a contractului.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și rejudecând cauza intimații să fie obligați la încheierea în formă scrisă a contractului.
Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.9096 din 4 septembrie 2008 Judecătoriei Iași, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului I, invocată de pârâții, și în contradictor cu pârâta Primăria Municipiului I; s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a capacității de folosință a invocată de către pârâți și a respins acțiunea reclamanților în contradictor cu această pârâtă; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului I, invocată de pârâți și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictor cu pârâții Consiliul Local I și Primarul Municipiului
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și, apel care a fost respins prin decizia civilă nr.76 din 2 februarie 2009 Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:
Analizând motivele de apel raportat la probatoriile administrate în cauză, tribunalul constată că prin sentința civilă nr. 20655/21.11.2001 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă reclamanții au fost evacuați din imobilul în litigiu ca efect al rezilierii contractului de închiriere nr. 263/15.02.1984.
Intimații nu au pus în executare evacuarea dispusă prin această hotărâre, astfel că apelanții locuiesc în continuare acolo, plătind și chiria aferentă.
Această împrejurare nu echivalează cu tacita relocațiune întrucât dispozițiile art. 1437 și 1452 cod civil prevăd că aceasta operează la expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie.
Or în cauză, contractul de locațiune a fost reziliat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât la momentul introducerii acțiunii, apelanții nu dețin nici un titlu locativ valabil.
Ca atare, ei au continuat să locuiască doar în calitate de tolerați, situație în care nu intervine tacita relocațiune, pentru simplul motiv că nu au avut un contract de închiriere.
Este adevărat că, contractul de locațiune poate fi încheiat și prin acordul tacit al părților ( consensu), fără vreo formalitate, însă proba existenței lui prezintă oarecare greutăți ca modalitate de dovedire și oricum apelanții nu au probat acest lucru. Simplul fapt al deținerii lucrului nu dovedește existența unui contract tacit de locațiune aflat în curs de executare, ci este necesar un început de dovadă scrisă completată cu martori și prezumții. Nici plata chiriei nu impune nicio obligație pentru proprietar privind încheierea unui nou contract de închiriere, ea fiind datorată pentru folosința imobilului.
În concluzie, nu se poate susține relocațiunea tacită și de aici obligarea proprietarului la închirierea unui nou contract de închiriere întrucât s-ar încălca principiul libertății contractuale, precum și prevederile art. 53 din Constituție care stabilește că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.
, și au formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, atât timp cât instanța de apel s-a mărginit doar la motivări sumare, reluând în tot sau în parte aspecte din sentința instanței de fond și din întâmpinare, fără a se argumenta respingerea celor susținute prin cererea de apel.
Susțin recurenții că motivarea confuză și sumară a unei hotărâri echivalează cu o nemotivare, care atrage desființarea hotărârii, conform practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
- instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, atât timp cât a stabilit în sarcina părților alte drepturi și obligații decât cele asupra cărora acestea s-au înțeles, a interpretat greșit actul de voință al părților și i-a atribuit un alt înțeles decât cel voit. La acest motiv arată recurenții că intimații au înțeles să culeagă chiria și să asigure folosința, însă nu le-au comunicat hotărârea prin care s-a dispus rezilierea contractului.
Menționează recurenții că nepunând în executare hotărârea de reziliere se poate considera că intimatul a renunțat la efectele acesteia, în speță putându-se deduce că voința intimaților este cea de prelungire a contractului de închiriere, cu atât mai mult cu cât ei, recurenții au fost chemați în vederea perfectării actelor (cu adresa nr.-/04/07). Arată recurenții că instanța nu a avut în vedere regulile generale de interpretare a contractelor - art.978, 980 și 983 Cod civil.
Susțin recurenții că a intervenit tacita relocațiune a contractului, acordul intimaților la prelungirea lui există, astfel că trebuia să oblige la încheierea contractului.
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, atât timp cât intimații n-au respectat procedura de evacuare prevăzută de art.10 din Ordonanța 40/1999, instanța putea măcar să analizeze acest motiv invocat, nu să-l treacă sub tăcere.
Recurenții arată că dispozițiile art.1437-1452 Cod civil au fost aplicate eronat, dispozițiile art.53 din Constituție nefiind încălcate.
Susțin recurenții că nu au cunoscut de existența hotărârii de reziliere a contractului de închiriere decât în 2007, când au fost chemați de intimați, pentru perfectare acte. Intervenind tacita relocațiune, arată recurenții, nu era nevoie a se proba existența unui contract verbal, ci aceasta reprezintă prin ea însăși un nou contract de locațiune, ce nu necesită forma scrisă.
Recursul nu este fondat pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, instanța interpretând corect actul juridic dedus judecății, fără a schimba natura sau înțelesul lămurit și vădit al acestuia, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie.
Reclamanții-recurenți au avut încheiat în anul 1984 un contract de închiriere nr.263, pentru locuința din I,-, bloc 757,. C, parter,.2, contract care prin sentința civilă nr.20655 din 21 noiembrie 2001 Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, a fost reziliat. Sentința nr.20655/2001 intrată în puterea lucrului judecat, a fost pronunțată în contradictor cu reclamanții-recurenți din prezenta cauză:, și.
În aceste condiții susținerea recurenților că nu au avut cunoștință de această hotărâre, decât în anul 2007, apare fără suport legal, atât timp cât de pe hotărârea respectivă s-a eliberat titlu executor, pus în executare pentru chiria restantă ce-a atras rezilierea contractului.
Faptul că intimații nu au pus în executare sentința 20655/2001, în ceea ce privește evacuarea reclamanților-recurenți, nu echivalează cu un acord al lor pentru încheierea unui nou contract.
relocațiune nu poate opera în prezenta cauză, atât timp cât nu ne aflăm în situația unui contract valabil care a ajuns la termen, iar beneficiarii acestuia au continuat să locuiască și să plătească chiria.
În speță contractul nr.263/1984 a fost reziliat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, așadar recurenții nu mai au un titlu (contract) valabil, un titlu locativ valabil, ajuns la termen, în baza căruia să ocupe locuința, ca să poată invoca tacita relocațiune.
La această situație face referire și art.1437 și 1452 Cod civil, corect aplicate de instanța de apel. Instanța de judecată poate grupa motivele de apel, și răspunde global, făcând trimitere la legislația în materie; ea nu este obligată să preia argumentele, pe puncte, ale părții care le enumeră. Motivarea hotărârii dată în apel corespunde cerințelor prevăzute de art.261 Cod procedură civilă, aceasta fiind clară, concisă, cu trimitere la dispozițiile legale aplicate.
Faptul că intimații au primit chiria nu poate echivala cu acordul lor pentru încheierea unui nou contract, în această materie corect a reținut instanța de apel că operează principiul libertății contractuale, principiu ce nu poate fi restrâns decât în condițiile art.53 din Constituție.
Prin adresa 10543 din 17.04.2007, li s-a făcut cunoscut reclamanților-recurenți faptul că trebuie să se prezinte la intimați în vederea încheierii unui nou contract de închiriere, deoarece chiriile sunt într-un cuantum mărit, contract la încheierea căruia urmau să fie avute în vedere dispozițiile art.30 și urm. din HG1275/2000, privind repartizarea locuințelor și criteriile ce stau la baza acestora.
Nefiind între părți la data prezentei judecăți un contract valabil, legal încheiat, nu se poate pune problema aplicării regulilor generale privind interpretarea contractelor invocate prin recurs (art.978, 980 și 983 Cod civil).
Împrejurarea că intimații nu au pus în executare sentința 20655/2001, nu poate echivala cu un acord al acestora, tacit, pentru încheierea unui nou contract, reclamanții-recurenți putând doar invoca, într-o eventuală executare privind evacuarea, prescripția.
Cum în cauză reclamanții-recurenți sunt simpli tolerați, care folosesc o locuință a intimaților, pentru care aceștia din urmă au primit valoarea lipsei de folosință, cum reclamanții-recurenți nu pot invoca existența unui contract valabil ajuns la termen, aceștia nu pot invoca în condițiile legii (art.1437 și 1452 Cod civil) tacita relocațiune și de aici dreptul lor și obligația intimaților de a se încheia un nou contract.
Așa fiind, constatând legalitatea deciziei recurate, potrivit art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.76 din 2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
-
18.2009.-
2 ex.-
Președinte:Buliga GeorgetaJudecători:Buliga Georgeta, Gheorghiu Elena, Andronic Adriana
