Obligație de a face. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 192

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 2 martie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu- JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

- - - judecător

- - -- JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare amânarea de pronunțare a recursului civil promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.680 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din aceasta.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.680/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția tardivității introducerii acțiunii.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii N și în consecință:

A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei cu luarea în considerare a sumelor acordate pentru plata muncii peste programul normal și respectiv pentru"regim de lucru prelungit"(10 ore) evidențiate în adeverințele nr.2863/24.03.2005 și nr.3816/20.05.2005 emise de "" începând cu data de 01.09.2005 și să emită o nouă decizie de pensie în acest sens.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 28 august 2008, contestatoarea a chemat în judecată civilă pe intimata Casa Județeană de Pensii N solicitând recalcularea drepturilor de pensie.

Prin întâmpinarea formulată în dosar, intimata solicitat, pe cale de excepție, respingerea contestației, ca fiind tardivă, motivat de dispozițiile art.7 alin.7 de OUG nr.4/2005 și ale art.87 din Legea nr.19/2000. Pe fondul cauzei, intimata solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Analizând cu prioritate excepția tardivității invocată de către Casa Județeană de Pensii N, instanța a respins-o, ca nefondată, întrucât se constată că, prin cererea dedusă judecății nu se contestă vreo decizie de- intimatei de stabilire drepturilor de pensie astfel încât nu ne aflăm nici sub incidența dispozițiilor art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005, nici ale art.87 din Legea nr.19/2000 care fac trimitere expresă la termenul de contestare deciziilor emise asupra cererii de pensionare și de recalculare a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Este evident că în acțiunea ce a declanșat procesul de față, nu se pune problema constatării nulității vreunei decizii de pensionare, ci a constatării refuzului intimatei de a adăuga la stagiul de cotizare intervalul de timp, în care contestatoarea a beneficiat de unele sporuri cu caracter permanent și pentru care pretinde că a plătit contribuțiile de asigurări sociale și a obligării intimatei de a acorda drepturile de pensie avându-se în vedere date, elemente cuprinse în adeverința emisă de societatea unde și-a desfășurat activitatea.

Pe fond instanța a reținut reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr.59287/08.05.1987, contestatoarea beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită în baza Legii nr.3/1977.

În temeiul HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiileLegii nr. 19/2000,pensia contestatoarei fost evaluată pe baza datelor din documentația de pensionare aflată în păstrarea intimatei, în urma recalculării, prin decizia nr.76830/2005, fiind stabilit, un punctaj mediu anual de 1,65941 puncte, mai mare decât cel în plată la data evaluării.

Întrucât, după emiterea acestei decizii de pensionare contestatoarea solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul sporurilor salariale prevăzute în adeverințele nr.2863 din 24.03.2005 și nr.5816/20.05.2005 intimata, luând în considerare toate aceste drepturi salariale, cu excepția sporului pentru programul prelungit de lucru, stabilit, începând cu 01.07.2005, un punctaj mediu anual de 2,07698 puncte.

Față de situația reținută și de aspectul invocat de către contestatoare privind neluarea în calcul tuturor sporurilor și adaosurilor care au fost menționate în adeverințele nr.2863 din 24.03.2005 emisă de " "SA - Sucursala Superior și nr.3816 din 20.05.2005 emisă de " "SA - Sucursala - B, respectiv sumele acordate pentru " plata muncii peste programul normal" și pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore), instanța a constatat că acțiunea este întemeiată urmând să admită ca atare.

Pentru hotărî astfel, instanța a apreciat că pensia cuvenită petentei trebuie determinată cu luarea în calcul tuturor drepturilor de natură salarială care au constituit baza de calcul contribuției de asigurări sociale.

Astfel, în conformitate cu art.1 din nr.1546/1952, art.1 alin.1 din nr.2579/1956, nr.191/1963 și Decretul nr.175/1973, pentru activitatea de construcții - montaj, s- reglementat prelungirea timpului de lucru de la 8 ore/zi la 10 ore și chiar la 12 ore/zi, toate orele fiind considerate și plătite ca ore normale de lucru. În aceste condiții, s-a apreciat, sumele acordate petentului pentru orele prestate în plus peste programul de 8 ore/zi, fac parte din salariul de bază și nu reprezintă un spor sau adaos la acesta.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile brute sau nete, înregistrate în carnetul de muncă, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Acest fapt nu înseamnă însă că, veniturile realizate ce au intrat în baza de calcul contribuției de asigurări sociale și care nu sunt evidențiate în carnetul de muncă nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei, în condițiile în care s- făcut dovada existenței acestora, prin adeverințele emise de angajator.

În acest context, s-a reținut că, în toate adeverințele deduse judecății, se menționează, în mod expres, atât temeiul de drept în care au fost acordate sporurile salariale cu titlu de "plata muncii peste programul normal" și pentru " regim de lucru prelungit ( 10 ore), cât și faptul că toate sporurile și adaosurile evidențiate fac parte din baza de calcul și virare contribuției de asigurări sociale.

În consecință, susținerile intimatei, potrivit cărora, sumele menționate în adeverințe cu titlu de " regim prelungit de lucru" și "program de lucru peste 8 ore", nu pot fi luate în calcul întrucât nu au avut caracter permanent, nu au putut fi reținute ca întemeiate motivat de faptul că achiesarea la acestea ar atrage încălcarea flagrantă unuia dintre principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale, reglementat de dispozițiile art.2 lit. din legea nr.19/2000, și anume, principiul contributivității.

Ori, prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu cota de contribuție de asigurări sociale calculată și virată la bugetul de stat s-ar crea inechitate și încălcare prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, plata acestei contribuții dând naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la fracțiune din patrimoniul astfel constituit.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate, instanța a admis acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa județeană de Pensii N recurs promovat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.

A fost criticată soluția primei instanțe prin prisma mai multor considerente:

- greșit și-a fundamentat convingerea instanța în baza principiului contributivității atâta timp cât aceasta a guvernat sistemul public de pensii după 01.04.2001;

- au fost interpretate și aplicate greșit prevederile Legii 19/2000, OUG4/2005, HG1550/2004.

Intimata a depus întâmpinăre, solicitând în esență respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că hotărâre judecătorească a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situației de fapt și de drept.

Curtea analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform cerințelor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Contestatoarea beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă stabilită în baza Legii 3/1977.

Ori, principiul contributivității - pe care prima instanță și-a fundamentat soluția este unul din principiile de bază care generează sistemul public de pensii după 01.04.2001, fiind reglementat de dispozițiile art.23 din Legea 19/2000.

Cum contestatoarei i s-a deschis dreptul la pensie în baza legislației anterioare, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii civile Curtea concluzionează că prima instanță greșit a reținut incidența în speță a principiului contributivității.

Mențiunea de la punctul VI din Anexa OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prevede că"nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001- alte sporuri care nu au avut caracter permanent". Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii cadru în materia asigurărilor sociale de stat; determinarea punctajului mediu anual cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de OUG4/2005 realizându-se cu respectarea prevederilor Legii 19/2000.

Potrivit art.164 din Legea 19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi se utilizează"salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă". În carnetul de muncă se înscriau salariile brute, până la 1 iulie 1977, salariile nete de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unitate conform legislației în vigoare.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate aplicabile în materie, determinant pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este că aceasta să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a Legii 92/1992, iar ulterior acestei date să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea din baza de calcul al pensiilor, să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințele eliberate de unitate, conform legislațiilor în vigoare.

Ori, sumele primite pentru orele prestate în regim prelungit de "10 ore" și pentru"plata muncii peste programul normal"nu reprezintă sporuri cu caracter permanent în sensul anexei la.OUG4/2005.

În acest sens sunt și dispozițiile nr.1546/1952 potrivit cărora"trusturile de construcții montaj, de comun acord cu comitetul regional al sindicatului de ramură respectiv vor putea aplica programul normal de lucru până la 10 ore pe zi" și ale Decretului 175/1973 - care stipulează că"vor putea aplica program de lucru peste 8 ore pe zi pentru personalul șantierelor" însă, orele lucrate în condițiile prezentului decret nu vor putea depăși pe persoană și an 360 ore" urmând a fi compensate cu timp liber corespunzător.

Așadar aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând sporurile cu caracter permanent nu lasă loc la interpretarea extensivă a primei instanțe; iar constituționalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei Curții Constituționale.

În acest sens, prin decizia 736/24.10.2006 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Curtea statuând că atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a drepturilor cetățenilor la pensie, inclusiv modalitatea de calcul a cuantumului revine în exclusivitate legiuitorului. Prin urmare, țin de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului de pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.

În concluzie, cum prima instanță nu a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale în discuție urmează în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă să fie admis recursul; va fi modificată în tot sentința recurată în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E:

Admite recursul civil promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr.680 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința civilă 680/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 2 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red.sent.- /

Red.dec.rec.-

Tehn.- /3 ex/9.03.2009.

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Bacau