Obligație de a face. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 194

Ședința publică din data de 19.03.2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 3: Elena Romila

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții domiciliat în G,- A jud. G, domiciliată în G,- A jud. G, împotriva deciziei civile nr. 458 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul domiciliat în G,-, în acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal a răspuns pentru recurenții lipsă avocat G cu delegație la dosar și intimatul asistat de avocat cu delegație la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Precizează că garajul se află pe proprietatea pârâtului iar zidul dă înspre curtea recurenților și că este zid comun, astfel; 10 cm pe proprietate recurenților și 10 cm pe proprietatea intimatului. Că recurenții cu rea credință au tăiat ulucele și au lăsat apa să curgă pe proprietatea intimatului, aspect ce rezultă și din planșele foto existente la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1107/233/26.01.2007 la Judecătoria Galați reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul, reclamanții au solicitat ca în baza probelor ce se vor administra să se dispună:

- obligarea pârâtului la ridicarea garajului construit pe peretele proprietății reclamanților, afectându-le grav proprietatea;

- obligarea pârâtului să permită instalarea ulucilor de aducțiune pentru apele pluviale pe gardul despărțitor, cu direcția de deversare în canalizarea reclamanților aflată în curtea casei acestora.

S-a mai solicitat ca în cazul în care pârâtul nu va executa hotărârea, să fie obligat pârâtul la plata de daune cominatorii de câte 150 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive.

Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în G,- A, iar pârâtul a construit un garaj pe peretele proprietății acestora. Se mai arată că pârâtul se opune cu violență la instalarea unor uluce de aducțiune a apelor pluviale cu de deversare în curtea reclamanților. Deși notificat în acest sens pârâtul se opune rugăminților reclamanților.

În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, testimonială și expertiză.

În drept nu și-a întemeiat.

Legal citat pârâtul s-a prezentat în fața instanței și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii principale ca nefondată. De asemenea a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat:

- să se constate că peretele garajului reprezintă zidul comun dintre cele două proprietăți, în conf. cu art. 598.civ.;

- să fie obligați reclamanții să dirijeze apele pluviale de pe proprietatea pârâtului, prin canale colectoare pe terenul proprietatea reclamanților.

În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că pârâtul a dobândit proprietatea sa anterior de momentul dobândirii proprietății vecine de către reclamanți. De asemenea se mai arată că proprietar anterior celui de la care au dobândit reclamanții proprietatea și-au dat acordul pentru construirea garajului de granița comună dintre proprietăți. garajului fiind pe graniță acesta este un perete comun și nu afectează grav proprietatea reclamanților așa cum susțin aceștia. Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere pârâtul arată că în prezent apele pluviale de varsă de pe acoperișul casei reclamanților pe proprietatea sa, dar apreciază că părțile vor găsi o cale amiabilă de soluționare a litigiului.

Față de cererea reconvențională reclamanții au formulat întâmpinare prin care au arătat că ceea ce va duce la soluționarea cauzei va fi cu siguranță o expertiză imobiliară.

În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar copie de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 820/18.04.2006, notificare (3-7), iar pârâtul a depus la dosar 10 planșe foto (cusute între filele 53-54) și copie de pe declarația autentificată a numitului.

Au fost depuse la dosar interogatorii pentru reclamanți, cu mențiunea că se vor face aplicarea disp. Art. 225.civ.Cod Penal dat fiind lipsa nejustificată a reclamanților la două termene consecutive, când au fost citați cu această mențiune (40-41).

Au fost audiați martorii și la cererea pârâtului(54, 64).

A fost efectuată o expertiză imobiliară în construcții civile de către expert la data de 07.02.2008, expertiză în care se identifică cele două imobile, se stabilește că peretele garajului pârâtului este situat pe granița dintre proprietăți, fiind zid comun. Se mai arată că este necesară dirijarea apelor pluviale de pe proprietatea reclamanților, dat fiind că acestea afectează proprietatea pârâtului, deoarece ulucile deși există pe casă, au fost decuplate burlanele de colectare a apelor pluviale.

Prin sentința civilă nr. 2395/21.03.2008 a Judecătoriei Galația fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și. A fost obligat pârâtul să permită reclamanților instalarea ulucilor de aducțiune pentru apele fluviale pe gardul despărțitor, construcția de deversare în canalizarea reclamanților aflată în curtea casei acestora. A fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtului la ridicarea garajului constituit pe durata dintre proprietățile părților ca nefondat.

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul. S-a constituit că peretele garajului pe lungimea de 6,30 nu reprezintă zidul comun dintre cele două proprietăți părților. Au fost obligați reclamanții să dirijeze apele pluviale de pe proprietatea lor prin canale colectoare, dirijate cu direcția de descărcare în canalizarea reclamanților aflată în curtea casei acestora, astfel că proprietatea pârâtului să nu fie afectată de apele pluviale căzute pe proprietate reclamanților.

S-a reținut în motivarea hotărârii că În ce privește acțiunea principală cu privire la solicitarea reclamanților ca pârâtul să-și ridice garajul construit pe peretele proprietății reclamanților, instanța reține că pârâtul a construit garajul pe granița dintre cele două proprietăți învecinate ( a sa și a reclamanților), cu aproximativ 10 ani în urmă. Construcția s-a realizat pe limita dintre proprietăți, cu acordul proprietarului de atunci a terenului pe nume, teren pe care îl dețin în prezent reclamanții (a se vedea declarația autentificat la notar de al fila 86, cât și declarația de martor a numitului ).

Reclamanții cumpărând abia în anul 2006 terenul în litigiu, trebuie să respecte sarcinile și servituțiile imobilului așa cum l-au cumpărat. Prin urmare dacă construcția garajului se făcea în perioada în care erau reclamanții erau proprietari, și nu își dădeau acordul pentru construirea garajului pe limita dintre proprietăți, atunci se putea solicita ridicarea părții din construcție care greva proprietatea lor. Dat fiind situația de fapt, și acordul pe care l-a avut pârâtul de la un autor anterior a imobilului actual al reclamanților, ca efect al actului juridic civil unde există principiul că "Actele juridice sunt legea părților" ("pacta sunt servanta"- respectiv " contractul trebuie respectat"), reclamanții trebuie să respecte la rândul lor obligația la care s-a angajat autorul lor. Astfel garajul va rămâne în continuare pe limita dintre proprietățile părților, reclamanții neavând posibilitatea de a solicita ridicarea acestei construcții, legal făcute.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere respectiv obligarea pârâtului în sensul de a permite reclamanților instalarea ulucilor, instanța a reținut că într-adevăr așa cum rezultă din raportul de expertiză, proba testimonială și planșele foto, se impune ca reclamanții să reabiliteze instalația de dirijare a apelor pluviale prin uluci. A existat inițial o astfel de instalație cu uluci, dar de la ea au fost deconectate burlanele de dirijare pe verticală a apelor pluviale. Reclamanții nu au putut dovedi că pârâtul s-a opus la refacerea acestor uluci. Având în vedere totuși, relația tensionată dintre părți, dar și pentru a se evita un nou litigiu, instanța va dispune ca pârâtul să permită reclamanților instalarea ulucilor de aducțiune pentru apele pluviale pe gardul despărțitor, cu direcția de deversare în canalizarea reclamanților aflată în curtea casei acestora, chiar prin efectuarea instalației prin escaladarea garajului, sau a gardului despărțitor. Măsura va putea fi impusă pârâtului numai pe perioada strictă a efectuarea lucrărilor de montare a ulucilor sau a instalației aferente acestora.

Față de respingerea primului capăt de cerere a fost respinsă totodată și solicitarea reclamanților de a fi obligat pârâtul la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, iar pentru cel de al doilea capăt a acțiunii principale, dat fiind că pârâtul este cel mai afectat de neluarea rapidă a unor măsuri de dirijare a apelor pluviale, este o constrângere suficientă pentru a mai fi obligat acesta și la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, motiv pentru care pârâtul nu va fi obligat la astfel de daune către reclamanți.

2. În ce privește cererea reconvențională, cu privire la solicitarea pârâtului de a se constata că peretele garajului reprezintă zidul comun dintre cele două proprietăți, în conf. cu art. 598.civ. instanța reținut că pârâtul a construit garajul pe granița dintre cele două proprietăți învecinate (a sa și a reclamanților), cu aproximativ 10 ani în urmă. Construcția s-a realizat pe limita dintre proprietăți, cu acordul proprietarului de atunci a terenului pe nume. Prin acest acord prin care un proprietar permitea celuilalt proprietar să ridice un zid pe limita dintre proprietăți, rezultă că intenția ambelor părți a fost ca zidul (peretele garajului pe o lungime de 6,30 ) să fie unul comun ambelor proprietăți.

Deși nu s-a plătit de către autorul reclamanților vreo sumă de bani pentru zidul comun ridicat și nici pârâtul nu a plătit vreo sumă de bani pentru terenul ocupat de zidul comun, din modalitatea de încheiere a convenției, dintre și, rezultă fără dubiu că cei doi proprietari au convenit ca peretele din spatele garajului aflat la limita dintre proprietăți este zid comun.

Din planșele foto și din concluziile raportului de expertiză, în prezent apele pluviale de pe proprietatea reclamanților se revarsă în mare măsură pe proprietatea pârâtului, afectându-i proprietatea. Expertul prin răspunsul la întrebarea numărul 8 arată că: "este necesară luarea de măsuri în sistemul de colectare a apelor pluviale de către reclamanți, prin demolarea acoperișului din tablă, înclinat spre imobilul pârâtului pentru ca apele pluviale să nu mai fie deversate pe proprietatea pârâtului." De asemenea expertul mai arată că trebuie să refacă reclamanții ulucile de la casă și să cupleze burlanele, cum au fost inițial făcute, cu scurgere către gura de canalizare din curtea reclamanților.

Față de aceste stări de fapt, instanța a dispus obligarea reclamanților să dirijeze apele pluviale de pe proprietatea acestora, prin canale colectoare pe terenul proprietatea reclamanților, folosind uluce care să fie conectate la burlane, astfel ca proprietatea pârâtului să nu fie afectată de apele pluviale căzute pe proprietatea reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și. Au arătat că expertiza intervenită în cauză atestă că garajul pârâtului ocupă o suprafață de 10 cm din proprietatea acestora, astfel că primul raport de cerere din acțiunea principală a fost respins în mod nejustificat.

Pe de altă parte, în condițiile în care și-au exprimat acordul și dorința de aducțiune a apelor pluviale prin uluce și dirijarea în canalizarea din curtea acestora, cererea reconvențională trebuia respinsă.

Pârâtul, prin apărător, a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Garajul a fost construit cu acordul proprietarilor vechi de la acest moment iar zidul său nu se afla lipit de nici o construcție.

Prin decizia civilă nr. 458/24.10.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 2395/21.03.2008 a Judecătoriei Galați.

S-a reținut în motivarea deciziei că din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond rezultă că garajul a fost construit la granița dintre proprietățile părților, zidul acestuia acoperind câte 10 cm din fiecare proprietate.

Această lucrare s-a făcut cu acordul proprietarului vecin la acel moment astfel că sarcina impusă imobilului a avut la bază convenția părților iar reclamanții ca succesori în drepturi ai fostului proprietar sunt obligați să o respecte.

De asemenea probele administrate au constatat faptul că apele pluviale de pe proprietatea reclamanților afectează proprietatea pârâtului motiv pentru care s-a admis cererea reconvențională.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- instanța de fond printr-o gravă eroare în interpretarea probelor a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională;

- nu s-au luat în considerare concluziile expertului referitoare la zidul despărțitor dintre cele două proprietăți prin care se atestă acapararea unei suprafețe din proprietatea reclamanților.

Recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Recurenții susțin că hotărârea pronunțată de instanța de fond este urmarea interpretării eronate a probelor administrate.

Motivul de recurs invocat de recurenți nu poate fi analizat întrucât textul de lege care prevedea o astfel de posibilitate - art. 304 pct. 11 cod proc.civilă - a fost abrogat prin OUG 138/2000.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs din analiza concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert la instanța de fond se constată că acesta a precizat că în prezent apele pluviale sunt dirijate în curtea pârâtului astfel că este necesară luarea de măsuri în sistemul de colectare a acestora de către reclamant.

În ceea ce privește garajul construit la limita proprietăților în anul 1998 cu acordul vecinului de atunci expertul constată că peretele acestuia este zid comun între proprietatea reclamantului și a pârâtului pe lungimea de 6,30.

Convenția părților la momentul construirii garajului nu poate fi atacată de reclamanți întrucât s-a convenit atunci ca peretele garajului să fie zidul despărțitor între cele două proprietăți.

Reclamanții, ca succesori în drepturi ai fostului proprietar, sunt obligați să respecte sarcina impusă imobilului care are la bază convenția părților.

Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 458/24.10.2008 a Tribunalului Galați.

În conformitate cu disp. art. 274 cod proc.civilă vor fi obligați recurenții la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reprezentând onorariu apărător conform chitanței anexate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții domiciliat în G,- A jud. G, domiciliată în G,- A jud. G, împotriva deciziei civile nr. 458 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Obligă recurenții și să achite intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.RJ/25.03.2009

Dact.IS/2ex./25.03.2009

Fond.

Apel./

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Gabriela Baciu, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Galati