Obligație de a face. Decizia 197/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 197/R/2008
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - SRL împotriva deciziei civile nr.84 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta - COM SRL, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, se prezintă reprezentanta recurentei pârâte, av., din Baroul Sălaj cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intimatei reclamante, av. din Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 16 lei taxă judiciară de timbru și 0,6 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de ridicat, instanța închide faza probatorie, constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare orale.
Reprezentanta recurentei pârâte, av., susține recursul așa cum este formulat, solicită admiterea lui conform motivele expuse în memoriul de recurs depus la dosar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței aflată în dosar la 14. oral motivele de recurs depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei pârâte, av., solicită respingerea recursului, ca nefondat, conform întâmpinării de la dosar și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică. Arată că în mod corect s-a trecut la disjungerea soluționării acelor capete de cerere ce erau în stare de judecată, disp.art.120 alin.2 și art.165 proc. civ. civ fiind aplicabile în cauză, iar celelalte motive de recurs sunt inadmisibile. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței de la 17 din dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.254 din 26.01.2007 a Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte acțiunea exercitată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - SRL și, în consecință, pârâta a fost obligată să permită accesul reclamantei la proprietatea sa, situată în loc., nr. 424, jud. S, prin deschiderea porții de acces existentă la intrarea dinspre drumul public, pe porțiunea din terenul pârâtei pe care s-a stabilit servitutea de trecere prin sentința civilă nr. 3713/2003 a Jud. Z, fiind autorizată reclamanta să execute, pe cheltuiala sa, lucrările de înlăturare a obstacolelor existente pe drumul de trecere, respectiv să creeze o rampă de acces peste fundația de beton ce sprijină poarta de intrare dinspre drumul public pe terenul pârâtei, să desființeze fundația de beton și gardul de sârmă montat pe acesta pe o distanță de 4, amplasat la limita dintre proprietatea reclamantei și terenul pe care s-a stabilit dreptul de trecere; să mute conducta de gaz poziționată pe lângă fundația de beton.
A mai fost obligată pârâta să-i permită reclamantei executarea lucrărilor sus menționate și să acorde sprijinul pentru obținerea autorizației de mutare a conductei de gaz, fiind respinsă cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor sus menționate pe cheltuiala sa, iar, în caz de refuz, autorizarea sa de a le efectua pe cheltuiala pârâtei, precum și cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei pe zi, reprezentând daune cominatorii.
A fost respinsă ca nefondată și cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională - SRL împotriva pârâtei reconvenționale - Com SRL, pentru obligarea pârâtei reconvenționale la ridicarea unui gard din plasă sudată cu stâlpi metalici din țeavă de 48 mm diametru pe toată lungimea servituții de trecere, cu o înălțime de 200. și la mutarea rezervorului de oxigen, precum și pentru autorizarea reclamantei reconvenționale, în caz de refuz din partea pârâtei reconvenționale, să le efectueze pe cheltuiala acesteia din urmă.
Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 300 lei cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea reclamantei reconvenționale pentru obligarea pârâtei reconvenționale la plata cheltuielilor sale de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentinta civilă nr. 3713/2003 a Judecătoriei Zalău, s-a admis actiunea formulată de - SA împotriva pârâtei - SRL, care a fost obligată să permităaccesulcelei dintâi, proprietară a terenului înscris în CF 1159 nr. top. 764/1/a/2, nr. top. 764/1/a/1/2, nr. top. 764/2/2/2/b, nr. top. 1854/l/d/2/2/2/b, nr. top. 764/2/1 și nr. top. 1854/1/d/2/1;pe terenul său înscris în CF 990 cu nr. top. 764/2/2/1 și nr. top. 1854/l/d/2/2/1 pe o suprafață de 768 mp. cu o lățime de 4. și o lungime de 192. de la drumul public până la proprietatea reclamantei.
- SA a somat pârâta, prin intermediul Biroului Executorilor judecătorești -- (dos. exec. nr. 6/2005), să permită accesul pe terenul său înscris în CF 990 nr. top. 764/2/2/1 și nr. top. 1854/1/d/2/2/1 în vederea exercitării dreptului de servitute.
Prin încheierea civilă nr. 735/16.05.2005 a Tribunalului Sălaj, pronunțată de judecătorul sindic, a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între - SA, în calitate de vânzătoare și reclamanta - SRL, în calitate de cumpărătoare, cu privire la imobilul în favoarea căruia s-a stabilit servitutea de trecere prin hotărârea judecătorească sus menționată și la alte imobile aflate în patrimoniul vânzătoare.
Ulterior autentificării acestui contract, în același dosar execuțional nr. 6/2005, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal în care a menționat că servitutea de acces stabilită prin sentința civilă nr. 3713/2003 a Judecătoriei Zalău nu a putut fi delimitată, având în vedere că, pe latura de 4. a servituții, este amplasată o poartă de fier cu fundații de beton, respectiv gard de sârmă cu fundație de beton și o conductă de gaz care nu este racordată la nici un consumator.
În prezenta acțiune, reclamanta a susținut că exercitarea dreptului său de servitute este împiedicată de o serie de obstacole materiale, respectiv o poartă de acces, o fundație de beton cu gard de sârmă și o conductă de gaz la care nu este racordat nici un consumator.
Nici pârâta nu a contestat existența acestor obstacole, însă a arătat că poarta a închis-o pentru a-și proteja proprietatea.
În discuție, a rămas doar pe cheltuiala cu care urmează a fi îndepărtate aceste obstacole indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Instanța a apreciat că aceste cheltuieli de amenajări a căii de acces incumbă beneficiarului, respectiv proprietarului fondului dominat, conform art. 616 Cod civil.
Proprietarul fondului dominat are obligația doar de a permite exercitarea acestui drept și nu obligația de a întreține, amenaja sau face practicabilă calea de acces.
Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, instanța a reținut că art. 580 ind. 3 alin. 5 Cod procedură civilă prevede că, pentru neîndeplinirea obligației de a face, ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
În speță, obligația de a pune la dispoziție actele necesare aprobărilor mutării conductei sau de a deschide poarta incumbă exclusiv proprietarului.
Așa fiind, instanța a respins cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei pe zi, reprezentând daune cominatorii.
Cu privire la cererea reclamantei reconvenționale formulată pentru obligarea pârâtei la ridicarea unui gard care să delimiteze proprietatea sa de servitutea de trecere, instanța reține că această măsură nu se impune în condițiile în care poarta de la drumul public nu este demolată.
Sistemul de siguranță aplicat sau utilizat la poartă până la data pronunțării prezentei acțiuni poate fi utilizat și în viitor, reclamanta având obligația de a asigura respectarea aceleiași reguli de siguranță pe care și până acum le-a folosit pârâta.
Cu privire la rezervorul de oxigen instalat pe proprietatea reclamantei
reconventionale, la 2. distantă de la servitutea de trecere, instanța a reținut că imobilul aflat în proprietatea reclamantei reconvenționale, la limita căruia a fost stabilită servitutea de trecere înscrisă în CF 990, nr. cad. 7 64/2/2/1; 1854/1/d/2/2/1, a fost compus, la data de 2 octombrie 2002, din teren cu 4 bucăți șopron, 2 bucăți magazie cereale, 3 bucăți pătul, 1. birou, laborator, pod bascul, buncar auto, uscător, grup sanitar, atelier mecanic și platforma betonată, împrejmuire [.] exclusiv tub de oxigen.
Ulterior, în urma obținerii autorizației de construire nr. 10/20.06.2003, reclamanta reconvențională și-a amenajat hala de producție 1 și 2, efectuat branșament subteran și post de reglare a gazelor naturale la sediul și ateliere, branșament subteran de alimentare cu apă la sediu, șarpantă sediu, gard împrejmuitor.
De asemenea, în concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 3478/2003 al Judecătoriei Zalău, nu s-a relevat existența acestui obiectiv, rezervor de oxigen, nici în concluzii, nici pe schiță.
Reclamanta reconventională nu a făcut nicio referire la aceasta, nici în fata instanței de fond, nici ulterior în motivele de apel sau de recurs.
Așa fiind, instanța a apreciat ca dovedită afirmația pârâtei reconvenționale că acest tub de oxigen a fost montat de reclamanta reconvențională după stabilirea servitutii de trecere.
In aceste condiții, nu se justifică obligarea pârâtei reconvenționale la mutarea acestui rezervor, pe cheltuiala sa.
Amplasarea ulterioară a acestui tub de oxigen nu poate aduce atingere dreptului de servitute dobândit de pârâta reconvențională, iar pericolul pe care această amplasare improprie l-ar putea creea trebuie înlăturat de reclamanta reconventională.
Prin decizia civilă nr. 84/13.09.2007 Tribunalului Sălaj, fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 254/26.01.2007 a Judecătoriei Zalău, pârâta apelantă fiind obligată la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta intimată - Com SRL.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că prima instanță a soluționat cererea de disjungere formulată de reclamantă prin încheierea din 16.01.2007, respectând prevederile art.120 și art.165 Cod procedură civilă, care prevede că atunci când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța poate judeca deosebit celelalte petite.
De asemenea, în orice stadiu al judecății, se pot despărții pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată.
Prima instantă a aplicat corect aceste dispozitii legale.
În urma acestor măsuri, la următorul termen, s-a acordat cuvântul în fond, ceea ce nu se putea face fără disjungerea unor capete de cerere.
Soluționarea cererilor principale cu celeritate se impune pentru că activitatea comercială a intimatei era paralizată, pentru că nu putea folosi spațiul cumpărat, întrucât apelanta bloca drumul de acces.
În privința expertizei solicitate, prima instanță, la termenul din 23.01.2007, a respins cererea formulată de reprezentantul pârâtei privind efectuarea în cauză a unei expertize, apreciind corect că este inutilă cauzei.
În baza probelor din dosarul cauzei și din dosarul acvirat nr.3478/2003 a Judecătoriei Zalău, rezultă că rezervorul din cauză a fost montat de reclamanta reconvențională după stabilirea dreptului de servitute în favoarea pârâtei reconvenționale, iar pericolul pe care această amplasare l-ar putea crea trebuie înlăturat de reclamanta-reconventionaIă.
Existenta rezervorului nu a fost mentionat în dosarul acvirat ce a avut ca obiect stabilirea servituții, nici în raportul de expertiză, nici în motivele de apel sau recurs a pârâtei, în extrasul CF sau autorizația de construire.
În legătură cu obligarea intimatei la ridicarea unui gard pe cheltuiala acesteia, se reține că grevarea fondului aservit cu servitutea de trecere implică doar o limitare a atributului de folosință din conținutul dreptului de proprietate, și nu însăși lipsirea de acest drept. Intimata nu a solicitat folosința exclusivă a terenului apelantei pe care s-a stabilit servitutea de trecere, de aceea nu este obligat să construiască gardul. Apelanta poate folosi în continuare terenul, iar îngrădirea terenului este dreptul exclusiv al proprietarului, astfel el poate să-și protejeze proprietatea.
Prima instanță nu a acordat mai mult decât a cerut reclamanta, pentru că, deși, inițial, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la desființarea prin demolare a porții de acces, prin precizarea la acțiune, s-a cerut doar deschiderea porții și autorizarea reclamantei de a construi o rampă de acces peste fundația de beton ce sprijină poarta.
Prima instanță, în acest context, a hotărât în mod întemeiat, autorizarea reclamantei să execute pe cheltuiala sa o rampă de acces peste fundația de beton ce sprijină poarta de intrare dinspre drumul public pe terenul pârâtei, pentru că accesul reclamantei cu autovehicule a fost împiedicat de starea actuală a porții și a fundației de beton care sprijină poarta.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs pârâta, solicitând casarea ei și trimiterea apelului spre rejudecare aceluiași tribunal.
În motivarea recursului ei, pârâta învederează că greșit a dispus prima instanță disjungerea cauzei și instanța de apel s-a mărginit să constate doar corecta aplicare a disp.art.120 alin.2 Cod proc.civ. fără să răspundă motivelor de apel, ceea ce întrunește motivul de casare prev.de art.304 pct.7 Cod proc.civ.
Întrucât, prin nemotivarea hotărârii, instanța de apel, practic, nu a cercetat fondul cauzei, se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului.
Oricum, problema trebuia analizată numai prin prisma aplicării disp.art.120 alin.2 Cod proc.civ. și nu și a disp. art.165 Cod proc.civ. întrucât nu au fost disjunse cereri conexate în prealabil.
Prin disjungerea unor petite, instanța a săvârșit o gravă încălcare a principiului disponibilității, în condițiile în care partea a înțeles să-și unească pretențiile sub forma unei singure cereri, înțelegând, astfel, ca aceste pretenții să fie soluționate împreună, în mod unitar, instanța neavând posibilitatea să intervină pentru judecarea acestora separat.
Codul d e procedură civilă reglementează mai multe situații în care pot fi disjunse unele cereri, în art.120, 165, 55 și 63, însă nici unul dintre aceste texte nu prevede posibilitatea disjungerii acțiunii principale, referindu-se doar la cererea reconvențională, cererile accesorii, cererile de chemare în garanție, de intervenție ori conexate.
Instanța de apel reține că doar cererea principală era în stare de judecată, însă, din piesele dosarului, rezultă că nici aceasta nu se afla în stare de judecată, câtă vreme a fost admisă efectuarea unui raportul de expertiză tehnică judiciară. Cu toate acestea, înainte de efectuarea acestui raport, prima instanță disjunge diferite capete de cerere din cele două acțiuni, astfel că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.120 alin.2 Cod proc.civ. chiar dacă la următorul termen de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.
Acest motiv se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Apelanta motivat pe larg nemulțumirile legate de neefectuarea expertizei tehnice, probă admisă de prima instanță, însă apelul ei a fost respins fără ca tribunalul să motiveze decizia și sub acest aspect.
În ceea ce privește obligarea recurentei la mutarea rezervorului de oxigen lichid, subzistă motivul de recurs prev.de art.304 pct.7 Cod proc.civ. întrucât instanța de apel nu indicat probele care i-a format convingerea, pentru că nici nu putea, în condițiile în care prima instanță a soluționat cauza după ce a admis probele, fără să aștepte efectuarea acestora. Nu rezultă de unde izvorăște convingerea instanței de apel că rezervorul de oxigen lichid a fost amplasat pe terenul fond aservit ulterior stabilirii servituții prin hotărâre judecătorească. Expertiza tehnică a fost admisă tocmai pentru dovedirea acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește obligarea intimatei la ridicarea unui gard care să delimiteze terenul afectat de servitute în scopul protejării proprietății recurentei, instanța de apel a aplicat, de asemenea, greșit legea, motiv recurs prev. de art.304 pct.9 Cod proc.civ. fiind ignorate normele legale în materia dreptului de servitute de trecere, respectiv disp. art.630 - 631 civ. ce obligă proprietarul fondului dominant să amenajeze pe cheltuiala sa calea de acces. Instanța a motivat respingerea petitului prin aceea că intimata nu a solicitat folosința exclusivă a terenului, ci doar un drept de trecere. În aceste condiții, motivarea este ilogică, câtă vreme dreptul de servitute de trecere profită doar intimatei, aceasta fiind obligată să ia măsuri pentru ca exercitarea acestui drept să nu impieteze asupra dreptului de proprietate al recurentei.
Necesitatea unei căi de acces permanent pe terenul recurentei nu permite producerea unui prejudiciu, cu excepția lipsei folosinței, și aceasta doar cu plata unor despăgubiri.
. terenului nu este un drept al proprietarului, ci este o obligație celui în favoarea căruia s- constituit servitutea de trecere și căruia îi profită aceasta.
Instanța de apel omite să constate că recurenta a realizat împrejmuirea proprietății pe toate cele 4 laturi cu gard din sârmă de 2 m înălțime. reclamanta să înlăture pe cheltuiala sa obstacolele existente pe drumul de trecere, respectiv să creeze rampă de beton și să desființeze fundația de beton și gardul de sârmă, instanța a creat posibilitatea de acces pe terenul recurentei nu doar în favoarea reclamantei, ci oricărei persoane, acces ce nu poate fi, astfel, controlat și care poate aduce atingere gravă dreptului de proprietate, gardul fiind necesar din rațiuni de securitate impus de existența de producție, utilajelor, materiei prime depozitate, autoturismelor parcate în incinta firmei, etc.
Instanța nu putea să autorizeze lucrările de amenajare necesare înlăturării obstacolelor existente pe drumul de trecere fără o expertiză tehnică de specialitate.
Greșit a statuat instanța de apel că prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut, permițându-i intimatei să execute o rampă de acces pe fundația de beton ce sprijină poarta de intrare. Este adevărat că intimata a formulat o modificare a cererii de chemare în judecată în acest sens, însă aceasta nu a fost primită de prima instanță, fiind considerată tardivă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ. ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește disjungerea unor capete de cerere, instanța de apel în mod corect a reținut că pot fi disjunse petite atât din acțiunea principală, cât și din cererea reconvențională, în condițiile în care doar o parte dintre acestea sunt în stare de judecată.
În ceea ce privește textele la care făcut referire instanța de apel, art.120 alin.2 prevede posibilitatea disjungerii cererii reconvenționale în măsura în care doar acțiunea principală este în stare de judecată, ceea ce înseamnă cu atât mai mult că pot fi disjunse acele petite din cererea reconvențională care nu sunt în stare de judecată, rămânând să fie soluționate celelalte.
Referitor la acțiunea principală, instanța de apel a făcut referire la disp.art.165 Cod proc.civ. nu pentru că ar fi fost vorba de cereri anterior conexate, ce, ulterior, s-a dovedit a nu se putea judeca împreună, ci pentru a ilustra posibilitatea de a disjunge petite dintr-o acțiune complexă, indiferent că aceasta a rezultat din formularea unei singure cereri de chemare în judecată sau din conexarea mai multor acțiuni exercitate de același reclamant împotriva aceluiași pârât.
Principiul disponibilității prev.de art.129 alin. ultim Cod proc.civ. se referă la posibilitatea părților de a fixa cadrul acțiunii, în sensul de a stabili cu cine doresc să se judece și cu privire la ce obiect. În nici un caz, principiul disponibilității nu înseamnă obligarea instanței la administrarea în vreun fel a dosarului, fiind libertatea ei, cu condiția, desigur, de a-și motiva decizia, să disjungă anumite cereri sau anumite petite dintr-o cerere (principală, reconvențională, de intervenție voluntară sau forțată unui terț în proces). Instanța de apel a reținut că prima instanță luat corect această măsură, întrucât "soluționarea cererilor principale cu celeritate se impune pentru că activitatea comercială a intimatei era paralizată, pentru că nu putea folosi spațiul cumpărat, întrucât apelanta bloca drumul de acces".
Împrejurarea că prima instanță încuviințat efectuarea unui raport de expertiză nu împiedică disjungerea unor capete de cerere și soluționarea altora, în condițiile în care utilitatea, concludența și pertinența unei probe se raportează la petitele diverselor cereri formulate în dosar.
În ceea ce privește mutarea rezervorului de oxigen, instanța de apel a indicat probele pe care și- întemeiat convingerea, arătând textual că: "de asemenea, în concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 3478/2003 al Judecătoriei Zalău, nu s-a relevat existența acestui obiectiv, rezervor de oxigen, nici în concluzii, nici pe schiță.
Reclamanta reconventională nu a făcut nicio referire la aceasta, nici în fata instanței de fond, nici ulterior în motivele de apel sau de recurs.-
În baza probelor din dosarul cauzei și din dosarul acvirat nr.3478/2003 a Judecătoriei Zalău, rezultă că rezervorul din cauză a fost montat de reclamanta reconvențională după stabilirea dreptului de servitute în favoarea pârâtei reconvenționale, iar pericolul pe care această amplasare l-ar putea crea trebuie înlăturat de reclamanta-reconventională."
De altfel, nemotivarea hotărârii este motiv de modificare și nu de casare cu trimitere, așa cum rezultă din disp.art.312 alin.3 Cod proc.civ. instanța de recurs putând complini motivarea instanțelor de fond.
Raportat la normele vizând exercițiul servituții, instanțele de fond au reținut că este vorba de o servitute a locului înfundat, în sensul art.616 și urm. civil, constituită printr- hotărâre judecătorească anterioară, respectiv sentința civilă nr. 3713/2003 a Judecătoriei Zalău, irevocabilă, iar pârâta a refuzat să permită accesul pe terenul ei în vederea exercitării acestui drept și, mai mult decât atât, obstrucționat trecerea printr-o poartă de acces și un rezervor de oxigen, ambele ulterioare constituirii servituții.
Instanța de apel motivat probele pe care și- întemeiat convingerea cu privire la modul în care stabilit starea de fapt, respectiv caracterul ulterior al celor două categorii de lucrări, reținând că pârâta nu contestat existența gardului, însă a arătat că închis poarta pentru a-și proteja proprietatea.
Așadar, efectuarea lucrărilor nu s-a dispus cu titlu de amenajare a servituții, ci cu titlu de permitere a exercitării ei, reținându-se obstrucționarea ulterioară constituirii servituții.
În ceea ce privește dispunerea lucrărilor fără efectuarea prealabilă unui raport de expertiză, recurenta nu a criticat necesitatea acestor lucrări, ci doar dispoziția instanței în lipsa unor probe pe care ea o considera pertinentă.
Referitor la admiterea petitului privind crearea unei rampe de acces peste fundația de beton ce sprijină poarta de intrare, deși acesta a fost considerat de prima instanță ca fiind formulat tardiv, raportat la disp.art.132 Cod proc.civ. așa cum rezultă din încheierea ședinței publice din 23.01.2007, conform considerentelor hotărârii, instanța a apreciat că se încadrează în petitele rămase să fie soluționate din cererea inițială referitoare la posibilitatea de exercitare dreptului de servitute, nefiind vorba de o modificare a acțiunii prin formularea unor petite noi, ci doar precizarea petitelor din cererea inițială de chemare în judecată.
În temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. curtea, din considerentele arătate, va respinge recursul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 alin.1 Cod proc.civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - SRL, cu sediul în nr. 424, jud. S împotriva deciziei civile nr.84 din 13 septembrie 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei - SRL suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/22.02.2008
Jud.apel:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Țuluș
