Obligație de a face. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 2
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta SC " " SRL C împotriva deciziei civile nr. 191 din data de 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata chemată în garanție COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LG. 18/91 M, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă SC " " SRL C, reprezentată de avocat și intimatul reclamant, personal și în calitate de procurator pentru intimata reclamantă, lipsind intimata Chemat în garanție - COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LG. 18/91
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat pentru recurenta pârâtă SC " " SRL C, depune, în susținerea motivelor de recurs practică judiciară și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC " " SRL C, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța - Secția comercială.
Arată că, hotărârile pronunțate de Tribunalul Gorj cât și de Judecătoria Motru, sunt date cu încălcarea normelor de competență materială și teritorială, instanța nepronunțându-se nici asupra naturii juridice comerciale a litigiului, invocată de pârâtă în susținerea excepției necompetenței materiale.
Având în vedere că reclamanții au chemat în judecată o societate comercială, apreciază că, soluționarea cauzei este de competența instanței comerciale, potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 lit.a Cod procedură civilă.
Susține că cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului pârâtului, în speță orașul C, potrivit dispozițiilor art. 5 teza I Cod procedură civilă, iar potrivit art. 7 alin. 1 Cod procedură civilă, " cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat, se face la instanța sediului ei principal", în cazul de față orașul
Instanța de apel, în mod greșit consideră că, în cauza de față se aplică dispozițiile art. 7 alin.2 Cod procedură civilă, potrivit cărora cererea se poate face și la instanța locului unde societatea pârâtă își are reprezentanța. De asemenea, instanța de apel confundă existența unor puncte de lucru, care pot fi numeroase pe teritoriul țării, inclusiv la sediul mamă, cu existența unei reprezentante, care nu este o persoană de contact, ci este o colectivitate care exercită o anumită parte din obiectul de muncă al societății comerciale.
Din cele susținute, rezultă cu celeritate că instanța competentă cu soluționarea cauzei este Tribunalul Constanța.
Intimatul reclamant, a depus concluzii scrise în raport de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.127 din 22.01.2009 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC SRL C, fiind respinsă cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta reclamantă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 293.760 lei despăgubiri civile reprezentând chirie teren, din care se scade contravaloarea construcțiilor, suma de 121.587 lei, urmând ca pârâta să plătească reclamanților suma de 181.173 lei, aceste construcții rămânând în proprietatea reclamanților.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 6.351,7 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, a reținut instanța că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 2720. situată în intravilanul satului Însurăței, pe care se află mai multe construcții proprietatea pârâtei, aceasta fiind cumpărător de bună credință.
A mai reținut instanța că reclamanții au fost de acord să preia construcțiile proprietatea pârâtei, evaluate la prețul de circulație, existând totodată obligația pârâtei la despăgubirea reclamanților cu suma reprezentând chirie teren pentru ultimii trei ani, procedându-se față de datoriile reciproce ale părților la compensarea acestora.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că instanța nu a intrat în cercetarea fondului, că a pronunțat o hotărâre nemotivată pe stare de fapt și de drept, că nu s-a pronunțat pe toate capetele de acțiune și nu a motivat admiterea anumitor capete de cerere și respingerea celorlalte.
A mai fost motivat apelul pe faptul că în mod nelegal pârâta a fost obligată să plătească reclamanților despăgubiri constând în chiria aferentă terenului cu neluarea în considerare a faptului că acesta era teren arabil și nu teren cu construcții, astfel încât despăgubirile trebuiau să constea în contravaloarea recoltei nerealizate.
Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere faptul că pârâta se află în posesia unor acte de proprietate care nu au fost anulate, astfel încât ea apare ca și cumpărător de bună credință, astfel încât trebuia despăgubită cu contravaloarea construcțiilor, neputând fi obligată să demoleze construcțiile și să niveleze terenul pentru a fi redat agriculturii.
A mai menționat apelanta faptul că, în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a Comisiei Locale de fond funciar M, care trebuie să răspundă pentru orice pretenție legată de restituirea terenului, Comisia Locală procedând nelegal la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care se eliberase deja certificat de atestare a dreptului de proprietate care nu a fost anulat în urma acțiunii cu acest obiect formulată de reclamanți.
Reclamanții intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că sentința instanței de fond este temeinică și legală, ea fiind rezultată în urma efectuării a trei expertize tehnice de specialitate.
Au mai arătat intimații că în mod corect instanța de fond, având în vedere reconstituirea proprietății în favoarea lor, printr-un titlu de proprietate legal emis, precum și faptul că a notificat pârâta în vederea acordării de despăgubiri a apreciat prejudiciul creat, constând în lipsirea de folosință a terenului, precum și a construcțiilor care li se cuveneau în calitate de proprietari ai terenului.
Prin decizia civilă nr.191 din 21 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorja admis apelul civil declarat de apelanta pârâtă SC,"SRL C împotriva sentinței civile nr.127 din 22.01.2009 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr-.
A schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților despăgubiri civile reprezentând chirie pentru ultimii 3 ani în sumă de 293.760 lei.
A respins capetele de cerere privind demolarea construcțiilor, obligația de a face și chirie pentru viitor.
A admis în parte cererea reconvențională, în sensul că a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 112.587 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor la prețul de circulație.
A respins capătul de cerere privind dreptul de retenție.
S-au compensat datoriile reciproce ale părților urmând ca pârâta să achite reclamanților suma de 181.173 lei.
A respins cererea de chemare în garanție.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, s-au avut în vedere probele administrate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC " SRL C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că ambele hotărâri pronunțate sunt lovite de nulitate absolută, fiind pronunțate de instanțe necompetente material și teritorial, solicitându-se în principal admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța competentă material și teritorial, respectiv Tribunalul Constanța - Secția comercială.
În susținerea primului motiv de recurs s-a arătat că în mod nelegal instanțele nu au reținut caracterul comercial al litigiului existent între părți, în raport de art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr.civ. potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei (vechi), precum și cererile și procesele în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
În raport de obiectul acțiunii având capete de cerere în obligația de "a face" și petite în pretenții, constând în uzufructul și chiria pe teren pentru ultimii 3 ani, precum și valoarea de peste 1 miliard vechi, s-a apreciat că secția comercială a tribunalului era competentă cu soluționarea în primă instanță a acestei cauze.
motiv de recurs vizează încheierea de ședință din data de 7.05.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Civilă, prin care s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj - Secția Civilă, instanța, evitând să analizeze dacă pe fondul său cauza vizează un litigiu pur civil, sau un litigiu comercial, arătându-se că nu există o motivare din care să rezulte natura litigiului existent între părți, astfel încât există o nepronunțare asupra nulității sentinței civile nr. 127/22.01.2009 a Judecătoriei Motru, apreciindu-se că numai Secția Comercială a Tribunalului putea soluționa cauza ca instanță de fond.
S-a criticat decizia tribunalului și în privința interpretării eronate a normelor juridice privind competența teritorială, respectiv art. 7 alin. 2 Cod pr.civ. și art. 5 teza I Cod pr.civ. texte legale în raport de care cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, respectiv la instanța sediului principal a persoanei juridice de drept privat împotriva căreia s-a formulat cererea, arătându-se că sediul societății pârâte este în Municipiul C, astfel în cât instanța competentă material și teritorial cu soluționarea cauzei era Tribunalul Constanța - Secția Comercială.
Ultimele critici din motivele de recurs vizează soluționarea fondului cauzei, susținându-se că la pronunțarea hotărârii au fost încălcate principiile oralității, contradictorialității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, dat fiind faptul că numai după luarea în pronunțare a cauzei a fost solicitată suma de 293.760 lei RON prin concluzii scrise, fără a se pune în vedere reclamanților să achite diferența de taxă de timbru, nefiind pusă în discuția părților această cerere pentru o sumă ce nu este menționată în nici un raport de expertiză, între părți neexistând raporturi contractuale materializate printr-un înscris.
S-a invocat inadmisibilitatea cererii privind plata chiriei pentru folosința terenului în litigiu, în condițiile inexistenței unui contract comercial, precum și decizia civilă nr. 735/29.03.2007 a Tribunalului Gorj în raport de care s-a susținut că reclamanții ar fi putut beneficia de lipsa de folosință a terenului doar pentru lunile aprilie, mai și iunie 2007 și nu pentru întreaga perioadă de 3 ani.
Ultima critică din recurs vizează nelegalitatea expertizelor efectuate în cauză, apreciindu-se că a existat o disproporție majoră între valorile calculate pentru reclamanți și cele calculate pentru pârâtă, fiind interpretate eronat probele administrate.
Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4 Cod pr.civ. art. 312 alin. 1, 2, 3, 5 Cod pr.civ. art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr.civ. art. 137 alin. 1 Cod pr.civ. art. 105 - 108 Cod pr.civ. art. 274 Cod pr.civ.
La data de 3 nov. 2009 intimații reclamanți și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esență, că hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Recursul se va admite pentru următoarele considerente:
Examinând cu prioritate, în raport de art. 137 Cod pr.civ. motivul de recurs referitor la nepronunțarea instanței de apel asupra nulității sentinței atacate, în raport de incidența excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Motru în soluționarea litigiului și la omisiunea instanței de a analiza prin încheierea de ședință din 7.05.2009, caracterul litigiului existent între părți, astfel cum a invocat pârâta, se constată că în speță sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod pr.civ.
Prin notele de ședință formulate de pârâta apelantă SC "" SRL C la data de 14.04.2009 (fila 22 dosar apel), s-a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței în soluționarea cauzei, atât sub aspectul naturii comerciale a litigiului existent între o societate comercială și reclamanți, cât și sub aspectul valorii obiectului litigiului de peste 1 miliard lei vechi, în raport de art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr.civ.
În practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 7 mai 2009 s-a consemnat invocarea excepției necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului Gorj, precum și solicitarea apărătorului pârâtei de a se declina competența soluționării cauzei la Secția Comercială a Tribunalului Constanța, însă Tribunalul a respins excepția, reținând: "aceasta este nefondată față de obiectul cererii constând în pretenții și față de împrejurarea că societatea pârâtă are punct de lucru în județul G și de asemenea sediul în imobilul aflat în litigiu, făcându-se aplicarea art. 7 alin. 2 Cod pr.civ".
Se constată că tribunalul a omis să se pronunțe asupra excepției necompetenței materiale a instanței privind soluționarea în primă instanță a cauzei, în raport de natura litigiului existent între părți, pe care pârâta l-a apreciat ca fiind comercial și în raport de valoarea obiectului litigiului de peste 1 miliard de lei vechi, astfel cum a invocat pârâta, atât prin notele de ședință depuse la dosar, precum și în concluziile orale formulate de apărătorul acesteia.
În condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții de fond, neanalizând caracterul litigiului existent între părți, și nici cuantumul valorii obiectului litigiului, așa cum au fost invocate, se constată că sunt incidente prevederile art. 312 alin. 5 Cod pr.civ. în raport de care se impune a se casa decizia atacată și a se trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, în vederea pronunțării asupra excepțiilor invocate de pârâtă, respectând și principiul dublului grad de jurisdicție.
Față de considerentele expuse, constatând că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs, în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale invocată de pârâtă și în privința celor, două aspecte legate de natura litigiului și valoarea obiectului acestuia, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa decizia civilă atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, ce va avea în vedere și celelalte critici din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC " " SRL C împotriva deciziei civile nr. 191 din data de 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata chemată în garanție COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LG. 18/91
Casează decizia civilă atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
4 ex/28.01.2010
Tehnored.
Jud. fond.
Jud. apel
Gh.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
