Obligație de a face. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 3: Melania Stanciu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, -, și împotriva deciziei civile nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și G.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - reclamanți, -, și, reprezentați de avocat, care depune, în ședință publică, delegație de substituire a doamnei avocat și recurenta - reclamantă, personal și asistată de același avocat și intimații - pârâți și G, reprezentați de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/13.05.2009, aflată la fila nr. 17 din dosarul de apel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei ca urmare a admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă, formulată de către apărătorul recurenților - reclamanți.
Apărătorul recurenților - reclamanți, -, și învederează că doamna avocat, avocatul titular al recurenților - reclamanți, nu a mai putut rămâne în sala de judecată întrucât urma să reprezinte interesele altor clienți într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar la acest moment se află la Tribunalul București unde participă la un proces cu arestați.
În raport de cele învederate anterior, solicită amânarea judecării cauzei pentru ca avocatul titular al contractului de asistență juridică încheiat cu recurenții - reclamanți să se poată prezenta în fața instanței și să reprezinte interesele acestora.
Subliniază că are doar calitatea de avocat stagiar și nu poate formula concluzii în fața acestei instanțe.
Reprezentantul intimaților - pârâți și G învederează că se opune admiterii cererii de amânare a judecării cauzei formulată de către partea adversă, dar nu se opune amânării pronunțării pentru ca recurenții - reclamanți să depună note scrise.
Curtea, deliberând cu privire la cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către avocatul stagiar al doamnei avocat, ce reprezintă interesele recurenților - reclamanți, apreciază că aceasta nu este susținută și nu poate fi primită în condițiile în care al doilea avocat menționat pe împuternicire avocațială nu este stagiar, iar imposibilitatea doamnei avocat de a rămâne în sală până la strigarea cauzei nu este susținută de probe spre a fi apreciată ca întemeiată în sensul dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă.
În plus, Curtea are în vedere și împrejurarea că la termenul de judecată anterior, la solicitarea aceluiași avocat s-a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.
Apărătorul recurenților - reclamanți, -, și solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
Reprezentantul intimaților - pârâți și G învederează că se opune admiterii cererii de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței, formulată de către partea adversă.
Curtea ia act de poziția exprimată de către avocații părților și respinge solicitarea de a se relua cauza la sfârșitul ședinței de judecată.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul intimaților - pârâți și G solicită respingerea recursului declarat de către recurenții - reclamanți, -, și, ca nefundat și menținerea deciziei pronunțate de către instanța de apel, ca temeinică și legală.
Apreciază că Tribunalul Bucureștia aplicat în mod corect dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
CURTEA
Având în vedere că la termenul de judecată de astăzi a fost respinsă cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către apărătorul stagiar al doamnei avocat, ce reprezintă interesele recurenților - reclamanți, -, și, în raport de dispozițiile art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea recurenților - reclamanți să depună concluzii scrise.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, -, și împotriva deciziei civile nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și G la data de 04.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 04 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
CURTEA
În aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, -, și împotriva deciziei civile nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și G la data de 11.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 84
Ședința publică de la 11 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - reclamanți, -, și împotriva deciziei civile nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și G.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta deciziei, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurenților - reclamanți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2010, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr-, reclamanții, -, și au chemat în judecată pe pârâții și G solicitând obligarea acestora la încheierea contractului de închiriere pentru imobilul situat în B,-, sector 1 pe o durată de 5 ani.
Prin sentința civilă nr. 14510/ 07.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că imobilul a fost restituit pârâților în temeiul Legii nr. 10/2001, iar reclamanții au drepturi locative asupra unor spații din imobil în baza unor contracte de închiriere prelungite conform OUG nr. 8/2004. Părțile au avut negocieri cu privire la încheierea unor contracte de închiriere pe o perioadă de 5 ani, însă instanța a apreciat că drepturile locative ale reclamanților asupra unei părți din imobilul proprietatea pârâților sunt opozabile acestora numai până la expirarea termenului prevăzut de OUG nr. 8/2004, respectiv până la 08.04.2009. În lipsa unei măsuri legale de prorogare a termenului unor astfel de contracte de închiriere, raporturile juridice dintre părți destinate a produce efecte începând cu data de 09.04.2009, sunt supuse integral principiului de voință a părților.
În concluzie, instanța a considerat justificat refuzul pârâților de a încheia un contract de închiriere cu reclamanții, contract căruia să i se aplice regimul juridic derogator prevăzut de OUG nr. 40/1999 și după data de 08.04.2009.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, -, și, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat în esență că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 10/2001 și cu prevederile Legii nr. 241/2001, la expirarea termenului de închiriere, chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului pentru aceeași perioadă.
În dispoziția primarului se menționează expres obligația pârâților de respectare a acestui text de lege, iar prin raportare și la disp. art. 10 rezultă că termenul de 5 ani curge cel mai devreme de la 19.02.2008, cu atât mai mult cu cât OUG nr. 40/1999 nu și-a încetat aplicabilitatea în anul 2004 ci are valabilitate și în prezent. OUG nr. 8/2004 a prelungit cu 5 ani numai valabilitatea contractelor de închiriere pentru locuințele aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
Dacă s-ar da o altă interpretare a dispozițiilor legale, ar însemna că proprietarii care și-au dobândit imobilele după 08.04.2009 nu mai au nicio obligație față de chiriași, ceea ce contravine principiilor de drept privind aplicarea legală și unitară a legii.
La termenul din 14.05.2009, apelanții au depus alte motive de apel, prin care au arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece pârâții au refuzat să încheie un nou contract de închiriere, ceea ce este în contradicție cu disp. art. 14 alin. 1 și 3 din OUG nr. 40/1999. În cauză nu a fost respectată niciuna dintre aceste condiții impuse de lege, astfel încât sunt aplicabile disp. art. 22 alin. 3 din OUG nr. 40/1999, în sensul că respectivul contract de închiriere se reînnoiește pentru aceeași perioadă de 5 ani.
Prin decizia civilănr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, s-a reținut că atâta timp cât imobilul a fost restituit pârâților prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamanții beneficiază de dreptul la prelungirea contractului de închiriere în baza OUG nr. 40/1999, conform condițiilor prevăzute în acest act normativ.
Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, precum și art. 20 din Constituție. Pârâții au un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, bun intrat în patrimoniul acestora prin dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Raportat la Hotărârea CEDO din cauza Radovici și Stănescu contra României, instanța a reținut că dispozițiile OUG nr. 40/1999 care prevăd încheierea și reînnoirea contractelor de închiriere încheiate cu privire la imobilele restituite foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora constituie o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, ce reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, justificată de necesitatea de a proteja locatarii în fața crizei de locuințe.
Deși statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru adoptarea măsurilor cu privire la exercițiul folosinței bunurilor, reglementările dispuse de acestea trebuie să respecte criteriul proporționalității, prin asigurarea unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativul respectării dreptului de proprietate privată.
Instanța a apreciat că prevederile din OUG nr. 40/1999 care impun persoanelor în patrimoniul cărora a fost restituit imobilul și respectiv succesorilor în drepturi ai acestora, să cedeze folosința bunului persoanelor care au locuit anterior în acel spațiu în baza unui contract de închiriere încheiat cu autoritatea administrativă, pe o perioadă a cărei întindere nu este previzibilă, ca urmare a prevederii legale ce instituie posibilitatea reînnoirii succesive a raporturilor locative, contra unei chirii plafonate este contrară prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, întrucât constituie o sarcină disproporționată impusă titularilor dreptului de proprietate.
Drept urmare, constatând existența unui conflict între dispozițiile din OUG nr. 40/1999 și prevederile Protocolului nr. 1 adițional la CEDO, instanța, în baza art. 11 și 20 alin. 2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, a înlăturat dispozițiile din OUG nr. 40/1999. Curtea a stabilit că a sancționa proprietarii să se conformeze condițiilor de formă prevăzute de OUG nr. 40/1999, impunându-le o obligație atât de apăsătoare ca aceea de a păstra foștii chiriași ai statului în imobilul lor timp de mai mulți ani, fără nicio posibilitate concretă și reală de a percepe o chirie, constituie o sarcină deosebită și exorbitantă de natură să rupă justul echilibru între protecția dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale și exigențele interesului general. În aceste condiții, ocuparea locuinței proprietatea pârâților de către reclamanți, fără ca aceștia să plătească o chirie reprezintă un prejudiciu cauzat pârâților prin privarea lor de posibilitatea de a-și folosi propriul bun.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 08.09.2009 (data poștei) reclamanții, -, și.
În motivarea cererii de recurs, se arată că în raport de modul în care interpretează dispozițiile legale, instanța "inventează" un conflict între dispozițiile OUG nr. 40/1999 și CEDO, dând întâietate tratatelor internaționale. În realitate, respectarea legii naționale nu contravine cu nimic și nu este în conflict cu nicio reglementare internațională, dreptul de proprietate al intimaților nefiind atins în nici un fel. Instanța nu numai că minimalizează și ignoră legile țării, dar face o discriminare între chiriași și proprietari, căci așa cum proprietarii sunt beneficiarii legilor și tratatelor internaționale ce apără drepturile omului, așa și chiriașii se bucură de aceleași drepturi, fiind ocrotiți de aceleași legi.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenți, precum și a apărărilor invocate de intimați, față de situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanțele de fond, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Dispoziția Primarului General nr. 9174/ 2007, fost restituit intimaților-pârâți imobilul situat în B,-, sector 1, o parte din imobil fiind ocupat de către reclamanți în baza unor contracte de închiriere încheiate anterior cu.
Așadar, la data restituirii imobilului, apelanții-reclamanți dețineau posesia acestuia în baza unor contracte de închiriere.
Curtea constată că ceea ce se critică de fapt prin prezentul recurs este modul de stabilire de către instanța de apel a raportului dintre legea internă și prevederile CEDO în materia proprietății.
Sub acest aspect, Curtea reține că, potrivit prev. art. 13 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 7 din OUG nr. 40/1999, prelungirea contractelor de închiriere, realizată în baza prevederilor art. 1 (" contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, precum și cele folosite de așezămintele social-culturale și de învățământ, de partide politice, de sindicate și de alte organizații neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleași condiții, cu excepția nivelului chiriei"), rămâne valabilă și în cazul redobândirii imobilelor respective de către foștii proprietari sau de moștenitorii acestora după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Astfel, proprietarul trebuie să respecte procedura reglementată de art. 9 și urm. din OUG nr. 40/1999, neexistând o inaplicabilitate de plano acestor prevederi legale.
Din probele administrate în fața primei instanțe, a rezultat că intimații-pârâți i-au convocat pe titularii celor 3 contracte de închiriere (24228 din 17.05.2001, 21435 din 17.06.1999 și 2736 din 23.07.1999), la sediul BEJ pentru a purta negocieri în legătură cu situația lor locativă. Din procesele verbale întocmite la data de 08.04.2008, toți apelanții-reclamanți s-au prezentat la aceste negocieri și au susținut că doresc încheierea unui contract de închiriere doar pe o perioadă de minim 5 ani, în timp ce pârâții au arătat că doresc acestui contract de închiriere numai până în luna aprilie 2009.
La 15.04.2008 și 16.04.2008, s-a convenit prorogarea datei de semnare a contractului de închiriere pentru data de 05.05.2008, când părțile și-au menținut punctele de vedere, ulterior acestei date nemaifiind purtate alte negocieri.
Curtea reține că în sarcina proprietarilor s-a născut obligația de a încheia cu pârâții-chiriași un nou contract de închiriere, astfel cum dispunea art. 9 alin. 1 din nr.OUG 40/1999, în acest sens proprietarul trebuind ca în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, potrivit art. 10 alin. 1 din același act normativ, să notifice pârâții, prin intermediul executorului judecătoresc, data și locul întâlnirii pentru discutarea condițiilor de încheiere a contractului de închiriere.
Conform prevederilor art. 10 alin. 1 din lege, "n vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau de la deschiderea rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriașului sau fostului chiriaș, prin executorul judecătoresc, data și locul întâlnirii. Notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire".
De asemenea, art. 11 alin. 1 prevede că " erespectarea de către proprietar a dispozițiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere. chiriei până la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș."
Pârâții au notificat reclamanții în vederea încheierii unui contract de închiriere abia în martie 2008, deși obligația lor se născuse din noiembrie 2007.
Astfel, nefiind respectate prevederile art. 10 din nr.OUG 40/1999, s-a reținut aplicarea sancțiunii din art. 11, respectiv prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere.
Curtea apreciază că în mod corect a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999, problema de drept care se pune de aici încolo fiind aceea a duratei și modului de funcționare a unei asemenea sancțiuni.
Or, cu privire la acest aspect, devine relevantă în cauză, practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materia respectării dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Prima cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat cu privire la convenționalitatea prevederilor nr.OUG 40/1999 a fostRadovici și Stănescu României,în care eclamantele invocau o atingere adusă dreptului lor de proprietate contrară art. 1 al Protocolului nr. 1 din cauza imposibilității prelungite în care s-au aflat de a dispune de un imobil ce le-a fost retrocedat și de a încasa o chirie, imposibilitate ce a rezultat din aplicarea dispozițiilor în discuție.
Pe fondul plângerii, Curtea de la Strasbourg a reamintit că art. 1 al Protocolului nr. 1 conține trei norme distincte: prima, care este exprimată în prima frază a primului alineat și are un caracter general, enunță principiul respectării proprietății; a doua, figurând în a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; în privința celei de-a treia, consemnată în al doilea alineat, ea recunoaște statelor puterea, între altele, de a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general. Nu este vorba de aceea de reguli lipsite de legătură între ele. A doua și a treia s-au inspirat din exemple deosebite de atingere a dreptului de proprietate; în consecință, ele trebuie să fie interpretate în lumina principiului consacrat de prima.
Așa cum apreciase anterior în legătură cu Legea nr. 17/1994, Curtea a relevat că nr.OUG 40/1999, a cărei aplicare de către tribunale a condus la menținerea locatarilor în apartamentele reclamantelor, se traduce într-o reglementare a folosirii bunurilor și că al doilea alineat al art. 1 al Protocolului nr. 1 intră prin urmare în joc. Curtea a îmbrățișat opinia conform căreia măsurile de urgență adoptate în 1999 - destinate, pe de o parte, să controleze creșterea chiriilor și, pe de altă parte, să prelungească valabilitatea contractelor de închiriere în curs, cu excepția câtorva situații excepționale, în special în caz de refuz al locatarului de a încheia un contract de închiriere cu noul proprietar - urmăreau un scop de interes general, și anume protecția locatarilor în fața crizei de locuințe.
Sistemul pus astfel la punct de autoritățile naționale nu este criticabil în sine, a reținut în continuare Curtea, având în vedere în special marea marjă de apreciere permisă de pararaful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1. Cu toate acestea, din moment ce implica riscul de a impune locatorului osarcină excesivăîn privința posibilității de a dispune de bunul său, autoritățile erau obligate să apliceproceduri sau mecanisme legislative previzibile și coerente, prevăzând anumite garanții pentru punerea lor în practică și incidența lor asupra dreptului de proprietate al locatorului să nu fie nici arbitrare nici imprevizibile.
Or, Curtea nu a fost convinsă că ordonanța de urgență a Guvernului a instaurat o asemenea pentru a evita riscurile de imprevizibilitate sau de arbitrar. Mai multe dispoziții ale ordonanței de urgență a Guvernului au atras în special atenția sa în această privință, printre care dispozițiile incidente în cauza de față, respectiv art. 11 alin. 1 din nr.OUG 40/1999.
Curtea a constatat că dispoziția citată anterior se limitează să indice vag că această prelungire are loc "până la încheierea unui nou contract", fără a preciza în ce condiții acest nou contract poate fi încheiat.
Într-adevăr, nicio informație nu este oferită în privința căii de care ar dispune proprietarul care a omis, datorită necunoașterii sau neglijenței, să respecte condițiile de formă impuse de articolul 10 alin. 1 din nr.OUG 40/1999 pentru a încheia acest nou contract cu ocupanții imobilului său sau pentru a înlocui statul în vederea încasării chiriilor înainte de termenul prelungirii legale a contractelor, adică înainte ca cei cinci ani să se fi scurs începând de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
Or, aceasta a condus la imposibilitatea din partea reclamantelor, timp de mai mulți ani în care ordonanța intrase în vigoare, să ceară orice chirie - chiar și fiind plafonată de lege - ocupanților imobilului lor.
Ținând cont de circumstanțele speței și de jurisprudența sa în materie, Curtea de la Strasbourg a apreciat că nu se poate considera că intrarea în vigoare a OUG nr. 40/1999 a remediat situația reclamanților. În acest sens, a reamintit că a statuat deja că prevederile defectuoase și lacunele constatate în nr.OUG 40/1999 în cazul proprietarilor care nu au trimis ocupanților apartamentului lor notificarea necesară în termenul prevăzut de ordonanță din cauza unor litigii nesoluționate cu aceștia i-au făcut pe proprietarii respectivi să sufere o sarcină disproporționată.
Ca urmare, se reține că, sancțiunea reglementată de art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 este contrară Convenției, prin aceea că instituie o sarcină disproporționată asupra proprietarilor, nefiind suficient de clară și precisă, și ducând la imposibilitatea din partea reclamanților, timp de mai mulți ani în care ordonanța intrase în vigoare, să ceară orice chirie - chiar și fiind plafonată de lege - ocupanților imobilului lor.
Concluzionând, cu privire la acest prim motiv de recurs, Curtea reține următoarele:
La data restituirii imobilului prin hotărâre judecătorească către pârâți, aceștia erau obligați la încheierea unui contract de închiriere cu reclamanții, dar aveau obligația de a notifica chiriașii în vederea încheierii unui nou contract.
Nefiind respectate prevederile art. 10 din nr.OUG 40/1999, s-a reținut aplicarea sancțiunii din art. 11, respectiv prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere.
Ca urmare însă a aplicării Convenției Europene a Drepturilor Omului, se reține neconvenționalitatea prevederilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999.
Ca urmare, se reține valabilitatea contractului de închiriere până la data de 08.04.2009, în temeiul OUG nr. 8/2004, chiriașii neputând dobândi prin nerespectarea legii de către pârâți, drepturi mai largi decât ar fi avut dacă aceasta din urmă și-ar fi respectat obligația de notificare în termenul legal.
În plus, nu există nicio reglementare care să oblige pârâții la încheierea unui contract de închiriere pe o perioada de 5 ani, singura reglementare în acest sens referindu-se la ipoteza anulării în justiție a titlului chiriașului cumpărător reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare de la stat, ipoteză care nu are legătură cu obiectul prezentei cauze.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenții - reclamanți, -, și împotrivadeciziei civile nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și G, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./2 ex
decizia civilă nr. 872A/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-
judecător fond-,
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Andreea Vasile, Melania Stanciu
