Obligație de a face. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 206/
Ședința publică de la 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ligia Vîlcu
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva deciziei civile nr. 284/30.10.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata reclamantă, lipsă fiind reprezentantul recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimata reclamantă.
Instanța constată că prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă nu a invocat excepții sau chestiuni noi, astfel încât nu se impune comunicarea acesteia, urmând a fi avută în vedere ca și concluzii scrise.
Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că prin Sentința civilă 1230/2000a Judecătoriei Făgăraș, rămasă irevocabilă prin decizia 860/2001 a Tribunalului Brașov, s-a admis contestația formulată de și s-a recunoscut dreptul acesteia de a primi despăgubiri în calitate de moștenitoare a numitei, pentru două imobile situate în Făgăraș. Prin aceeași sentință; Comisia Județeană de Aplicare a L1 12/05 fost obligată să acorde cuvenitele despăgubiri.
Pentru a intra în posesia despăgubirilor, contestatoarea s-a adresat Comisiei de Aplicare a L1 12/95 prin 3 cereri și anume în 13.09.2001, 20.03.2002 și 27.06.2003, comisia fiind obligată prin decizie la acordarea despăgubirilor și întrucât avea în componența sa specialiști care să calculeze cuantumul despăgubirilor. Comisia de Aplicare a Legii 112/95 a răspuns doar în 16.07.2003 că și-a încetat activitatea, astfel că nu mai poate calcula cuantumul despăgubirilor.
Potrivit art. 50 din Legea 10/2001, de la prima solicitare și anume 13.09.2001 Consiliul Județean trebuia să comunice situația dosarului, mai cu seamă că a declarat apel împotriva sentinței 2310/2000 a Judecătoriei Brașov.
Apărătorul intimatei menționează că doar începând cu data de 16.07.2003, când a primit răspuns la cea de a treia solicitare, se putea adresa instanței de judecată pentru a stabili cuantumul despăgubirilor.
Instanța de judecată competentă, Judecătoria Făgărașa stabilit cuantumul despăgubirilor prin sentința 428/10.03.2008, împotriva acesteia declarând apel Ministerului Economiei și Finanțelor, apel respins de către Tribunalul Brașov.
Prin cererea de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B reiterează aceleași motive ca și în apel și anume inadmisibilitatea acțiunii în despăgubiri în baza L 112/95 și. lipsa calității procesual pasive.
În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în despăgubiri, susținerile recurentului nu pot fi reținute de către instanță, deoarece dreptul la despăgubiri a fost stabilit în baza L 112/95 printr-o hotărâre a Judecătoriei Făgăraș rămasă irevocabilă, iar L 247/2005 nu se poate aplica pentru o situație lămurită deja în 2000, ea neavând caracter retroactiv.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, apărătorul intimatei solicită respingerea excepției față de prevederile art 13 alin. 4 din L 112/95 care stipulează că plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor susține că este o dovadă de imoralitate să se pretindă cheltuieli de judecată, întrucât intimata ar avea culpă în toată această procedură. Cheltuielile de judecată au fost solicitate în baza art 274 Cod procedură civilă, care prevede ca partea ce cade în pretenții să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele prezentate oral și pe larg în scris solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate la fond și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
CURTEA
Constată că, prin decizia civilă 284/2008 a Tribunalului Brașova fost respins apelul declarat de apelantul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.428/10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Făgăraș, reținându-se în considerente că potrivit art.13 din Legea nr.112/1995,plata despăgubirilor se face de către Ministerul Finanțelor, prin serviciile publice descentralizate ale acestuia, de la nivelul județelor, municipiului B și sectorului agricol I, în conturile bancare sau, indicate de beneficiarii despăgubirilor.
Din textul de lege mai sus indicat,rezultă că obligația de plată a despăgubirilor revine apelantului pârât,astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor nu a fost primită ca motiv de apel.
Referitor la critica apelantului pârât, conform căreia nu s-a respectat procedura prin comisiile constituite potrivit art. 16 alin. 4 din Legea nr.112/1995 care vor stabili, în termen de 60 de zile de la primirea propunerilor transmise de comisiile locale, dreptul foștilor proprietari sau al moștenitorilor acestora și al rudelor până la gradul al doilea ale fostului proprietar în viață pentru restituirea în natură, acordarea de despăgubiri, cuantumul acestor despăgubiri și vor emite hotărâri în acest sens,ceea ce duce la inadmisibilitatea acțiunii,instanța a reținut următoarele:
În speță,așa cum corect a stabilit instanța de fond, prin adresa nr.4123/16 iulie 2003 Consiliului Județean B s-a comunicat reclamantei că punerea în executare a sentinței civile 2310/20.12.2000 pronunțată de Judecătoria Făgăraș în dosar nr.533/2000 este practic imposibilă pentru că nu mai există entitatea care a fost obligată să acorde despăgubiri,respectiv să adopte o hotărâre prin care să fie stabilit cuantumul acestora pe care să o înainteze la Direcția Generală a Finanțelor Publice B care avea competența legală de a efectua plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr.112/1995.
Critica potrivit căreia dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea nr.10/2001 care reglementau măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești au fost aprobate prin Titlul VII,art.33 din Legea nr.247/2005,legiuitorul înlăturând astfel posibilitatea acordării de despăgubiri bănești ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilele ce formează obiectul de reglementare a Legii nr.10/2001,nu poate fi primită deoarece,pe de o parte,despăgubirile la care intimata reclamantă este îndreptățită au fost stabilite conform Legii nr.112/1995 printr-o hotărâre judecătorească,definitivă și irevocabilă,nr.2310/20.12.2000,pronunțată de Judecătoria Făgăraș,așa cum s-a arătat mai sus.
Ceea ce nu s-a stabilit prin această sentință judecătorească este cuantumul despăgubirilor,acest atribut revenind Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.112/1995 care,s-a desființat.
Pe de altă parte,Legea nr.247/2005,invocată de apelantul pârât nu are efecte retroactive,potrivit dispozițiilor Constituției României,astfel că nici această critică nu a fost primită.
Susținerile apelantului pârât că în condițiile în care exista un titlu executoriu susceptibil de executare,respectiv sentința civilă nr.2310/2000 a Judecătoriei Făgăraș,reclamanta avea posibilitatea,potrivit legii,să-și valorifice dreptul și prin alte modalități prevăzute de lege,de asemenea,nu a fost reținută,dat fiind că,pe de o parte, s-a făcut dovada că intimata reclamantă s-a adresat Comisiei Județene de aplicare a Legii nr.112/1995 dar aceasta nu mai exista.
Pe de altă parte, chiar apelantul pârât recunoaște că nivelul despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari sau al moștenitorilor acestora se apreciază de către autorități și,după procedura instituită prin art.36 și următoarele din Legea nr.10/2001, instanța de judecată având competența numai în cazul în care există conflict cu privire la despăgubirile stabilite. Prin urmare legiuitorul a dat în competența instanțelor de judecată soluționarea litigiilor privind evaluarea imobilelor care fac obiectul restituirii prin echivalent,astfel că și această critică a fost respinsă,ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat în teritoriu de DGFP B, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât potrivit dispozițiilor imperative ale art. 33 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 4 aprilie 2005 " măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziție motivată a primarului ,respectiv a primarului general al Municipiului B, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, dat în urma verificării condițiilor de fond și de formă prevăzute de prezenta lege".
Față de răspunsul Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1195 de pe lângă Consiliul Județean B, urmare a demersurilor intimatei, respectiv data 13.09.2001, aceasta putea să-și valorifice dreptul prin cadrul legislativ creat de stat, respectiv art. 33 din Legea 10/2001, iar nu să solicite instanței de judecată să dispună unde legea reglementează în mod expres.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
De asemenea se impunea dovedirea culpei Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, inclusiv pentru plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În speță, își găsește pe deplin aplicarea principiul " tempus regit actum", faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situații juridice fiind guvernate în etape tranzitorii de legea în vigoare la data când ele au avut loc.
Astfel, art. 13 din Legea 112/1995 reglementează expres modul de plată al despăgubirilor, iar după desființarea entității prevăzută de legea mai sus menționată, reclamanta a acționat conform adresei Consiliului Județean B care a procedat conform art. 50 din Legea 10/2001, dar și a articolelor enunțate mai sus.
Despăgubirile în litigiu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și ireversibilă, respectiv sentința civilă 2310/2000 a Judecătoriei Făgăraș, Legea 247/2005 neputându-se aplica retroactiv, conform susținerii recurentului.
Excepția inadmisibilității și imoralitatea reclamantei în pretențiile sale urmează a fi înlăturate, având în vedere următoarele considerente:
Dreptul la o instanță nu este doar un drept teoretic de a obține recunoașterea dreptului printr-o decizie finală, dar el înseamnă și legitimă că această decizie va fi pusă în executare.
Protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația conformării unei hotărâri judecătorești, inclusiv într-un termen rezonabil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că art. 6 garantează pentru toată lumea dreptul la o instanță, având în vedere principiul preeminenței dreptului într-o societate democratică.
Este adevărat că acest drept nu este absolut și are limite implicit admise, limite care, însă, nu pot restrânge accesul deschis pentru un justițiabil într-un mod sau până la un punct cum ar fi dreptul său la o instanță să fie afectată în însăși esența ei. În plus, aceste restricții pot fi reconciliate cu art. 6/1 din Convenție, cu excepția cazului în care acestea au tendința de a avea un scop legitim și dacă există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat ( și alții, nr. 41727/98, 22-23, CEDO 2001 -XII și Lungoci România, nr. 62710/00, 34-36,26 ianuarie 2006 ).
În speță, scopul de a tergiversa executarea unei hotărâri pronunțate în anul 2000 nu se încadrează evident în cerințele prevăzute de art. 6 CEDO privind scopul legitim.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
Existând culpă procesuală, în temeiul art. 274cpc se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP împotriva deciziei civile nr. 284/2008 a Tribunalului Brașov.
Obligă recurentul să achite intimatei 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 26 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red LV 6.03.2009
Tehnored AG 11.03.2009/ 2 ex
Jud fond M
Jud apel T /
Președinte:Ligia VîlcuJudecători:Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
