Obligație de a face. Decizia 2096/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 2096
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC CONF SRL B, cu sediul în B, str.--Bariera P, nr.3, județul B prin administrator cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 504 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, str.-, -9, etaj 4,.19, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC Conf SRL B, intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul a fost declarat în termen însă nu a fost motivat.
Curtea, din oficiu invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC Conf SRL B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i încheie în mod legal contract individual de muncă, începând cu data de 01.07.2008, conform art.16 și urm. Codul muncii, să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.07.2008, reactualizate, majorate și indexate, cu toate sporurile, majorările, indexările de care ar fi beneficiat în aceasta perioadă, precum și la plata indemnizației de concediu de odihnă cuvenit și neefectuat, cu daune în sumă de 5000 lei pentru nerespectarea obligațiilor legale, 5000 lei daune morale, precum și obligația pârâtei de a-i completa și remite carnetul de muncă.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata SC SRL, începând cu data de 01.09.2006, contractul de muncă încetând la data de 01.07.2008, prin demisie, cu toate ca reclamanta nu a formulat niciodată o asemenea cerere.
A mai arătat reclamanta că, administratorul acelei societăți este aceeași persoana cu administratorul pârâtei, astfel încât nu a formulat contestație cu privire la modalitatea de încetare a raporturilor de muncă, iar patronul le-a comunicat că pentru vechea societate urmează să fie inițiată procedura falimentului și radierea ei, însă vor înființa o nouă societate, fiind înființată societatea pârâtă.
De la data de 01.07.2008, reclamanta a început să lucreze, împreună cu alte salariate, la societatea nou înființată. Cu toate acestea, până la data promovării acțiunii, pârâta nu i-a comunicat un exemplar de pe contractul individual de muncă și nici nu l-a înregistrat la ITM.
Reclamanta a mai arătat că a lucrat la pârâta până la data de 12.12.2008, fiind retribuită cu suma de 550 lei lunar până în luna octombrie inclusiv, pentru ca începând cu luna octombrie să nu mai primească nici un fel de salariu.
In luna noiembrie a solicitat angajatorului să-i elibereze o adeverință de salariat, fiindu-i necesară la medic, și a observat ca este eliberată de fostul angajator, respectiv SC SRL, iar de la ITM i s-a spus că nu este înregistrat contractul ei de muncă.
De asemenea, a mai arătat că, atitudinea angajatorului față de ea s-a schimbat în mod considerabil din luna decembrie, când i-a comunicat ca este însărcinată.
La data de 13.12.2008 a fost convocată la serviciu, însă s-a simțit rău și nu s-a putut prezenta, însă a informat angajatorul despre acea situație și l-a rugat prin intermediul unei adrese cu confirmare de primire să-i comunice programul de lucru pe care îl va avea după încetarea concediului medical. Administratorul societății nu a răspuns acelei solicitări, însă i-a comunicat că se poate considera că i-a încetat contractul de muncă, având în vedere situația speciala în care se află.
In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar adeverința medicală din data de 17.12.2008, copie de pe CI, confirmare de primire, adeverințe medicale, cererea de comunicare a programului de lucru, copiile certificatelor medicale, fișa postului, copia carnetului de muncă al reclamantei, copia contractului individual de muncă încheiat cu SC SRL.
La termenul de judecată din data de 16.02.2009, pârâta a depus la dosar copia contractului de munca încheiat cu reclamanta, contract ce nu este înregistrat la ITM și a precizat că societatea pârâtă este în faza de lichidare judiciară, fiind reziliat contractul de închiriere pe care îl avea pentru spațiul în care își desfășura activitatea.
De asemenea, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
In motivarea întâmpinării s-a arătat că reclamanta nu avut calitatea de angajată efectiv a pârâtei, ci doar a intenționat să lucreze, începând cu data de 15.07.2008 pe funcția de călcător, scop în care a și fost încheiat contractul individual de muncă. Reclamanta nu a lucrat o perioada prea lungă, deoarece nu a pus la dispoziția angajatorului toate documentele necesare înregistrării contractului de muncă la ITM, ceea ce l-a făcut pe administrator să considere nul respectivul contract.
S-a mai arătat că activitatea nu a fost neîntreruptă, societatea trecând prin momente dificile din punct de vedere economic, iar salariații erau chemați la muncă atunci când erau comenzi de executat. Cu toate ca pârâta a înștiințat-o pe reclamantă că nu va mai fi angajată, aceasta s-a prezentat la punctul de lucru în luna noiembrie 2008, i-a anunțat ca este însărcinată și că dorește să-i fie înregistrat
contractul de munca cu 3- 4 luni în urmă, pentru a putea beneficia de indemnizația de creștere copil.
Totodată, pârâta a arătat că nu are obligația de a-i completa carnetul de muncă reclamantei, în sensul celor solicitate de aceasta în cererea de chemare în judecată, pe considerentul că aceasta nu a fost angajata a pârâtei, ci doar a intenționat să se angajeze, lucrând câteva zile. A mai arătat că cele două societăți sunt diferite, cu asociați diferiți, și singura legătura este aceea ca administratorul de la SC SRL a devenit asociat unic la SC Conf SRL.
In legătură cu drepturile salariale, pârâta a precizat că nu are niciun fel de datorii față de reclamantă, fiindu-i achitate toate drepturile pe care aceasta le avea de încasat de la pârâtă. De asemenea, a solicitat și respingerea solicitării privind plata de daune morale și daune materiale, reclamanta fiind cea vinovată de neangajarea la pârâtă.
La solicitarea reclamantei au fost audiate martorele și, iar din partea pârâtei.
S-a luat interogatoriu pârâtei, răspunsurile fiind consemnate și depuse la dosarul cauzei. De asemenea, a fost luat și interogatoriu reclamantei.
Au mai fost depuse la dosar balanța de verificare a pârâtei, anexa nr.1 la contractul de închiriere din 01.06.2008, decizia de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei prin demisie, procesul verbal din data de 09.02.2009, contractul de prelucrare pe baza de comision nr.872/28.07.2008, contractul de prelucrare nr.17/01.09.2008, certificat constatator emis de ORC, act constitutiv al SC Conf SRL, avize de însoțire a mărfii, decizii de desfacere a contractelor de muncă și pentru alte salariate prin demisie.
La termenul de judecată din data de 16.03.2009, pârâta a recunoscut că nu a achitat contribuția de asigurări sociale, respectiv contribuțiile către stat aferente salariilor plătite reclamantei, deoarece aștepta închiderea societății și atunci va depune o balanța finală.
Reclamanta a precizat că nu mai insistă în capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale, acestea fiindu-i achitate la zi, și nici în remiterea cărții de muncă, fiindu-i restituită și aflându-se în posesia ei.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.504 din data de 13 mai 2009 a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC Conf prin administrator și a constatat că între părți au existat raporturi de muncă începând cu data de 15.07.2009 și a obligat pârâta să încheie reclamantei contract individual de muncă începând cu acea dată și să completeze în mod corespunzător carnetul de muncă al reclamantei.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă conform certificatelor medicale depuse la dosar în perioadele 15.12.2008 -21.12.2008; 22.12.2008 -29.12.2008; 29.12.2008 -31.12.2008.
De asemenea s-a luat act că s-a renunțat la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale.
Totodată au fost respinse capetele de cerere referitoare la remiterea carnetului de muncă, ca fiind rămas fără obiect, la obligarea pârâtei la plata de daune materiale în cuantum de 500 lei și la daune morale în sumă de 500 lei și privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedite.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Conf SRL, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la încheierea în mod legal a contractului începând cu data de 01.07.2008, plata indemnizației de incapacitate temporară de muncă, conform certificatelor medicale depuse la dosar, completarea în mod corespunzător a carnetului de muncă, daune materiale în cuantum de 5000 lei și daune morale în aceeași sumă, precizând că nu mai insistă în celelalte capete de cerere, referitoare la remiterea carnetului de muncă și acordarea indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada lucrată.
O primă solicitare a reclamantei a vizat obligarea pârâtei să îi încheie contract individual de muncă începând cu data de 01.07.2008, considerând că de la acea data a prestat activitate în favoarea pârâtei.
Potrivit art.16 al.1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților în forma scrisă, în limba română, iar obligația încheierii contractului individual de muncă în forma scrisă revine angajatorului. Cu toate acestea, forma scrisă se impune numai ca o condiție de probă a existenței unei relații contractuale de muncă între salariat și angajator, altfel fiind greu de demonstrat că o persoană a prestat muncă pentru un angajator în schimbul unui salariu.
Lipsa formei scrise nu afectează însăși valabilitatea contractului individual de muncă, indiferent de factura sa (pe durată nedeterminată, pe durată determinată, cu timp de muncă parțial ori cu timp de muncă integral).Având un caracter consensual, contractul se considera încheiat la zi, de la data realizării acordului de voință al părților, fără efectuarea vreunei formalități. Mai mult decât atât, Codul muncii dispune expres, în art.16 al.2, în situația in care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în forma scrisă, se prezumă ca a fost încheiat pe durata nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale prin mijloc de probă.
În speță, la dosar a fost depus un contract de muncă încheiat între părți, care nu este înregistrat la ITM, în care se precizează că reclamanta va fi angajata și va desfășura activitate pentru societatea pârâta începând cu data de 15.07.2008, aspecte ce au rezultat din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, precum și din depozițiile martorilor audiați la solicitarea celor doua părți.
In acest fel, s-a făcut dovada existenței raporturilor de muncă începând cu data de 15.07.2008, nu cu 01.07.2008, așa cum a încercat să arate reclamanta, de la acea dată fiind deschisă noua societate SC Conf SRL
S-a mai reținut că după ce SC a dat faliment, salariatele au fost sfătuite să-și dea demisia pentru că administratorul a deschis o nouă societate, respectiv SC Conf, unde au fost angajate majoritatea salariatelor care lucraseră la prima societate, în aceasta situație aflându-se și reclamanta.
Prin nicio probă aceasta nu a făcut dovada începerii raporturilor de muncă anterior datei de 15.07.2008, chiar martorele audiate în cauza arătând că după ce au încetat activitatea la firma inițială, au stat acasă o perioadă, așteptând să fie chemate la lucru, iar acest lucru s-a întâmplat în jur de 15.07.2008.
Acest aspect s-a coroborat și cu contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta care, deși nu a fost înregistrat la ITM, este un început de dovadă scrisă și a făcut dovada celor cuprinse în conținutul lui până la proba contrară.
Din aceste considerente, prima instanță a constatat că au existat raporturi de muncă între cele două părți începând cu data de 15.07.2008.
Instanța de fond a apreciat că nu a poate fi primită însă susținerea pârâtei că reclamanta nu a lucrat decât sporadic, atunci când era nevoie, având în vedere că elementele esențiale ale unui contract de muncă au fost dovedite de reclamantă și recunoscute chiar de administratorul pârâtei.
Astfel, părțile s-au înțeles cu privire la locul muncii, felul muncii, activitatea pe care urma să o desfășoare reclamanta (călcator), salariul pe care urma să-l încaseze și de care a și beneficiat în perioada în care s-a prezentat la lucru.
Conform prev.art.10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoana fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoana fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
După cum a recunoscut administratorul pârâtei, reclamanta a fost salarizată cu suma de 550 lei lunar, de unde rezultă că activitatea prestată a avut caracter de continuitate, că între părți s-au derulat relații normale de muncă, în care reclamanta a prestat activitate în favoarea angajatorului, iar acesta a remunerat-o pentru munca prestată, drepturile salariale fiind acordate la zi.
Tocmai din acest motiv, s-a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata salariului.
O alta dovadă a faptului că s-a plătit salariul lunar este și acela că pârâta a recunoscut, la termenul de judecată din data de 16.03.20096, că nu a achitat contribuția de asigurări sociale până în prezent pentru salariate, respectiv contribuțiile către stat aferente salariilor, ci că va face acest lucru după întocmirea balanței finale, odată cu închiderea societății.
Dacă nu era vorba de salariu achitat în mod continuu, nu se punea nici problema achitării contribuției către stat aferente salariilor.
Toate aspectele redate mai sus au dovedit cu prisosință existența raporturilor de muncă, așa cum s-a arătat, începând cu data de 15.07.2008, iar pârâta, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu prev.art.287 Codul muncii, nu a reușit să demonstreze o situație contrară celei expuse pe larg de instanță, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost admis ca atare.
Un alt capăt de cerere a vizat obligarea pârâtei să-i achite reclamantei indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, conform certificatelor medicale depuse la dosar.
Cererea a fost apreciată ca întemeiată, având în vedere că reclamanta a depus la dosar certificatele medicale respective, iar pârâta nu a reușit să demonstreze plata lor, motiv pentru care prima instanță, în baza prev.art.98 al.1 lit.a a obligat pârâta să achite reclamantei indemnizația de incapacitate temporară de muncă pentru perioadele 15.12.2008-21.12.2008, 22.12.2008-9.12.2008, 29.12.2008 - 31.12.2008.
A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul sau de muncă, cerere apreciată ca întemeiată de instanța de fond, având în vedere prev. Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, unde se arăta că actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet vor cuprinde funcția, meseria, specialitatea exercitată, retribuția tarifara de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ in aceasta.
Fiind vorba de un drept salarial ce se acordă lunar și duce la creșterea retribuției lunare, precum și la creșterea contribuției către stat, datorate de salariat, este firesc ca acesta să fie menționat si evidențiat ca atare în carnetul de muncă al reclamantei, pentru toata perioada pentru care el a fost recunoscut.
De asemenea, în condițiile în care s-a dovedit existența raporturilor de muncă între părți, este firesc ca acel contract să figureze înregistrat și în carnetul de muncă al reclamantei, în baza textului de lege mai sus invocat.
Reținând cele relatate mai sus, prima instanță a constatat întemeiat și acest capăt de cerere, și pe cale de consecință a obligat pârâta să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind remiterea carnetului de muncă, deoarece a arătat că de la data promovării acțiunii, acesta a fost pus la dispoziția ei de către pârâtă.
In ceea ce privește acordarea de daune morale și materiale, în cuantum de cate 5000 lei fiecare, prima instanță le-a respins deoarece daunele materiale nu au fost dovedite în nici un fel, și nici nu a precizat reclamanta în ce constă suma de 5000 lei solicitată de la pârâtă cu titlu de despăgubiri.
Or, conform art.1169 Cod civil, cine face o propunere în fata instanței, trebuie să o dovedească, sarcina probei revenind, în acest caz reclamantei.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit cele pretinse, s-a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
A fost respinsă și solicitarea de daune morale în cuantum de 5000 lei, având în vedere că acordarea daunelor morale își găsește suportul în prejudiciul moral suferit de o persoană, iar reparația trebuie să fie integrală pentru a acoperi și satisface cât mai corect valorile morale lezate.
O asemenea operațiune presupune o doză de aproximare, pentru că este dificil de stabilit o echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, așa că instanța a trebuit să aibă în vedere consecințele negative suferite de reclamantă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, mărimea și intensitatea în care au fost lezate și cum au fost percepute consecințele de ea și societate, cum i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.
În raport de toate aceste elemente, tribunalul a constatat că reclamanta nu a dovedit existența vreunui prejudiciu moral, motiv pentru care a respins cererea respectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Conf SRL B, care nu și-a motivat în fapt și în drept recursul, precizând numai că sentința este netemeinică și nelegală și că va depune motivele recursului separat, în termen legal, lucru pe care nu l-a făcut.
Din oficiu, instanța a invocat excepția nulității recursului prevăzută de art. 306 Cod procedură civilă.
Analizând excepția invocată, asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi, conform art.137 Cod procedură civilă, se constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 306 alin.1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, respectiv 10 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform prevederilor art. 303 Cod procedură civilă.
În speță, recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a motiva recursul în termen legal, deși a primit comunicarea hotărârii la data de 03.06.2009 (fila 108 dosar fond), motivele recursului nefiind depuse la dosar.
În consecință, constatând că în cauză nu sunt incidente motive de nulitate de ordine publică pe care instanța de control judiciar să le pună din oficiu în dezbaterea părților, urmează ca în baza textelor de lege anterior menționate, Curtea să constate nul recursul declarat de pârâta Conf SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de pârâta SC CONF SRL B, cu sediul în B, str.--Bariera P, nr.3, județul B prin administrator cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în comuna, sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 504 din 13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, str.-, -9, etaj 4,.19, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 5 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./25.11.2009
dosar fond- - Tribunalul Buzău
judecători fond-; G
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
