Obligație de a face. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.215
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții și. SRL L împotriva deciziei civile nr.828/A/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților recurenți, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la data de 14 februarie 2008 reclamanții recurenți au depus o cerere de scutire de la plata taxei de timbru în cuantum de 3730 lei, un certificat de încadrare în grad de handicap nr.2281/28.03.2007 precum și alte înscrisuri în susținerea cererii; au depus timbru judiciar de 25 lei. La data de 7 februarie 2008, reclamanții recurenți au depus întâmpinare, iar la data de 19.02.2008, recurenta - SRL HG a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 286 lei și timbru judiciar de 15 lei precum și întâmpinare.
Instanța, în deliberare, în baza dispozițiilor art.74, 77 și 78 Cod procedură civilă, admite cererea de scutire a reclamanților recurenți de la plata taxei de timbru în cuantum de 3730 lei și procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentantul reclamanților recurenți. Din oficiu, în baza dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție nulitatea hotărârii atacate, pentru că din completele de judecată ce au soluționat, succesiv, apelul pârâților a făcut parte același JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
Reprezentantul reclamanților recurenți pune concluzii de constatare a nulității hotărârii și casarea cu trimitere spre rejudecare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2900/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. 3459/2005 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâților SRL L și.
În consecință, instanța a obligat pârâta SRL să permită reclamanților accesul în imobilul proprietatea lor, iar pe pârâtul să le predea acestora cheile de la intrarea principală și de la fostul sediu al pârâtei Uniunea V Românească din cadrul aceluiași imobil; a obligat pârâta SRL să plătească reclamanților suma de 161.304 RON cu titlu de chirie și pe pârâtul să le plătească despăgubiri de 37.856 RON.
A luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâții și Uniunea Româneasca.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții SRL L, și.
Prin decizia civilă nr.306/A/10.04.2006 apelul a fost respins, hotărârea primei instanțe fiind menținută ca temeinică și legală.
Recursul declarat de pârâții - apelanți împotriva deciziei a fost admis prin decizia civilă nr.2395/R/20.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.4353/2006.
În consecință, hotărârea tribunalului a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
În urma rejudecării, tribunalul a pronunțat decizia civilă nr. 828/A/22.10.2007.
Prin această decizie, apelurile (în realitate apelul) au fost admise, iar sentința nr.2990/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoja fost schimbată în parte.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanții, și și pârâții SRL L și.
La termenul din 28.02.2008, din oficiu, în baza dispozițiilor art.306 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța a invocat nulitatea hotărârii atacate, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 306/A/20.04.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.1334/2006 apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr.2990/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoja fost respins, instanța examinând fondul criticilor apelanților.
Prin decizia civilă nr.828/A/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în rejudecare după casare cu trimitere același apel a fost admis, iar sentința civilă nr.2990/22.11.2005 a fost schimbată în parte.
Se observă că din completele de judecată ce au soluționat, succesiv, apelul pârâților a făcut parte același judecător.
Chiar dacă prima decizie a fost casată cu trimitere spre rejudecare și, cu această ocazie au fost administrate probe noi, din examinarea considerentelor celor două decizii rezultă că același judecător a examinat în fond sentința apelată și după casarea cu trimitere, contrar dispozițiilor art.24 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, văzând că decizia atacată este nulă, în baza art.312 alin.1, 2, 3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.1 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții și SRL L împotriva deciziei civile nr.828/A/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâții SRL L și împotriva sentinței civile nr.2990/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții și. SRL L împotriva deciziei civile nr.828/A/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâții SRL L și împotriva sentinței civile nr.2990/22.11.2005 pronunțată de Judecătoria Lugoj.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red./28.02.2008
Tehnored. I /2 ex./29.02.2008
Prima instanță:
Instanța de apel: ,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai