Obligație de a face. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.220
Ședința publică din 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Rujița
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul prin mandatar împotriva deciziei civile nr. 851/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria Municipiului T, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă mandatar în reprezentarea reclamantului recurent și consilier juridic în reprezentarea intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este declarat în termen legal, și timbrat, potrivit dispozițiilor legale, cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, în fața instanței, mandatara recurentului semnează exemplarul de la dosar al recursului declarat în numele reclamantului.
Reprezentanta intimatului depune concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei și admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea ca nefondat a recursului, potrivit motivelor expuse pe larg în concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2189/7.03.2006, Judecătoria Timișoaraa admis acțiunea formulată de reclamantul și în consecință, a obligat Statul Român prin Primarul Municipiului T să-i vândă reclamantului imobilul situat în T,-, înscris în CF 2301 T, astfel cum a fost identificat prin expertiza efectuată în cauză de către expert.
În esență, instanța de fond a reținut că asupra imobilului în litigiu, reclamantul deține contract de închiriere valabil până în anul 2009 și a formulat cerere de cumpărare dar pârâtul, prin Direcția Patrimoniu, nu i-a aprobat cererea pe motiv că Statul Român este proprietar pe cota de 27/108 din imobil și nu pe apartamentul nr. 4 ocupat de reclamant în calitate de chiriaș. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize în construcții care a identificat pe terenul în litigiu existența a două case din care una, denumită casa parter, cuprinde doar apartamentul nr. 4 deținut de reclamant.
Având în vedere concluziile expertizei la care pârâtul nu a înțeles să formuleze obiecțiuni și faptul că imobilul, trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr.223/1974, nu sa fost revendicat în baza Legii nr.10/2001, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.9 din Legea nr. 112/1995, prima instanță a admis acțiunea în modalitatea arătată mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul solicitând schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantului arătând în motivare că prima instanță a încălcat prevederile art.1294 cod civil întrucât a dispus vânzarea unei cote ideale de proprietate, imobilul nefiind apartamentat; apoi încheierea contractului de vânzare-cumpărare este supusă regulilor prevăzute de Codul civil, respectiv art.948 alin.1 pct.2 iar art.43 alin.3 din Legea nr.10/2001 prevede că imobilele ce nu se restituie persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune.
Prin decizia civilă nr.445/A/22.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.5697/2006 a fost respins apelul declarat de Primăria Municipiului T împotriva Sentinței civile nr.2189/07.03.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.6855/2005 în contradictoriu cu reclamantul.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută.
În considerentele deciziei civile, Tribunalul a reținut că potrivit datelor de carte funciară (fila 12 dosarul nr. 1189/CA/2005), Statul Român este coproprietar asupra imobilului în litigiu în cotă de 27/108 parte dobândită în temeiul Decretului nr.223/1974.
Starea de coproprietate asupra imobilului nu a constituit un impediment la închirierea acestei cote către reclamant astfel cum rezultă din contractul de închiriere nr.470/24.06.2004 potrivit căruia, obiectul închirierii l-a constituit chiar cota de 27/108, alcătuită, potrivit mențiunilor din contract, dintr-o cameră de 17,38. o bucătărie de 12,38. o de 2,00. (filele 8-11 dosarul nr. 1189/CA/2005).
Expertiza efectuată de prima instanță, după declinarea de competență dispusă de către Tribunalul Timiș - Secția contencios administrativ, relevă faptul că imobilul în litigiu se constituie într-un corp de clădire separat și distinct de cel al restului coproprietarilor, astfel că apartamentarea este posibilă. Pârâtul nu a formulat obiecțiuni la această expertiză astfel că se prezumă că a fost de acord cu cele propuse de expert.
Art.1294 Cod civil potrivit căruia "Vinderea este o convențieprin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui", nu a fost încălcat de prima instanță întrucât lucrul vândut este determinat prin elemente administrative - stradă, număr, localitate - și funciare - număr de carte funciară și număr top. -, iar vânzarea unei cote dintr-un imobil și nu întreg imobilul nu este interzisă de lege.
Este adevărat că, potrivit art.948 pct.2 Cod civil, una din condițiile de valabilitate ale contractelor o reprezintă consimțământul valabil al părții care se obligă, dar în speță, refuzul nejustificat al pârâtului de a vinde reclamantului imobilul trebuie sancționat, întrucât reclamantul este îndreptățit la cumpărarea imobilului potrivit dispozițiilor art.9 din Legea nr. 112/1995, acesta fiind revendicat în baza Legii nr.10/2001.
Prin urmare, se apreciază că hotărârea instanței de fond este dată cu respectarea dispozițiilor legale incidente speței, motiv pentru care apelul se privește ca neîntemeiat, urmând a fi respins.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen Primăria Municipiului T prin Primar, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând în principal casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și, în subsidiar, respingerea acțiunii.
În motivare a invocat greșita sa obligare la înstrăinarea unei cote ideale de proprietate, fiind necesară în prealabil apartamentarea imobilului, conform dispozițiilor art.1294 Cod civil.
A mai invocat faptul că potrivit dispozițiilor art.43 din Legea nr.10/2001, proprietarul "poate" vinde apartamentele nerevendicate în baza acestei legi, iar vânzarea trebuie realizată cu respectarea dispozițiilor legale.
În fine, a mai invocat încălcarea dreptului său de proprietate.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 2611/R/30 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, s-a admis recursul pârâtei Primăria Municipiului T împotriva deciziei civile nr. 445/A/22.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5697/C/2006, pe care o modifică, împreună cu sentința civilă nr.2189/07.03.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.6855/2005, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, obligându-l pe acesta din urmă la plata sumei de 4 RON, cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs a reținut, în esență, că Statul Român nu poate fi obligat în ce fel să dispună de dreptul său de proprietate decât cu respectarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, aceste dispoziții presupunând identificarea exactă din punct de vedere material a cotei de drept.
Prin decizia civilă nr. 497/17.05.2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția civilă - admite contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 2611/30.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Anulează decizia civilă atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 14 iunie 2007.
Prin decizia civilă nr. 625/14.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, s-a admis recursul pârâtei Primăria Municipiului T, s-a casat decizia civilă nr. 445/A/22.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5697/C/2006, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul Timiș, reținându-se încălcarea formelor de procedură cu intimatul, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În rejudecarea apelului, Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 851/A/24 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Primăria Municipiului T, împotriva sentința civilă nr.2189/7.03.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 6855/2005, pe care o schimbă în tot în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut în considerentele deciziei civile că într-adevăr, în baza dispozițiilor art.42 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001 republicată, coroborate cu prevederile art.9 alin.1 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente.
În speță, însă, Statul Român nu are, în momentul de față, un drept de proprietate exclusivă asupra apartamentului nr. 4 din imobil, închiriat reclamantului-intimat, ci deține o cotă-parte de 27/108 din întregul imobil, după cum reiese din extrasul CF 2301 T, nr.cadastral 6072/ astfel fiind, dreptul de proprietate al Statului Român nu este individualizat, acesta deținând o cotă-parte ideală de drept asupra întregului imobil, împreună cu ceilalți coproprietari, respectiv și.
Chiar dacă faptic, fiecare dintre coproprietari folosește o cotă-parte determinată din imobil, înainte de a se dispune ieșirea din indiviziune cu privire la imobil, Statul Român nu poate fi obligat la a vinde apartamentul, dreptul său de proprietate întâlnindu-se în fiecare moleculă a lucrului cu dreptul de proprietate al celorlalți coproprietari. Or, nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el însuși.
Împotriva acestei ultime hotărâri pronunțată de Tribunalul Timiș în apel, reclamantul, prin mandatar, a declarat recurs în termen legal la 17 decembrie 2007, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a deciziei civile recurate în sensul admiterii acțiunii civile.
Recurentul a criticat decizia civilă în raport de argumentul reținut de instanță, și potrivit cu care dreptul de proprietate al Statului Român nu este individualizat, susținând că Tribunalul Timiș face o eroare privind "dreptul de proprietate în comun întâlnindu-se în fiecare moleculă a lucrului", în fond, referindu-se la dreptul de proprietate în comun, ceea ce, susține recurentul, este cu totul altceva.
S-a precizat că în speță, nu este vorba de un bun comun, situație în care Primăria Municipiului T nu ar fi putut încheia contract de închiriere, iar obiectul acestui contract nu îl constituie o cotă ideală, ci apartamentul nr. 4, compus din o cameră de 17,38. o bucată de 12,32. o de 2. apartamentul fiind situat într-un imobil clădire separată în curte, situată față de apartamentele nr.1, 2 și 3 la o distanță de 29,5, astfel încât nu constituie un impediment la încheierea contractului de vânzare-cumpărare faptul că Statul Român deține o cotă de 27/108.
Recurentul a mai precizat că instanța de apel nu a ținut cont de expertiză, care nu a fost contestată de pârâtă, iar referirea la ieșirea din indiviziune nu îi poate fi opozabilă, el fiind doar chiriaș.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, Legea nr.10/2001, Legea nr. 112/1995.
Prin concluzii scrise depuse la dosar, în apărare, intimata Primăria Municipiului Tas olicitat respingerea ca nefondat a recursului, întrucât s-a reținut în mod corect faptul că, în prezent Statul Român nu are un drept de proprietate exclusivă asupra apartamentului nr. 4 din imobil, închiriat reclamantului recurent, ci deține o cotă-parte de 27/108 din întregul imobil, așa cum reiese din extrasul CF nr.2301 T, nr.cadastral 6072/ Prin urmare, dreptul de proprietate al Statului Român nu este individualizat, acesta deținând o cotă - parte ideală de drept asupra întregului imobil, împreună cu ceilalți coproprietari, respectiv și.
S-a mai precizat că potrivit Legii nr.10/2001, proprietarul "poate" să înstrăineze aceste imobile însă nu este obligat, iar instanța nu se poate substitui voinței juridice a vânzătorului, impunându-i un consimțământ câtă vreme în baza art.948 alin.1 pct.2 între condițiile esențiale este necesar consimțământul valabil al părții care se obligă pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să fie liber și neviciat.
În concluzie, intimata consideră că până la individualizarea cotei Statului Român nu se poate proceda la vânzare, astfel încât criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, nefiind de natură a modifica Decizia civilă nr. 851/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de actele depuse la dosar și temeiurile de drept invocate, raportat la dispozițiile art.299, 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, precizată ulterior în acțiune în obligația de a face, el a solicitat obligarea Statului Român prin Primăria Municipiului T să-i vândă cota de 27/108 - constând în apartamentul nr. 4, înscris în CF 2301 T, pe care el o deține în calitate de chiriaș.
În raport de calitatea sa de chiriaș al apartamentului nr. 4, în baza dispozițiilor art.42 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001 republicată, și a art.9 din Legea nr. 112/1995, el este îndreptățit la cumpărarea apartamentului, proprietatea Statului Român. Acest drept nu i-a fost contestat, însă, ceea ce corect a fost subliniat de instanța de apel, în cele două cicluri procesuale parcurse, este faptul că Statul Român, la momentul actual, nu este proprietar exclusiv asupra apartamentului nr. 4, ci deține o cotă-parte de 27/108 din întregul imobil, astfel cum rezultă fără dubiu din situația de CF nr.2301 T, nr.cadastral 6072/
În consecință, întrucât dreptul de proprietate al Statului Român nu este individualizat, în concret, asupra apartamentului nr. 4 deținut de reclamant ca și chiriaș, ci el deține o cotă ideală de 27/108 din întregul imobil, alături de coproprietarii și, Statul Român nu poate fi obligat la a vinde apartamentul în cauză.
În ceea ce privește sistarea de indiviziune, aceasta poate fi solicitată de orice coproprietar, iar ulterior, în măsura în care apartamentul ocupat de reclamant va fi atribuit în proprietatea Statului Român, poate formula, în condițiile art.9 din Legea nr. 112/1995, cerere pentru cumpărarea lui.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat, că nu sunt incidente nici unul din temeiurile de modificare a deciziei civile invocate de recurent, respectiv art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, astfel că în baza art.299, 312 alin.1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 851/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
Red./11.03.2008
Tehnored. /2 ex./11.03.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Maria Petria Martinescu, Rujița
