Obligație de a face. Decizia 223/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 223/ Dosar nr-
Ședința publică din 02 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta " DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD" SA P, împotriva deciziei civile nr.132 din data de 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 09 februarie 2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 16.02.2009, 23.02.2009, iar apoi pentru astăzi, 2.03.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 11726/2001, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice, Sucursala Muntenia - Exploatarea T:
- obligarea acesteia la încheierea acordului cu privire la drepturile de uz și servitute asupra terenului proprietatea reclamantului, pe care se află construit postul de transformare 17, proprietatea pârâtei, în caz de refuz hotărârea să țină loc de acord;
- obligarea pârâtei să plătească lunar, începând cu data de 11.10.2001, contravaloarea în lei a 15 dolari pentru dreptul de uz asupra terenului în suprafață de 30 mp pe care se află construit transformatorul 17;
- obligarea pârâtei să plătească lunar, începând cu data de 11.10.2001, contravaloarea în lei a 10 dolari pentru servitutea de trecere subterană cât și pentru accesul la locul de amplasare al postului de transformare, pentru suprafața de 117 mp;
- stabilirea duratei în timp a dreptului de uz și de servitute pentru asigurarea funcționării transformatorului 17.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 53, art. 54 din G nr. 63/1998.
Prin încheierea din data de 25.06.2002, urmare a strămutării dispuse de fosta C Supremă de Justiție prin încheierea nr. 2502/19.06.2002, Judecătoria Târgoviștea dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Brașov.
Prin sentința civilă nr. 11032/25.09.2002, Judecătoria Brașova admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.
La adoptarea acestei soluții, judecătoria a reținut incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă privind competența tribunalelor în soluționarea proceselor și cererilor în materie comercială, determinat de faptul că pârâta este societate comercială, postul de transformare face parte din fondul de comerț al acesteia iar acordul solicitat a fi încheiat între părți are caracterul unei fapte de comerț.
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr. 169/R/14.02.2003, a admis recursul declarat de reclamantul împotriva hotărârii de declinare, pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecare judecătoriei, competentă în primă instanță să soluționeze litigiul civil dedus judecății.
În urma casării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 4876/2003, la prima zi de înfățișare reclamantul solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a societății " Muntenia Nord" Procedând la dezlegarea raportului litigios, prin sentința civilă nr. 6588/06.07.2004, Judecătoria Brașova respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta "" A - Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice T, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași pârâte.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice " Muntenia Nord"
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile încheierii relative încheierii de ședință din 15.10.2003, în care s-a stabilit că Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice T nu are personalitate juridică, fiind astfel lipsită de capacitate de folosință civilă. Asupra fondului cauzei, judecătoria a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4334/11.10.2001 de BNP, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1178 mp, pe care se află amplasat postul de transformare 17, în suprafață de 30 mp, proprietatea "", care nu a făcut obiectul actului juridic de dobândire. Acțiunea reclamantului a fost apreciată ca nefondată arătându-se, pe de o parte, că prevederile art. 53 din nr.OUG 63/1998 - invocate ca temei al pretențiilor - se referă la rețelele electrice ce urmează a fi construite sub imperiul acestui act normativ, iar, pe de altă parte, aceste instalații, între care și postul de transformare, fac parte din sistemul național de transport al energiei electrice, fiind supuse regimului juridic al proprietății publice, caracterizat prin inalienabilitate, imprescriptibilitate și insesizabilitate, trăsături ce se transmit și suprafețelor de teren aferente construcțiilor energetice. Considerentele sentinței au făcut trimitere la prevederile art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, act care a abrogat nr.OUG 63/1998, dispoziții care recunosc natura publică a rețelelor de transport a energiei electrice și a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, precum și la dispozițiile art. 16 alin. 4 din legea menționată, în conformitate cu care dreptul de uz și dreptul de servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata de existență a acestora. În final, instanța a avut în vedere și decizia nr. 167/2004 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale mai sus evocate, incident invocat de reclamant, însușindu-și teza potrivit căreia legiuitorul organic poate stabili anumite limite de exercitare a dreptului de proprietate, justificat de protejarea unor interese generale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, cale de atac care a format obiectul dosarului nr. 4102/2004 al Curții de Apel.
Raportat la dispozițiile Legii nr. 219/2005 privind aprobarea nr.OUG138/2000 pentru modificarea Codului d e procedură civilă, determinat de normele de competență materială, prin încheierea din 12.09.2005, cauza a fost scoasă de pe rolul curții fiind înaintată pentru soluționarea apelului Tribunalului Brașov.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. 1655/2005, iar prin decizia civilă nr. 64/A/13.02.2006, tribunalul a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 6588/2004 a Judecătoriei Brașov.
Din considerentele deciziei se desprinde, în esență, că temeiul juridic al acțiunii introductive a fost dat de prevederile art. 53, art. 54 din nr.OUG 63/1998, act normativ abrogat la data de 08.07.2003, anterior soluționării cauzei în primă instanță, iar legea nouă în materie, nr. 318/2003, reglementează dreptul titularilor de autorizație a lucrărilor energetice de a beneficia de dreptul de uz și de servitute cu titlu gratuit pe toată durata existenței obiectivului energetic. A mai arătat instanța de apel că reclamantul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu produs cu ocazia vreunei intervenții a titularului autorizației la postul de transformare 17, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16 al Legii nr. 318/2003 pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei. Totodată, tribunalul a respins criticile aduse de reclamant în apel purtând asupra modului în care prima instanță s-a pronunțat asupra excepției lipsei capacității de folosință, implicit a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Muntenia" - Exploatarea T, în condițiile în care s-a făcut dovada că această parte nu are personalitate juridică.
Decizia de mai sus a fost casată de Curtea de APEL BRAȘOV - decizia civilă nr. 438/R/09.10.2006, dată în dosarul nr. 344/2006 - în soluționarea recursului declarat de reclamantul, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelului, pe considerentul că instanța de control devolutiv nu a cercetat litigiul prin perspectiva conflictului dintre cele două cadre normative, nr.OUG 63/1998 și Legea nr. 318/2003, a examinării pretențiilor reclamantului sub efectul fiecăreia dintre aceste legi.
Procedând la rejudecare, prin decizia civilă nr. 132/Ap/23.04.2008, dată în dosarul cu numărul unic de mai sus, Tribunalul Brașova admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 6588/2004 a Judecătoriei Brașov, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii introductive formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice " Muntenia Nord".
A obligat pârâta să încheie cu reclamantul o convenție cu privire la exercitarea dreptului de servitute asupra suprafeței de 117 mp teren, în condițiile art. 16 alin. 6, raportat la alin. 5 din Legea nr. 13/2007.
A obligat pârâta să plătească reclamantului o indemnizație lunară în cuantum de 25 lei/mp/lună, reprezentând contravaloarea exercitării dreptului de servitute asupra suprafeței de 117 mp teren, pentru perioada 12.10.2001 - 16.08.2003, și din data de 23.02.2007 până la data încheierii convenției, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație, la care se va aplica și dobânda legală.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel în cuantum de 5.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii atunci când a stabilit că exercitarea dreptului de uz și a celui de servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
A statuat astfel instanța de apel că acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 19.12.2001, moment în care era în vigoare nr.OUG 63/1998, astfel că pretențiile solicitate de reclamant pentru intervalul 12.10.2001 - 16.08.2003, această din urmă dată fiind corespunzătoare abrogării nr.OUG 63/1998, sunt supuse reglementărilor acestui act normativ. În cadrul acestei analize s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 53 alin. 3 din nr.OUG 63/1998, drepturile de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului și titularul autorizației de înființare, respectiv de funcționare, cu stabilirea duratei, conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum și a despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului, iar alin. 4 al textului de lege stabilește că, în caz de nerealizare a acordului, la cererea titularului autorizației, va decide instanța de judecată.
Cât privește dreptul de uz, potrivit art. 54 alin. 4 din nr.OUG 63/1998, titularul autorizației de funcționare este obligat să stabilească cu proprietarul, în condiții rezonabile, perioada, data începerii și durata operațiunilor de întreținere, a reparațiilor, reviziei pentru asigurarea funcționării normale a capacității autorizate și afectările proprietății pe care acestea le implică, precum și indemnizația cuvenită, stabilită conform acordului între părți, iar la terminarea operațiunilor sau a intervenției în caz de avarie, accident sau catastrofă, este obligat să degajeze terenul și să îl repună în situația anterioară
În privința servituții de trecere subterană, de suprafață sau aeriană, în înțelesul art. 54 alin. 5 din același act normativ, aceasta cuprinde dreptul la instalare de rețele de conducte, linii, stâlpi cu echipamente de transformare, comutație sau conversie și alte echipamente aferente capacității autorizate, precum și accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenții, întreținere, reparații, revizie, modificări și exploatare, conform prevederilor legale în vigoare. Potrivit art. 54 alin. 6, pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, bunurilor sau a unor activități desfășurate în zona de executare a lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare de capacități energetice, precum și a operațiunilor de revizie, întreținere sau reparație la capacitatea în funcțiune, titularul autorizației are dreptul de a obține restrângerea sau sistarea, în măsura necesară și pe durata lucrărilor sau a operațiunilor menționate, a activităților desfășurate în vecinătatea altor persoane. Restrângerea sau sistarea se stabilește prin acord cu titularul activității, iar în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească, cu indemnizarea adecvată a titularului activității afectate. Pentru intervenții în caz de avarie, accident ori catastrofă nu este necesar nici acord și nici hotărâre judecătorească, dar titularul autorizației datorează titularului activității afectate indemnizația adecvată, stabilită, la nevoie, prin hotărâre judecătorească.
Raportat la aceste dispoziții normative, instanța de apel a interpretat clauza din contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, concluzionând că acesta nu deține titlu de proprietate pentru suprafața de 30 mp pe care se află construit postul de transformare 17, suprafață care aparține societății pârâte, astfel că nu sunt incidente prevederile referitoare la dreptul de uz. Aceasta întrucât, potrivit clauzei amintite, pe terenul care a format obiectul vânzării se menționează existența postului de transformare, în suprafață construită de 30 mp, proprietatea, care nu face obiectul contractului.
Pentru perioada de incidență a nr.OUG 63/1998, instanța a recunoscut dreptul reclamantului la încasarea unei indemnizații lunare pentru servitutea de trecere subterană aferentă suprafeței de 117 mp, reprezentând zona de protecție și siguranță afectată postului de transformare. Soluția a fost argumentată pe definirea sintagmei zonă de protecție și siguranță în cadrul ordonanței, determinată ca întindere prin expertiza tehnică efectuată în cauză - din concluziile căreia a stabilit că aceasta nu este identică cu zona în care reclamantul nu poate edifica niciun fel de construcții - după cum și pe raționamentul că, la momentul dobândirii imobilului, reclamantul a cunoscut restricțiile ce decurg din existența obiectivului energetic.
A fost respinsă cererea reclamantului de constatare a suprafeței de 379,76 mp ca fiind cea reală celei pe care nu o poate folosi, considerându-se că aceasta reprezintă o cerere nouă, formulată doar în calea de atac a apelului, care contravine prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Relativ la perioada guvernată de Legea nr. 318/2003, respectiv 16.08.2003 - 23.02.2007, tribunalul a respins pretențiile reclamantului, pe considerentul că dreptul de servitute asupra zonei de protecție și siguranță în suprafață de 117 mp se realizează cu titlu gratuit, conform prevederilor art. 16 alin. 4 din lege.
Sub autoritatea noii legi a energiei electrice, nr. 13/2007, intrată în vigoare la data de 23.02.2007, instanța de apel a apreciat ca fiind fondate pretențiile reclamantului.
Au fost avute în vedere dispozițiile art. 16 alin. 5 din această lege, în conformitate cu care exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. La adăpostul acestor prevederi, completate cu cele ale art. 16 alin. 6 din lege -"proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5)"- instanța a obligat pârâta să încheie cu reclamantul convenția-cadru la care face referire textul normativ.
Cuantumul indemnizației lunare reprezentând contravaloarea exercitării dreptului de servitute asupra suprafeței de 117 mp teren, a fost stabilit pentru perioada 12.10.2001, solicitată de reclamant prin acțiune - 16.08.2003, data abrogării nr.OUG 63/1998, și, distinct, din data de 23.02.2007, până la data încheierii convenției-cadru, conform metodei a-III-a din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care corespunde solicitării reclamantului. S-a arătat că prețul de 25 lei/mp corespunde unui teren situat în zona 3 de vad comercial din Municipiul T, astfel că, chiar dacă terenul reclamantului se situează în zona 1 de vad comercial, cum acesta nu desfășoară activități economice, indemnizația rezultată reprezintă o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosință a terenului, de natură a asigura un just echilibru între interesele de ordin general ale utilității publice și cele ale cetățeanului.
A fost respinsă critica de apel având ca obiect obligarea pârâtei la plata către organele fiscale a impozitului datorat pentru indemnizația stabilită, pe considerentul că o asemenea cerere nu are o acoperire legală, după cum, tot astfel a fost respins motivul de apel purtând asupra nepronunțării primei instanțe asupra solicitării de determinare a suprafeței de teren ce aparține domeniului public, sub argumentul că o asemenea cerere nu a format obiectul acțiunii introductive.
S-a făcut precizarea că dispoziția menținerii celorlalte prevederi ale sentinței se referă la dezlegarea dată de prima instanță excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice
Față de soluția de admitere în parte a pretențiilor, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale efectuate în primă instanță și în apel, dintr-un cuantum total de 7.610 lei, reprezentând onorariu expertize, taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, cheltuieli de transport. În privința acestor din urmă cheltuieli, ele au fost evaluate la suma de 2.000 lei, corespunzător distanței dintre localitatea de domiciliu a reclamantului și sediul instanțelor, consumului mediu de 7,5 l/100 km și valorii combustibilului rezultat din chitanțele atașate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantul și pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord"
Recursul exercitat de reclamantul tinde la modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii pretențiilor formulate.
Întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, motivele de care atrag, în opinia recurentului, nelegalitatea soluției, sunt expuse în conținutul următoarelor puncte structurale;
1. Instanța de apel a aplicat în mod greșit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, art. 35 alin. 1 și 4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, precum și art. 81 alin. 1 Cod procedură civilă.
Din perspectiva acestei critici, se arată de către recurentul reclamant că instanța de apel a stabilit în mod greșit cuantumul taxei judiciare de timbru raportat la prejudiciul estimat până în momentul investirii primei instanțe și a pagubei produse între momentul investirii instanței și până la data de 31.05.2007, precum și perioada cuprinsă între data de 01.06.2007 până la pronunțarea hotărârii în apel. În interpretarea dată de recurent prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, art. 35 alin. 1și 4 din Normele metodologice de aplicare a legii, despăgubirile aferentei perioadei cuprinsă între 18.12.2001 - data investirii primei instanțe - și până la 31.05.2007, în care se include și dobânda legală pentru această perioadă, sunt prejudicii produse pe parcursul desfășurării procesului, pentru care nu se datorează taxa judiciară de timbru. În sensul aceleiași critici, se susține de către recurent că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 81 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât cheltuielile pentru care acesta a beneficiat de scutiri prin încuviințarea cererii de asistență judiciară trebuiau să fie puse în sarcina pârâtei, ca parte căzută în pretenții, aceasta urmând a fi obligată să plătească atât diferența de taxă judiciară, în cuantum de 8.946,17015 lei corespunzătoare apelului, cât și suma de 19.683, 1403 lei, taxă judiciară de timbru în fond.
2. Instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 294 Cod procedură civilă, cu privire la cererile noi și nu a respectat dispozițiile procedurale care reglementează efectul devolutiv al căii de atac cu care a fost investită.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se arată de către recurent că în mod greșit tribunalul a respins pretențiile de constatare a suprafeței de 379,76 mp ca reprezentând terenul pe care nu îl poate folosi ca urmare a afectării acestuia de capacitatea energetică, pe considerentul că aceasta reprezintă o cerere nouă, deosebită de cea formulată în cererea introductivă, în care reclamantul a precizat suprafața afectată ca fiind de 117 mp. Nelegalitatea hotărârii ar rezida, potrivit susținerilor recurentului, în împrejurarea că în cuprinsul motivelor de apel reclamantul a solicitat instanței stabilirea suprafeței totale de teren afectată de postul de transformare 17, suprafață care se compune din terenul ocupat de obiectivul energetic, la care se adaugă zonele de protecție și siguranță, expertiza tehnică întocmită în cauză stabilind că această suprafață totală este de 379,76 mp. În această situație, solicitarea reclamantului nu se înscrie în categoria unei noi cereri, astfel cum a apreciat tribunalul în judecarea apelului.
3. Instanța de apel a încălcat și aplicat greșit prevederile nr.OUG 63/1998, stabilind în mod eronat că zonele de protecție și siguranță sunt de numai 117 mp, în loc de 350 mp cât a stabilit expertiza energetică.
Reținerea în expozitivul deciziei atacate a considerentelor potrivit cărora"zona de protecție și siguranță în accepțiunea nr.OUG 63/1998 nu reprezintă zona în care apelantul reclamant nu poate edifica nici un fel de construcții", este rezultatul unei greșite analize a actului normativ, fiind omise prevederile art. 58 și art. 20 ale ordonanței, care stabilesc înțelesul și limitările impuse noțiunii acestor zone. În cadrul acestui motiv de recurs se învederează că Legea nr. 318/2003 menține în totalitate zonele de protecție și siguranță a capacităților energetice, iar Legea nr. 13/2007 reia aproape identic definirea acestor noțiuni, astfel că prin hotărârea dată instanța a apreciat în mod greșit că suprafața totală afectată de postul de transformare este de numai 117 mp, în loc de 379,76 mp, cât a stabilit cu precizie expertiza energetică (29,76 mp teren ocupat cu clădirea postului de transformare, la care se adaugă 350 mp zone de protecție și siguranță).
4. Instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile Legii nr. 13/2007, pronunțându-se"plus petita".
În economia acestui motiv de recurs, hotărârea este criticată față de dispoziția de obligare a pârâtei la încheierea convenției cu reclamantul cu privire la exercitarea dreptului de servitute pentru suprafața de 117 mp teren, în condițiile art. 16 alin. 6 raportat la alin. 5 din Legea nr. 13/2007. Aceste texte legale se referă la capacitățile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, or, susține recurentul, punctul de transformare a fost construit în anul 1962, instanța omițând să analizeze temeiul invocat de recurent în apel, anume prevederile art. 16 alin. 10 din Legea nr. 13/2007, aplicabile raportului dedus judecății pentru perioada de după intrarea în vigoare a acestei legi.
5. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, prin încălcarea prevederilor art. 260 alin. 1, art. 261 alin. 1 pct. 3, 5, art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Motivele de nelegalitate ale dispozițiilor invocate vizează ignorarea de către instanță, în cuprinsul hotărârii atacate, a prevederilor legale invocate de reclamant în apel ca temei juridic pentru soluționarea litigiului. Se învederează în cadrul acestor critici că pentru termenul de judecată în apel din 26.03.2008, reclamantul a comunicat la dosar note de ședință, având anexate concluzii scrise, în care a dezvoltat conținutul pretențiilor, cu arătarea motivelor de fapt și de drept precizate în detaliu în paginile 3 - 14 din concluziile scrise, instanța de apel precizând în considerente doar cererile formulate și ignorând motivele de fapt și de drept ale acestor cereri. Aceasta în condițiile în care, subliniază recurentul, instanța a avut timp suficient să ia la cunoștință de temeiurile invocate, dezbaterile având loc la termenul din 07.04.2008 iar pronunțarea fiind făcută după 16 zile, la 23.04.2008, cu încălcarea gravă a prevederilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă. În felul acesta, se arată, deși temeiurile de fapt și de drept ale pretențiilor au fost dezvoltate de reclamant în concluziile scrise, expuse în susținerile orale cu ocazia dezbaterilor, ocazie cu care au fost depuse și " ale Susținerilor Orale", instanța nu a dat eficiență normelor legale speciale aplicabile litigiului, configurate succesiv de nr.OUG 63/1998, art. 16 alin. 6 din Legea nr. 318/2003 și art. 16 alin. 10 din Legea nr. 13/2007. Pe această cale, susține recurentul reclamant că instanța de apel a aplicat alte acte normative, refuzând să analizeze temeiurile de drept susținute de titularul acțiunii și al căii de atac. În măsura în care aceste acte normative nu dispuneau, învederează în continuare recurentul, instanța avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor din Constituția României - art. 44 și art. 136 alin. 5 - ale dreptului comun în materie, respectiv art. 480, art. 481, art. 1411 și următoarele, art. 1429 și următoarele, cu aplicarea art. 1073, art. 1075 Cod civil, după cum și ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru drepturile omului și libertăților fundamentale.
6. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care încalcă și aplică în mod greșit prevederile Legii nr. 318/2003.
Sub acest motiv de recurs este criticată soluția pronunțată în decizia atacată, prin care instanța de apel a respins ca nefondate pretențiile reclamantului pentru perioada guvernată de Legea nr. 318/2003. Reținând astfel că sub autoritatea acestui act normativ exercitarea dreptului de servitute asupra zonei de protecție și siguranță se realizează cu titlu gratuit, tribunalul a aplicat o normă legală străină litigiului dedus judecății, ignorând prevederile art. 16 alin. 6 din această lege, conform cărora"dreptul de uz și servitutese stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și legislației în vigoare."Din interpretarea sistematică a acestei norme, în opinia recurentului, instanța ar fi trebuit să recunoască reglementarea legislației în vigoare care consacră principiul echității și dreptul de proprietate privată, reprezentată de următorul cadru normativ: Constituție României, art. 44, art. 136 alin. 5, Codul civil, art. 480, art. 481, art. 1411 și următoarele, art. 1429 și următoarele, cu aplicarea art. 1073, art. 1075, Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 1, paragraful 1. În considerarea acestor argumente, recurentul se prevalează de jurisprudența unor instanțe de judecată, în care, pentru perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 318/2003, au fost recunoscute despăgubiri decurgând din exercitarea în condiții identice a drepturilor de uz și servitute.
7. Instanța de apel și-a depășit limitele investirii, acordând ceea ce nu s-a cerut.
Conținutul criticii inserate în acest motiv de recurs, atinge problematica nelegalității deciziei, rezultată din interpretarea dată de instanță contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia reclamantul a dobândit imobilul în litigiu. În concret, prin obiectul criticii se arată că tribunalul a statuat asupra împrejurării potrivit căreia reclamantul nu deține titlu de proprietate pentru suprafața de 30 mp pe care se află construit postul de transformare, ceea ce ar fi condus la exproprierea acestuia și împroprietărirea pârâtei în lipsa oricărei cereri formulate în acest sens. Eroarea care a condus la susținerea acestei teze și-ar avea originea în greșita interpretarea a titlului de dobândire a imobilului de către reclamant, instanța făcând în mod greșit distincția între obiectivul energetic edificat pe suprafața de 30 mp și terenul propriu-zis pe care se află acest edificat, în realitate recurentul susținând că a dobândit prin actul translativ de proprietate întregul imobil în suprafață de 1178 mp, care cuprinde și terenul de sub clădirea postului de transformare.
8. Instanța de apel a aplicat în mod greșit normele legale care reglementează modul de calcul al contravalorii lipsei de folosință.
Referitor la cuantumul indemnizației lunare stabilite de instanță ca echivalent al dreptului de servitute la nivelul sumei de 25 lei/mp/lună, în acest motiv de recurs se susține de către recurentul reclamant că soluția este rezultatul unei greșite aplicări a legii, față de forța probantă a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză. Astfel, în mod greșit instanța de apel a recunoscut reclamantului această sumă, care corespunde unui teren inferior ca valoare celui deținut de reclamant, cuprins în zona III de vad comercial, deși imobilul proprietatea sa este situat în intravilanului Municipiului T, se încadrează în zona I de vad comercial și zona A de impozitare, pentru care s-ar cuveni un preț de 27,50 lei/mp/lună. Sunt considerate de către recurent ca nemotivate rațiunile ce au condus instanța la adoptarea acestei soluții, justificat de caracterul rezonabil al despăgubirii, de prețul achitat de reclamant la momentul dobândirii imobilului, fiind astfel încălcate atât dispozițiile de drept comun ale Codului civil, cât și cele speciale ale actelor normative în materie.
9. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
O ultimă critică a recursului declarat de reclamant se referă la nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul cheltuielilor de judecată, motiv segmentat pe două componente. Prima dintre acestea vizează calculul greșit al cuantumului acestor cheltuieli, din care ar fi fost omise cele suportate de reclamant la instanța de recurs în primul ciclu procesual. Cea de a doua componentă a motivului de recurs pune în discuție nelegalitatea deciziei sub aspectul unui tratament discriminator aplicat recurentului - căruia i-au fost calculate cheltuieli de transport la nivelul unui consum mediu de carburant de 7,5 l/100 km - deosebit de cele recunoscute expertului din cauză, căruia i s-au decontat 10 de combustibil la 100 de km.
Prin recursul declarat de pârâta Filiala de Distribuție a energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord" P, se solicită admiterea căii de atac, modificarea în parte a deciziei instanței de apel, în sensul respingerii apelului reclamantului și a păstrării hotărârii primei instanțe.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că hotărârea recurată este nelegală din perspectiva următoarelor analize;
1. Instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut - art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Potrivit acestei critici, se arată că față de obiectul precizat al cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat plata unei indemnizații lunare începând cu data de 12.10.2001, în mod nejustificat instanța de apel a obligat pârâta apelantă la plata unei indemnizații în cuantum de 25 lei/mp/lună, reprezentând echivalentul exercitării dreptului de servitute asupra suprafeței de 117 mp pentru perioada 12.10.2001 - 16.08.2003 și din data de 23.02.2007 până la data încheierii convenției, aspect care nu a fost solicitat prin acțiune. Mai mult, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prin încuviințarea evaluării lipsei de folosință a suprafeței de teren de 379,76 mp.
2. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Sub acest temei de recurs se învederează că instanța de apel a făcut dese referiri la texte de lege care nu erau în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007.
3. Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Acest motiv de recurs se întemeiază pe greșita interpretare a prevederilor art. 53 alin. 3, art. 54 alin. 4 din nr.OUG 63/1998, pentru perioada de aplicare a acestui act normativ, tribunalul neobservând că asupra acordului între proprietarul terenului și titularul autorizației de înființare, respectiv de funcționare, cu privire la exercitarea drepturilor de uz și servitute, instanța va decide la cererea titularului autorizației de înființare ori de funcționare, iar nu la cererea proprietarului.
4. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Critica de nelegalitate înscrisă în acest motiv de recurs se referă la obligarea societății pârâte, prin dispozitivul deciziei atacate, la încheierea unei convenții cu privire la exercitarea dreptului de servitute asupra suprafeței de 117 mp teren, în condițiile art. 16 alin. 6, raportat la alin. 5 din Legea nr. 13/2007. Soluția adoptată de instanța de apel este, în opinia recurentei, rezultatul unei greșite aplicări a legii, în speță a dispozițiilor legale la care s-a făcut trimitere, acestea referindu-se la capacitățile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, ori obiectivul energetic aflat în discuție a fost edificat în anul 1962, anterior dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului.
Recurentul reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord" P, mijloc de apărare prin care, reluând în principiu susținerile înserate în propriul recurs, a solicitat respingerea recursului pârâtei.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază fondate recursurile părților, parțial pentru temeiurile prezentate, astfel cum rezultă din argumentele ce vor fi expuse.
În privința recursului declarat de reclamantul, se va proceda la examinarea punctuală a temeiurilor prezentate.
1. Criticile purtând asupra greșitei aplicări a legislației în materia taxelor judiciare de timbru este nefondat.
Instanța de apel, față de precizările făcute de către reclamant cu privire la cuantumul pretențiilor patrimoniale solicitate, a făcut o legală aplicare a prevederilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora"dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată"
Recurentul reclamant nu are nici un interes procesual să invoce încălcarea prevederilor art. 81 Cod procedură civilă, cărora le corespund dispozițiile art. 16 din nr.OUG 51/2008. Într-adevăr, cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, în limita pretențiilor în care a căzut pârâta, trebuiau puse în sarcina acesteia, însă, potrivit calității sale procesuale și dreptului pretins a-i fi recunoscut în cadrul litigiului, reclamantul nu justifică vreun interes în formularea acestei critici de nelegalitate.
2. Este întemeiat motivul de recurs referitor la respingerea pretențiilor reclamantului pe considerentul cererilor noi formulate de acesta în apel.
de cerere nouă la care se referă dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă are în vedere formularea de către titularul apelului a unui nou fond de pretenții, distinct celor solicitate în acțiunea introductivă. Limitele astfel stabilite ale noțiunii nu pot fi reținute în cauză, instanța de apel respingând în mod nelegal solicitarea reclamantului de a-i fi recunoscute pretențiile pentru suprafața totală de 379,76 mp.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor inițiale la plata unei indemnizații lunare pentru suprafața de 117 mp afectată de postul de transformare 17, aceasta fiind suprafața cunoscută la momentul investirii instanței. Pe parcursul desfășurării litigiului, urmare expertizei de specialitate efectuată în cauză, s-a stabilit că suprafața de teren totală afectată este de 379,76, împrejurare valorificată procesual de către reclamant care a cerut determinarea cu exactitate, potrivit probei științifice, a suprafeței de teren asupra căreia nu-și poate exercita liber atributele dreptului de proprietate. În virtutea efectului devolutiv al apelului, tribunalul era dator să dea curs acestei solicitări, pe care în mod greșit a respins-o sub cuvânt că aceasta reprezintă o cerere nouă.
3. În strânsă legătură cu motivul expus anterior, se dovedește întemeiată și critica ce are ca obiect aplicarea greșită de către instanța de apel a întinderii zonelor de protecție și siguranță, ca fiind de numai 117 mp, în loc de 350 mp cât a stabilit expertiza energetică.
Dincolo de a rămâne tributară tezei potrivit căreia pretențiile reclamantului se circumscriu doar suprafeței de 117 mp, în cuprinsul părții expozitive a deciziei în mod eronat instanța de apel trage concluzia căzona de protecție și siguranță în accepțiunea nr.OUG 63/1998 nu reprezintă zona în care apelantul reclamant nu poate edifica niciun fel de construcții. Această rațiune își are sorgintea în interpretarea strictă a prevederilor art. 5 din ordonanța amintită, potrivit căreia acestei zone îi corespunde suprafața de sub liniile aeriene, extinsă de o parte și de alta a proiecției în plan orizontal a liniilor cu o distanță calculată în funcție de devierea maximă a conductorului sub acțiunea vântului, plus distanța de amorsare, în funcție de nivelul tensiunii. Rezultă din această interpretare că tribunalul a avut în analiză așa-numita servitute aeriană, situată deasupra solului imobilului proprietatea reclamantului - lipsită de consecințe în plan vertical - omițând analiza prevederilor art. 58 din ordonanță, care fac distincția dintre zona de protecție și zona de siguranță, după cum a ignorat natura restricțiilor impuse de art. 20 din același act normativ pentru perimetrul acestor zone, anume efectuarea de construcții, a oricăror săpături sub rețelele electrice aeriene, ori depozitarea materialelor pe culoarele de acces și în zonele de protecție a instalațiilor. Chiar în condițiile reducerii pretențiilor reclamantului ca fiind aferente doar suprafeței de 117 mp teren, în condițiile arătate cu ocazia examinării motivului anterior de recurs, considerarea de către instanța de apel a faptului că zona de protecție și siguranță nu reprezintă nicio restrângere pentru reclamant este greșită. și limitele de exercițiu a acestor zone, instituite prin nr.OUG 63/1998, au fost preluate de reglementările ulterioare ale domeniului energiei electrice, reglementate ca atare în Legea nr. 318/2003, respectiv Legea nr. 13/2007. Mai mult însă, expertiza de specialitate energetică, întocmită de ing., a nuanțat asupra întinderii zonelor de protecție și siguranță, arătând că aceasta reprezintă suprafața concretă de 350 mp, situată în jurul punctului de transformare, al cărui edificat ocupă 29,76 mp teren, astfel încât suprafața totală afectată de obiectivul energetic este de 379,76 mp.
4. Întemeiat este și motivul de recurs privind greșita aplicare a art. 16 din Legea nr. 13/2007, prevedere cuprinsă de instanța de apel în însăși dispozitivul deciziei, prin mențiunea obligării pârâtei la încheierea cu reclamantul a convenției de exercitare a dreptului de servitute pentru suprafața de 117 mp. Critica este reluată și în recursul pârâtei Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord", aspect care va determina admiterea, sub acest temei, a căii de atac extraordinare exercitată de această parte.
În examinarea acestui motiv, curtea apreciază că temeiul care va atrage modificarea hotărârii este cel cuprins în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - decizia fiind dată cu greșita aplicare a legii - iar nu cel sugerat de recurentul reclamant, înscris în pct. 6 al textului procedural - acordarea de către instanță prin hotărârea atacată a mai mult decât s-a cerut. Aceasta întrucât, încă prin obiectul cererii de investire a instanței, reclamantul a solicitat obligarea unității de profil la încheierea acordului pentru exercitarea dreptului de uz și servitute, raportându-se prin conținutul acestui capăt de cerere la dispozițiile nr.OUG 63/1998, în vigoare la momentul introducerii acțiunii. Astfel fiind, dând dezlegare fondului raportului litigios prin efectul devolutiv al apelului, tribunalul a răspuns cererii reclamantului în contextul noii reglementări, a Legii nr. 13/2007, în vigoare la momentul pronunțării hotărârii.
Soluția este însă rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 16 alin. 5 și 6 din Legea nr. 13/2007, aspect sesizat deopotrivă de ambele părți aflate în conflict procesual.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007:"Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi", alin. 6 al textului de lege stabilind că:"Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5)".
Astfel fiind, atâta timp cât dispoziția legală trimite la încheierea convențiilor-cadru pentru exercitarea drepturilor de uz și de servitute doar pentru obiectivele energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, apare în mod evident lipsită de suport normativ dispoziția instanței relativă la încheierea unei asemenea convenții pentru capacitatea energetică obiect al litigiului, construită încă din anul 1962 pe terenul dobândit de reclamant.
În schimb, invocarea de către recurentul reclamant, în contextul acestui motiv de recurs, a prevederilor art. 16 alin. 10 din Legea nr. 13/2007, este lipsită nu numai de temei ci și de finalitate. Fără îndoială că dreptul de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilește și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia, după cum prevede dispoziția legală menționată, doar că aceste caractere, cu enunț de principiu, devin operabile din momentul stabilirii, alexercităriiacestor drepturi, ca dezmembrăminte ale dreptului real de proprietate, doar cu ocazia instituirii și al recunoașterii lor reclamantul fiind îndreptățit la protejarea atributelor ce îi sunt conferite de valoarea acestor reguli.
5. Motivul de recurs purtând asupra ignorării de către instanța de apel a motivelor de fapt și de drept ale cererilor formulate de reclamant, încălcarea prevederilor art. 260 alin. 1, art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate.
Dispozițiile art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă fac referire la cuprinsul hotărârii judecătorești, arătând că structura acesteia trebuie să refere laobiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor- pct. 3 - respectivmotivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților- pct. 5 al textului, pentru a avea în vedere prevederile pretins încălcate, invocate de recurent.
În expozitivul deciziei atacate, instanța de apel a făcut o concisă trimitere la obiectul judecății, determinat, precizat și re-reprecizat de reclamant, până în pragul dezbaterilor procesuale ale acestei faze de judecată, dovedind, astfel cum se desprinde din întreg șirul termenelor acordate, o oarecare doză de îngăduință față de oscilațiile reclamantului în a-și alege variantele considerate profitabile interesului său procesual. O atare configurare dată procesului a fost justificată de complexitatea materialului probator, natura specifică a litigiului prin materia proprie de reglementare, actele dosarului vădind preocuparea instanței în aflarea adevărului, materializată în hotărârea pronunțată, care a schimbat sentința primei instanțe. Faptul că reclamantul a înțeles să depună pentru termenul de judecată al apelului, din 07.04.2008, note de ședință și concluzii scrise într-un număr de 17 pagini, prescurtări scrise ale susținerilor verbale însumând alte 9 pagini, nu înseamnă că instanța era nevoită să răspundă temeiurilor invocate în același volum al redactării. Instanța de apel a analizat toate cererile formulate de reclamant, dezlegarea dată fiecăreia dintre acestea fiind argumentată în fapt și în drept, cu arătarea motivelor care au format convingerea soluției pronunțate, precum și a argumentelor care au condus la respingerea unor cereri. Cercetarea întreprinsă de instanță a realizat o analiză segmentată a litigiului, funcție de regimul juridic aplicabil acestuia - nr.OUG 63/1998, Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007, după cum relevă cuprinsul considerentelor deciziei, conformându-se astfel deciziei de îndrumare a instanței de recurs, în primul ciclu procesual, și dând astfel eficiență prevederilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, dispune în următorul sens:"Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile."În legătură cu natura acestui termen, caracterul lui imperativ nu poate fi pus la îndoială; altfel spus, din momentul încheierii dezbaterilor și a acordării cuvântului părților în susținerea propriilor pretenții și apărări, prin rămânerea cauzei în pronunțare, acest moment nu poate depăși un termen mai mare de 7 zile, ceea ce înseamnă că actul pronunțării nu poate fi făcut peste un termen mai mare decât cel defipt de legiuitorul procedural. Nicio dispoziție însă nu împiedică instanța ca, la împlinirea acestui termen de amânare a pronunțării, să acorde un alt termen de amânare, care, la rândul lui, să nu fie mai mare de 7 zile. Este o măsură asupra căreia jurisprudența s-a pronunțat în mod unanim, justificată de complexitatea unor cauze, volumul de activitate al instanțelor, și, nu în ultim rând, de interesul aplecării judecătorului/judecătorilor asupra celor supuse soluționării și a pronunțării unor hotărâri temeinice și legale. În concluzie, amânarea pronunțării dispusă la termenul de dezbatere din 07.04.2008 pentru data de 14.04.2008, acordarea unei noi amânări pentru data de 21.04.2008 și pronunțarea deciziei la 23.04.2008, în lumina argumentelor prezentate, nu reprezintă oîncălcare gravăa deciziei instanței de apel, care să atragă nelegalitatea acesteia.
6. Greșita respingere de către instanța de apel a pretențiilor pentru perioada de incidență a Legii nr. 318/2003.
Pentru perioada guvernată de acest act normativ, corespunzătoare intervalului 16.08.2003 - 23.02.2007, instanța de apel a dat expresie prevederilor art. 16 alin. 4 din lege, care stabileau că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. În prezența acestei reglementări, invocarea de către recurent a prevederilor cu caracter general înscrise în art. 16 alin. 6 din lege -dreptul de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități, se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și legislației în vigoare- trăsăturile analizate în componenta finală a motivului de recurs expus la pct. 4 din prezentele considerente, unde s-a analizat dispoziția cuprinsă în art. 16 alin. 10 din Legea nr. 13/2007, identică celei în discuție. Admițând că tribunalul ar fi făcut trimitere la prevederile art. 16 alin. 6 din Legea nr. 318/2003, aceasta nu ar fi schimbat cu nimic soluția adoptată pentru perioada de aplicare a legii, care recunoaște pârâtei exercițiul acestor drepturi cu titlu gratuit. Interesul ocrotirii utilității publice s-a regăsit în acest conținut al reglementării art. 16 alin. 6, adoptată de legiuitorul anului 2003, în privința căreia instanța de contencios constituțional, la sesizarea reclamantului, a recunoscut corespondența normei cu legea fundamentală. Or, în aceste condiții, orice analiză suplimentară a prevederilor supuse examinării rămâne fără rezultat, devenind superflue coroborările dispoziției cu prevederile Constituției, ale Codului civil ori tratatelor internaționale. Reglementarea specială derogă de la general. În mod evident, dispoziția aduce restrângeri nejustificate ale exercițiului dreptului de proprietate, motiv pentru care legiuitorul anului 2007, prin art. 16 al Legii nr. 13, adus rectificări în reglementarea exercitării drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice. Însă conținutul dispozițiilor actelor normative - cu atât mai mult cu cât au fost supuse cenzurii constituționale ale instanței specializate - nu pot forma obiectul unor interpretări dincolo de regulile consacrate de teoria dreptului.
7. Depășirea de către instanță a limitelor investirii, prin interpretarea dată contractului în baza căruia reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Procedând la examinarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP și sub nr. 4334/11.10.2001, tribunalul respinge pretențiile relative la recunoașterea dreptului de uz, pe considerentul că reclamantul nu deține titlu de proprietate pentru suprafața de 30 mp pe care se află construit postul de transformare.
Temeiul de nelegalitate a soluției dispusă în decizia atacată este întemeiat.
În primul rând, potrivit cărții funciare cu caracter nedefinitiv nr. 5586 T, atestată cu extrasul acestui mijloc de publicitate imobiliară, eliberat de fostul birou de carte funciară al Judecătoriei Târgoviște, imobilul dobândit de reclamant în devălmășie este individualizat sub două numere cadastrale distincte; o parcelă descrisă sub nr. cadastral 3423 care corespunde terenului în suprafață de 1148 mp, pe care se află edificată casa de locuit, după cum cealaltă parcelă, de sub nr. cadastral 211, reprezintă suprafața de 30 mp teren, pe care se află construit punctul de transformare, totalizând suprafața de 1178 mp, care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2001.
Pe de altă parte, instanța a dat o eronată interpretare alineatului al doilea din actul translativ de proprietate. Potrivit acestei mențiuni,"Pe terenul de mai sus se află un post de transformare ( 17) C4, în suprafață construită de 30 mp proprietatea "" care nu face obiectul prezentului contract."Având în vedere întinderea dreptului de proprietate al vânzătorului, obiectul contractului de vânzare-cumpărare, dovada dreptului de proprietate a reclamantului, în mod greșit instanța de apel a statuat că suprafața de 30 mp nu se înscrie în cuprinsul dreptului real al recurentului, ignorând distincția - desprinsă fără echivoc din însăși cuprinsul contractului - dintre terenul în suprafață de 30 mp și construcția edificată pe acest teren, reprezentată de postul de transformare. Consecința firească ce se poate desprinde este cănu a format obiectul contractului postul de transformare, iar nu suprafața de 30 mp teren pe care se află construit acest obiectiv energetic.
8. Greșita stabilire a contravalorii lipsei de folosință.
Și din acest punct de vedere, critica adusă de recurent deciziei atacate este întemeiată.
, motivul de recurs atinge aspecte de netemeinicie, improprii cercetării în calea extraordinară de atac. Având însă în vedere valoarea probatorie a raportului de expertiză tehnică și considerentele hotărârii care au reținut în mod nejustificat o anumită valoare a indemnizației lunare, critica se încadrează în cuprinsul motivelor de nelegalitate.
Din moment ce expertiza contabilă a stabilit un preț de 27,50 lei/mp/lună pentru un teren situat în Municipiul T în zona I de vad comercial și zona A de impozitare, criterii cărora se încadrează imobilul proprietatea reclamantului, considerentele pentru care instanța de apel a aplicat un preț de 25 lei/mp/lună, corespunzător unui teren din zona III de vad comercial și zona de impozitare D - argumentate pe prețul plătit de reclamant la dobândirea imobilului, precum și pe împrejurarea că acesta nu desfășoară activități economice - sunt arbitrare și contradictorii.
9. Aplicarea greșită a legii cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Două motive de greșită aplicare a legii sunt menționate de recurent, anume omisiunea instanței de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, primul ciclu procesual, respectiv decontarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea carburantului auto la nivelul a 10 l/100 km, astfel cum au fost recunoscute expertului tehnic.
Prin admiterea în parte a pretențiilor formulate de reclamant, instanța de apel a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată, din totalul calculat la nivelul sumei suportate de titularul acțiunii, de 7610 lei.
Suma astfel recunoscută este echivalentul a cca trei pătrimi din cuantumul total al cheltuielilor avansate de reclamant. Verificând limitele pretențiilor admise în apel, însumate la 93.600 lei pentru perioada 12.10.2001 - 16.08.2003 și din data de 23.02.2007 până la pronunțarea deciziei de către tribunal, acestea, raportate la cuantumul total al pretențiilor solicitate - de 1.886.164,03 lei - reprezintă mai puțin de 20% din valoarea pretențiilor cerute de reclamant, astfel încât suma de 5.000 lei, la care s-ar adăuga cea achitată de reclamant în recurs, primul ciclu procesual, de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, este mult superioară limitelor procentuale de admitere a pretențiilor.
Referitor la cheltuielile de transport, evaluate de tribunal la echivalentul unui consum mediu de 7,5 l/100 km carburant pentru reclamant, acestea au fost în mod legal stabilite, prin asimilare la recunoașterea acestor cheltuieli potrivit prevederilor art. 16 din nr.HG 1860/21.12.2006. Aceasta întrucât instanța de apel nu a avut alt criteriu de stabilire a acestor cheltuieli, după cum nu a putut stabili niciun consum de 31 litri motorină pentru fiecare termen, solicitat de reclamant pentru ruta B - T, a cărei distanță totală este de 196,8 km dus-întors. În ceea ce privește decontul de cheltuieli prezentat de expertul, aferent întocmirii raportului de expertiză, reclamantul nu a contestat cuantumul cheltuielilor, onorariul provizoriu achitat de acesta prin chitanța nr. -/22.02.2005 corespunzând întocmai onorariului și cheltuielilor solicitate de expert.
Trecând la analiza recursului declarat de pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord", cu excepția motivului al patrulea de recurs, care corespunde în conținut motivului patru al recursului declarat de reclamant, și care va atrage modificarea deciziei, celelalte critici sunt nefondate.
1. Instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Pentru considerentele expuse cu privire la greșita interpretare de către instanța de fond a solicitării reclamantului ca fiind o cerere nouă, dezvoltate pe larg în motivul al doilea de recurs al reclamantului, urmează a respinge ca nefondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă. Față de obiectul motivelor de apel, în mod judicios tribunalul a încuviințat cererea reclamantului de evaluare, în cadrul raportului tehnic, a lipsei de folosință a suprafeței de 379,76 mp teren.
2. Decizia cuprinde motive contradictorii ori străine naturii pricinii.
La adăpostul acestui motiv de recurs, se susține de către recurenta pârâtă că, deși reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 53, art. 54 din nr.OUG 63/1998, instanța de apel a făcut numeroase trimiteri la texte de lege care nu erau în vigoare la momentul introducerii acțiunii.
Considerentele deciziei cuprind referiri la regimul juridic aplicabil litigiului pe întreg parcursul derulării acestuia, prilej cu care sunt marcate perioadele de incidență ale actelor normative aplicabile materiei. Pretențiile formulate au fost astfel examinate prin reglementarea dată de nr.OUG 63/1998, până la abrogarea acesteia, în 16.08.2003, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 318/2003, moment în care raportul procesual a trecut sub sfera de reglementare a acestui act normativ, până la ieșirea lui din vigoare, prin abrogarea expresă dată de Legea nr. 13/2007, aplicabilă de la 23.02.2007. Pe această cale, tribunalul a dat expresie principiilor aplicării legii în timp, în speță a legii civile care se aplică pentru viitor, precum și a lipsei de eficiență a legii abrogate.
3. Interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin decizia pronunțată, instanța nu a decis asupra acordului privind exercitarea drepturilor de uz și servitute, acord prevăzut în reglementarea art. 53 alin. 3, art. 54 alin. 4 din nr.OUG 63/1998, astfel cum susține recurenta pârâtă în cuprinsul acestui motiv de recurs. Pentru perioada de aplicare a.G nr. 63/1998, instanța de apel a recunoscut dreptul reclamantului la obținerea unei indemnizații reprezentând echivalentul dreptului de servitute exercitat de pârâtă, dispunând obligarea acesteia din urmă la încheierea convenției-cadru în condițiile Legii nr. 13/2003, în vigoare la momentul pronunțării.
Sintetizând, prin valorificarea temeiurilor de nelegalitate care afectează hotărârea atacată - prezentate în cuprinsul expozitiv al prezentei decizii - soluția care se impune este aceea a modificării hotărârii.
Procedând la înlăturarea temeiurilor de nelegalitate reținute, pretențiile reclamantului vor fi admise în următoarele limite:
1. Recunoașterea suprafeței de 379,76 mp ca reprezentând zona de protecție și siguranță care afectează atributele posesiei și folosinței titularului dreptului de proprietate al imobilului, pentru care reclamantul este îndreptățit la primirea unei indemnizații, echivalent al dreptului de uz și servitute exercitat de pârâtă.
2. Stabilirea unei valori de 27,50 lei/mp/lună, contravaloare a lipsei de folosință pentru suprafața de 379,76 mp.
La determinarea cuantumului sumei cuvenite reclamantului, vor fi avute în vedere perioada cuprinsă între 12.10.2001, cerută de reclamant în cerere, până la sesizarea primei instanțe, 17.12.2001, respectiv două luni, pentru care suma totală calculată este de 32.971,01 lei, urmată de perioada de la data înregistrării acțiunii, 19.12.2001, până la 16.08.2003, timp în care a fost în vigoare nr.OUG 63/1998. Pentru acest din urmă interval, de 20 de luni, suma totală este de 208.868 lei (27,50 x 379,76 x 20), care, adăugată la 32.971,01 lei, exprimă un rezultat de241.839,01 lei.
Astfel cum s-a arătat, pentru perioada de incidență a Legii nr. 318/2003, exercitarea dreptului de uz și servitute se realizează cu titlu gratuit, după cum în mod greșit instanța de apel a obligat pârâta la plata indemnizației pentru exercițiul acestor drepturi după data de 23.02.2007, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, pentru viitor. În analiza prevederilor art. 16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007, s-a conchis că încheierea convențiilor-cadru se referă la capacitățile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii. Potrivit dispozițiilor alin. 6 al textului, " proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5)", pentru ca alin. 7 să statueze că"titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5) în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați."
Așadar, pe de o parte, pentru terenurile afectate - la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 - proprietarii terenurilor pot solicita încheierea convențiilor-cadru cu titularii de licențe și autorizații, care sunt obligați să procedeze la încheierea lor, după cum, pe de altă parte, doar aceste convenții stabilesc condițiile și termenii referitori la durata, conținutul, limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute, cuantumul indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora. Deosebit de reglementările anterioare, instanța de judecată nu mai este chemată să se substituie acordului părților, inițiatorul convenției-cadru fiind doar proprietarul terenului afectat de capacitatea energetică.
Pe cale de consecință, stabilirea de către instanța de apel a unei indemnizații după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007 este nelegală, aceasta putând fi acordată doar în baza convenției-cadru încheiată ca urmare a demersurilor inițiate de proprietarul terenului, la care titularul de licență și autorizație este obligat să procedeze.
Cât privește întinderea în timp a exercițiului drepturilor de uz și servitute, aceasta va fi stabilită, potrivit art. 16 alin. 3 din Legea nr. 13/2007, pe toată durata existenței capacității energetice, respectiv a postului de transformare, care are ca destinație alimentarea cu energie electrică a abonaților casnici și a altor persoane juridice.
În considerarea argumentelor de fapt și de drept expuse, potrivit prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursurile reclamantului și ale pârâtei, cu consecința modificării în parte a deciziei tribunalului.
Ca efect al modificării, pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord" va fi obligată să plătească reclamantului suma de 241.839,01 lei, potrivit celor mai sus arătate, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație, la care se va aplica și dobânda legală.
Se va stabili durata exercițiului dreptului de uz și servitute în favoarea pârâtei asupra terenului reclamantului, pe toată durata existenței postului de transformare 17.
Vor fi respinse restul pretențiilor, potrivit considerentelor deciziei, urmând a fi înlăturate mențiunile din hotărâre referitoare la încheierea convenției în condițiile art. 16 din Legea nr. 13/2007, precum și obligarea pârâtei la plata indemnizației din data de 23.02.2007.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din hotărârile anterioare, purtând asupra cheltuielilor de judecată, a soluționării date incidentelor de ordin procedural.
Ca urmare a soluției adoptate în recurs, părțile nu-și datorează cheltuieli de judecată.
Având în vedere că recurentul reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, în cauză devin aplicabile prevederile art. 16 din nr.OUG 51/2008 -"cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume."La nivelul pretențiilor admise recurentului reclamant, contestate de pârâtă, cuantumul taxei judiciare de timbru este de 5.604,91 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 132/Ap/23.04.2008 a Tribunalului Brașov.
Admite recursul declarat de pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord" P împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte sus menționata decizie în sensul că obligă pe pârâta Filiala de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Muntenia Nord" P să plătească reclamantului suma de 241.839,01 lei, echivalent al indemnizației lunare în cuantum de 27,5 lei/mp/lună, reprezentând c/val. exercitării dreptului de uz și servitute asupra suprafeței de 379,76 mp teren, pentru perioada 12.10.2001 - 16.08.2003, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflație, la care se va aplica și dobânda legală.
Stabilește perioada exercițiului dreptului de uz și servitute în favoarea pârâtei pe toată durata existenței Postului de transformare 17.
Respinge restul pretențiilor.
Înlătură din decizie mențiunea obligării pârâtei la încheierea convenției cu reclamantul cu privire la exercitarea dreptului de servitute, în condițiile art. 16 alin. 6 raportat la alin. 5 din Legea nr.13/2007, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamant a indemnizației lunare în cuantum de 25 lei/mp/lună din data de 23.02.2007 până la încheierea convenției prevăzută de art. 16 din Legea nr.13/2007.
Menține restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Obligă pe pârâtă să plătească statului suma de 5.604,91 lei, cheltuieli parțiale reprezentând ajutor public judiciar.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./01.04.2009
Tehnoredact./ 02.04.2009/ 3 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Roxana Maria Trif
