Obligație de a face. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 224/

Ședința publică din 07 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

Judecător - - -

Grefier -

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 288 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Tulnici, în acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentul-reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata-pârâtă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este legal îndeplinită; este cel de-al doilea termen de judecată acordat în cauză.

Apărătorul recurentului-reclamant, precizează că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului-reclamant, solicită admiterea recursului formulat, modificarea deciziei civile și a sentinței civile doar în sensul completării lor cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.

Arată faptul că instanța de apel a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză soluționând în mod corect și celelalte capete de cerere, dar hotărârea este nelegală în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

Instanța de apel nu a ținut seama că, pentru executarea lucrărilor menționate în dispozitiv, raportat la volumul și complexitatea lor, sunt necesare utilaje de specialitate, lucrări de proiectare și hidroameliorații, care depășesc atât posibilitățile materiale ale reclamantului cât și cele de organizare.

Având în vedere faptul că obligația de " a face" nu se poate executa silit, de către executorul judecătoresc singura posibilitate de aof ace rămâne obligarea la plata daunelor cominatorii.

În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu obligarea intimatei-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Consiliul local Tulnici, jud.V prin Primar să repună în situația anterioară terenul din curtea imobilului casă de vacanță situată în satul com.Tulnici jud.V pct. prin astuparea cu pământ și piatră, compactarea și acoperirea cu vegetal, construirea a 18 gard din scândură la drum și 60 gard din scândură paralel cu râul, efectuarea lucrărilor de scurgere a apei pluviale, schimbarea locului conductei de sub pod și desființarea celei existente precum și obligarea pârâtei Direcția Apelor," să efectueze lucrările de amenajare și consolidare a pârâului, cu daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că în luna august 2005 ca urmare a unei ploi puternice, apele și cele pluviale ce se scurgeau pe drum din amonte au distrus și luat gardul împrejmuitor, distrugându-i din curte producând o groapă de peste 2 adâncime pe o suprafață de 60. Mai arată reclamantul că distrugerea a fost provocată de blocarea scurgerii apei pe sub pod cu materialele aduse de apele crescute ale pârâului și reținute de țeava situată prea aproape de luciul apei și de lucrările de canalizare defectuoase.

Primăria comunei Tulnici a depus la dosar întâmpinare arătând că inundațiile din vara anului 2005 au produs distrugeri la nivel național, în comuna Tulnici fiind distruse mai multe locuințe și că a înaintat Prefecturii V și Ministerului Administrației și Internelor o notă de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea investiției. Amenajarea hidrotehnică și refacerea drumului de acces, fără însă a primi fondurile necesare.

Prin încheierea din 01.11.2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Apelor B iar prin sentința civilă nr.2728 din 29 mai 2008 Judecătoria Focșania admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să refacă terenul prin aducerea lui în starea anterioară, respingând cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă că traseul conductei pentru evacuarea apelor reziduale nu a fost corect stabilit ceea ce a determinat deversarea unei cantități foarte mari de apă peste podeț și peste drum și distrugerea curții reclamantului, fiind incidente dispozițiile art.998,999 cod civil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

PârâtaUnitatea Administrativ Teritorială com.Tulnici jud.prin apelul său critică sentința considerând că aceasta este nelegală și netemeinică întrucât nu sunt incidente dispozițiile art.998 și art.999 cod civil, prejudiciul suferit de reclamant nefiind produs din culpa sa ci este rezultatul unei situații de forță majoră. Mai arată apelanta că lucrările defectuoase au fost realizate de mai multe firme, ea nefiind implicată în aceste lucrări și că ele s-au efectuat pe domeniul public și nu pe proprietatea reclamantului. Mai susține apelanta că principala cauză a prejudiciului produs reclamantului a constituit-o debitul mare al pârâului," datorită precipitațiilor deosebit de abundente.

În ce privește expertiza tehnică judiciară susține apelanta că cele constatate nu sunt reale și chiar dacă modul defectuos de amplasare al conductei ar fi singura cauză de producere al incidentului tot nu poate fi reținută culpa sa care să implice răspunderea față de reclamant.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii și a capătului de cerere privind obligația de a face și a cheltuielilor de judecată.

Reclamantul prin apelul său a criticat sentința considerând-o netemeinică și nelegală în ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii privind plata daunelor cominatorii și omisiunea din dispozitivul sentinței de a obliga pârâtul și la refacerea gardului paralel cu pârâul,".

Motivează apelantul că din eroare instanța de fond nu a dispus ca pârâta să refacă și gardul paralel cu pârâul," deși din probele administrate în cauză rezultă și distrugerea acestuia.

În ce privește respingerea capătului de cerere privind daunele cominatorii susține apelantul că tocmai obligarea pârâtei la plata acestora o va determina să prevadă în buget și sumele necesare punerii în executare a hotărârii pronunțate, în lipsa unei astfel de sancțiuni scopul acestui proces ar rămâne nefinalizat.

A solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul motivelor invocate.

Prin decizia civilă nr. 288 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de reclamantul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei și la refacerea gardului paralel cu pârâul.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Tulnici.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic judiciar în specialitatea construcții civile și industriale rezultă că traseul conductei pentru evacuarea apelor reziduale nu a fost corect trasat iar plasarea acesteia pe zona mediană a înălțimii podețului a făcut posibilă acumularea de material(crengi,grohotis) care a făcut ca secțiunea de scurgere a apei să se reducă la cca 30% din înălțimea totală context în care apa a fost deversată peste podeț și peste drum, distrugându-le și distrugând și o suprafață de cca 200 mp din curtea reclamantului precum și gardurile împrejmuitoare.

Față de aceste concluzii, coroborate cu susținerile părților, în mod corect prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art.998 și art.999 cod civil, distrugerile provocate reclamantului prin revărsarea pârâului datorându-se modului defectuos de amplasare a conductei de evacuare și a lucrărilor de scurgere a apei pluviale.

Din acest considerent nu poate fi primită susținerea apelantei pârâte că în cauză trebuie reținută forța majoră și nici împrejurarea că lucrările au fost efectuate de mai multe firme, atâta timp cât pârâta apelantă avea obligația de a verifica modul de execuție a acestor lucrări și de a se asigura că au fost efectuate corect.

Nu are relevanță că aceste lucrări au fost efectuate pe domeniul public, atâta vreme cât prin modul defectuos în care au fost realizate au condus la degradarea proprietății reclamantului.

Deși apelanta a invocat faptul că o comisie de evaluare a pagubelor produse în zonă a stabilit că principala cauză a prejudiciilor produse tuturor obiectivelor o constituie debitul mare al pârâului," datorită precipitațiilor deosebit de abundente, nu a depus la dosar vreun asemenea act, iar această susținere este contrazisă de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză coroborat cu fotografiile și schițele întocmite de expert din care rezultă că poziționarea greșită a conductei și blocarea parțială a curgerii apelor pe sub podeț a determinat creșterea nivelului apei în amonte, traversarea și distrugerea drumului sătesc și distrugerea gardurilor și a curții reclamantului.

De altfel, situația de fapt a fost recunoscută de apelanta pârâtă care a și inițiat un demers pentru refacerea drumului și readucerea proprietăților afectate la situația anterioară, demers care însă a rămas fără nici un răspuns.

În fine, de menționat este și faptul că investiția,Conducta pentru evacuarea apelor reziduale pe pârâul," din " aparține Consiliului local Tulnici care a încheiat contractele de proiectare și execuție cu instituțiile și societățile specializate și ca atare, ca proprietar al acestei investiții răspunde pentru prejudiciul produs terților, fiind incidente, astfel cum a arătat și apelantul prin întâmpinarea și cererea de completare a apelului său, și dispozițiile art.1000 al.1 și art.1002 cod civil.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că apelul declarat de Consiliul local Tulnici apare ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul, acesta este fondat, sub aspectul omisiunii instanței de fond de a obliga pârâtul și la refacerea gardului paralel cu pârâul," deși din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă distrugerea acestuia.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata daunelor cominatorii, el a fost corect soluționat de prima instanță. Nu poate fi reținută susținerea apelantului că neobligarea pârâtului la plata acestora echivalează cu nefinalizarea scopului procesului, atâta timp cât are la îndemână dispozițiile art.5802și urm. cod procedură civilă referitoare la executarea silită a obligațiilor de a face sau a obligațiilor de a nu face.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma aplicării greșite a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susține reclamantul că deși Tribunalul a reținut corect situația de fapt și a soluționat corespunzător toate celelalte capete de cerere, greșit a apreciat - conform art. 5802Cod procedură civilă că, în ipoteza în care debitorul refuză îndeplinirea obligației de a face, creditorul poate fi autorizat - de către instanța de executare, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, dar pe cheltuiala debitorului.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și completarea deciziei cu obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.

Recursul declarat este nefondat.

Potrivit art. 572 Cod procedură civilă, în cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în predarea - ori în îndeplinirea oricărei activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație, executorul sau, după caz, creditorul, în raport de împrejurările cauzei și natura obligației ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanța de executare în vederea aplicării unei amenzi civile.

Totodată, art. 5802Cod procedură civilă, dispune: " Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare - să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

În sfârșit, conform art. 5803Cod procedură civilă, dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Așadar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin.(1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese.

Introducerea acestor noi reguli în materia executării silite înlătură practic noțiunea recurgerii la instituția daunelor cominatorii.

În consecință, în speță, urmează a fi menținută soluția pronunțată în apel, capătul de cerere referitor la plata daunelor cominatorii fiind corect soluționat, cu aplicarea corespunzătoare a textelor de lege incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, criticile formulate nefiind justificate.

În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 312 pct. (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 288 din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 07 Aprilie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./29.04.2009

Tehnored./2 exp./06.05.2009

Fond: Judecătoria Focșani - judecător

Apel: Tribunalul Vrancea - judecători -

Președinte:Irina Alexandra Boldea
Judecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Galati