Obligație de a face. Decizia 2318/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.451/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 2318/
Ședința publică de la 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentulMinisterul Educației, Cercetării și Tîmpotriva sentinței civile nr.6668 din data de 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19014/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect:"obligația de a face".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01.04.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6668 din data de 29.10.2008, pronunțată în dosarul nr.19014/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T și a dispus obligarea acestuia din urmă să recunoască perioada 25.09.1974-01.07.1979 ca fiind perioadă lucrată de către reclamantă, ce constituie vechime în muncă.
În motivarea sentinței, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ședința publică din 29.10.2008, au fost soluționate excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, în sensul respingerii acestora.
Pe fondul, s-a reținut că, la pozițiile art. 24 și 25 din carnetul de muncă al reclamantei, s-a menționat că, începând cu data de 25.09.1974, aceasta a fost trimisă în străinătate, unde a fost încadrată în muncă, iar la data de 1.07.1979, i-a încetat încadrarea și a revenit în țară.
Pe perioada mai sus menționată, reclamanta a prestat activitatea de asistent universitar.
A mai reținut prima instanță că, în cauză, s-a făcut dovada prestării activității în străinătate, iar în baza Decretului nr. 223/1974, această perioadă constituie vechime în muncă.
Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu se referă la modalitatea de plată a cotei de contribuții la fondul asigurărilor sociale de stat, au fost înlăturare susținerile pârâtului din întâmpinare în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în raport de aspectul plății menționatelor contribuții.
Tribunalul a mai stabilit că, prin adresa nr. -/1980, Ministerul Munciii -a comunicat reclamantei că activitatea desfășurată în străinătate constituie vechime în specialitate și în funcție, așa încât această perioadă se ia în calcul pentru acordarea tuturor drepturilor ce se stabilesc în raport de vechimea în învățământ.
Prin urmare, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 111 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat recurs motivat pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:
În mod netemeinic instanța a admis acțiunea reclamantei ca fiind o acțiune în constatare, câtă vreme aceasta a solicitat respectarea unui drept, prin luarea în calcul la stabilirea vechimii în muncă a perioadei 1974-1979, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 din Decretul nr. 233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută pe perioada cât lucrează în străinătate.
Totodată, a mai susținut recurentul, Tribunalul a respins în mod netemeinic excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, întrucât, între pârât și reclamantă nu au existat raporturi juridice de muncă atâta timp cât menționatul minister nu a fost angajatorul reclamantei nici în România și nici în străinătate.
Or, prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, presupunând existența numai a două părți contractante.
Recurentul a invocat și dispozițiile art. 64 din vechiul Cod al muncii - Legea nr. 10/1972, arătând că, între părțile în prezentul proces, nu s-a încheiat niciodată un contract individual de muncă, în cauză având calitatea de angajator Institutul de de și Instalații. În plus, nu pârâtul a emis decizia de pensionare nr. 71363/1990.
Pe perioada cât intimata reclamantă a lucrat în străinătate, aceasta a fost considerată, potrivit legislației în vigoare în perioada respectivă, a fi în concediu fără plată la unitatea din țară de la care provenea, pe respectivul post putând fi încadrată temporar o altă persoană.
Este adevărat că detașarea reclamantei în s-a realizat prin intermediul Ministerului Educației, dar acesta a acționat în calitate de reprezentant al statului, semnatar al Protocolului de colaborare cu Republica nă Democratică și Populară din 15 mai 1973, prin care a fost facilitat schimbul de cadre didactice între cele două state.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Examinând cauza prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă este o condiție generală, obligatorie pentru promovarea oricărei acțiuni, ce se impune a fi analizată cu prioritate față de condiția privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare în raport de acțiunea în realizarea dreptului, care este o cerință specială.
Cum, în lipsa calității procesuale nu poate fi formulată nici un fel de acțiune, Curtea se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții.
Prin cererea introductivă, intimata reclamantă a solicitat instanței recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada 1974-1979 lucrată în, unde a fost detașată în temeiul Protocolului de colaborare cu Republica nă Democratică și Populară din 15 mai 1973 și în condițiile Decretului nr. 233/1974, prin Ministerul Educației și Învățământului.
Interesul acestei cereri a fost justificat prin aceea că, în decizia de pensionare nr. 71363/1990, perioada de 5 ani lucrată în străinătate nu a fost luată în calcul, astfel încât pensionarea s-a făcut cu vechime incompletă.
La poziția 18 din carnetul de muncă al intimatei se face mențiunea că, în perioada 25.09.1974-25.09.1976, aceasta a fost înconcediu fără plată, conform art. 6 alin. 3 din nr. 776/1963, astfel încât raporturile de muncă stabilite între reclamanta și angajatorul nu au încetat. De altfel, la revenirea reclamantei în țară, aceasta și-a reluat activitatea la angajatorul, cu începere din data de 28.09.1979,în baza aceluiași contract de muncă,astfel cum rezultă din mențiunile înscrise la poziția 27 din carnetul de muncă.
Prin urmare, înscrierea la pozițiile 24 și 25 din carnetul de muncă a Ministerului Educației și Învățământului în rubrica "Unitatea, organizația sau persoana unde a lucrat sau la care lucrează" salariatul nu poate fi privită în mod izolat și nu este de natură să conducă, prin ea însăși, la concluzia că Ministerului Educației și Învățământului a avut calitate de angajator al reclamantei în perioada în litigiu, cât timp între părți nu a fost încheiat un contract individual de muncă.
De asemenea, C reține că se impune a fi supuse unei interpretări sistematice și dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută, act normativ abrogat în prezent, dar care era în vigoare în perioada cât intimata reclamantă și-a desfășurat activitatea în străinătate și care reglementa, la acel moment, situația juridică ce a generat prezentul litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din menționatul decret, "ministerele și celelalte organe centrale nu vor suporta, pentru cetățenii români angajați în străinătate în condițiile art. 1, nici un fel de cheltuială în lei sau în valută,aceștia fiind obligațica din veniturile realizate să-și asigure întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații din țară.
Pe perioada cât lucrează în străinătate persoanele prevăzute la alineatul precedentsunt considerate în concediu fără plată la unitatea din țară de la care provin. Pe posturile avute până la angajarea lor în străinătate pot fi încadrate temporar alte persoane.
Perioada lucrată în străinătate se ia în calcul la stabilirea vechimii neîntrerupte în muncă, în aceeași unitate, precum și ca vechime în funcție și în specialitate."
Or, din economia textului rezultă fără dubiu că ministerele de resort nu au avut calitatea de angajatori, și, deci, că între ministerul pârât și reclamantă nu s-au stabilit raporturi juridice de muncă.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea reține incidența în cauză a prevederilor art. 40 și art. 296 din Codul muncii.
În concluzie, având în vedere dispozițiile legale mai sus evocate, Curtea constată că nu există identitate între pârâtul din prezenta cauză și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Este întemeiată și susținerea recurentului potrivit căreia detașarea reclamantei în s-a realizat prin intermediul Ministerului Educației, dar acesta a acționat în calitate de reprezentant al statului, semnatar al Protocolului de colaborare cu Republica nă Democratică și Populară din 15 mai 1973, prin care a fost facilitat schimbul de cadre didactice între cele două state.
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a reținut că Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală, întrucât reclamata a fost detașată în străinătate de pârât, câtă vreme detașarea reprezintă, atât în conformitate cu dispozițiile Codului muncii în vigoare, cât și potrivit prevederilor Legii nr. 10/1972, o modalitate de modificare a contractului individual de muncă încheiat între salariat și angajator.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice sentința atacată în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T și al respingerii acțiunii față de acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În raport de modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, excepție de fond absolută a cărei admitere atrage respingerea cererii fără discutarea fondului, Curtea reține că este de prisos examinarea celorlalte critici aduse sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Educației, Cercetării și T împotriva sentinței civile nr.6668 din data de 29.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19014/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T și respinge acțiunea față de acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,08.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./Tehnored.
2ex./07.05.2009
Jud.fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
