Obligație de a face. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ 235/
Ședința publică din 1 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, str. -, nr. 50, -.1,. 23, în contradictoriu cu intimata pârâtă " " SUCURSALA C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 76 din 21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă, lipsind intimata pârâtă " " Sucursala
Procedura este legal îndeplinită, potrivit disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța din oficiu invocă tardivitatea declarării recursului, având în vedere că hotărârea instanței de apel a fost comunicată reclamantei la 22.04.2008, iar recursul a fost declarat la 9.05.2008 și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Având cuvântul, recurenta reclamantă apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal întrucât așa a fost informată de către arhivă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, reține:
Prin sentința civilă nr. 7678 din 20.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta & - Sucursala
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prezenta cauză și-a găsit temeiul in dispozițiile art.1073 potrivit cu care Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și in caz contrar are dreptul la dezdăunare.
In raport de motivele de fapt expuse de reclamantă in cuprinsul cererii de chemare in judecată, s-a apreciat că nu poate fi reținută in sarcina pârâtei vreo obligație de a face care să-i dea dreptul reclamantei de a solicita ridicarea cablurilor de transmisie TV montate pe peretele exterior al apartamentului reclamantei.
Reclamanta nu a probat, în conformitate cu exigențele art.1169 Cod civil, existenta degradărilor la peretele exterior al apartamentului său,de natură a justifica obligarea pârâtei in sensul celor solicitate. Mai mult, efectuarea reparațiilor la părțile comune din imobil (in speță, peretele exterior al blocului), este atributul asociației de proprietari, singura in măsură să decidă în acest sens, in conformitate cu dispozițiile OG nr.85/2001 modificată și completată și ale Normelor metodologice privind organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 76 din 21.02.2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că, în mod corect a reținut instanța de fond inexistența vreunei obligații în sarcina intimatei pârâte corelativă cu dreptul reclamantei apelante de a cerere ridicarea cablurilor de transmisie TV montate pe peretele exterior al -.9 de str. - -, C și că apelanta reclamantă nu a demonstrat probator, în condițiile art. 1169 cod civil existența degradărilor produse în interiorul apartamentului proprietatea sa, degradări a căror producere este, în mod indubitabil, datorată cablurilor de transmisie TV, care aparțin
Pe de altă parte, cum un număr de 16 proprietari din cadrul Asociației de Proprietari a blocului PN.9 din C, str. - -, și-au exprimat acordul la montarea cablurilor de transmisie TV, la ridicarea acestor cabluri era necesar acordul acestora, în caz contrar s-ar aduce o nepermisă atingere drepturilor acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
La termenul de judecată din 1.09.2008, instanța din oficiu a invocat tardivitatea declarării recursului având în vedere că decizia tribunalului a fost comunicată recurentei la 22.04.2008, iar recursul a fost depus la 9.05.2008.
Analizând excepția invocată în raport cu actele dosarului, instanța reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată recurentei la 22.04.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 29 din dosarul Tribunalului Constanța, astfel că termenul prevăzut pentru promovarea recursului prevăzut de dispozițiile legale menționate, calculat potrivit art. 101 din același cod, se împlinea la 8.05.2008, într-o zi de joi. Ori, recurenta a depus recursul la data de 9.05.2008 ( fila 4 dosar recurs), deci peste termenul prevăzut de lege.
Termenul de recurs fiind un termen legal imperativ, depășirea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac astfel că, în temeiul art. 103 al.1 Cod pr. civilă raportat la art. 301 din același cod, instanța va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, str. -, nr. 50, -.1,. 23, în contradictoriu cu intimata pârâtă " " SUCURSALA C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 76 din 21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
Pt.jud. - - - -
aflată în semnează
conf. art. 261 pct. 2 - -
Președinte instanță,
- Grefier,
- -
Jud.fond
Jud.apel;
Red.dec.gref.
2 ex./15.10.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon