Obligație de a face. Decizia 237/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(34/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 237
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1026 A din 29.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 4.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 11.02.2010, apoi la 18.02.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 B sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta în calitate de notar public să-i elibereze un certificat de moștenitor de pe urma defunctei sale mătuși, privind imobilul situat în comuna, județul C, format din teren agricol în suprafață de 50 ha, pe care se află un conform testamentelor olografe datate și semnate de testatoare.
Prin sentința civilă nr.15692/2007, Judecătoria Sector 1 Baa dmis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a fost admis prin decizia civilă 694/2008 a Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, decizie prin care a fost desființată sentința civilă apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, cu motivarea că reclamantul își justifică în cauză calitatea procesuală activă.
Prin sentința civilă nr.4/2009, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția de inadmisibilitate a cererii și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
In motivarea sentinței, s-a arătat în esență că acțiunea reclamantului caracterul unei acțiuni în pretenții, iar calitatea procesuală nu aparține notarului public ci posesorilor sau proprietarilor actuali ai imobilului care se dorește a fi moștenit.
În ceea ce privește testamentul olograf al defunctei, în cuprinsul acesteia nu există nici un legat cu titlul particular sau universal în favoarea sa, ci în favoarea tatălui reclamantului, în prezent decedat, astfel încât doar tatăl reclamantului avea vocația succesorală de pe urma defunctei, iar reclamantul putea solicita suplimentarea certificatului de moștenitor de pe urma tatălui său.
Mai mult decât atât, reclamantul a avea posibilitatea să stăruie în emiterea unei încheieri de respingere care putea fi atacată în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamantul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
In motivarea apelului, s-a arătat în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât reclamantul a dovedit calitatea de moștenitor a mătușii, reclamantul fiind strănepotul acesteia din al cărei patrimoniu nu au ieșit bunurile ci au trecut către reclamant, respectiv către unchiul său, către tatăl său care ulterior la moștenit și pe fratele său, iar în prezent reclamantul este singurul moștenitor.
Apelantul a invocat faptul că a făcut dovada că defuncta era proprietara imobilului, că autoarea nu figurează pe tabele de expropriați, nu figurează cu imobil naționalizat și nu figurează cu act de înstrăinare a averii, astfel încât instanța a considerat greșit că nu a dovedit dreptul pretins.
Instanța a denaturat natura certificatului de moștenitor 275/1967 din care reiese că a acceptat succesiunea mătușii sale în termenul legal de prescripție și a denaturat natura certificatului de moștenitor nr.50/2003 din care rezultă că a acceptat moștenirea și s-a transmis către reclamant întregul patrimoniu succesoral conform testamentului olograf, fiind moștenitor sezinar având posesia de drept a moștenirii.
Instanța a nesocotit prevederile Decretului 40/1953, iar pârâtul nu a făcut dovada că are titlu juridic de deținere a construcțiilor și a terenului de la reclamantului către statul comunist, respectiv către IAS, iar în prezent către Sc SA.
Prin decizia civilă nr.1026/A/20.10.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat; a fost obligat apelantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Tribunalul a reținut, în primul rând, că prin hotărârea civilă apelată instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă, deci fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât numai această modalitate de soluționare a cauzei de către instanța de fond poate face obiectul apelului, nu și temeinicia cererii pe fondul acesteia.
Tribunalul a reținut că de pe urma defunctei decedată în anul 1966 au rămas ca moștenitori legali și, precum și mai mulți moștenitori testamentari, conform certificatului de moștenitor 275/1967 emis de notariatul De Stat al Raionului 16 februarie.
De pe urma defunctului, decedat în anul 1992 a rămas ca unic moștenitor fratele său, conform certificatului de moștenitor 432/1993 emis de Notariatul de stat sector 4 (fila 48), iar de pe urma defunctului a rămas ca unic moștenitor reclamantul în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor nr.50/2003 emis de BNP (fila 49).
În concluzie, reclamantul își justifică în cauză calitatea de moștenitor a defunctei așa cum rezultă din actele sus-menționate.
Potrivit înscrisului intitulat "testamentul meu"(fila 66), defuncta a dispus cu privire la imobilul situat în-, însă acest testament nu cuprinde nici un fel de mențiuni cu privire la terenul în suprafață de 50 ha, deținut de către defunctă, conform actelor depuse (filele 71 și urm), Tribunalul a reținut că inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează acțiune sau o cale de atac la care nu are acces ( care nu este prevăzută de lege ), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Spre exemplu, conform art. 111.pr.civ. acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în care partea are la dispoziție o acțiune în realizare; de asemenea, în cadrul litigiilor comerciale art. 7201.pr.civ. prevede obligativitatea efectuării unei proceduri de conciliere prealabile, neputându-se introduce acțiune direct în fața instanței de judecată.
În speța dedusă judecății, reclamantul solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta în calitate de notar public să-i elibereze un certificat de moștenitor de pe urma defunctei sale mătuși, privind imobilul situat în comuna, județul C, format din teren agricol în suprafață de 50 ha, pe care se află un, conform testamentelor olografe datate și semnate de testatoare.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 36/1995, în situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere, după ce li s-a atras atenția că actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri. Încheierea va cuprinde și motivarea refuzului, calea de atac la judecătorie și termenul de exercitare.
In speța dedusă judecății, obiectul litigiului nu este o contestație împotriva încheierii de respingere dată de un notar public, ci este o acțiune prin care se solicită în mod direct obligarea pârâtei să emită certificatul de moștenitor, astfel încât în mod evident acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamantul are posibilitatea să solicite notarului emiterea unei încheieri de respingere și apoi să atace această încheiere în fața instanței prin procedura sus-menționată.
S-a precizat, totodată, că acțiunea nu este întemeiată pe aceste dispoziții legale, nu este o plângere împotriva unei încheieri de respingere dată de un notar public, iar formularea incertă și neclară a acțiunii în nici un caz nu trebuie să-i profite reclamantului.
În al doilea rând, în sistemul de drept românesc, nici față de moștenitori și nici față de terți certificatul de moștenitor nu dovedește dreptul de proprietate ci numai calitatea de moștenitor de a intra în posesia bunurilor succesorale.
În raport cu terții, certificatul de moștenitor nu poate face dovada decât cu privire la calitatea de moștenitor dar nu și cu privire la componența masei succesorale chiar dacă o menționează.
În speța dedusă judecății, așa cum apelantul arată prin motivele de apel, aspectul fiind confirmat și de apărătorul intimatei, reclamantul nu are posesia terenului în suprafață de 50 ha ce formează obiectul acțiunii, ci acesta a trecut la un moment dat în proprietatea statului și administrat de IAS, iar în prezent se află în posesia SC SA.
În concluzie, acțiunea formulată este inadmisibilă, pentru că în prezent imobilul nu se mai află în proprietatea defunctei ci la o dată neprecizată a trecut în proprietatea statului, astfel încât în mod evident nu se poate emite un certificat de moștenitor prin care să se constate că de pe urma defunctei face parte din masa succesorală și terenul de 50 ha.
Având în vedere că imobilul a fost trecut în proprietatea statului, pentru a fi redobândit, reclamantul trebuie să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.18/1991, și numai în ipoteza în care cererea de reconstituire a dreptului de proprietate este admisă, se va elibera titlul de proprietate pentru suprafața de teren de 50 ha, și se va atribui teren fie în natură fie despăgubiri în echivalent.
De altfel, din adresa existentă la dosar, rezultă că autorul reclamantului a formulat cererea 7777/2000, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha, iar prin hotărârea 319/2000 a Comisiei Județene C s-a validat propunerea comisiei locale în sensul că autorul reclamantului este înscris ca moștenitor al defunctei cu suprafața de 10 ha, și în anexa 37 cu suprafața de 40 ha, astfel încât este evident că terenul formează obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, iar unica modalitate de a obține restituirea în natură sau prin echivalent a ternului este finalizarea procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991 sau introducerea unei acțiuni în materia fondului funciar,și nicidecum formularea prezentei acțiuni de emitere a unui certificat de moștenitor care să includă această suprafață.
De altfel, potrivit art.6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici și celelalte instituții prevăzute la art.5, care desfășoară activitate notarială, au obligația să verifice ca actele pe care le instrumenteazăsă nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.
În cazul în care actul solicitat este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.
Or, în speța dedusă judecății în mod corect notarul public a refuzat întocmirea actului, întrucât terenul în suprafață de 50 ha, nu există în patrimoniul defunctului, iar pentru obținerea dreptului de proprietate pentru acest teren, legea prevede o altă procedură respectiv cea reglementată de Legea 18/1991 și nicidecum emiterea unui certificat de moștenitor.
În concluzie, tribunalul a respins apelul ca nefondat și a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, prin reducerea cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin.3 pr.civ.
Potrivit art. 274.pr.civ. partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar potrivit art. 274 alin.3 pr.civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câtre ori vor constatat motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
S-a menționat că aceste prevederi legale nu intră în conflict cu dispozițiile art. 30 din Legea nr.51/1995, conform cărora contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului, întrucât în realitate instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client care se menține în integralitate.
Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul cuvenit în schimb cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.
Așadar, în realitate instanța nu mărește sau micșorează onorariile avocaților, astfel cum nepotrivit este formulat textul, ci doar micșorează în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
În speța dedusă judecății, tribunalul a apreciat că suma solicitată de către intimată ca reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantum total de 7140 lei conform facturii depuse la dosar este exagerat de mare în raport de munca depusă de către avocat, având în vedere că singurul act de procedură efectuat de avocat este depunerea unei întâmpinări de o pagină, litigiul fiind soluționat la un singur termen de judecată, iar acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, deci în apel nu s-a analizat fondul pretențiilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii privind cheltuielile de judecată în cuantum de 7140 lei.
Consideră că măsura instanței de apel dea reduce cheltuielile de judecată este neîntemeiată pentru următoarele motive:
De principiu, potrivit Legii pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat și clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului, iar în conformitate cu statutul profesiei de avocat onorariul se stabilește prin negociere. Este adevărat că art.274 alin.3 proc.civ. permite instanței de judecată să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari, însă în aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării in cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea, noutatea sau durata litigiului. Astfel nu este justificată reducerea onorariului achitat de parte avocatului său doar pentru faptul că avocatul recurentei pârâte a formulat un singur act pe o singură pagină, iar litigiul a fost soluționat la un singur termen. Instanța de apel nu a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum durata litigiului, complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Faptul că, în cadrul pregătirii apărării, avocatul recurentei a înțeles să formuleze întâmpinare pe o singură pagină, iar apelul s-a soluționat la un sigur termen nu poate conduce la concluzia că cheltuielile de judecată solicitate sunt exagerate în raport cu munca depusă de avocatul acesteia sau timpul necesar pregătirii apărării.
Totodată, se invocă și dispozițiile art.723 alin.2 Cod de procedură civilă, care prevede că partea care folosește drepturile procedurale în mod abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Recurentul reclamant critică decizia atacată pe motive de nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.6. 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Motivul 1 de casare constă în faptul că instanța de apel a denaturat atât natura olograf sub condiție rezolutorie al autoarei, datat și vizat de notar 6 septembrie 1966 în care este trecut si recurentul reclamant, ca moștenitor, cât și natura Certificatului de Moștenitor nr. 275/21.03.1967 din care reiese clar că a acceptat succesiunea mătușii lor, Dr., autoarea în termenul legal de prescripție, astfel că nu a fost cazul să se facă aplicațiunea art.700 alin. 2 Cod Civil.
Prin acceptarea moștenirii, în temeiul art. 650 si 653 cod civil s-a transmis către, (tatăl recurentului) care l-a moștenit pe fratele său, (unchiul recurentului) prin Certificatului de Moștenitor nr.432 din 29.03.1993, iar recurentul reclamant l-a moștenit pe tatăl său prin Certificatul de moștenitor nr. 50 din 21.05.2003, al BNP - întregul patrimoniu succesoral al autoarei, indiferent de mențiunile din Certificatului de Moștenitor nr. 275/21.03.1967.
A dovedit că este moștenitor al autoarei Dr., în Bârlad, Județul Bârlad, fiind trecut în testamentul olograf al acesteia, datat 09.05.1965 cu viza notarului 06.09.1966, alături și de sa, decedată în 22.03.1966, având ca ultim domiciliu B, Str. - 65, proprietatea autoarei. A menționat că bunicul, fratele autoarei născut tot la Bârlad Jud.Bârlad în anul 1881, decedând în 29.10.1953 a avut ultim domiciliu tot adresa surorii sale, născută, în Barlad jud Bârlad, B- Sector 7. Acesta (bunicul) nu a fost trecut în testamentul olograf de sora lui datat 09-mai-1965, fiind predecedat 1965 - 1953 = 12 ani diferența de timp, dintre decesul lui si data întocmirii testamentului de autoare. In Certificatul de Moștenitor 275/1967 este menționat ca frate al autoarei la punctele 1 si 2.
Recurentul, minor la data de 6.06.1966 fiind născut în 1949-iulie-23, devenit major la vârsta de 18 ani, conform legii de atunci, adică în anul 1967, motiv pentru care nu a fost menționat în Certificatul de moștenitor nr.275/1967 alături de si moștenitori legali, nepoți de frate., fiind predecedată nu avea cum să fie trecută în Certificatul de Moștenitor 275 din 21-martie-1967, certificat care la punctele l si 2, menționează, ca si I (frați) au calitatea de nepoți de frate ai autoarei.
Prin certificatul de moștenitor 275/1967 (Ia capitolul II MASA Pct. b - a dovedit că defuncta - autoare a deținut bunurile în baza de trimitere în posesie nr.8374 din 23--1945, dat în Dosarul nr.1098/1945 al Tribunalului Ilfov S VI CC, în care este menționată si din Comuna, Județul I, ca soție supraviețuitoare.
Prin Documentul nr. 2356/12-oct-2000 aprobat de secția Fond Funciar coroborat cu Hotărârea nr.372 din 05-10-2000 privind validarea completării anexei nr. 46 din Orașul Jud. C, dată de Comisia județeană pentru stabilirea septului de proprietate privată asupra terenurilor - validare anexa 46 si prin Certificatele de locator si contractele de arendare, recurentul a făcut dovada că este adevăratul proprietar al imobilului construcții si teren arabil S = 49,99 ha. având L = 1376,69 mI. si l = 363,19 mI. imobil în incinta căruia a depozitat bunuri mobile, de primă necesitate, precum si autoturismul marca FORD ESCORT B-07-L VF, așa cum rezultă din cercetarea penală (Dosar nr. 2 134/21-nov-2008) aflat pe rol la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița jud.
proprietari, inclusiv decedata, nefiind rude în linie dreaptă ori moștenitori prevăzuți în testamentul sus-menționat de autoare, nu ar putea face niciodată dovada că dețin un titlu juridic de deținere al construcțiilor și teren revendicate pe legile fondului funciar așa cum dovedește recurentul.
Motivul 2 de casare constă în aceea că prin hotărârea pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 B și de către instanța de apel s-au nesocotit dispozițiile art. 44, 46 si art.136 din Constituția României, precum si art. 480, 481 si 650, 653, 672 din Codul Civil; s-a făcut o greșita aplicare a prevederilor Decretului 167/1958 Art. 18 si 19, coroborat cu Decretul nr. 40/1953, iar în prezent cu Legea nr. 36/16.05.1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale. De asemenea, în cauză nu erau incidente dispozițiile Legii 18/1991 care să justifice respingerea acțiunii completată si nici cele ale art.20 alin 2 din Legea nr.15/1990, pârâta nefăcând dovada vreodată că are titlu juridic de deținere a construcțiilor, si terenului revendicată de către stat.
Motivul 3 de casare, este dat de faptul ca instanța a făcut o greșită aplicare a materialului probator administrat în cauză. Din probele administrate reiese că și-au dovedit dreptul de proprietate ca moștenitori legii si testamentari cu beneficiul dreptului de sezina de la data decesului autoarei si asupra imobilului, jud. C, teren arabil S = 49,99 ha si 2 corpuri A si B, recurentul reclamant având calitatea de moștenitor legal si testamentar, împreună cu si ca strănepot de frate ai autoarei, iar si unchiul ca nepoți de frate ai autoarei, astfel că nu se putea reține că plângerea este inadmisibilă.
Motivul 4 de casare, este dat de faptul că instanța nu a examinat cauza sub aspectul celorlalți moștenitori; si. Vocația acestora succesorală (la moștenirea mătușii sale, Dr. ) este conferită numai de legatul cu titlu particular al cărei beneficiare au fost asupra unor părți din imobilul din B,- sector 1, menționate în Certificatului de Moștenitor nr. 275/21.03.1967 la punctele 3 si 4.
D-na Notar Public nu a putut opune recurentului reclamant un titlu valabil asupra (averii autoarei din al cărui patrimoniu nu a ieșit bunul) imobilului revendicat, teren arabil S = 49,99 ha și 2 corpuri A si B situat în orașul, comuna, Jud.
Rezultă că actele autoarei transcrise în Registrul de sunt valabile mai ales că, imobilul nu a făcut obiectul naționalizării, casa si terenul fiind excluse de la expropriere în baza Legii reformei agrare, din 1945 cum s-a dovedit cu procesul verbal nr.3 din 11.05.1945 aflat la dosarul cauzei, cu adresa nr.- din 06.02.1996 emisă de Arhivele Naționale aflată și ea la dosarul cauzei.
Din probele administrate reiese că recurentul reclamant a făcut dovada dreptului de proprietate revendicat, astfel că nu se putea reține că pretenția sanu este dovedită.
Recurentul-reclamant a formulat și întâmpinare față de recursul declarat de pârâtă în cauză, solicitând respingerea acestuia ca fiind nefondat și arătând, în esență, pe această cale că nu a provocat procesul, pârâta încălcând prevederile Legii nr. 36/1995.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Având în vedere pentru început excepția lipsei calității procesuale pasive pusă în discuție în ședința publică din data de 4.02.2010, Curtea o va respinge, apreciind că, față de obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța, pârâta se legitimează procesual în calitatea sa de notar public căreia i-ar fi revenit personal obligația de emitere a unui certificat de moștenitor conform pretențiilor reclamantului, existând așadar identitate între cel ce ar fi ținut să respecte obligația arătată și cel chemat în judecată ca pârât prin cererea introductivă.
Recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta în calitate de notar public să-i elibereze un certificat de moștenitor de pe urma defunctei sale mătuși, privind imobilul situat în comuna, județul C, format din teren agricol în suprafață de 50 (49,99) ha, pe care se află un, conform unor testamente olografe.
Prin decizia pronunțată de Tribunal s-a reținut corect în prealabil că prin sentința civilă apelată instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă, deci fără a intra în cercetarea fondului, astfel încât numai această modalitate de soluționare a cauzei de către instanța de fond putea face obiectul apelului, nu și temeinicia cererii pe fondul acesteia.
Tribunalul a reținut însă în acest context prin decizia recurată atât calitatea reclamantului de moștenitor al defunctei pe baza actelor depuse la dosar, cât și împrejurarea că terenul pretins de reclamant formează obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii fondului funciar nr.18/1991, iar unica modalitate de a obține restituirea în natură sau prin echivalent a acestuia ar fi finalizarea procedurii prevăzute de legea cu caracter reparatoriu arătată sau introducerea unei acțiuni în materia fondului funciar și nicidecum formularea acțiunii de față.
Or, este evident că aceste considerente exced chestiunea inadmisibilității reținute față de obiectul acțiunii deduse judecății - obligarea notarului public la emiterea unui certificat de moștenitor care să includă o anumită suprafață de teren - și se includ în sfera analizei temeiniciei pretențiilor reclamantului, Curtea apreciind ca atare că se impune înlăturarea acestora, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.7 proc.civ. text legal indicat formal și de recurent ca temei al acestui recurs.
Curtea constată totodată că primul motiv de recurs prin care se critică "denaturarea" de către instanța de apel a testamentului olograf sub condiție rezolutorie al autoarei recurentului-reclamant, testament datat și vizat de notar la data de 6 septembrie 1966, precum și a certificatului de moștenitor nr. 275/21.03.1967 - critici încadrate în prevederile art. 304 pct.8 proc.civ. - și motivul 4 de recurs invocat de recurent, vizând omisiunea instanței de apel dea examinat cauza sub aspectul vocației succesorale a celorlalți moștenitori indicați de recurent (respectiv și ), nu au legătură cu inadmisibilitatea demersului judiciar în speță, situație în care, față de cele reținute anterior, nu pot fi examinate direct în această fază procesuală în raport de limitele judecății trasate prin soluția primei instanțe, menținută în faza apelului prin decizia recurată.
De asemenea, Curtea constată că motivul 3 de recurs invocat în cauză, prin care recurentul susține că instanța de apel ar fi făcut "o greșită aplicare a materialului probator administrat" nu poate fi primit având în vedere că în această cale de atac nu mai este posibilă repunerea în discuție a situației de fapt și nici rediscutarea probatoriului administrat, prin critici aduse modului de interpretare și apreciere a probelor realizate de către instanța de apel, recursul fiind o cale extraordinară de atac, ce permite modificarea sau casarea hotărârilor atacate exclusiv pentru motive de nelegalitate, care trebuie să se circumscrie unuia sau unora dintre motivele menționate în cuprinsul art. 304.proc.civ.
Criticile de nelegalitate invocate de recurent în dezvoltarea motivului 2 de recurs, referitoare la nesocotirea unor dispoziții din Constituția României, precum și din Codul civil privind dreptul de proprietate și dreptul la moștenire, precum și la greșita aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958 coroborate cu cele ale Decretului nr. 40/1953 și, în prezent cu Legea nr. 36/1995, respectiv, la neincidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și a art.20 alin. 2 din Legea nr.15/1990, în privința titlului juridic de deținere de către stat a terenului și construcțiilor edificate pe acesta, se încadrează în sfera prevederilor art. 304 pct.9 proc.civ. și vor fi analizate de C prin prisma acestui motiv de modificare a hotărârii atacate.
Tribunalul a reținut în mod corect că, potrivit art. 51 din Legea nr. 36/1995, în situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere, după ce li s-a atras atenția că actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri, astfel încât reclamantul avea posibilitatea să solicite notarului emiterea unei încheieri de respingere și apoi să atace această încheiere în fața instanței urmând procedura legală specială.
Prezenta acțiune nu este întemeiată pe aceste dispoziții legale incidente în materia procedurii succesorale notariale, nefiind o plângere împotriva unei încheieri de respingere dată de un notar public, Curtea reținând în plus că obiectul litigiului - precizat fără echivoc în cererea de chemare în judecată - nu vizează oricum sancționarea refuzului îndeplinirii actului notarial, ci are ca finalitate obligarea pârâtei să emită un certificat de moștenitor cuprinzând mențiunile indicate de reclamant pentru satisfacerea pretențiilor acestuia referitoare la imobilul situat în comuna, județul C, situație față de care se constată că inadmisibilitatea acestui demers a fost reținută în mod legal de judecătorie și tribunal.
Criticile privitoare la interpretarea și aplicarea celorlalte acte normative menționate de recurent sunt neîntemeiate, toate textele legale arătate de acesta având legătură în opinia sa chiar cu pretențiile sale referitoare la emiterea certificatului de moștenitor în sensul solicitat, justificând, după caz, caracterul fondat al acțiunii sale, caracter ce nu poate fi însă analizat, în condițiile mai sus prezentate care fac ca această acțiune să fie inadmisibilă față de dispozițiile Legii nr. 36/1995.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă în cauză este, de asemenea, nefondat.
La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată trebuie să se țină seama, pe de o parte, atât de împrejurarea că acestea trebuie să asigure o reparare integrală a prejudiciului suportat, cât și, pe de altă parte, de incidența dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod procedură civilă în privința onorariului avocatului părții care le solicită, prevederi care permit instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, având în vedere onorariile din onorariilor minimale, când se constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Fără îndoială că prevederile legale arătate presupun analiza unor aspecte obiective, văzând particularitățile fiecărei cauze deduse judecății, în funcție de care judecătorul are dreptul de a recalcula (exclusiv în raportul de drept procesual ce se creează între părți, raport derivat din împrejurarea că una dintre acestea a căzut în pretențiuni față de cealaltă) onorariul avocatului solicitat în cadrul cheltuielilor de judecată.
Curtea constată în acest sens că nu pot fi primite criticile recurentei vizând exclusiv neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, dispozițiile legale incidente fiind aplicate corect de instanța de apel în cauză, soluția adoptată sub acest aspect fiind în același timp temeinic motivată, motivare ce este impusă chiar de textul legal ce reglementează o situație de excepție în procesul civil.
Instanța de apel și-a argumentat soluția, contrar susținerilor recurentei, invocând tocmai volumul de muncă necesar și depus în speță de apărător, examinând elemente obiective cum ar fi complexitatea redusă a cauzei sau durata litigiului (o întâmpinare de o pagină formulată într-un dosar soluționat la primul termen fără a se intra în fondul cauzei), condiții în care cuantumul onorariului - de 7140 lei (RON) - poate fi considerat ca fiind mult prea mare, astfel cum s-a reținut prin decizia recurată.
Dispozițiile art. 723 Cod de procedură civilă, care prevăd că partea care folosește drepturile procedurale în mod abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite, dispoziții invocate de recurentă pentru susținerea cuantumului sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată nu au nicio relevanță în privința stabilirii acestor cheltuieli fundamentate pe o culpă procesuală decurgând din simplul fapt al căderii în pretențiuni, aceste prevederi putând justifica eventual o cerere de despăgubiri suplimentare, dar numai în situația dovedirii producerii acestora în speță și mai ales, a probării relei-credințe a părții care le-a pricinuit, ca element intențional inerent abuzului de drept sancționat prin acest text legal.
In consecință, pentru considerentele de mai sus, considerente ce înlătură parțial pe cele avute în vedere de instanțele de fond cu privire la inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, Curtea, în baza art. 312 alin.1 proc.civ. va respinge ambele recursuri declarate în cauză.
Față de soluția adoptată și culpa procesuală reținută, nu se va mai da curs cererii recurentului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, conform art. 274.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant și de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.1026/A/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr.23192/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --- - - MARI -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex/23.04.2010
----------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan, Ilie
