Obligație de a face. Decizia 2375/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.2375
Ședința publică din data de 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de i, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1144 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatele pârâte Federația Sindicatelor Libere Și Independente Din Industria Română, cu sediul în P, nr.1A,.2, județul P, SA SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2009, fiind consemnate în ședința de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26 noiembrie 2009 când pentru aceleași considerente a reamânat pronunțarea la data de 3 decembrie 2009 și apoi la data de 10 decembrie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 17.12.2008, sub nr-, i, C, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română - și SC SA B, să fie obligați aceștia la executarea obligației contractuale de a face, prevăzută de art.187, alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în sensul de a stabili prin negociere colectivă la nivel de unitate cuantumul și condițiile de acordare a drepturilor prevăzute de art.187, alin.1 din același contract, obligarea pârâtelor la executarea obligației contractuale de a face, prevăzută de art.139 CCM la nivelul unității, în sensul de a stabili prin negociere colectivă la nivelul unității cota de participare a salariaților la profit, obligarea pârâtei la executarea obligației de a face asumată prin art.I, teza II din
protocolul încheiat cu în sensul de a stabili mecanismul și procedura tehnică de distribuire, cu titlu gratuit a acțiunilor către salariați, inclusiv momentul inițierii procesului de distribuire.
În motivarea cererii, i au arătat că sunt și au fost salariații societății, iar în baza raporturilor de muncă stabilite cu pârâta prin contractul individual de muncă beneficiază și de drepturile stabilite cu caracter minimal și obligatoriu prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și prin contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Au mai arătat i că pârâtele nu și-au executat obligațiile de negociere, prevăzute în contract, respectiv în ceea ce privește acordarea cotei de gaze naturale, cotei de participare la profit și acordarea de acțiuni salariaților.
Pârâta Aaf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepție prematurității.
În motivarea excepției lipsei de interes în ceea ce privește negocierea pentru cota de gaze și acordarea de acțiuni, pârâta a arătat că acest ajutor (gaze) a fost acordat prin includerea în salariul de bază al acestora, astfel că o acțiune în justiție nu se mai justifică.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de acțiuni, pârâta a arătat că a demarat deja procesul de acordare de acțiuni în conformitate cu hotărârea AGA și cu prevederile legislației.
Sub aspectul celei de a doua excepții invocate, pârâta a arătat că i nu au uzat, prin sindicat de unica procedură legală care le-ar fi facilitat nașterea dreptului cert de a încasa o sumă de bani cu titlu de cotă profit.
Și pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că în ceea ce privește obligarea la negocierea cotei de profit pentru anii 2004 - 2007, acest capăt de cerere este inadmisibil, întrucât acționariatul stabilește anual, conform legii nr.31/1990, cum se distribuie profitul, nefiind acționar nu are calitatea de a participa la aceste negocieri.
A mai arătat pârâta că acest capăt este și prematur formulat și prescris, lipsind negocierea, iar termenul a fost de 6 luni.
În dovedirea cererii, precum și în apărare, părțile au depus la dosar acte.
La termenul de judecată din data de 25.02.2009, i și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat și obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligației, respectiv finalizarea negocierilor.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1144 din data de 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta B, pe cale de întâmpinare; a respins excepția de prematuritate, invocată de cele două pârâte, pe cale de întâmpinare; a respins excepția de prescripție, invocată de pârâta, pe cale de întâmpinare și de asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâta pe cale de întâmpinare, că din actele și lucrările dosarului, rezultă că i au interes în
promovarea acestei acțiuni, considerându-se vătămați în drepturilor lor prin neîncasarea unor drepturi salariale pretinse de aceștia, scopul acestora fiind tocmai lămurirea acestei situații de fapt.
Așa fiind, tribunalul a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta, pe cale de întâmpinare.
În ceea ce privește excepția de prematuritate invocată de cele două pârâte, instanța de fond a reținut că din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că nu există un termen de la care trebuie să înceapă negocierile și nici o anumită procedură prealabilă care ar fi obligatoriu de urmat, astfel că a respins și această excepție.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă pe cale de întâmpinare, instanța de fond a reținut că din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că prin prezentul litigiu se solicită obligarea pârâtelor la negociere, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.283, al.1, lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție fiind acela de 3 ani, termen care de altfel nu s-a împlinit.
Pentru aceste motive tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă pe cale de întâmpinare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că i sunt sau au fost salariați ai, astfel cum rezultă și din carnetele de muncă aflate în copie la dosar.
A mai reținut instanța de fond că, otrivit p. art.139, alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2007, cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, potrivit susținerilor lor, aceștia ar fi beneficiat în condițiile art.187, alin.3 și de acordarea unui ajutor material de gaze, precum și de acordarea unei cote din profit.
Prin protocolul încheiat între și din data de 10.10.2008, aflat în copie la dosar a fost stabilită modalitatea de distribuire cu titlu gratuit a acțiunilor, urmând ca mecanismul și procedura tehnică să fie stabilite ulterior.
Față de susținerile părților, tribunalul a constatat că între acestea a apărut un conflict de interese, iar nu unul de drepturi, acest conflict urmând a fi soluționat în condițiile <LLNK 11999 168 10 202 12 37>art.12 lit.a din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, potrivit procedurii speciale prevăzute în capitolul 2 din această lege.
Ori, potrivit acestei proceduri speciale, în situația eșuării concilierii și medierii conflictului de interese declanșat, potrivit prevederii speciale prevăzute de lege, trebuie să se ajungă la arbitraj, potrivit <LLNK 11999 168 10 202 32 45>art.32 și următoarele din Legea nr. 168/1999, acest conflict urmând a fi rezolvat prin hotărâre irevocabilă pronunțată de comisia de arbitraj, iar nu de către instanța de judecată.
Sub aspectul capătului de cerere din cererea completatoare, ca efect al respingerii capetelor principale de cerere, tribunalul l-a respins și pe acesta din urmă, dezlegarea acestuia depinzând de dezlegarea dată de instanță celor trei capete de cerere principale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs i, C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Au precizat recurenții, sub un prim aspect că prima instanță a făcut o apreciere greșită a situației de fapt, considerând că în cauză între părți a apărut un conflict de interese, iar nu unul de drepturi.
Totodată, instanța fondului nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, respectiv asupra solicitării de a fi obligată pârâta la stabilirea mecanismului de distribuire, cu titlu gratuit a acțiunilor către.
Au mai precizat recurenții că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, respectiv mențiunile de la pagina 3 alin.14, respectiv pagina 4 alin.1, fapt care atrage concluzia că numai neînțelegerile apărute în cazul negocierilor colective pot genera un conflict de interese, ceea ce nu este cazul în speță. Tot astfel, prima instanță, deși a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât între părți a apărut un conflict de interese și nu unul de drepturi, în respingerea excepției prematurității a reținut că nu există un termen de la care trebuie să înceapă negocierile și nicio anumită procedură prealabilă obligatoriu de urmat și totodată a reținut și faptul că trebuie să se ajungă la arbitraj pentru că soluționarea litigiului nu este de competența instanțelor judecătorești. Aceleași motivări contradictorii apar și în soluțiile instanței privind respingerea excepțiilor prescripției și a lipsei de interes.
Au mai precizat recurenții că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, generată de confuzia cu privire la natura acestui litigiu astfel încât au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr.168/1999.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, și în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare urmând ca instanța să se pronunțe asupra capătului de cerere arătat și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
Curtea examinând sentința recurată, prim prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, precum și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând nepronunțarea asupra unui capăt de cerere, Curtea reține că este neîntemeiată.
Astfel, din examinarea cererii introductive precum și a considerentelor hotărârii rezultă că prima instanță a avut în vedere aspectul privind modalitatea de distribuire cu titlu gratuit a acțiunilor stabilind că părțile au convenit asupra acestei modalități, urmând ca mecanismul și producerea tehnică să fie stabilite ulterior.
Faptul că prin cererea de recurs se invocă faptul că prima instanță, de fapt, nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, în sensul de a obliga pârâta să stabileascăunilateral și nu prin negocieremecanismul și procedura tehnică de distribuire cu titlu gratuit a acțiunilor către salariați, Curtea reține că prima instanță s-a pronunțat exact asupra a ceea ce s- cerut, respectiv asupra obligării pârâtei de a stabili mecanismul și procedura de distribuire cu titlu gratuit a acțiunilor către salariați, astfel încât nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru aceste considerente, prima instanță soluționând cauza exact în limita solicitărilor cu care a fost investită.
Referitor la celelalte critici, Curtea constată că sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a stabilit corect natura juridică a acțiunii, dând o rezolvare corectă a cauzei în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei.
Față de solicitările părților, prima instanță a stabilit în mod corect că angajații trebuie să se adreseze în primul rând sindicatului reprezentativ în vederea negocierii unui anumit tip de drepturi, urmând ca ulterior, în caz de refuz sau de pasivitate a acestuia să sesizeze instanța de judecată. Or, din actele dosarului nu rezultă că i au solicitat sindicatului reprezentativ demararea procedurii speciale de negociere.
Astfel, față de natura solicitărilor deduse judecății, prima instanță a aplicat corect dispozițiile Legii nr.168/1999, sens în care în mod justificat acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile legii pentru acest tip de conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de i, C, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1144 din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatele pârâte Federația Sindicatelor Libere Și Independente Din Industria Română, cu sediul în P, nr.1A,.2, județul P, SA SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 decembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
19 ex./18.12.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond -, ta
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina
