Obligație de a face. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a --a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 239.
Ședința publică din data de: 30.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta - reclamantă și apelanta - pârâtă I C, împotriva sentinței civile nr. 891/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Dezbaterile pe fondul cererilor de apel au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2008 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 23.01.2008, sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta - I - C, solicitând instanței ca prin hotărâre a ce o va pronunța, să dispună anularea mărcii (Revista femeilor care știu să se miște ) de pe numele pârâtei, ca urmare a înregistrării cu rea-credință; obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului material, moral și de imagine pe care l-a adus societății - Press Media și, implicit, asociatului majoritar; cu cheltuieli de judecată.
În motivare a cererii, reclamanta a arătat că a decis împreună cu pârâta înființarea unei societăți în vederea editării revistei, societate numită - Press Media Asociați ai societății aveau să devină MEDIA, reprezentantă legal de pârâtă, și reclamanta, iar domeniul de activitate principal îl constituia activitatea editurilor.
Reclamanta a susținut că, după îndeplinirea formalităților de înregistrare, pârâtei, în calitate de administrator, i-a revenit sarcina de a depune cererea de înregistrare a mărcii pe numele societății, pârâta efectuând însă aceste demersuri în nume propriu, ca persoană fizică.
Reclamanta a afirmat că în acest sens a fost indusă în eroare prin reaua-credință a partenerului de afaceri.
Despre împrejurarea înregistrării mărcii, reclamanta a afirmat că a aflat la sfârșitul anului 2006, în momentul verificării gestiunii societății.
S-a mai susținut prin cerere că, pentru îndeplinirea obiectivelor societății, a împrumutat societatea cu suma de 400.000 RON, sumă ce nu i-a mai fost restituită, în prezent firma apărând cu un activ net negativ, urmare a administrării defectuoase și frauduloase de către pârâtă.
Din contractele de regie publicitară încheiate reiese foarte clar că societatea era editor al revistei și, fără acordul reclamantei, pârâta, după ce și-a apropriat cu rea-credință marca și a distrus financiar - Press Media, a început să editeze revista la o altă societate - Media
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 84/1998 și art. 112.pr.civ.
La data de 21.02.2008, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes, pe fond susținând netemeinicia cererii, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepțiile invocate, pârâta a afirmat că reclamanta nu justifică un interes în promovarea cererii de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 84/1998.
În opinia pârâtei, legitimarea interesului ce justifică și calitatea procesuală activă este dată doar celui care demonstrează că este titularului unui drept căruia i s-a adus atingere prin actul juridic a cărui anulare se solicită.
În speță, reclamanta a solicitat anularea mărcii față de împrejurarea că în anul 2005 decis împreună cu pârâta înființarea unei societăți comerciale cu obiect de activitate editură.
Reclamanta nu demonstrează că este titular al unui drept căruia i s-a adus atingere prin actul juridic a cărui anulare s-a solicitat. Astfel, nici actul constitutiv al societății, nici vreo AGA ulterioară, nici o convenție, nu probează susținerile reclamantei privind intenția asociaților ca marca să fie proprietatea - Press Media
Pârâta a argumentat această susținere arătând că una din publicațiile care urma să fie editată de societate a fost cea intitulată "- - revista cu mai multe puncte G -, " -, și reprezintă în totalitate conceptul pârâtei, publicație ce a dat și numele societății.
Aceste împrejurări sunt dovedite, în opinia pârâtei, de întreaga corespondență purtată anterior datei constituirii societății prin care se prezenta conceptul.
Acest concept a condus la denumirea societății înființate ulterior și a fost proprietatea pârâtei, fiind evidentă, în opinia acesteia, concluzia că înțelegerea celor doi asociați a fost exclusiv editarea publicațiilor.
Din prezentarea conceptului - - revista., revista urma să fie lansată pe piață la data de 09.05.2005, astfel încât reclamanta nu poate demonstra că înregistrarea mărcii a fost făcută în mod fraudulos și nu se poate stabili vreo legătură între reclamantă, societatea înființată de părți și marca, astfel încât reclamanta nu poate dovedi că este titularul unui drept căruia i s-a adus atingere prin actul juridic a cărui anulare se solicită.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele argumente:
Marca a cărei anulare s-a cerut a fost depusă spre înregistrare de către pârâtă în nume personal, la data de 21.04.2005 și, în urma examinării condițiilor de fond și de formă, prin Decizia nr. -/02.07.2006, emisă de, a fost înregistrată.
Reclamanta nu a depus opoziție la înregistrare în termenul și în condițiile legii, afirmația acesteia potrivit căreia ar fi luat cunoștință de înregistrare abia la sfârșitul anului 2006 fiind.
Reclamanta avea toate mijloacele de a cunoaște înregistrarea mărcii, deoarece gestiunea societății era asigurată de contabilului grupului, proprietatea sa.
Mai mult, reclamanta nu a cerut verificarea gestiunii societății la sfârșitul anului 2006, așa cum s-a afirmat în acțiune, ci a fost notificată în acest sens de pârâtă la data de 20.11.2006 cu privire la intenția de renunțare la poziția de administrator deținută în cadrul - Press Media
Aceste împrejurări sunt demonstrate de notificarea comunicată la data de 16.10.2007 de convocare a AGA, unde niciunul din punctele ordinei de zi nu a avut în vedere un eventual litigiu privind înregistrarea mărcii, confirmându-se în acest mod că înțelegerea asociaților nu a privit niciodată trecerea mărcii în proprietatea societății, fiind de necontestat că marca a aparținut pârâtei.
In drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 84/1998 și art. 115.pr.civ.
La termenul din 25.03.2008, tribunalul, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată, în temeiul dispozițiilor art. 137,alin. 2.pr.civ. a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 891 din 13.05.2008, pronunțată în soluționarea cauzei, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea, dispunând anularea înregistrării mărcii combinate - Revista femeilor care știu să se miște, având nr. de depozit M 2005 04737, pentru înregistrare cu rea-credință și respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material, moral și de imagine pretins, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 12,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, cu privire la excepțiile invocate, că pentru promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 48 din Legea nr. 84/1998, se impune justificarea interesului reclamantului în promovarea cererii și această condiție ce ține de calitatea procesuală activă se verifică în speță.
Reclamanta este asociat majoritar al societății comerciale - Press Media, societate care a editat revista. Mai mult, în prezent, conform susținerilor reclamantei, necontestate de pârâtă, revista este editată de o altă societate comercială, Media, reclamanta invocând ca motiv de anulare a înregistrării mărcii reaua-credință a pârâtei la înregistrare.
Tribunalul a apreciat, din această perspectivă, că reclamanta justifică un interes legitim, născut și actual în promovarea acțiunii.
Motivele invocate de pârâtă în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, ce include în fapt excepția lipsei de interes, s-a apreciat de către tribunal că se circumscriu în fapt unui alt motiv de nulitate prevăzut de lege, referitor la încălcarea unui drept la marcă anterior protejat.
Reclamanta nu a afirmat existența unui drept anterior înregistrat, ci a invocat reaua-credință a pârâtei la înregistrare, constând în eludarea înțelegerii părților de a efectua înregistrarea în numele societății de editură.
În acest context, interesul reclamantei în promovarea acțiunii s-a considerat a fi dovedit în condițiile prevăzute de art. 48 din lege.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998 prevede ca motiv de anulare a înregistrării mărcii reaua-credință.
Legea nu conține nici un criteriu de identificare a relei-credințe, atitudinea subiectivă a părții incriminate că ar fi acționat cu rea-credință urmând a fi determinată în opoziție cu buna-credință, din împrejurările de fapt relevante anterioare înregistrării mărcii și în contextul relațiilor părților.
Totodată, se va avea în vedere conținutul dreptului la marcă, rolul și funcția mărcii ca obiect al dreptului de proprietate intelectuală.
În analiza atitudinii subiective a pârâtei la înregistrarea mărcii, tribunalul a considerat că se impun a fi avute în vedere și calitatea părților și contextul în care marca a fost înregistrată.
Împrejurările de fapt relevate de probele administrate în cauză demonstrează că, la momentul înregistrării mărcii, pârâta a acționat cu rea-credință, apropiindu-și marca.
Potrivit situației de fapt, rezultate din probele administrate, la data de 10.03.2005 se înființa societatea comercială - Press Media, prin asocierea reclamantei, asociat majoritar, cu număr de 400 părți sociale, și a MEDIA, societate aparținând pârâtei. Prin actul constitutiv al societății, pârâta era numită administratorul societății pe o perioadă de 4 ani.
Societatea avea ca obiect principal de activitate editarea ziarelor. Scopul înființării societății a fost editarea "unei reviste glossy pentru femei", conceptul integral al revistei aparținând pârâtei.
Momentul asocierii părților în scopul editării revistei este relevant în aprecierea atitudinii subiective a pârâtei. Asocierea părților împlinea așteptările fiecăreia și consta, așa cum a rezultat din probele administrate, din îmbogățirea portofoliului de publicații ale trustului, deținut de reclamantă, cu o publicație destinată femeilor și realizarea unei reviste după un concept gândit exclusiv de pârâtă, în contextul plecării acesteia împreună cu întreaga echipă redacțională de la conducerea unei alte publicații de succes "", editată de de Presă.
Nu este lipsită de importanță menționarea acestui aspect în înțelegerea contextului în care a fost înființată societatea - Press Media și în care, ulterior, marca a fost depusă spre înregistrare.
Este de necontestat că întregul concept al revistei ce avea să fie editată de societatea nou înființată aparține pârâtei, jurnalist cunoscut în sfera publicațiilor de gen și care avea așadar pregătirea, competența și experiența necesare realizării unei asemenea proiect, însă, sub aspectul determinării îndrituirii sale la dreptul de a înregistra marca, aceste împrejurări au fost apreciate ca neavând relevanță.
Nici faptul că marca însăși - denumirea și sloganul ce o însoțește - ar constitui creația pârâtei nu are relevanță în aprecierea atitudinii sale subiective la momentul înregistrării mărcii, scopul tribunalului nefiind acela de a determina cărei părți i-a aparținut ideea denumirii, cu atât mai mult cu cât probele administrate sunt contradictorii sub acest aspect.
Această concluzie s-a impus întrucât litigiul nu se poartă asupra unui drept de autor al pârâtei, necontestat de altfel, ci asupra unui drept la marcă, iar marca nu constituie o creație a spiritului în adevăratul sens al noțiunii, pentru a naște existența dreptului în persoana autorului ce a creat-
Legea definește marca ca pe un semn distinctiv, servind la diferențierea de către public a produselor și a serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile de același fel ori de produsele și serviciile altor comercianți.
Marca, în primul rând, are o valoare economică prin capacitatea de a atrage și a conserva clientela, constituind un element esențial de creștere al clientelei întreprinderilor.
Totodată, marca, în afara aptitudinii sale de a fi un semn distinctiv folosit pentru diferențierea produselor și serviciilor, îndeplinește și o serie de funcții de indicare a originii produselor și serviciilor, de a garanta calitatea acestora, de protecție a consumatorilor, de reclamă, etc.
Totodată, marca este strâns legată de folosirea produselor și serviciilor protejate.
Marca ce a fost înregistrată de pârâtă ulterior înființării societății era în fapt destinată a fi folosită și, prin urmare, își îndeplinea rolul și funcțiile enumerate prin raportare la serviciile și produsele societății de editură înființată de părți și a fost efectiv folosită de societate atât anterior momentului depunerii cererii de înregistrare, cât și ulterior.
anterioară a mărcii de către - Press Media, dovedită prin încheierea contractului cadru pentru executarea de lucrări topografice nr. 12/11.04.2005, pentru editarea revistei sub marca, naște o prezumție puternică în sensul că marca urma a fi solicitată spre înregistrare în numele societății de editură și nu de către pârâtă în nume personal.
În sprijinul acestei prezumții vin și actele ulterioare depunerii cererii de înregistrare - contractul de publicitate încheiat la 29.04.2005, contract de publicitate încheiat la 01.06.2005, contract de spot încheiat la 13.05.2005, contract de distribuție nr. 118/30.08.2005.
Toate aceste acte juridice încheiate în scopul promovării, editării, publicității revistei și implicit a mărcii au fost încheiate în numele societății de editură, sub semnătura pârâtei, în calitate de administrator al societății.
Mai mult, în conținutul clauzelor contractuale se menționa expres declarația societății - Press Media, sub semnătura administratorului societății - pârâta, că societatea deține toate drepturile și licențele necesare asupra produsului căruia se face reclamă, precum și asupra creațiilor incluse în spoturile publicitare.
Prezumția trasă din împrejurările dovedite de înscrisurile menționate nu a fost răsturnată de pârâtă prin nici un mijloc de probă. Astfel, pârâta a menționat că în fapt reclamanta a cunoscut și a fost de acord cu înregistrarea mărcii în numele pârâtei, litigiul de față fiind generat în fapt de împrejurări apărute ulterior și fără legătură cu marca.
Nicio probă administrată în cauză nu susține apărarea pârâtei, ce a fost înlăturată de tribunal ca neîntemeiată.
Martorii audiați la propunerea pârâtei nu au participat la discuțiile părților referitoare la intenția de asociere, descriind împrejurări aflate direct de la pârâtă.
În corespondența purtată de pârâtă, anterior înregistrării mărcii, nu există referințe cu privire la marcă.
Afirmația pârâtei privind acordul reclamantei la înregistrarea mărcii, în lipsa unor dovezi concludente și în contextul încheierii ulterioare a unor contracte legate de marcă, nu este credibilă nici din perspectiva statutului și a poziției reclamantei în peisajul presei din România și a scopului pentru care a fost înființată societatea de editură.
Reclamanta patronează un trust de presă important în cadrul căruia deține posturi de televiziune naționale și locale, posturi de radio, presa scrisă, în rândul publicațiilor enumerându-se cotidiane și periodice cunoscute - Național, Financiară etc.
Scopul lărgirii acestui portofoliu prin includerea unei reviste destinată femeilor era atins prin înființarea de către reclamantă a noii societăți de editură și atragerea în acest proiect a unui jurnalist care, prin profesionalismul, talentul, capacitatea organizatorică, demonstrase abilitatea realizării și conducerii unei asemenea reviste.
Nicio probă administrată în cauză nu susține afirmația pârâtei că, prin înființarea societății de editură, reclamanta a fost de acord să editeze și promoveze în fapt marca pârâtei, să investească exclusiv și să contribuie în mod determinant la succesul unei mărci asupra căreia nu ar fi avut nici un drept, supunându-se în acest mod unui risc conștient că oricând, din varii motive și după câștigarea unei notorietăți a mărcii, activitatea editurii să fie blocată și prin simpla opoziție pur potestativă a pârâtei.
Contrar afirmațiilor pârâtei, în condițiile existenței unei înțelegeri a părților privind deținerea de către pârâtă a dreptului exclusiv asupra mărcii, aceasta ar fi făcut obiectul unei convenții în care s-ar fi detaliat și modalitățile de folosire legală a mărcii de către societatea de editură.
Din această perspectivă, în opinia tribunalului, întreaga conduită a pârâtei s-a considerat că se circumscrie relei-credințe la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii și constă în fraudarea intereselor societății de editură al cărei administrator fusese numită.
Potrivit conținutului actelor juridice încheiate de societate prin reprezentantul său legal, pârâta însăși, atât anterior momentului depunerii cererii de înregistrare a mărcii, cât și ulterior acestui moment, a menținut o stare de echivoc cu privire la titularul mărcii.
În niciunul din actele menționate nu se consemnează expres calitatea sa de persoană cu vocație la dreptul de marcă și acordul dat societății pentru folosință, ci toate actele sunt încheiate de societate în calitate de prezumtiv titular al mărcii.
Aceste împrejurări au fost considerate de natură să creeze convingerea tribunalului că pârâta, la data depunerii cererii de înregistrare, a acționat cu rea-credință, fără cunoștința reclamantei, în frauda intereselor societății de editură.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului material și de imagine pretins a fost respins ca neîntemeiat, având în vedere că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte valoarea acestui prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta I
În ce privește apelul declarat de reclamantă, aceasta a criticat sentința ca fiind nelegală sub aspectul modului de soluționare a celui de al doilea capăt de cerere prin care a solicitat despăgubiri ca urmare a înregistrării cu rea credință a mărcii.
În mod greșit, a susținut apelanta, instanța de judecată a respins acest capăt de cerere ca fiind nedovedit, în realitate fiind vorba de renunțarea sa la acest capăt de cerere, renunțare despre care s-a făcut vorbire în încheierea de ședință publică din 22.04.2008, o mențiune similară fiind făcută pe versoul acțiunii introductive, la cererea expresă a instanței.
În mod legal instanța de judecată trebuia să constate că s-a renunțat la capătul doi de cerere și nu să îl respingă ca nedovedit, situație de natură să o prejudicieze, câtă vreme nu a înțeles să renunțe la dreptul pretins.
Apelanta pârâtă I CONSTANTA a criticat la rândul său hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, sub mai multe aspecte deduse din situația de fapt, prezentată în conținutul cererii de apel, în justificarea modului în care s-au derulat raporturile juridice stabilite între părți dar și sub aspectul nerespectării de către prima instanță a competenței materiale.
Astfel, apelanta a solicitat prin apel admiterea excepției necompetenței materiale a instanței civile de soluționare a prezentului litigiu, și în consecință, anularea Sentinței civile nr. 891/13.05.2008 în baza art. 297 alin. 2 Cod proc. civ. și trimiterea cauzei spre legală soluționare instanței competente, respectiv Tribunalul București - Secția Comercială.
În ce privește necompetența materială a instanței civile de soluționare a cauzei, s-a susținut că din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc natura comercială a litigiului, față de împrejurarea că marca "" (REVISTA CARE SA SE ) reprezintă, în opinia apelantei - reclamante un element incorporal al fondului de comerț al societății - PRESS MEDIA
Potrivit art. 48 din Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, normele de competență materială sunt prevăzute după cum urmează: "orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului B anularea înregistrării mărcii".
Așadar, dispozițiile Legii 84/1998, ca și celelalte legi speciale referitoare la drepturile de creație intelectuală și cele de proprietate industrială, stabilesc, în primă instanță, competența materială deplină a Tribunalului București, fără însă a prevedea și secția (civilă sau comercială) a acestuia.
Chiar dacă dreptul asupra mărcii este de natură patrimonială, prin specificul activității sub care se derulează raporturile juridice asupra mărcilor - de producție, comercializare, import, export, natura patrimonială - acesta trebuie privit într-o legătură indisolubilă cu natura comercială, determinată de rolul mărcilor pe piața liberă.
În această interpretare, chiar dacă mărcile de fabrică, de comerț sau de servicii, ca și brevetele de invenție, inovație, desenele și modelele industriale etc. sunt drepturi de creație intelectuală și de proprietate industrială, cererile având ca obiect înregistrarea, anularea sau valorificarea mărcilor, ca elemente ale fondului de comerț, sunt, așadar, de natură comercială și aparțin jurisdicției speciale de drept comercial, fiind date în competentă Secției comerciale a Tribunalului București.
În consecință, a susținut apelanta, dispozițiile art. 32 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998, aprobat prin HG nr.833/1998, care atribuie competența soluționării cererilor în anularea înregistrării unei mărci Secției civile a Tribunalului București, exceptând prevederilor art.48 alin.1 din lege (care nu stipulează expres "secția civilă"), astfel că aceste norme nu pot fi aplicate, ele nefiind date în executarea legii, iar, pe de altă parte, printr-un act administrativ nu se poate reglementa competența materială a instanțelor judecătorești, stabilită numai prin lege, conform art.125 alin.3 din Constituție, invocând în acest sens practica ICCJ, Secția civilă, decizia nr.4400 din 3 decembrie 2002.
Mai mult decât atât, chiar instanța de fond a apreciat în motivarea sentinței apelate că "marca, în primul rând are o valoare economica, prin capacitatea de a atrage clientela, constituind un elemente esențial de creștere al clientelei întreprinderilor".
Potrivit susținerilor din apel, competența materială de soluționare a prezentului litigiu aparține Secției Comerciale a Tribunalului București.
Criticile de nelegalitate sentinței instanței de fond au vizat următoarele aspecte:
Motivul de anulare a înregistrării mărcii "" (REVISTA CARE SA SE ) invocat de către apelanta - reclamanta a fost reaua-credință a titularului înregistrării, reglementată distinct de art.48 alin.1 lit.c din Legea 84/1998. Reaua credință este un motiv de anulare a înregistrării nou introdus, ca urmare a transpunerii în dreptul românesc a dispoziției art. 3(2)(d) din Directiva Comunitară.
"Cu privire la ceea ce trebuie să se înțeleagă prin "înregistrare cu rea credință", legea nu oferă nici un indiciu, lăsând practic la alegerea celor chemați să aplice legea determinarea întinderii acestei noțiuni în domeniul mărcilor".
Deși nu este definită în lege, reaua-credință care determină nulitatea înregistrării mărcii nu poate avea decât semnificația general recunoscută acestei noțiuni în doctrină și jurisprudență și anume de atitudine subiectivă a unei persoane, care acționează pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.
Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia înregistrării mărcii, reaua-credință există atunci când titularul înregistrării urmărește sau măcar își reprezintă prejudiciul pe care o asemenea operațiune îl va produce unui concurent.
Aceasta pentru că reaua-credință în sensul Legii 84/1998 vizează orice atitudine culpabilă a unui comerciant, săvârșită în scopul prejudicierii unui concurent, fie național, fie străin, altfel spus, conștientizarea de către un comerciant a eludării regulilor concurenței loiale, prin săvârșirea unor acte sau fapte numai aparent licite.
In consecință, instanței de fond i-a revenit sarcina de a stabili, pe baza probelor administrate în cauză, dacă înregistrarea mărcii "" a fost făcută de către titular cu bună sau cu rea credință.
Instanța de fond, potrivit motivării cuprinse în sentință, a sfidat întreg probatoriul administrat de pârâta apelantă în cauză, înlăturând toate înscrisurile care contrazic cu putere de evidență concluziile la care a ajuns Tribunalul, actele, faptele și împrejurările care demonstrează aproape matematic buna credință a titularului mărcii la data înregistrării acesteia:
- Modalitatea legala de înregistrare a mărcii:
Din cererea de înregistrare depusă de apelantă - pârâtă la OSIM rezultă că la data de 21 aprilie 2005 aceasta a solicitat în nume personal, în baza legii nr. 84/1998 înregistrarea mărcii " "(REVISTA CARE SA SE ).
Așa cum rezultă din Decizia nr. -/02.07.2006 emisa de OSIM (Anexa nr.6 la întâmpinare), marca a fost înregistrată sub numărul de depozit M -. In consecință, înregistrarea mărcii s-a făcut în mod legal, susține apelanta - pârâtă, cu respectarea dispozițiilor Legii 84/1998, neexistând în consecință niciun motiv de decădere sau nulitate potrivit art.50 din Legea 84/1998.
Reclamanta nu a uzat de dreptul de a depune opoziție în termenul și condițiile prevăzute de lege, deși procesul efectiv de înregistrare a mărcii a durat o perioadă de un an și trei luni. Deși martorii acesteia au susținut că ar fi aflat din verificările unui cunoscut la OSIM că marcă este înregistrată pe numele pârâtei, nu a făcut și dovada că ar fi înaintat opoziție, așa cum procedează oricine este nemulțumit de modalitatea în care se înregistrează o marcă.
- Înțelegerea reală a părților la constituirea societății - PRESS MEDIA:
În realitate, apelanta - reclamantă nu avea nicio motivație să facă opoziție la înregistrarea mărcii pe numele pârâtei apelante, pentru următoarele considerente:
Înțelegerea reală a părților - și singura care poate fi probată în totalitate - a fost înființarea unei societăți în vederea editării revistei "- - revista cu mai multe puncte G -, ", ce reprezintă în totalitate conceptul pârâtei.
Așa cum a recunoscut și apelanta - reclamantă în instanță la termenul din data de 22 aprilie 2008. Revista "-" era înregistrată la OSIM pe numele pârâtei, iar prezentarea conceptului "-" avea pe fiecare pagină inserția "copyright ".
Așa cum au susținut martorii apelantei - reclamante, trustul condus de ( 1, 3, Național, etc ) intenționa îmbogățirea portofoliului cu o revista romantică pentru femei, categorie de publicație care lipsea cu desăvârșire din trust la începutul anului 2005. edita doar revistele Food, și aflate în proprietatea, care aveau însă un cu totul alt public și specific.
Acesta a fost în consecință interesul apelantei - reclamante la data la care a fost de acord cu publicarea conceptului "- - revista cu mai multe puncte G -, ", care părea să fie o revistă de succes, expectanță care de altfel s-a și adeverit - conceptul reprezentând și în acest moment cea mai bună revistă glossy de pe piață.
Sub aceste auspicii s-a înființat societatea - PRESS MEDIA, având ca asociați pe, cu un procent majoritar de 80% și SC Media SRL cu un procent de 20%, din care făceau parte apelanta pârâtă, și lonut. Domeniul principal de activitate al societății era, potrivit Codului - 221 - activitatea editurilor.
Societatea s-a numit - PRESS MEDIA după numele revistei pe care trebuia s-o editeze, respectiv "- - revista cu mai multe puncte G -, ". In consecință, a înființat societatea în vederea editării unei reviste aflată nu în proprietatea societății, ci în proprietatea pârâtei.
De altfel, nu există o AGA ulterioară înființării societății sau vreun contract care să facă dovada că intenția celor doi asociați a fost ca revista să fie proprietatea - PRESS MEDIA Dimpotrivă, singurul fapt care se poate demonstra este că cei doi asociați au constituit o societate în vederea editării publicației "- - revista cu mai multe puncte G -, ".
In consecință, în condițiile în care marca "-" era proprietatea exclusiva a apelantei pârâte, împrejurare recunoscută de însăși apelanta - reclamanta la termenul din 22 aprilie 2008, iar societatea - PRESS MEDIA s-a înființat după numele acestei mărci și pentru editarea revistei "-", rămânea nelămurită doar interpretarea intenției părților cu privire la editarea revistei și a conceptului acesteia, în raport de contextul în care s-a creat asociația.
Într-adevăr, instanța de fond a apreciat în mod corect că tocmai contextul în care a fost înființată societatea - PRESS MEDIA L are relevanță în aprecierea atitudinii subiective a pârâtei, însă contextul pe care l-a luat în calcul exclude cu desăvârșire esența relațiilor dintre părți, respectiv înregistrarea mărcii "- - revista cu mai multe puncte G -, " la OSIM pe numele pârâtei. Instanța nu a amintit nimic referitor la marca revistei "-" eliminând din ansamblul probator cea mai importantă piesă care vorbește de la sine despre bună credință a titularului mărcii.
Instanța a amintit despre momentul plecării pârâtei de la revista "", "uitând" să ia din declarațiile martorilor și motivul pentru care întreaga echipă redacțională a făcut acest pas.
Așa cum rezultă din declarația - unul din membrii echipei redacționale de la publicația "", pârâta apelantă a plecat din trustul de presă pentru a-și crea propria revistă, propria marcă, care să o pună la adăpost de "riscul conștient ca oricând, din varii motive și după câștigarea unei notorietăți a mărcii, să poată fi dată afară din simpla opoziție pur potestativă a vreunui șef". (așa cum motivează instanța de fond riscul de a pierde marca, la care s-a expus apelanta - reclamantă în urma asocierii cu subsemnata).
Diferența între cele două motivări este că riscul aparține pe piață întotdeauna jurnaliștilor și niciodată mogulilor de presă, motivație pentru care întâi a înregistrat la OSIM marca "- revista cu mai multe puncte G -, " și abia apoi a căutat un partener pentru asocierea in vederea editării propriei reviste.
În consecință, a susținut apelanta, nu a menținut nici o stare de echivoc cu privire la titularul mărcii, așa cum în mod nejustificat a motivat instanța de fond.
Dimpotrivă, discuțiile preliminare cu apelanta - reclamantă s-au ținut în prezenta și în față conceptului "- - revista cu mai multe puncte G -, ", cu grafica realizata de D-na și cu inserția" " pe fiecare pagina a conceptului editorial.
În consecință, este evident că atitudinea subiectivă fără echivoc a pârâtei a fost să editeze revista proprie cu un partener contractual care să investească în acest proiect și că acesta este singurul "context în care a fost înființată societatea - PRESS MEDIA L".
- Investiția apelantei - reclamante în societatea - PRESS MEDIA:
Formalitățile legale de înregistrarea societății - PRESS MEDIA au fost îndeplinite la ORC, la data de 10 martie 2005. La data de 01 martie 2005 avut loc adunarea generală extraordinară a societății prin care a aprobat împrumutarea societății - PRESS MEDIA L cu suma de maxim 100.000 EUR, față de următoarea împrejurare:
" posibilitățile de obținere a unui credit bancar în favoarea societății și având nevoie de lichidități în scopul începerii activității, acționarii convin că împrumutul să fie acordat de acționarul majoritar."
În consecință, apelanta - reclamanta a fost de acord cu împrumutarea societății în condițiile în care revista "- - revista cu mai multe puncte G -, " se afla înregistrată pe numele subsemnatei apelante - pârâte și nu pe numele societății nou înființate, contrazicând printr-o evidență concluzia instanței de fond potrivit căreia "apelanta - reclamanta n-ar fi investit exclusiv și n-ar fi contribuit în mod determinant la succesul unei mărci asupra căreia nu ar fi avut niciun drept."
Așa cum rezultă din AGA încheiată la data de 01 martie 2005, cei doi asociați nu au stabilit prin convenția de acordare a împrumutului în vederea începerii activității și ca revista să devină - ca urmare a acestui împrumut - proprietatea societății.
Rezultă astfel că înțelegerea părților la data constituirii societății a fost ca apelanta - reclamantă să acorde firmei un împrumut, pe care societatea urma să-l restituie cu dobândă, iar apelanta - pârâtă să acorde firmei dreptul de a folosi, gratuit, marca și conceptul revistei aflată în proprietatea exclusivă a apelantei.
Instanța de fond a fost preocupată în permanență de imposibilitatea ca apelanta - reclamantă să fi dorit "investiția exclusivă în succesul unei mărci asupra căreia nu ar fi avut niciun drept, formându-și convingerea intimă după ce a înlăturat susținerile martorilor din care reieșea modalitatea în care funcționa trustul "":
Astfel, pentru a edita celelalte publicații lunare pe care trustul le deținea la data apariției revistei, respectiv Food, - și pentru a folosi titlul și conceptul editorial și grafic al acestor publicații, intact plătea anual o licență substanțială, în valoare de câteva zeci de mii de euro pentru fiecare titlu.
plătește această licență costisitoare existând oricând posibilitatea ca grupul de presă străin - în cazul de față grupul să-i retragă licența și s-o acorde unui alt partener contractual. Pentru a putea edita în continuare publicațiile respective, trustul ar trebui să facă o ofertă de cumpărare a mărcii și conceptului respectiv.
Apelanta reclamantă a împrumutat societatea cu o sumă de bani în vederea editării revistei. Apelanta - reclamantă nu a făcut o liberalitate/ donație societății și nici nu a cumpărat o marcă cu suma pe care a împrumutat-o societății care o edita. Pe rolul Poliției sectorului 3 se află o plângere penală având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea împrumuturilor acordate de către societății - PRESS MEDIA L, ceea de demonstrează că problema împrumuturilor acordate are o rezolvare juridică independentă de aspecte legate de titularul mărcii "".
Natura juridică a convenției de împrumut creează pentru împrumutat obligația de restituire a sumei ce face obiectul contractului, astfel că apelanta - reclamantă urma să-și recupereze împrumutul din profitul societății - PRESS MEDIA
Înțelegerea inițială a părților ca apelanta - reclamantă să susțină editarea revistei în primă fază se reflecta în modalitatea disproporționată în care părțile sociale au fost împărțite între cei doi asociați. respectiv:, cu un procent majoritar de 80% și SC Media SRL cu un procent de 20%.
In consecință, câtă vreme există un fapt cunoscut, demonstrat prin înscrisuri ( AGA încheiată la data de 01 martie 2005) cu care poate fi probată fără echivoc intenția părților, este nelegală aplicarea prezumțiilor, prin care instanța poate trage concluzii de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. In speță nici prezumțiile nu sunt aplicate în mod legal, pentru că faptele cunoscute ar fi trebuit să conducă la prezumția de bună credință a titularului mărcii!
Așa cum instanța motivează că pentru înțelegerea atitudinii subiective a subsemnatei sunt esențiale înțelegerile inițiale ale asocierii în - PRESS MEDIA, în egală măsură trebuie spus că pentru înțelegerea motivării sentinței apelate este că judecătorul fondului a plecat de la startul nelegal al prezumției de rea credință a titularului mărcii.
Schimbarea denumirii revistei din - în nu produce efecte cu privire la proprietatea mărcii, așa cum se poate constata din probele administrate, respectiv, interviul publicat în Național din data de 22 aprilie 2005, sub semnătura jurnalistei.
Martorii apelantei - reclamante au recunoscut în față instanței ca revista a apărut pe piață în luna mai 2005. In consecință, s-a păstrat în întregime conceptul inițial, chiar dacă denumirea revistei s-a schimbat în (REVISTA CARE SA SE ).
Din mărturia numitei (autoarea - alături de apelantă, a conceptului editorial al revistei) rezultă că întregul concept al revistei a rămas neschimbat în urma schimbării denumirii din - în. În consecință, revista a rămas neschimbată, păstrând în totalitate forma în care i-a fost adusă la cunoștință apelantei - reclamante la prima prezentare, iar titlul a fost transformat într-o denumire mai inspirată, mai atractivă și mai penetrantă pentru piață glossy/glamorous pe care se pregătea să-și facă apariția.
Împrejurarea că titlul revistei a suferit modificări nu aduce însă modificări și cu privire la proprietatea asupra mărcii sau cu privire la înțelegerea inițială a părților. În acest sens, apelanta invocă hotărârea adunării generale extraordinare a societății din data de 04.08.2005 prin care a aprobat împrumutarea societății - Press cu suma de 50.000 EUR.
Acționarii societății nu au stabilit nici prin această AGA de acordare a împrumutului în vederea desfășurării activității ca marca să devină - ca urmare a acestui împrumut - proprietatea societății. In consecință, deși revista se numea la data de 04.08.2005, împrumutul s-a făcut în aceleași condiții ca și la data de 01 martie 2005, când revista se numea -, fiind vorba, în fapt, de aceeași revistă și de aceeași înțelegere.
În consecință, împrumuturile au fost făcute în scopul începerii activității și, de asemenea, în scopul desfășurării activității și nicidecum în scopul trecerii mărcii în proprietatea SC - PRESS MEDIA, iar portița prin care s-a formulat cererea de anulare a mărcii este tocmai schimbarea denumirii revistei. In situația în care revista ar fi avut impact și sub denumirea -, apelanta reclamantă nu ar fi avut niciodată posibilitatea să conteste proprietatea mărcii.
Apelanta - reclamantă nu a contestat niciodată timp de 3 ani proprietatea mărcii:
Singurul demers în acest sens îmbracă conținutul cererii de chemare în judecată, prin care apelanta - reclamantă a susținut că a aflat, cu surprindere, despre înregistrarea mărcii pe numele pârâtei, abia la sfârșitul anului 2006, când a cerut să verifice gestiunea societății.
Afirmația aceasta nu putea fi primită de tribunal deoarece gestiunea societății era asigurată de către contabilul grupului cu care avea o relație personală, fiind nașa copilului acestuia - astfel că nu se poate afirma că nu avea control asupra întregii gestiuni a societății. Dacă ar fi fost reală și de notorietate o eventuală înțelegere între apelanta pârâtă și intimata reclamantă privind trecerea mărcii în proprietatea societății, contabilul ar fi remarcat primul, iar aceasta din urmă ar fi aflat de îndată că titularul mărcii nu este - PRESS MEDIA
este, a susținut apelanta, și afirmația reclamantei că ar fi cerut să verifice gestiunea societății la sfârșitul anului 2006, în realitate fiind vorba de o notificare pe care apelanta pârâtă i-ar fi trimis-o reclamantei, la data de 20.11.2006 (cu privire la intenția de renunțare la poziția de administrator deținută în cadrul - PRESS MEDIA.
Potrivit încheierii judecătorului delegat nr. 18.409/04.04.2007 la Oficiul Registrului Comerțului, s-a admis cererea de înregistrare a mențiunilor privind demisia pârâtei din data de 20.11.2006.
De asemenea, prin adresa din data de 20.11.2006 pârâta și-a exprimat disponibilitatea de a cumpăra cele 400 de părți sociale pe care reclamanta le deținea la - PRESS MEDIA, solicitând în acest sens un punct de vedere până la data de 27.11.2006.
In consecință, nu se demonstrează ipoteza că apelanta - reclamanta a cercetat gestiunea societății la sfârșitul anului 2006 și în mod accidental a aflat lucruri pe care le numește "surprinzătoare".
Ca dovadă că poziția apelantei - reclamante privind proprietatea mărcii a fost constantă până la data formulării cererii, stă și notificarea comunicată la data de 16.10.2007, prin care convoacă AGA a asociaților - PRESS MEDIA având următoarea ordine de zi:
- urgentă a activității financiare a SC - PRESS MEDIA L;
- situației sediului societății;
- Analizarea notei de constatare efectuata de expert;
- Examinarea cererii de demisie formulate de pârâtă;
- Posibilitatea SC - PRESS MEDIA L de îndeplinire a obligațiilor scadente ce fac obiectul contractelor de împrumut;
- Posibilitatea de dizolvare a SC - PRESS MEDIA
În consecință, niciunul dintre punctele ordinei de zi nu a avut în vedere un eventual diferend privind înregistrarea mărcii, confirmându-se și dovedindu-se astfel că înțelegerea asociaților - PRESS MEDIA nu a privit niciodată trecerea mărcii în proprietatea societății, fiind de necontestat întotdeauna că este marca exclusivă a apelantei - pârâte.
apartenenței mărcii a fost legată în media de,cel mai important nume de editor șef de pe piața presei de femei și cea care anterior fondase revista."
În realitate, trustul negocia amiabil o despărțire de exact în perioada în care apelanta - reclamanta susținea că află din întâmplare, căutând prin contabilitate, că marca nu este proprietatea SC - PRESS MEDIA
Se află la dosarul instanței o serie de articole din diverse publicații ale anului 2006 din care rezultă că pe piață nu a existat niciodată o posibilă confuzie cu privire la titularul mărcii. Încă de la începerea colaborării cu și până în prezent a fost de notorietate împrejurarea că apelantă - pârâtă este deținătoarea mărcii.
Potrivit art. 1899 alin 2 Cod civil, buna credință se prezumă, iar cel care alege reaua credință trebuie să o demonstreze fără dubii.
Din întregul probatoriu administrat de către apelanta - reclamantă în cauza, respectiv mărturia numitei - care, așa cum rezultă din corespondentă purtată cu pârâta la data de 16.11.2005 "nu avea cunoștință despre detaliile care au generat aceasta ruptură" și, de asemenea, mărturia numitei, care a susținut că în calitate de secretară a tras cu urechea la diverse discuții în timp cu ducea tava dintr-un birou într-altul, nu se poate dovedi înregistrarea cu rea credință, frauduloasă, a mărcii, pe numele apelantei - pârâte.
Instituția probelor este calificată ca o instituție centrală a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protecția și ocrotirea drepturilor subiective civile, fiind consacrata importanta principiului "idem est non esse non probari" - a nu fi sau a nu fi probat este tot una, astfel ca n-ar fi trebuit să fie suficient că apelanta - reclamanta să pretindă că este titularul unui drept pentru a obține satisfacție în fața instanței.
Părțile au depus concluzii scrise cu privire la cauza dedusă judecății.
În legătură cu concluziile formulate de apelanta reclamantă, Curtea reține că aceasta a invocat pentru prima oară și fără a fi pusă în dezbaterea orală a părților excepția de nulitate a apelului declarat de pârâtă, pe temeiul art. 287 pct.5 Cod procedură civilă, excepție care nu va fi analizată, în raport de momentul invocării ei, ulterior închiderii dezbaterilor și față de dispozițiile art. 108 alin.3 și art. 133 alin.2 Cod procedură civilă.
În ce privește excepția de tardivitate a apelului depus de pârâtă la data de 2.10.2008, Curtea s-a pronunțat prin încheierea din 23.10.2008, parte integrantă din prezenta hotărâre, nefiind necesară reluarea acestora.
Analizând apelul declarat de reclamantă, Curtea constată că acesta este fondat.
Din încheierea de ședință din 22.04.2008, termen la care părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, rezultă că reclamanta, prin avocat, a declarat că renunță la capătul de cerere privind despăgubirile, această renunțare regăsindu-se înscrisă olograf și pe spatele cererii de chemare în judecată sub semnătura reclamantei însăși.
Așa fiind, prima instanță trebuia să ia act de această renunțare sau, în ipoteza în care ar fi identificat vreo cauză care să o împiedice de a proceda în acest mod, să-i pună în vedere reclamantei impedimentele astfel constatate, pentru a preîntâmpina pronunțarea unei soluții nelegale, dată cu încălcarea drepturilor procesuale ale acesteia.
În nici una dintre aceste situații, cererea în privința căreia reclamanta a înțeles să renunțe nu putea fi soluționată pe fond, în raport de principiul disponibilității procesului civil.
Ca urmare, Curtea va admite apelul declarat de reclamantă și va dispune, corespunzător acestei soluții, schimbarea în parte a sentinței, în sensul că se va lua act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, în baza art. 246 Cod procedură civilă.
În ce privește apelul declarat de pârâtă la data de 2.10.2008, în care se regăsesc criticile acesteia privitoare la soluția primei instanțe, Curtea constată caracterul său nefondat.
Astfel, critica privitoare la necompetența materială a instanței civile, este în mod vădit nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin.3 din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară,În cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii"iar potrivit art. 41 alin.1 din același act normativ,,Secțiile și completele specializate ale curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora se înființează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanțe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii".
În raport de competența specială a tribunalului, prevăzută de art. 2 lit. e Cod procedură civilă, de dispozițiile art. 32 alin.1 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998, aprobat prin HG nr. 833/1998, care atribuie competența soluționării cererilor în anularea înregistrării unei mărci secției civile a Tribunalului București și de dispozițiile anterior citate ale Legii nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus cu privire la constituirea, la nivelul Tribunalului București de complete specializate în materia dreptului de proprietate intelectuală și, corespunzător, la nivelul Curții de Apel București, a unei secții cu această specializare, norma de competență funcțională fiind una legală și aplicată în mod corespunzător de către tribunalul investit cu soluționarea cauzei.
Invocarea, la acest moment, a unei decizii anterioară anului de referință, 2004, corespunzător intrării în vigoare a Legii nr. 304, este în mod evident lipsită de relevanță, câtă vreme la data emiterii deciziei la care face referire apelanta, competența funcțională a instanțelor, stabilită de asemenea prin lege de organizare judiciară, nu avea în vedere cauze de natura celei de față.
Criticile de nelegalitate a sentinței contrazic susținerile din primul motiv de apel, câtă vreme acceptând teza, de altfel corectă, a apartenenței mărcii la fondul de comerț aparținând unui comerciant, apelanta pârâtă, în același timp, dreptul reclamantei și a firmei în care aceasta este asociat majoritar, asupra mărcii analizate.
Pe de altă parte însă, potrivit art.9 din Legea nr. 84/1998, dreptul la marcă poate aparține atât unei persoane fizice cât și unei persoane juridice, ceeace face ca nu întotdeauna și cu necesitate să fie pusă în discuție chestiunea legată de apartenența mărcii la un fond de comerț și să se deducă pe acest temei, competența de soluționare a cauzei de către o instanță comercială.
Expunerea motivelor de apel d e către pârâtă tinde să deplaseze analiza către un aspect secundar al cauzei, astfel cum urmează a se analiza în continuare:
Prima instanță a considerat necesar să se raporteze, de la începutul analizei cauzei, la dispozițiile art. 3 alin.1 din Legea nr. 84/1998 care definesc marca și identifică funcțiile acesteia -,de a servi la deosebirea produselor sau serviciilor de cele aparținând altor persoane" - iar considerațiile ulterioare au pus accent pe persoana în drept să obțină protecția asupra mărcii, în timp ce apărările pârâtei apelante atât în fața primei instanțe, cât și în apel pun accent pe faptul că, fiind autor al conceptului ce a stat la baza mărcii în discuție, dreptul la înregistrare i-ar aparține acesteia.
Nu a fost sarcina tribunalului să stabilească titularul dreptului de autor în privința denumirii și a sloganului sub care a apărut ulterior revista editată de societatea ale cărei asociate sunt părțile, deoarece nu acesta este obiectul cauzei. Mai mult decât atât, considerentele cuprinse în sentință nu, sub nici o formă, calitatea și contribuția adusă de apelanta pârâtă la editarea revistei de către societatea de editură constituită prin aportul părților.
Întreaga expunere cuprinsă în motivele de apel se concentrează pe dovedirea unei situații de fapt contrară realității ce rezultă din actele constitutive ale societății și activității ulterioare a acesteia, anume aceea că reclamanta ar fi înființat societatea în vederea editării unei reviste aflate nu în proprietatea societății, ci în proprietatea pârâtei.
Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat, întrucât aceasta ar contrazice însăși rațiunea constituirii societății comerciale - PRESS MEDIA SRL, prin asocierea ce a intervenit între reclamantă și societatea SC MEDIA SRL.
Obiectul principal de activitate al societății nou constituite a fost acela de editare cărți și publicații.
Ca și element ce ține de realizarea scopului societății, editarea unei reviste adresată femeilor, afirmat atât de reclamantă cât și de pârâtă, revistă ce a apărut sub titlul (REVISTA CARE SA SE ), a presupus concentrarea și direcționarea cheltuielilor societății însăși către realizarea acestui obiectiv, începând cu executarea lucrărilor tipografice (contract fila 128 din dosarul de fond), promovarea produsului, prin activități de publicitate ( pct. 5 din Nota de constatare aflată la fila 102; contractul aflat la fila 133, contractul de producție aflat la fila 140 și altele, depuse tot la instanța de fond), etc.
Acceptând ideea promovării produsului ce poartă marca înregistrată pe numele său, de către societate, pârâta refuză să ia în considerare faptul că marca în discuție nu are valoare decât ca element incorporal al produsului pe care se regăsește.
În aceste condiții și pornind de la principiul potrivit căruia bunurile dobândite (create) de o societate aparțin acesteia și nu asociaților sau terților, disocierea cu care încearcă să opereze apelanta pârâtă între produsul creat și promovat sub girul și pe cheltuiala societății și marca sub care a apărut acest produs este una ce nu poate fi argumentată în mod valabil, din perspectiva unor înțelegeri anterioare existente între aceasta și reclamantă.
Argumentele aduse de apelanta pârâtă pornind de la înțelegerea reală a părților, aceea a înființării unei societăți în vederea editării revistei,-" sunt mai degrabă contrare concluziei la care a ajuns aceasta.
În mod necontestat, pârâta este titulara mărcii,-" înregistrate, cum și autor necontestat al conceptului ce a stat la baza proiectului în legătură cu care s-a înregistrat această marcă.
Este de remarcat însă că societatea nou constituită prin înțelegerea celor două părți a cuprins în denumirea ei și această marcă.
Se poate susține, în aceste condiții, că utilizarea de către societatea nou constituită a mărcii al cărei titular era apelanta pârâtă s-a făcut cu acordul acesteia, situație în care se prezumă că, cel puțin la momentul constituirii societății, părțile au avut în vedere valoarea intrinsecă a mărcii, în raport de care s-au purtat și negocierile de constituire a societății.
. de la această denumire sub care urma să apară revista asupra căreia părțile au convenit nu poate fi interpretată, în sensul dorit de apelanta pârâtă, ca neproducând nici un fel de efecte în privința proprietarului mărcii.
În calitate de asociat și administrator al societății constituite împreună cu reclamanta, care și-a exprimat acordul în privința noii denumiri a produsului ce urma a fi realizat, pârâta apelantă nu avea cum să dispună, în nume propriu, asupra nici unui bun rezultat din asociere, altfel decât având acordul celeilalte părți.
Potrivit art. 70^ 1 din legea nr. 31/1990,Actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nefiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică."
Ori, înregistrarea mărcii susținute și promovate de către societatea comercială pe numele apelantei pârâte, până la urmă terț față de societate (nefiind asociată în nume propriu ci asociat unic al unei societăți asociate) reprezintă, în mod indiscutabil, un act de dispoziție cu privire la care asociatul majoritar nu și-a dat acordul.
Revista ce a apărut ulterior constituirii societății, sub o altă denumire decât cea avută în vedere la momentul constituirii societății reprezintă, în mod incontestabil, produsul societății și nu al apelantei pârâte, chiar luând în considerare aportul ei creator.
Societatea comercială însă, nu poate fi ținută numai de obligații, în legătură cu marca sub care își promovează produsele, ci și cu drepturi în legătură cu aceste produse, purtând acele mărci sub care le promovează.
Modalitatea sub care apelanta pârâtă a urmărit să-și aproprie marca, considerată ca fiind propria sa creație, nu este proprie unei activități lucrative de genul societății comerciale cu răspundere limitată, în care, fie că se dorește a se recunoaște, fie că nu, elementul, profit, este cel care reprezintă până la urmă scopul asocierii.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat în mod legal că existența unei înțelegeri a părților privind deținerea de către pârâtă a dreptului exclusiv asupra mărcii ar fi trebuit să îmbrace forma unei convenții în care să se fi stabilit și modalitățile de folosire legală a mărcii de către societatea de editură.
Absența unei asemenea înțelegeri, unită cu prezumția instituită prin dispozițiile legii nr. 31/1990, potrivit cărora bunurile create în societate aparțin acesteia, conduce la concluzia că înregistrarea mărcii a fost solicitată de către pârâta apelantă cu rea-credință, astfel încât pe întreaga durată de protecția a mărcii,orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării", fiind astfel lipsită de relevanță susținerea apelantei pârâte legate de împrejurarea că reclamanta ar fi solicitat anularea numai după trecerea a 3 ani de la data înregistrării.
Din această perspectivă, sunt lipsite de importanță toate susținerile referitoare la împrejurările în care reclamanta a luat cunoștință de înregistrarea mărcii pe numele pârâtei apelante.
Nefondate sunt și susținerile acestei apelante privitoare la notorietatea apartenenței mărcii.
Calitatea sa de redactor șef al revistei, astfel cum este înscrisă pe prima pagină a acesteia, nu are semnificație sub aspectul apartenenței mărcii câtă vreme mențiunile cuprinse pe aceeași pagină sunt în sensul că publicația aparține ui, la fel ca și Național, sporturilor, Financiară, 4 WD și.
realmente susține apelanta este caracterul notoriu al contribuției sale la editarea revistei, recunoscut prin înscrierea sa în calitate de redactor șef, aspect asupra căruia, astfel cum s-a arătat și anterior, instanțele nu au fost chemate a se pronunța, nefiind în discuție constatarea și recunoașterea vreunui drept de autor, în condițiile Legii nr. 8/1996.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă.
Se vor menține celelalte dispoziții din sentință.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată pârâta apelantă la 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - reclamantă cu domiciliul în B, șos.- - nr.22,.6,sector.1, cu domiciliul ales în B,B- - nr.44.A,.4,sector.1 și la sediul SC - PRESS MEDIA SRL în B, nr.159,camera.3, sector.1. împotriva sentinței civile nr. 891/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-:
Schimbă în parte sentința în sensul că ia act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelul declarat de apelanta - pârâtă I C cu domiciliul în B,B- - - nr.24,bloc.62,.2,etaj.3,.41,sector.3 și cu domiciliul ales în B la și cu sediul în B,str.- nr.24,sector.3. împotriva sentinței civile nr. 891/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Obligă pârâta-apelantă I C la 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei-intimate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de azi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
./red.
7 ex./23.12.2008
Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă
Judecător:
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a --a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 23.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta - reclamantă și apelanta - pârâtă I C, împotriva sentinței civile nr. 891/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta - reclamantă, prin avocat,cu împuternicire avocațială nr. -/01.10.2008 la dosar și apelanta - pârâtă ICp ersonal si asistata de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/11.09.2008, aflată la fila nr. 6 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 07.10.2008, Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă comunicat cererea de apel formulată și depusă de pârâta I C, într-un singur exemplar.
Reprezentantul apelantei - pârâtă ICî nvederează instanței că în prezența cauză, se impune lămurirea cadrului procesual întrucât nu a fost citat și SC - PRESS MEDIA SRL prin reprezentant legal I
Reprezentantul apelantei - reclamante se opune cererii formulate de reprezentantul legal al apelantei-parate I C, considerând că în această fază procesuală, nu se mai poate modifica cadrul procesual.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate de reprezentantul apelantei - pârâtă I C, o apreciază ca nefiind întemeiată întrucât din analiza hotărârii atacate cu apel în prezenta cauză rezultă că, aceasta a fost pronunțată în contradictoriu numai cu pârâta ICa stfel încât cadrul procesual a fost stabilit și orice cerere de modificare a acestuia în raport de acea hotărâre nu poate fi admisibilă.
La solicitarea Curții, reprezentantul apelantei - pârâtă ICa rată că cererea de aderare la apel a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă, prin aceasta înțelegând să solicite modificarea în totalitate a hotărârii atacate.
Reprezentantul apelantei - reclamante învederează instanței că, apelanta-pârâtă ar fi putut formula cerere de aderare cu respectarea limitelor cererii de apel formulată de reclamanta, neputând să formuleze cereri noi.
Curtea, pune in discuția părților, interesul legitim al pârâtei I C de a formula cerere de aderare la apelul reclamantei, față de poziția procesuala a pârâtei, respectiv aceea de apelantă.
Reprezentantul apelantei - pârâtă ICî nvederează că inițial, la data de 17.09.2008 a declarat un apel incident la apelul declarat de reclamanta, ulterior fiind inaintate de Tribunalul B și motivele de apel formulate de I
Reprezentantul apelantei - reclamante învederează instanței că, în opinia sa, apelul formulat de pârâtă la data de 02.10.2008 este tardiv întrucât la data de 11.09.2008 pârâta a formulat o cerere prin care a solicitat fotocopierea hotărârii pronunțată de instanța de fond iastfel încât de la data de 11.09.2008 și până la data de 02.10.2008, au trecut mai mult de 15 zile în cadrul cărora pârâta ar fi avut posibilitatea sa formuleze motivele de apel.Cu privire la cererea de apel incident formulată de pârâtă la data de 17.09.2008, consideră că aceasta este în termen.
Reprezentantul apelantei - pârâtă ICs olicită respingerea excepției de tardivitate a cererii sale de apel din 02.10.2008 ridicată de reprezentantul legal al reclamantei, invocând în apărarea sa, dispozitiile art. 284 Cod procedură civilă, întrucât pentru clienta sa, I C, hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată la domiciliul procesual ales de aceasta, respectiv la sediul și cu sediul în B,-,sector.3, considerând astfel că, atât cererea sa de aderare la apel formulată la data de 17.09.2008 cât și cererea de apel formulată la data de 02.10.2008 sunt formulate în termen legal.
Curtea, cu privire la aspectele puse în discuție precum și cu privire la excepția de tardivitate a apelului formulat de pârâta I C la data de 02.10.2008, invocată astăzi în ședință publică de reprezentantul legal al reclamantei, apreciază că, atâta vreme cât hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată la domiciliul procesual ales de parte și menționat în toate actele dosarului, nu s-a realizat o comunicare legală către aceasta, în acest sens fiind aplicabile și dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă. Așa fiind, pârâta ICe ra îndreptățită să formuleze cerere de apel oricând, având în vedere lipsa unei comunicări care să reprezinte un act procedural față de aceasta. In aceste condiții, actul de procedură din data de 17.09.2008 și respectiv cel de la data de 02.10.2008 sunt considerate - potrivit conținutului lor - ca fiind cereri de apel, cea de-a doua cerere, fiind motivată în intervalul de 15 zile prezumat să curgă potrivit dispozițiilor art. 284 Cod procedură civilă de la momentul declarării căii de atac, respectiv la data de 17.09.2008. In aceste condiții, nu există nici un impediment legal pentru analiza lor, astfel că, ele au fost formulate ca cereri de apel. De asemenea, apreciază că cererea pârâtei formulată la data de 17.09.2008 nu poate fi considerată ca un apel incident, câtă vreme aceasta a declarat în termen apel principal.
Reprezentantul apelantei - pârâtă I C, în dovedirea motivelor sale de apel, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, in cadrul căruia înțelege să depună o serie de articole din ziare.
Reprezentantul apelantei - reclamante, pune concluzii de respingere a probei cu înscrisuri solicitată de apelanta-pârâtă, considerând ca articolele din diverse ziare pe care pârâta dorește sa le depună, nu au legătură directă cu cauza de față, nefiind utile soluționării cauzei de față.
Reprezentantul apelantei - pârâtă I C, depune la dosarul cauzei copia cererii de apel d eclarată de SC - PRESS MEDIA SRL prin reprezentant ICO. împotriva sentinței civile nr.891 din 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a IV-a Civila în dosarul nr-, cerere din care comunică un exemplar, în ședință publică și reprezentantului legal al apelantei-reclamante.
Reprezentantul apelantei - reclamante, precizează că o astfel de cerere de apel nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit exact atât de instanța de fond cât și de instanța de apel care este cadrul procesual din speța de față. De asemenea, precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, deliberând în privința cererii de probatorii a apelantei-pârâte I C, apreciază că acestea nu sunt utile si pertinente soluționării cauzei astfel încât urmează a le respinge.
Curtea, ia act că apelanta-reclamantă nu are alte cereri, apreciind dosarul ca fiind in stare de judecată, astfel încât, formularea unei cereri de apel depusă de către apelanta-pârâtă după formularea probelor dar înainte ca instanța să se pronunțe cu privire la acestea, este de natură a conduce la tergiversarea cauzei.
Reprezentantul apelantei - reclamante solicită admiterea apelului sau astfel cum a fost formulat si motivat, cu obligarea paratei I Constanta, la plata cheltuielilor de judecata. In ceea ce priveste apelul declarat de pârâtă, solicită respingerea acesteia, considerandu-l un apel pur formal care nu aduce elemente noi ci doar incearca o confuzie intre aplicarea dispozitiilor Legii nr. 8/1996 si a Legii nr.84/1998.
Reprezentantul apelantei - pârâtă I C, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța cu privire la apelul declarat de reclamanta. Cu privire la apelul său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat si motivat, schimbarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare in judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. In susținerea poziției sale, precizează că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât aceasta a sfidat întregul probatoriu administrat în cauză de pârâta I Constanta, procedând la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a reclamantei și anularea înregistrării mărcii combinate ""(REVISTA CARE SA SE ) pe motiv că, pârâta, am înregistrat cu rea-credință această marcă. De asemenea, arată că, instanța de fond a apreciat greșit că reclamanta are calitate procesuală activă să formuleze cererea de chemare în judecată când, în realitate, aceasta a formulat actiunea în calitatea sa de asociat al SC - SRL, calitate ce îi conferea doar drepturi societare, fără să fi justificat un interes legitim. Totodată, solicită amânarea pronunțării cauzei pentru a depune concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În temeiul art. 156 alin.2 pr.civ. pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 30.10.2008, în cauza ce are ca obiect cererile de apel formulate de către apelanta - reclamantă și apelanta - pârâtă I C, împotriva sentinței civile nr. 891/13.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
