Obligație de a face. Decizia 244/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 244
Ședința publică din 17 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul - și pârâta UNIVERSITATEA " " A, împotriva sentinței civile nr. 1538 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă pentru reclamantul recurent - lipsă, avocat, iar pentru pârâta recurentă Universitatea " " A, consilier juridic.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului potrivit motivelor scrise, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată și precizată în scris, respectiv și a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată. În ce privește recursul pârâtei solicită respingerea lui ca nefondat.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită admiterea recursului pârâtei, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ conform dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă, iar soluția pronunțată nefiind motivată. În ce privește recursul reclamantului solicită respingerea lui ca nefondat
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1538/3.11.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Universitatea " " A și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația pentru concediul medical, corespunzătoare certificatului medical seria - nr. -, pentru perioada 5.01. - 12.01.2009, emis de medicul de familie, doctor, sub nr. de înregistrare 249 și cod diagnostic 512, actualizată în raport cu rata inflației la data efectuării plății. A respins petitele din acțiune referitoare la anularea hotărârii nr. 250/4.02.2009 emisă de pârâtă și daunele morale solicitate în cuantum de 10.000 lei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului 1.000 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Tribunalul a reținut.
Reclamantul este angajatul instituției pârâte, fiind beneficiarul unui certificat de concediu medical seria - nr. -, pentru perioada 5.01.- 12.01.2009, emis de medicul de familie, doctor, sub nr. de înregistrare 249 și cod diagnostic 512 și, întrucât pentru perioada aferentă acestuia nu i-a fost achitată indemnizația pentru concediu medical, reclamantul a formulat acțiune, cerând obligarea pârâtei în acest sens, formulând și celelalte petite din cererea introductivă.
Acțiunea reclamantului este în parte întemeiată, conform celor de mai jos.
Astfel, privitor la indemnizația pentru concediul medical, în mod just a evidențiat reclamantul prin acțiunea sa, că angajatorul nu este abilitat legal să statueze cu privire la valabilitatea și legalitatea certificatelor medicale, așa încât, pârâta era datoare să procedeze la efectuarea plății.
Cât privește apărările în fond ale acesteia, privitor la suspiciunile pe care le manifestă față de valabilitatea înscrisului în discuție, cât și demersurile efectuate ca urmare a acestora până în prezent, acestea nu prezintă relevanță în cauza de față și în orice caz exced cadrului procesual instituit prin acțiune, câtă vreme o instanță penală nu s-a pronunțat în sensul apreciat de către pârâtă, cum că certificatul medical ar fi unul fals.
Pe de altă parte, privitor la petitul referitor la anularea hotărârii menționate, instanța și-a însușit apărările pârâtei sub acest aspect, în sensul că nu există o hotărâre a conducerii universității susceptibilă de a fi atacată pe calea contenciosului administrativ, iar adresa ce poartă numărul respectiv, depusă la dosarul cauzei, nu poate fi supusă controlului jurisdicției muncii, și mai mult decât atât se impune concluzia că această cerere nu justifică un interes în condițiile în care pretențiile reclamantului privitor la indemnizația pentru concediu medical a fost admisă.
Sub un alt aspect, în ceea ce privește daunele morale cerute de reclamant, ținând seama de faptul că reclamantul nu a făcut dovezi sub acest aspect, că nici nu a evidențiat criterii după care eventual pretențiile cu acest titlu să-i fie apreciate de către instanță, și că numai formularea unei plângeri penale împotriva sa, aflată în cercetări, nu poate conduce la concluzia preconizată de acesta privitoare la atingerea reputației, onoarei, demnității și onestității, reținând așadar că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, solicitarea reclamantului privind daunele morale nu este justificată.
Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 284 Codul muncii, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtă la plata către reclamant a indemnizației aferentă concediului medical, actualizată în raport de rata inflației, la momentul efectuării plății și a respins ca nefondate petitele vizând anularea hotărârii indicate și daunele morale solicitate.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, întrucât pârâta a căzut în pretenții, dar având în vedere faptul că pretențiile reclamantului au fost admise numai în parte, instanța a obligat pârâtă să-i plătească reclamantului 1.000 lei, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii în întregime, respectiv obligarea pârâtei și la plata sumei de 10.000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.
Recurentul a criticat sentința ca netemeinică și nelegală sub aspectul respingerii daunelor morale susținând că în condițiile în care este hărțuit și agasat de conducerea pârâtei care invocă că există suspiciuni cu privire la modul de obținere a actelor medicale care au stat la baza eliberării certificatului medical i s-au adus grave prejudicii prin atingerea reputației, onoarei, demnității și onestității.
Această atingere este produsă și de faptul că pârâta a formulat o plângere penală.
A susținut recurentul că lezarea demnității și onoarei este evidentă în condițiile în care este cunoscut în calitate de profesor universitar în cadrul Universității din - Canada și de participant apreciat la conferințe internaționale și ca autor de specialitate.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a susținut că sentința este nelegală întrucât instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 76 din Legea nr. 168/1999 neîndeplinindu-și obligația de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților și aceasta atrage nulitatea absolută a sentinței.
S-a criticat sentința și pentru faptul că nu s-a dispus suspendarea cauzei în condițiile în care s-a dovedit că organele de cercetare penală efectuează cercetări cu privire la eliberarea certificatului medical.
A mai susținut pârâta recurentă, că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, cu privire la rolul activ al judecătorului, nepreocupându-se de stabilirea adevărului cu privire la stabilirea diagnosticului reclamantului, în raport de actele medicale emise de medicul canadian.
S-a criticat sentința și ca nemotivată nerezultând motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, susținându-se că s-a încălcat art. 6 din Convenție.
Cu privire la fondul cauzei, s-a criticat sentința ca netemeinică pentru că nu s-au apreciat corect probele administrate.
S-a susținut că reclamantul, inițial, a refuzat să prezinte documentul medical provenit din Canada și aceasta a creat suspiciuni cu privire la legalitatea concediului medical obținut și că scrisul după actul medical canadian seamănă cu scrisul reclamantului și că s-a uzat de acesta doar pentru motivarea absențelor de la serviciu.
Ambele părți au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului celeilalte părți.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și totodată sub toate aspectele conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat.
Dispozițiile art. 76 din Legea nr. 168/1999 care prevăd obligația instanței de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părților, se impune a fi coroborate cu dispozițiile art. 105 și art. 131 Cod procedură civilă.
Nefiind prevăzută o sancțiune pentru încălcarea acestei obligații, care este o obligație de diligență, s-ar putea invoca nulitatea hotărârii numai în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv numai dacă partea care o invocă ar fi suferit o vătămare care nu se poate înlătura altfel.
În condițiile în care principiul disponibilității conferă pârâtei recurente, printre alte prerogative, și dreptul de a achiesa la pretențiile reclamantului sau de a încheia o tranzacție (fără a fi ignorate nici prevederile art. 38 Codul muncii, care interzic salariaților să renunțe la drepturilor lor) și în care aceasta nu a dovedit existența vreunei vătămări și nici măcar nu a invocat-o, Curtea nu poate reține că hotărârea instanței de fond ar fi lovită de nulitate absolută.
Mai mult, obligația instanței prevăzută de art. 76 din Legea nr. 168/1999 se regăsește și în dreptul comun, art. 131 Cod procedură civilă prevăzând că judecătorul are datoria de a încerca împăcarea părților în fața primei instanțe, ori nerealizarea procedurii de împăcare nu atrage nici o consecință procedurală pentru părți, astfel că această critică este nefondată.
Nu este fondată nici susținerea cu privire la greșita respingere cererii de suspendare a judecății, întrucât dispozițiile art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă impun ca urmărirea penală să fie începută, fapt care nu s-a produs în speță.
Instanța de fond a reținut că angajatorul nu are abilitatea legală să statueze cu privire la valabilitatea și legalitatea certificatului medical și că atât timp cât acesta nu s-a declarat fals, există pentru acesta obligația de plată.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea tribunalului ar fi nemotivată și nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Și în ce privește fondul cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Așa cum corect susține reclamantul, controlul cu privire la acordarea concediilor medicale și a certificatelor de concediu medical se realizează conform prevederilor art. 51 și urm. din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005.
Direcția de Sănătate Publică Aaa vizat acordarea certificatului medical conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 15/2005 și Ordinului nr-, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate /Ministerul Sănătății - art. 33 și atât timp cât nu s-a constatat nelegalitatea acordării certificatului conform prevederilor legale de mai sus și nici nu s-a declarat fals acest înscris, pârâta recurentă care nu se poate substitui organelor abilitate legal are obligația de plată, cum corect s-a reținut.
Instanța de fond nu a fost sesizată cu o acțiune în anularea certificatului medical și în mod corect a reținut că apărările pârâtei exced obiectului cauzei.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
Recursul reclamantului este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Pârâta are obligația de a plăti indemnizația pentru concediu medical, așa cum s-a reținut mai sus și nu are abilitatea legală să verifice legalitatea acordării acestuia.
Procedând în sens contrar, conduita pârâtei raportată și la profesia și reputația reclamantului, apare ca abuzivă și cu caracter șicanator și atât timp cât reclamantul este lipsit de un drept legitim, prejudiciul moral este evident și în mod greșit s-a respins capătul de cerere cu privire la daunele morale.
Pentru aceste motive, fiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 269 Codul muncii, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1000 lei, despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, respingându-se restul pretențiilor.
Se va lua act și de renunțarea la judecată a capătului de cerere cu privire la anularea hotărârii nr. 250/2009 emisă de pârâtă, menținându-se restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta UNIVERSITATEA " " A împotriva sentinței civile nr.1538 din 3.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la daune morale în cuantum de 1000 lei către reclamant și la 1500 lei cheltuieli de judecată în fond.
Ia act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind anularea Hotărârii 250/4.02.2009 emisă de pârâtă.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pârâta recurentă la 1279, 5 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../7.04.2010
Tehnored. /9.04.2010
Ex.4
Prima inst. Tribunalul Arad -, G
Emis 2 com.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
