Obligație de a face. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.246/2010

Ședința publică din 15 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana

- - -JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor

- - - grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență A împotriva sentinței civile nr.1374/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 8 februarie 2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâtul Spitalul Județean de Urgență AIs olicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligat pârâtul să stabilească salariul de bază al reclamantei, la nivel maxim, începând cu data de 9.01.2006 și să-i achite diferențele dintre salariul de bază menționat în carnetul de muncă și salariul de bază maxim, începând cu luna aprilie 2006 până la pronunțarea hotărârii;

- să fie obligat pârâtul ca pe viitor să stabilească salariul de bază la nivel maxim și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei;

- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale arătat că își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Județean de Urgență A, ca medic specialist boli infecțioase, compartimentul - și că începând cu data de 9.01.2006, când a revenit din concediul pentru creșterea copilului, nu a fost încadrată la nivelul maxim de salarizare deși, în urma evaluării profesionale, la care a fost supusă după reluarea activității, a obținut calificativ maxim.

A mai susținut că pârâtul i-a stabilit, în luna februarie 2006, un salariul de bază de 885 lei, deși nivelul maxim era de 918 lei, iar în luna septembrie 2009, un salariu de bază de 939 lei lunar, deși nivelul maxim era de 974 lei.

În aceste condiții, reclamanta arată că toate majorările procentuale salariale de care a beneficiat ulterior, au fost aplicate salariul stabilit în anul 2006 deși la toate evaluările profesionale a obținut notare maximă.

Prin urmare, reclamanta a apreciat că în condițiile în care alte colege ale ei au stabilit, de către pârât, un salar la nivel maxim nu este echitabil ca ea să nu beneficieze de aceleași drepturi care îi sunt recunoscute prin lege.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Pârâtul Spitalul Județean de Urgență AIa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală.

În apărare, a susținut că aspectele invocate de către reclamantă, în cererea introductivă de instanță, nu pot fi primite deoarece pârâtul a respectat prevederile nr.OUG115/2004 atunci când a stabilit salariul de bază la reclamantei la revenirea acesteia la locul de muncă.

A mai arătat că reclamanta a beneficiat ulterior reluării activității, alături de ceilalți colegi ai ei, de toate majorările salariale prevăzute de nr.OUG23/2006, Ordinul nr.971/2007 și OUG nr.17/2008 de modificare și completare a nr.OUG115/2004, astfel că nu se poate reține că a fost dezavantajată în vreun fel de încadrările salariale făcute de pârât.

În plus, pârâtul a arătat că în sistemul de salarizare al unităților medicale publice nu există posibilitatea unor majorări salariale individuale, altele decât cele prevăzute de catul normativ de salarizare.

În drept, a invocat art.115-116 Cod proc.civ. și nr.OUG115/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr.1374/21.10.2009 pronunțată în dosar nr-, a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență A I și pe cale de consecință:

- pârâtul a fost obligat să stabilească reclamantei, un salar de bază la nivelul maxim stabilit conform anexei 1 la.OUG nr.115/2004, începând cu data de 9.01.2006;

- pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei diferența dintre salariul de bază menționat în carnetul de muncă și salariul de bază maxim stabilit conform anexei 1 din nr.OUG115/2004, aferent perioadei 21.04.2006-21.10.2009;

- pârâtul a fost obligat să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă la reclamantei, conform prezentei sentințe.

- pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut că reclamanta este salariată a pârâtului, din data de 1.06.2000, inițial, ca medic rezident boli contagioase, apoi, din 1.01.2001, ca medic specialist iar din 1.01.2008, ca medic primar boli infecțioase.

A mai reținut că potrivit fișelor de evaluare depuse la dosar, reclamanta a obținut calificative maxime la evaluările anuale la care a fost supusă.

Față la fișele de salarii depuse la dosar de către pârât, instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei sunt întemeiate și că între cadrele medicale aflate pe același nivel de funcție de execuție cu reclamanta, în cadrul secției Boli Infecțioase, există diferențe salariale.

Apărarea pârâtului, potrivit căreia această diferență salarială este determinată de diferența de vechime în muncă, a fost înlăturată ca fiind nefondată, instanța reținând că din probele de la dosar rezultă că doi medici specialiști, cu sporuri de vechime diferite, au același salariu tarifar deși vechimea nu este aceeași.

De asemenea instanța de fond a mai reținut că deși anexa 1 la.OUG nr.115/2004 stabilește salariul de bază între o limită minimă și una maximă, fără a preciza însă care sunt criteriile în funcție de care salariul urmează să fie fixat în cele două limite, iar aprecierea aparține conducerii instituției medicale, această apreciere nu poate fi exercitată abuziv, în sensul stabilirii unui salariu diferit pentru angajați aflați în situații comparabile, șa cum greșit a procedat pârâtul.

Prin urmare, s-a reținut că acest mod greșit de salarizare încalcă prevederile art.5 alin.1 și art.154 alin.2din Codul muncii precum și dispozițiile legale care reglementează salarizarea cadrelor medicale, împrejurare față de care se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata acelor diferențe salariale, însă cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, respectiv pe perioada 21.04.2006-21.10.2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâtul Spitalul Județean de Urgență A I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta.

În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea nomelor legale privitoare la stabilirea salariilor în unitățile sanitare publice.

Astfel, sub un prim aspect, a susținut că recurentul a respectat dispozițiile art.19 din nr.OUG115/2004 precum și cele cuprinse în nr.HG150/1998 modificată prin nr.HG414/1999, în sensul că reclamanta a obținut un punctaj total de 3,3 puncte, din 3,4 maxim posibile, corespunzător unei majorări salariale de 20% ( art.12 lit. a din nr.HG150/1999).

În consecință, recurentul a arătat că salariul reclamantei a fost corect stabilit, începând cu data de 9.01.2006, și că ulterior a beneficiat de toate majorările prevăzute de lege alături de ceilalți angajați ai unității recurente.

Cât privește diferența dintre salariul reclamantei și cel al colegelor sale, recurentul a arătat că aceasta este dată de faptul că acestea din urmă au fost promovate în funcția de medic primar cu mulți ani înaintea reclamantei și au beneficiat în decursul anilor de mai multe majorări salariale ca urmare a multiplelor evaluări profesionale la care au fost supuse. Ori, reclamanta a promovat în funcția de medic primar doar în anul 2007, motiv pentru care a prins o singură majorare salarială, în acest grad profesional.

Mai mult decât atât recurentul a susținut că prin menținerea soluției primei instanțe se va ajunge în situația în care salariul acordat reclamantei, conform acestei hotărâri, va fi cel mai mare din spital, ceea ce la nivelul de vechime al reclamantei nu se justifică.

În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ. nr.OUG115/2004 și nr.HG150/1998.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, nu doar prin prisma acestor critici ci și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stabilite de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este fondat, din considerentele care vor fi expuse în continuare:

Din cuprinsul cărții de muncă a reclamantei rezultă că aceasta își desfășoară activitatea în cadrul pârâtului recurent Spitalul Județean de Urgență A din data de 1.06.2000, inițial ca medic rezident boli contagioase, apoi din data de 1.01.2001, ca medic specialist iar din data de 1.01.2008, ca medic primar boli infecțioase.

În data de 9.01.2006 reclamanta a revenit din concediu pentru îngrijirea copilului și a fost evaluată de către recurentul pârât, potrivit art.19 din nr.OUG115/2004 care prevede că " 1) Pentru stabilirea salariului de bază,în termen de 15 zile de la reluarea activității, persoanele angajate în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, ori care în ultimele 12 luni au fost în concediu medical, concediu fără plată, potrivit legii, sau au avut contractele individuale de muncă suspendate,sunt evaluate printr-un examen de testare a cunoștințelor profesionale, procedându-se în același mod ca și în cazul persoanelor angajate prin concurs, pentru cei care promovează examenul de testare.

(2) Personalul de specialitate medico-sanitarși auxiliar sanitarcare promovează examenul de testare a cunoștințelor profesionale va beneficia de o creștere a salariului de bază avut, în situația în care salariul de bază se situează între limitele prevăzute de lege pentru funcția, gradul profesional sau treapta profesională respectivă. În situația în care salariul de bază avut se situează sub salariul minim al funcției, gradului sau treptei profesionale respective, la determinarea salariului de bază se va lua în calcul salariul minim al funcției, gradului sau treptei profesionale respective."

Totodată din cuprinsul fișei de evaluare întocmită de recurent, potrivit metodologiei stabilite prin HG nr.150/1998 modificată prin nr.HG414/1999, art.12, rezultă că reclamanta a obținut la evaluare un punctaj total de 3,3 puncte corespunzător unei majorări a salariului de 20 %.

În conformitate cu art.12 din nr.HG150/1998 "Creșterea salariilor de bază individuale se stabilește în funcție de punctajul realizat, corespunzător valorii ponderate totale a criteriilor de evaluare, calculat potrivit fișei de apreciere prevăzute în anexa nr. 3, șipoate fi de 20% pentru cei care obțin un punctaj între 3 și 3,4;"

Deci reclamantei i s-a aplicat majorarea de 20% prevăzută la litera a), pentru un punctaj obținut de 3,3, iar rezultatul evaluării nu a fost contestat de către reclamantă deși avea această posibilitate. Ori, la punctajul de 3,3 obținut, reclamanta a primit majorarea maximă prevăzută la art.12 lit. a din nr.HG150/1999, cea de 20%.

Potrivit art.21 alin.1 din nr.HG150/1999 modificat prin nr.HG7414/2000"Criteriile pe baza cărora se face evaluarea performanței profesionale individuale sunt următoarele

a)rezultatele obținute;

b)asumarea responsabilității;

c)adaptarea la complexitatea muncii;

d)inițiativa și creativitatea.

(2) Pentru o apreciere cât mai exactă a nivelului performanței profesionale individuale a angajatului criteriile de evaluare vor fi cotate în funcție de importanța care se acordă fiecărui criteriu și vor fi dezvoltate pe componente, potrivit fișei de apreciere prevăzute în anexa nr. 3.

(3)Aprecierea performanței profesionaleindividuale se face în funcție de punctajul realizat, astfel:

a)5 puncte - foarte bună;

b)4 puncte - bună;

c)3 puncte - la nivelul standardului de performanță stabilit pentru postul respectiv;

d)2 puncte - satisfăcătoare;

e)1 punct - nesatisfăcătoare."

Aplicarea acestor criterii de evaluare a performanței profesionale reprezintă atributul exclusiv la angajatorului și el nu poate fi supus cenzurii instanței de judecată.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor legale sus menționate și văzând probele administrate în cauză, se constată să aspectele critice invocate de către recurent referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii sunt întemeiate și că pârâtul a stabilit corect salariul reclamantei la revenirea în activitate.

De asemenea se constată că ulterior raportat la această încadrare, reclamanta a beneficiat de majorările salariale aplicate succesiv prin nr.OUG23/2006, Ordinul nr.971/2005 și nr.OUG17/2008astfel după cum rezultă și din cuprinsul mențiunilor din carnetul de muncă la reclamantei, pozițiile nr.44 și urm. (11 -12).

Faptul că unele colege ale reclamantei care au același grad profesional, de medic primar în cadrul secției boli infecțioase, însă în alt compartiment decât cel la reclamantei, au un salariu mai mare rezultă, așa cum corect a precizat și recurentul din diferența de vechime existentă între acestea și reclamantă pe acest post de execuție.

Ori, din moment ce acestea au o vechime mai mare ca medic primar este normal ca salarizarea să fie superioară celei pe care o are reclamanta deoarece au prins mai multe majorări salariale în decursul activității lor decât reclamanta care a dobândit acest grad profesional de-abia la 1.06.2007.

În plus, din statele de plată rezultă că acestea beneficiat și de alte sporuri decât reclamanta, făcând astfel că, și din acest motiv, salariul lor este mai mare.

Este adevărat că, potrivit art.41 alin.4 din Constituție, art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană revizuită, art.1 alin.2 lit. i din nr.OG137/2000 și art.154 alin.3 din Codul muncii, plata salariului trebuie să fie egală la muncă egală, însă în acest caz nu ne aflăm în prezența unei discriminări, așa cum susține reclamanta și cum greșit a reținut instanța de fond.

În domeniul salarizării personalului medical, legiuitorul a stabilit prin lege, pentru fiecare grad profesional o limită minimă și una maximă a salariului de bază, eliminând toate treptele profesionale de salarizare, tocmai pentru a oferi posibilitatea angajatorului ca în urma evaluării performanțelor profesionale individuale ale fiecărui salariat, cu încadrarea în resursele financiare din bugetul alocat și cu respectarea normelor legale în vigoare să stabilească salariile de bază individuale pentru angajații săi în funcție de evoluția lor profesională.

Prin urmare, salarizarea poate fi diferențiată după criteriile menționate la art.21 din nr.HG150/1999 iar potrivit jurisprudenței Curții Constituționale legiuitorul este în drept să instituie anumite indemnizații, salarii de bază, premii și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.

CEDO a statuat în mod constant că pentru a exista discriminare este necesar ca situațiile în discuție să fie comparabile iar dacă situațiile sunt comparabile este permisă distincția doar dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă.

Ori, în speță, nu ne aflăm în prezența unei discriminări deoarece situațiile nu sunt comparabile și chiar dacă ar fi distincția rezidă din modul de aplicare al criteriilor de evaluare a performanțelor profesionale individuale, acest din urmă atribut constituind atributul exclusiv al angajatorului.

În raport de cele ce preced, se constată că susținerile critice invocate de către recurentul Spitalul Județean de Urgență A I sunt fondate, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ, coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, va dispune admiterea recursului cu care a fost investită.

Pe cale de consecință, se va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență A

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean de Urgență AIî mpotriva sentinței civile nr.1374/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-:

(continuarea minutei deciziei civile nr.246/2010)

*****

Modifică în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta - împotriva pârâtului Spitalul Județean de Urgență

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.02. 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

- Semnează Prim grefier,

Red.SM, Tehnored.SM/TM

2 ex. 17.03.2010

Jud. C/

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Crețoiu Victor

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Alba Iulia