Obligație de a face. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 249/
Ședința publică din 01 iulie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M, strada 1 - 2. Cămin,.2,.207, județul C, împotriva deciziei civile nr. 746, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 08 decembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă M, cu sediul în M, Intrarea Portului nr.1, județul C, având ca obiectobligația de a face.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenta reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 40525 din 09.03.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă, răspunde avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar, în copie, confirmarea de primire R 8006 din 18 noiembrie 2005 -, cu care dorește să facă dovada trimiterii către societatea intimată pârâtă a cererii de cumpărare a locuinței în litigiu.
Apărătorul intimatei pârâte face precizarea că societatea se află în insolvență, aspect pe care astăzi l-a aflat de din înscrisuri ce emană de la domnul ministru; arată că, la următorul termen de judecată va depune la dosar documente din care să rezulte că s-a declanșat procedura și va solicita suspendarea judecării cauzei. Solicită acordarea unui termen de judecată scurt pentru a face dovada celor susținute.
Apărătorul recurentei reclamante se opune față de cererea de amânare formulată în cauză, învederând că intimata pârâtă, prin apărător, își exercită abuziv drepturile procesuale.
Instanța constată că apărătorul recurentei reclamante a depus la dosar, în copie, confirmarea de primire R 8006 din 16.11.2005, reprezentând cererea de cumpărare a garsonierei de către, dar este xerocopiată doar pe o parte, nu și verso.
pe reprezentantul recurentei reclamante să semneze pentru conformitate pe înscrisul depus la dosar, sens în care acesta procedează.
Întrebat fiind de către instanță despre acest aspect, apărătorul recurentei reclamante arată că originalul înscrisului se află la birou și va depune la dosar copie și de pe verso acestui înscris, dacă instanța apreciază astfel - până la sfârșitul ședinței de judecată.
Instanța pune în vedere apărătorului recurentei reclamante să depună la dosar înscrisul xerocopiat pe ambele fețe, până la sfârșitul ședinței de judecată.
Totodată,deliberând,respinge cererea de amânare formulată în cauză de apărătorul intimatei pârâte, având în vedere că susținerile acestuia nu au fost probate.
Apărătorul intimatei pârâte depune la dosar concluzii scrise.
Precizează că recurenta reclamantă are domiciliul în
Apărătorul recurentei reclamante arată că domiciliul este cel indicat în cartea de identitate, însă acest lucru nu înseamnă că are o locuință proprietate personală.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul recurentei reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței instanței de fond, cât și a deciziei instanței de apel, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
Învederează că îndeplinește condițiile de cumpărare a locuinței, conform Legii nr. 85/1992. Se referă la art.7 alin.5 din Legea nr.85/1992, republicată, despre care arată că nu au fost avute în vedere de către instanță.
Apărătorul intimatului pârât, având cuvântul, pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului formulat în cauză; cu cheltuieli de judecată.
Arată că, în speță, este vorba despre o locuință de intervenție și nu de serviciu, cum în mod greșit s-a susținut de către reclamantă. Mai susține că nu s-a făcut dovada că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 85/1992, republicată.
Înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă aceleași părți prin apărători.
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar, în original, declarația pe proprie răspundere a reclamantei, autentificată sub nr. 159 din 17 iunie 2009, la BNP din C, din care rezultă că nu a deținut în proprietate o locuință, pe întreg teritoriul României din anul 1992 și până în prezent. Depune, totodată, înscrisul xerocopiat și pe verso - după cum i-a fost pus în vedere la prima strigare a cauzei, cu care face dovada trimiterii cererii de cumpărare a locuinței către societatea intimată pârâtă.
Apărătorul intimatei pârâte arată că nu este suficient acest înscris.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 85/1992, care nu fac o asemenea precizare, cât și faptul că declarația este autentificată la notar, apreciază că este suficientă această probă.
Apărătorul recurentei reclamante solicită, ca și la prima strigare a cauzei, admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului pârât pune concluzii de respingere a recursului, ca și la prima strigare a cauzei; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr.1616/2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Naval M C, solicitând ca, pe baza hotărârii judecătorești, să se dispună obligarea acesteia să-i vândă garsoniera situată în municipiul M, str.1 - 2. -.II,.207, jud.C, cât și la plata de daune cominatorii 100 RON/zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că garsoniera situată la adresa menționată i-a fost repartizată ca locuință de serviciu și o ocupă în baza unor contracte de închiriere succesive începând din anul2002.
A mai arătat reclamanta că, de nenumărate ori a solicitat conducerii pârâtei să-i vândă garsoniera, însă de fiecare dată a fost refuzată, iar in prezent, locuiește în acest imobil, aceasta fiind unica posibilitate locativă.
Apreciază că nu este locuință de intervenție, ci de serviciu, astfel că beneficiază de prev.art.7 al.5 din Legea nr.85/1992, republicată.
In drept, au fost invocate disp.art.1, art.7 și art.19 din Legea nr.85/1992, republicată, Decretul-lege nr.61/1992, Legea nr.114/1996, republicată, art.1082 cod civil și art.274 Cod pr.civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin precizările scrise, pârâta a invocat excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, cu motivarea că nu a solicitat conducerii societății, în prealabil introducerii acțiunii, să-i fie vândută garsoniera în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1356 din 28 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul civil nr-, s-a respins, ca nefondată excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC Naval M SA și s-a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Naval M SA.
Pentru a hotărî în acest fel a reținut instanța de fond ca reclamanta nu a avut calitatea de chiriaș al locuinței la data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, dobândind o asemenea calitate doar in anul 2002, astfel încât nu are beneficiul art. 7 alin. 1 din lege iar pârâta nu poate fi obligată a-i vinde locuința.
Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 746 din 8 decembrie 2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât aceste locuințe pot fi vândute numai către chiriașii care au avut sau au calitatea de angajat al societății din fondurile căreia s-a realizat spațiul locativ în care locuiesc, calitate pe care reclamanta, din prezenta acțiune nu o îndeplinește.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9.proc.civ. sub următoarele aspecte:
- Hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt lipsite de temei legal,reclamanta fiind îndreptățită la cumpărarea locuinței în litigiu, în temeiul art. 7 din Legea nr. 85/1992. Întregul bloc de locuințe este format din locuințe de serviciu, toate acestea căzând sub incidența art. 7 din Legea nr. 85/1992.
- Reclamanta a fost salariata unității pârâte în perioada 1980-2006,
deține un contract de închiriere asupra garsonierei nr. 207 din blocul, bloc ce a fost construit din fondurile statului în ani 1974-1975.
- Nu există nici un motiv rezonabil care să determine o diferențiere întrechiriași deținători ai locuințelor ce fac obiectul art. 1 din Legea nr. 85/1992, după cum aceștia aveau această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 sau au dobândit-o ulterior.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca
nefondat. Aceasta a susținut că locuința în litigiu, alături de alte 14 garsoniere din blocul, a fost calificată ca fiind locuință de intervenție prin Decizia nr. 357/21.12.2004 a Directorului General al Naval M și nu poate fi vândută în temeiul Legii nr. 85/1992.
Mai mult, Naval MAe ste o societate comercială privatizată integral, iar obligarea acesteia la vânzarea unui bun din patrimoniul său echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate privată, măsură contrară dispozițiilor art. 21 din Constituția României.
Reclamanta nu a fost salariata societății, iar închirierea locuinței s-a făcut în anul 1999, pentru o perioadă de 24 de luni, pentru ca societatea comercială să obțină profit. Din 26.02.201 reclamantei nu i-a mai fost prelungit contractul, iar pârâta i-a anunțat concediul, încercând să o evacueze pentru a repartiza camera personalului unității.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamantei se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. din Legea nr. 85/1992 republicată, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărare de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și cele prezentei legi.
Conform art.7 al. (1), locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
(6) al aceluiași articol precizează că beneficiază de prevederile alin. (1) și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Se reține astfel că, apărarea intimatei pârâte în sensul că lipsa calității reclamantei de salariată a unității pârâte constituie un impediment la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi reținută ca întemeiată, în condițiile în care legea prevede în mod expres că beneficiază de dispozițiile de favoare la vânzarea-cumpărarea locuințelor de serviciu și chiriașii care nu au calitatea de salariați ai unității deținătoare a locuințelor de serviciu supuse Legii nr. 85/1992.
Din analiza textelor legale mai sus menționate rezultă că, dreptul de a cumpăra locuințe în temeiul Legii nr. 85/1992 și al Decretului-Lege nr. 61/1991 se naște numai în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor cerințe:
- locuința să fie construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, anterior intrării în vigoare a Legii (29.07.1992);
- să nu fie o locuință de intervenție;
- titularul cererii să aibă calitatea de chiriaș al locuinței solicitate a fi vândute la momentul cererii de vânzare-cumpărare;
Din analiza actelor dosarului se reține că instanțele de fond și de apel au reținut corect că prima condiție este îndeplinită.
Blocul, în care este situată garsoniera nr. 207, situat în M, str. 1 - 2. județul Caf ost construit de nr. 02647 C din fondurile Ministerului Apărării Naționale și a fost dat în folosință în anul 1974 în beneficiul fostei nr. 02029. În anul 1998, nr. 02029, aflată în subordinea Armatei, a primit indicativul 02533M, iar în baza nr.HG 952/2001, ca urmare a reorganizării Companiei Naționale a fost înființată pârâta Naval M în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.
Blocul a fost intabulat în favoarea proprietarului, cu destinația de cămin de nefamiliști.
Și cea de-a doua condiție este îndeplinită, locuința în litigiu fiind o locuință de serviciu, iar nu de intervenție, așa cum a fost abuziv calificată de pârâtă prin Decizia nr. 357/21.12.2004 a Comitetului de Administrație al Naval M
Încadrarea locuinței în litigiu în categoria locuințelor de intervenție este nelegală, pârâta neavând competența să stabilească natura juridică a acestor spații de locuit, atribut exclusiv a legislativului și materializat prin dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 modificată, în care sunt definite atât locuințele de serviciu, cât și locuințele de intervenție.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 85/1992 modificată "locuințele de intervenție, în sensul prezentei legii, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contract de muncă, îndeplinesc activități sau funcții ce necesită prezența permanentă, sau în caz, de urgență, în cadrul unităților".
În cauză însăși pârâta intimată prin întâmpinare a confirmat faptul că garsoniera nr. 207 fost închiriată reclamantei începând cu anul 2002, iar aceasta nu a fost niciodată salariata sa. Prin urmare, la momentul primului contract de închiriere în anul 2004 (dată ulterioară apariției Legii 85/1992 modif. și definirii locuinței de intervenție), garsoniera nr.207 din blocul "" a avut destinația de locuință de serviciu, iar nu de intervenție, fiind închiriată unei persoane care nu era salariata pârâtei și, prin urmare nu erau îndeplinite condițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 85/1992 modificată.
Calificarea acestei garsoniere, ca locuință de intervenție, în anul 2004, pe parcursul derulării contractului de închiriere cu reclamanta a fost abuzivă cu atât mai mult cu cât din totalul locuințelor situate în blocul "" au fost înstrăinate de către pârâtă 81 de garsoniere, și doar un nr. de 15 garsoniere au fost recalificate ca fiind locuință de intervenție.
Prin Hotărârea nr. II din 29.09.1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat că actele prin care conducerile unităților consideră suprafețele locative locuințe de intervenție sunt supuse, în toate cazurile, controlului instanțelor judecătorești.
În concluzie, constatându-se că măsura Consiliului de Administrație al unității pârâte de calificare a garsonierei nr. 207, ca fiind o locuință de intervenție, în timpul derulării unui contract de închiriere cu reclamanta, care nu era salariata pârâtei la momentul închirierii locuinței, este abuzivă și urmează a fi cenzurată de instanța de judecată.
Faptul că, pârâta Naval M este în prezent o societate privatizată nu înlătură dreptul recunoscut de Legea nr. 85/1992 chiriașilor de a cumpăra locuința închiriată, având în vedere că, dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile tuturor societăților comerciale de naționalitate română, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului sau de structura acționariatului, atât timp cât locuințele au fost construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii.
Caracterul de normă de justiție socială dat de legiuitor Legii nr. 85/1992 este recunoscut și de Curtea Constituțională prin numeroase decizii date cu privire la constituționalitatea art. 7 alin. (1) din acest act normativ (Decizia nr. 201/14.04.2005-Monitorul Oficial nr. 472/3.06.2005; Decizia nr. 378/7.07.2005-Monitorul Oficial nr. 798/2.09.2005) decizii în cuprinsul cărora a stabilit că în cazul privatizării unităților din ale căror fonduri au fost construite locuințe ce au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, obligația de vânzare către chiriași prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992, este o obligație "in rem" (privește locuința construită din fondurile unităților economice sau bugetare), iar nu o obligație "in personam", care ar fi avut în considerare societatea comercială ce a luat naștere pe calea privatizării.
Instanța constituțională a reținut și că, deși dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legală a exercițiului dreptului de proprietate a unităților economice sau al societăților comerciale asupra acestor locuințe o atare limitare este conformă prevederilor constituționale, aceasta justificându-se din punct de vedere juridic, social și moral întrucât chiriașii au contribuit la construirea acestor locuințe.
Acest fapt a impus, prin consacrare legală, dreptul chiriașilor de a cumpăra aceste locuințe în condiții privilegiate, soluția legislativă dând expresie obligației constituționale a statului de a asigura condițiile necesare pentru creșterea calității vieții și pentru un trai decent.
În ceea ce privește calitatea reclamantei de chiriaș în imobilul în litigiu se reține că aceasta s-a aflat în raporturi locative cu pârâta începând cu anul 2004, și până în prezent neintervenind nicio hotărâre judecătorească de reziliere a contractului de închiriere pentru neplata chiriei și nici de evacuare a acesteia din garsoniera nr. 207.
În ceea ce privește faptul că reclamanta a deținut cu chirie locuința în litigiu începând cu anul 2004, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, se reține că acesta nu poate constitui un impediment la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, legea nefăcând nicio distincție între chiriașii din locuințele de serviciu închiriate anterior anului 1992 și persoanele care au dobândit această calitate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Civilă nr. 5/21.01.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii a statuat că "dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractului de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ".
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod proc. civilă, se va admite recursul reclamantei.
Modifică în tot decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei. Schimbă în parte a sentința apelată în sensul că, obligă pârâta să încheiere în favoarea reclamantei, contractul de vânzare-cumpărare cu privire la garsoniera nr. 207 situată în blocul "", conform Legii nr. 85/1992 republicată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepției prematurității acțiunii reclamantei, excepție invocată de pârâtă.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă va fi obligată intimata pârâtă la 7,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluționării cauzei în recurs, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M, strada 1 - 2. Cămin,.2,.207, județul C, împotriva deciziei civile nr. 746, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 08 decembrie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă M, cu sediul în M, Intrarea Portului nr.1, județul C, având ca obiectobligația de a face.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite acțiunea.
Obligă pârâta să încheie în favoarea reclamantei contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 85/1992 și a Decretului-Lege nr. 61/1990 pentru apartamentul situat în M, strada 1 - 2. -MZ,.2,.207.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la 7,15 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iulie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - Pentru judecător - -, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Vicepreședinte instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec.jud.apel
Red./tehnored.dec.jud.recurs /18.08.2009
Gref.AB/2 ex./20.08.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Răzvan Anghel
