Obligație de a face. Decizia 2518/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8749/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2518/
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr. 4894 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13323/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimata-pârâtă SC SRL, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4894/12.06.2008 pronunțată în dosarul nr.13323/3/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport B și SC SRL; a obligat pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte toate sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 01.10.1982-01.08.1990; a obligat pârâta SC SRL să-i elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte toate sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 01.08.1991-01,10,1995; a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport B pentru perioada 01.06.1976-30.09.1982; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele pentru perioada 01.08.1990-01.08.1991.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.40 al.2 lit h) din Codul muncii, una din obligațiile principale ce-i revin angajatorului n executarea raporturilor de muncă este aceea de a elibera la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
În baza art.34 alin.5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
S-a constatat totodată că Legea contabilității nr.82/1991 republicată prevede la art.24 și art.25, faptul că statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani iar în cazul pierderii trebuie refăcute în termen de 30 de zile, răspunderea fiind a administratorului societății, conform art.8 din aceeași lege.
S-a statuat că potrivit art.78 alin(4) din Legea nr.19/2000 Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin.(1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Potrivit CAP.9, dispoziții tranzitorii din același act normativ: (1)Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare. (5) Dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale art. 160). Potrivit art.161 (2): n condițiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. In caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.
(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare (art. 164).
În speță, față de actele normative incidente în materie pârâtele, în calitate de angajatori sau de deținători ai fondului arhivistic și ai documentelor referitoare la salarizarea și activitatea desfășurată de personalul ce a activat în cadrul acestora în perioada de referință, au obligația de a elibera foștilor angajați care nu își pot dovedi stagiu de cotizare, veniturile brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale și vechimea în muncă prin înscrierile din carnetul de muncă adeverințe necesare la stabilirea drepturilor de pensie a acestora din care să rezulte toate veniturile brute, inclusiv sporurile cu caracter permanent și alte asemenea venituri pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, evidențiate în statele de salarii.
În privința pârâtei SRL, Tribunalul a constatat că aceasta nu a eliberat reclamantului la solicitarea acestuia o adeverință cu toate sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 01.08.1991-01.10.1995, perioadă în care a avut calitatea de salariat al acestei pârâte, în funcție de statele de salarii și evidențele contabile deținute, aceste venituri suplimentare referindu-se nu numai la sporuri (pentru ore de noapte, vechimea în muncă), ci la toate veniturile suplimentare ce se regăsesc în statele de salarii și nu sunt evidențiate în carnetul de muncă al salariatului solicitant, respectiv, premii, prime, alte venituri pentru care s-au reținut si virat si contribuțiile la asigurări sociale, astfel încât, instanța a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte toate sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 01.08.1991-01.10.1995.
În ceea ce privește eliberarea adeverinței solicitată de reclamant pentru perioada 01.06.1976-10.10.1983, tribunalul a constatat următoarele:
La termenul de judecata de la data de 05.06.2008, reclamantul și pârâta au învederat instanței că pârâta a recunoscut și executat benevol parte din obligația ce îi incumba - și a eliberat reclamantului la data de 20.05.2008 adeverința nr.- din care rezultă că în perioada 01.06.1976 - 30.09.1982 a desfășurat activitate desfășurată pe schimburi, pentru care a primit un spor de 15% conform legii, astfel ca pretențiile reclamantului au fost realizate pentru această perioadă și, în consecință, cererea acesteia a rămas fără obiect.
S-a apreciat că obiectul este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, condiție îndeplinită de acțiune la momentul formulării cererii de chemare în judecată de către reclamant. Însă, prin îndeplinirea prestației ce cădea in sarcina pârâtei, în timpul procesului civil, pretențiile reclamantului! nu mai subzistau la momentul pronunțării hotărârii.
În consecință, față de îndeplinirea de către pârâtă a pretențiilor ce formează obiectul cererii prezentei cauze, pentru perioada 01.06.1976 - 30.09.1982, anterior pronunțării unei hotărâri de către instanță, Tribunalul a constatat cererea ca rămasă fără obiect și a respins-o ca atare.
În privința pretențiilor reclamantului privind eliberarea unei adeverințe pentru perioada 01.10.1982-01.08.1990 și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RA TB pentru perioada ulterioară anului 1983, invocată de această pârâtă prin întâmpinare și unită de tribunal potrivit art.137 alin.2 din Codul d e procedură civilă cu fondul cauzei, instanța de fond a admis pretențiile reclamantului pentru această perioadă și a respins excepția invocată de pârâtă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului și din răspunsul Primăriei Municipiului B, comunicat cu adresa nr.5392/09.04.2008, rezultă faptul că Regia Autonomă de Transport B s-a înființat prin decizia nr.1179/10.12.1990 prin reorganizarea fostei Or, din același răspuns și din copia carnetului de muncă a reclamantului aflată la dosarul cauzei, a rezultat faptul că în perioada 10.10.1983-1.08.1990, reclamantul a fost salariatul, în cadrul -Exploatare Transport și, secție care făcea parte din structura
S-a apreciat că nu are relevanță sub aspectul identificării persoanei angajatorului faptul că subunitatea în discuție avea servicii proprii, inclusiv serviciul de personal, unde se aflau toate dosarele de personal al tuturor angajaților acestei subunități, câtă vreme, angajator al reclamantului a fost în toată această perioadă, predecesoarea, context în care, câtă vreme legea conferă foștilor angajatori, iar nu deținătorilor fondului arhivistic calitate procesuală pasivă în privința obligației de eliberare către foștii salariați a unor adeverințe necesare stabilirii drepturilor de pensie potrivit art.161 alin.2 și art.164 din Legea nr.19/2000, obligație ce revine foștilor angajatori și potrivit dispozițiilor art.40 al.2 lit.h) din Codul muncii, Tribunalul a constatat că față de aceste prevederi, pârâta are calitate procesuală pasivă în privința cererii reclamantului ce vizează perioada în care acesta a fost angajatul acestei pârâte.
Abia la data de 1 august 1990 prin Decizia nr.848/31 august 1990 din s-a desprins prin divizare -Exploatare Transport și, înființându-se întreprinderea B iar reclamantul a fost preluat de această întreprindere începând cu data de 1 august 1990, astfel încât până la această dată reclamantul a fost salariatul, a cărei succesoare este pârâta, care s-a înființat prin decizia nr. 1179/10.12.1990 prin reorganizarea fostei
În acest context, câtă vreme în perioada 10.10.1983 - 01 august 1990 reclamantul a fost salariatul predecesoarei pârâtei iar aceasta nu a putut face dovada că ulterior desprinderii din structura sa a secției -Exploatare Transport și și înființării întreprinderii B a procedat la predarea-primirea pe bază de proces - verbal sau de protocol a dosarelor de personal și a statelor de salarii (a arhivei gestionate de această secție) ale salariaților secției Exploatare Transport și transferați în interesul serviciului către întreprinderea nou înființată B printre care și reclamantul din prezenta cauză (în condițiile în care decizia de înființarea a acestei din urmă întreprinderi se referă doar la predarea-preluare patrimoniului Exploatare Transport și din cadrul și nici acest protocol nu a fost depus la dosar de pârâtă), Tribunalul constatat că aceasta nu poate susține întemeiat faptul predării întregii arhive, inclusiv a statelor de salarii întocmite la nivelul secției Exploatare Transport și în perioada 10.10.1983-01 august 1990 către întreprinderea B, pârâtei revenindu-i obligația dovedirii acestei afirmații și îndeplinirii acestei obligații.
Instanța de fond nu a putut primi susținerea pârâtei în sensul predării către SC SRL încă din 1983 a întregului dosar de personal, inclusiv fișele financiare către această societate, câtă vreme, aceasta s-a înființat abia în anul 1991, respectiv la data de 01.09.1991 prin divizarea întreprinderii B în 6 societăți comerciale, una din ele fiind taxi SA.
Or, este real că la data de 12.08.1991 dosarul de personal al reclamantului a fost predat pe bază de borderou și proces verbal de predare-primire de către Autobaza ce făcea parte din structura întreprinderii B către noua societate comercială înființată TAXI SA, însă, în lipsa unui protocol anterior din care să rezulte că Bap reluat arhiva fostei secții Exploatare Transport și desprinsă din, nu s-a putut prezuma că acest dosar de personal cuprinde și arhiva anterioară datei de 01 august 1990, respectiv arhiva secției -Exploatare Transport și, arhivă întocmită de predecesoarea și până la dovada contrară aflată în gestionarea acesteia.
În acest context, Tribunalul a constatat că pârâtei îi revine obligația eliberării adeverinței solicitate de reclamant pentru perioada 10.10.1983-01 august 1990, perioadă în care a avut calitatea de salariat al, a cărei succesoare este această pârâtă, astfel încât va obliga pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte toate sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 1.10.1982 - 1.08.1990.
În privința cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței solicitate pentru perioada 1.08.1990 - 1.08.1991, prima instanță a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât, în această perioadă reclamantul a avut calitatea de salariat al întreprinderii B, societate nechemată în judecată de reclamant, până la proba contrară prezumându-se că aceasta este deținătoarea statelor de salarii întocmite pentru salariații proprii în această perioadă, având obligația păstrării acestora timp de 50 de ani, potrivit dispozițiilor art.24 și art.25 din legea contabilității nr.82/1991 republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Regia Autonomă de Transport B,criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.6,7,8 și 9 Cod pr.civilă, recurenta susține în esență că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, că există contradictorialitate între considerente și dispozitivul hotărârii, că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și normelor de drept material aplicabile în cauză.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că instanța de fond s-a pronunțat plus petita depășind cadrul procesual creat de însăși solicitarea reclamantului, dat fiind stabilirea obiectului acțiunii,perioada solicitată, atât prin precizările din data de22.05.2007,cât și prin achiesarea la datele adeverinței nr.- eliberată la data de 20.05.2008.
Ori, în speța dedusă judecății raportat al aceste precizări, pârâtul a învederat că perioada solicitată a evidenția sporurile și veniturile suplimentare necesare recalculării pensiei stabilite la SC este perioada 1983-1990 și de la 1974-1983. Față de aceste precizări,prin adeverința nr.-/2008 s-a evidențiat că în perioada 10.04.1974-10.10.1983, pârâtul a încasat sporurile cuvenite în vederea recalculării pensiei, dovada și reținerea instanței este eronată asupra perioadei. Reclamantul arată recurenta a fost de acord cu datele adeverinței, dovada fiind atestată prin procesul verbal nr.-/20.05.2008 anexat cauzei, reclamantul neavând ulterior altă solicitare. În consecință, se apreciază că plus petita s-a dispus obligarea regiei de a elibera o adeverință și pentru perioada ulterioară anului 1983, cu depășirea obiectului solicitat de reclamant, dispunându-se totodată și eliberarea unei adeverințe privind veniturile suplimentare eventual realizate, cerere formulată abia în septembrie 2008.
Se susține de asemenea, că soluția primei instanțe este netemeinică și pentru următoarele argumente:
Dispoziția instanței de a elibera o adeverință pentru perioada 01.10.1982-01.08.1990 este nelegală, întrucât include perioada pentru care s-au eliberat datele solicitate, respectiv perioada 01.10.1982-10.10.1983, cât și 10.04.1974-10.10.1983. Sub aceste aspecte, există contradictorialitate între considerente și dispozitiv, în condițiile în care în considerente se ia act că s-a eliberat adeverința, iar în dispozitiv se include dispoziția pentru o perioadă deja inclusă în adeverință.
Pentru veniturile suplimentare solicitate a fi incluse în adeverință, apreciază recurenta că nu s-au administrat probe. Pe acest aspect se invocă că prima instanță și-a depășit competența funcțională, aceasta nefiind constituită într-un complet de asigurări sociale.
Nu trebuie neglijat totodată că orice adeverință se poate elibera numai și exclusiv pe baza unor elemente oficiale și existente la cel de la care se solicită și respectiv la care persoana și-a desfășurat activitatea ca salariat.
Ori, în speță reclamantul a fost salariatul unei regii - în speță -, pe perioada 10.04.1974-10.10.1983, conform mențiunilor de la pozițiile 16-25 din cartea de muncă. Drept urmare, în perioada sus menționată această subunitate a fost deținătoarea statelor de plată, fișe financiare, carte de muncă a salariatului în cauză. Aceste state de plată de la angajatorul respectiv se păstrează în condițiile legii, numai că, ulterior transferării celui în cauză la altă subunitate, aceasta are statele proprii de plată și la aceasta se transferă cartea de muncă, fișa financiară ( lipsa acestora conducând la neregularități pe care reclamantul nu le-a invocat, pentru că nici nu există).Aceasta s-a realizat expres la trecerea reclamantului de la subunitatea (predecesor al -ului) - (Exploatare Transport ) la - (Exploatare Transport ).
Dovada în acest sens o constituie decizia nr.2149/1983 depusăă de SC la dosarul cauzei, ceea ce dovedește odată în plus că la nu a mai existat dosar de personal al celui în cauză și ca atare, dat fiind faptul că cel în cauză și-a desfășurat activitatea în altă parte, nu a mai deținut state de plata pentru perioada ulterioară,pentru cel în cauză.
Arată recurenta că înregistrările din cartea de muncă denotă odată în plus că, dat fiind prestarea activității la această subunitate, la aceasta se află fondul arhivistic aferent și doveditor al activității prestate.
La cele de mai sus se adaugă în opinia recurentei și conținutul în date al deciziilor depuse la dosarul cauzei de către SC SRL, privind activitatea în muncă a celui în cauză. Din datele carnetului de muncă aferente poziției de la 32 și în continuare corelat cu datele deciziei nr.848/1990, rezultă că numitul a fost preluat de Întreprinderea persoană juridică înființată ca urmare a desprinderii din structura a subunității (Exploatare Transport ).
Mai mult decât atât, dacă din anul 1991 s-au predat dosarele personale între și, astfel cum rezultă din procesul verbal depus la dosar de pârâta SC, este evident că arhiva personală a celui care a făcut parte încă din anul 1983 în structura subunității ce a fost preluată (inclusiv personalul și inclusiv pe reclamant) de Întreprinderea B, implicit statele de plată a activității prestate din 1983 și în continuare, s-au aflat ulterior datei de 10.10.1983 la noua intreprindere înființată.
Datele procesului verbal din 12.08.1991 denotă preluarea dosarului personal de la Întreprinderea B, care s-a înființat în anul 1990 prin preluarea patrimoniului, din structura căreia făcea parte reclamantul încă din anul 1983 de către SC. În acest sens se impune a constata numele persoanelor predătoare și primitoare, corelat cu datele persoanelor ce au completat carnetul de muncă de la poz.32 în continuare.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază recursul nefondat pentru considerentele ce se vor înfățișa:
Prima instanță a respectat principiul disponibilității procesuale, în sensul că a statuat în cadrul procesual determinat de părți, iar asupra obiectului litigiului s-a pronunțat asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, conform acțiunii introductive de instanță, fila 1 dosar fond, respectiv obligarea celor două pârâte corespunzător perioadei lucrate la fiecare dintre acestea în decursul anilor 1968-1995 la eliberarea unei adeverințe care să ateste sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat, adeverințe necesare recalculării pensiei. Corect a calificat astfel prima instanță pretențiile deduse judecății, în sensul sus menționat, întrucât voința reclamantului producătoare de efecte juridice este aceasta, respectiv de a i se emite de la fiecare angajator la care a activat în intervalul 1968-1995 o adeverință care să ateste veniturile și sporurile sus menționate, neavând relevanță sub acest aspect cererea la care face referire recurenta din data de 22.05.2005. Această cerere prin care s-ar fi solicitat de la angajatorul recurent emiterea adeverinței doar pentru perioada 1974-1973 iar de la intimata-pârâtă SC perioada 1983-1990, nu are caracterul unei cereri precizatoare, cum susține recurenta, întrucât s-a realizat contrar dispozițiilor art.132 alin.1 Cod pr.civilă, ulterior primei zile de înfățișare, sens în care nu se mai putea întregi cererea de chemare în judecată. O astfel de cerere este realizată de o persoană fără pregătire juridică, sens în care corect prima instanță a calificat- în baza art.129 Cod pr.civilă, așa cum s-a mai arătat, raportat la finalitatea urmărită de reclamant, respectiv posibilitatea de a obține adeverințe de la angajatorii pârâți corespunzător perioadei lucrate adeverințe vizând sporurile și veniturile suplimentare, necesare la recalcularea pensiei. De altfel, din probatoriile administrate în cauză reiese că SC SRL s-a înființat abia la data de 01.09.1991, sens în care evident nu putea fi obligat la eliberarea unei adeverințe anterioare perioadei înființării, cum legal a statuat tribunalul.
În consecință, în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă.
Totodată, nu se poate reține nici incidența în cauză a art.304 pct.7 Cod pr.civilă, neexistând contrarietate între considerente și dispozitivul sentinței atacate, cu privire la obligarea recurentei de a include o perioadă deja individualizată în adeverință la care fac referire considerentele, ca fiind eliberată de angajatorul recurent.
Considerentele sentinței atacate (fila 185 dosar fond), fac referire la o perioadă anterioară celei menționate în dispozitiv, respectiv perioada 01.06.1976-30.09.1982, pentru care s-a emis adeverința atașată la fila 13 dosar fond, sens în care de altfel, cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect pentru această perioadă. Ori, dispozitivul hotărârii atacate se referă la obligația de eliberare de către recurentă a unei adeverințe ulterioare, din care să rezulte sporurile și veniturile suplimentare de care a beneficiat în perioada 01.10.1982-01.08.1990, ceea ce demonstrează de asemenea, că soluția din dispozitiv se justifică prin considerentele sentinței atacate, neexistând contrarietate între acestea.
Prima instanță a pronunțat sentința atacată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept material incidente în cauză, legal apreciind că raportat la dispozițiile art.40 alin.2 lit.h Codul muncii prin raportare la art.34 alin.5 Codul muncii, la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, meserie și specialitate. Ori, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale menționate, în baza art.2 lit.c Cod pr.civilă, litigiul are caracterul unui conflict de muncă între angajat și angajator, legal fiind soluționată de o instanță de litigii de muncă competentă funcțional și nu una de asigurări sociale, cum pretinde recurenta, întrucât nu a solicitat recalcularea pensiei, în sensul atragerii unei astfel de competențe, ci doar emiterea de către pârât de adeverințe pe care ulterior le poate valorifica la recalcularea pensiei.
Nu pot fi primite nici apărările recurentei, în sensul că ar fi predat fondul arhivistic subunității sale, ce a fost preluat ulterior de B (implicit și statele de plată) și de pârâta SC. Cum legal a statuat tribunalul, în lipsa unui protocol anterior care să ateste că B ar fi preluat arhiva fostei secții sus menționate Exploatare Transport și desprinsă din, nu se poate prezuma că dosarul personal al reclamantului cuprinde și arhiva anterioară datei de 1 august 1990, respectiv arhiva Secției - Exploatare Transport și, arhivă întocmită de predecesoarea, sens în care evident că până la dovada contrară se află în gestionarea acesteia.
Sub acest aspect, în lipsa protocolului sus menționat, nu are relevanță în cauză că dosarul de personal al reclamantului a fost preluat Întreprinderea B și pârâta SC SRL (conform Deciziei nr.848/1990 și procesului verbal din 12.08.1991), întrucât dosarul de personal nu cuprinde evident arhiva anterioară datei de 1 august 1990 incluzând și statele de plată vizându-l inclusiv pe reclamant,obligația emiterii adeverinței solicitate pe perioada 01.10.1982-01.08.1990 revenind evident recurentei, căreia îi incumba și sarcina păstrării fondului său arhivistic timp de 50 de ani.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, prima instanță statuând în cadrul procesual determinat de părți, soluția admiterii în parte a acțiunii din dispozitiv justificându-se prin considerentele sentinței atacate, neexistând astfel contrarietatea între considerentele și dispozitivul hotărârii, sentința fiind pronunțată astfel cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept material aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, împotriva sentinței civile nr. 4894 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13323/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și intimata-pârâtă SC SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./12.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
