Obligație de a face. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 259/2009
Ședința publică de la 09 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1156/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent, lipsind pârâta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate concluzii scrise prin care s-a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Contestatorul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Contestatorul solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 cod pr. civilă a se dispune admiterea acestuia și în principal casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului în sensul modificării sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii în totalitate și obligarea pârâtului la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată. Cu cheltuieli de judecată în recurs. Depune la dosar bon fiscal pentru dovedirea cheltuielilor de transport.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul chemat în judecată pe pârâta " TRANS " Mediaș solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate că activitatea reclamantului din intervalul 29.05.2003 - 7.03.2006, s-a derulat în temeiul unui contract individual de muncă.;
- să fie obligată pârâta la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului în ce privește perioada 29.05.2003-7.03.2006;
- să fie obligată pârâta la plata daunelor morale, în sumă de 20.000 lei;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că a prestat activitate la societatea pârâtă, în perioada 29.05.2003-7.03.2006, pe postul de conducător auto, transportând marfă, conform avizelor, facturilor și foilor de parcurs emise de către angajator.
Pentru munca prestată, reclamantul a susținut că a primit un salariu net de 256 lei, salariul brut fiind de 310 lei și că deși a solicitat completarea carnetului de muncă de către conducătorul societății pârâte acesta a refuzat.
În întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului susținând că acesta nu a fost salariatul acestei unități și că transporturile la care face referire au fost efectuate la cererea administratorului societății, numitul și nu pentru societate.
Prin sentința civilă nr.1156/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a admis în parte acțiune a de dreptul muncii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " TRANS " Mediaș și pe cale de consecință:
- s-a constatat că reclamantul a desfășurat, în perioada 29.05.2003 - 7.03.2006, activitate în cadrul societății pârâte, în baza unui raport juridic de muncă;
- pârâta a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă la reclamantului, cu privire la perioada 29.05.2003-7.03.2006;
- pârâta a fost obligată să vireze la bugetul consolidat al statului și la bugetele speciale, contribuțiile datorate pe acest interval;
- s-au respins celelalte pretenții;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 434 lei, cheltuieli de judecată;
- a stabilit onorariul avocatului numit de instanță, la suma de 200 lei, obligând pârâta la plata acestei sume, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată în parte și că deși din evidențele scriptice ale societății pârâte nu rezultă că acesta ar fi desfășurat activitate în cadrul pârâtei, cu martorii audiați în cauză s-a demonstrat că în perioada 2003-2006, reclamantul a lucrat ca șofer, transportând materiale de construcții.
În consecință, s-a apreciat că și cererea vizând efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului este întemeiată conform Decretului nr.92/1976.
De asemenea s-a apreciat că și capătul de cerere având ca obiect virarea la bugetul consolidat al statului și la bugetele speciale a contribuțiilor datorate pe această perioadă este întemeiat.
Referitor la daunele morale solicitate de către reclamant, instanța de fond a apreciat că aceste pretenții sunt neîntemeiate întrucât reclamantul se face vinovat de situația stresantă în care se află din moment ce a acceptat să lucreze o perioadă îndelungată fără a avea încheiat contract individual de muncă și fără a reclama această stare de fapt.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se impune acordarea daunelor morale solicitate.
Cât privește cheltuielile de judecată, instanța de fond le-a admis în măsura în care acestea au fost dovedite, conform art. Cod proc.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii și a capetelor de cerere vizând plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs a susținut că soluția instanței de fond este criticabilă în ce privește modul de soluționare al capetelor de cere având ca obiect plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
Cu privire la daunele morale a arătat că este îndreptățit a le primi deoarece printr-o decizie de casare, în recurs, s-a considerat că este îndreptățit la aceste daune.
Pe fondul cererii a arătat că nu a avut cunoștință despre faptul că raporturile de muncă cu societatea pârâtă se desfășoară în afara cadrului legal prevăzut de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât obligația de încheie a contractului de muncă revine angajatorului.
Prin urmare, reclamantul susține că acest litigiu care s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp i-a cauzat o stare continuă de stres, de neliniște și că toate acestea i-au afectat starea de sănătate și au avut un impact negativ asupra modului său de trai.
În consecință, vinovăția pentru această situați aparține în totalitate pârâtei, nu reclamantului astfel încât de impune modificarea sentinței.
În ce privește cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond, reclamantul a arătat că instanța nu a dat dovadă de rol activ și că acestea nu au fost corect determinate sub aspectul cuantumului deoarece a fost prezent la toate fazele de judecată, deplasându-se cu autoturismul de la Mediaș la Sibiu și apoi la A Prin urmare, raportat la numărul de km. parcurși pe cele două rute și la un consum mediu de 7,5. la 100 de km. instanța de fond trebuia să acorde toate aceste cheltuieli făcute, inclusiv cu deplasarea martorilor la instanță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critici precum și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat din următoarele considerente:
Art.269 alin.1 Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantului, prevedea că "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Având în vedere că textul art.269 Codul muncii, în forma de la acea dată, se referă expres la daunele materiale, rezultă că salariatul nu este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru daunele morale. Cu toate acestea potrivit jurisprudenței de la acea dată, este admisibilă clauza contractuală prin care părțile contractului individual de muncă ar conveni cu angajatorul să repare prejudiciile morale suferite de salariat.
Cu privire la acest aspect, - Secțiile Unite a pronunțat Decizia nr. XXXX /7.05.2007, prin care a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că, "În cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. 1 din Codul muncii,daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens."
În cauză, nu ne aflăm în nici una din cele trei situații iar între părțile în litigiu nu a existat încheiat un contract individual de muncă care să cuprindă o astfel de clauză, acțiunea având ca obiect tocmi reglementarea situației juridice dintre cele două părți, sub aspectul raporturilor de muncă derulate.
Prin urmare, instanța de fond respins în mod corect, chiar dacă cu altă motivare, acest capăt de cerere.
Cât privește decizia de casare din recurs care constată că reclamantul este îndreptățit la aceste daune, din actele și lucrările dosarului, rezultă că atât decizia civilă nr.632/2008 cât și decizia civilă nr.981/2007 ale Curții de APEL ALBA IULIA sunt decizii de casare cu trimitere spre rejudecare nicidecum hotărâri prin care să se fi constatat că reclamantul este îndreptățit la aceste despăgubiri.
În ce privește cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond, se constată că nici aceste critici nu sunt întemeiate și că acestea au fost acordate în măsura dovedirii lor.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că martorii audiați la instanța de fond, la cererea reclamantului, nu au cerut să fie despăgubiți pentru că s-au prezentat în fața instanței de judecată, iar în dosare nu au fost depuse chitanțe cu contravaloarea combustibilului consumat de către reclamant, cu ocazia prezentării acestuia la judecată, în diferitele stadii procesuale.
În consecință, simplele susțineri ale reclamantului, neînsoțite de dovezi justificative în acest sens, nu pot atrage după sine în mod automat la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate de către acesta.
Prin urmare, instanța a obligat corect pârâta la plata sumei de 434 RON conform chitanțelor depuse la dosar (17) și prin raportare la un consum de 7,5. la 100 km. parcurși.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1156/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu |
Grefier, |
Red.
Tehnored. / 16 Martie 2009
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu
